Tiraspolul își dorește semnarea unei declarații cu privire la reglementarea pașnică a problemei transnistrene

Vadim Krasnoselski
© EPA/DUMITRU DORU   |   Liderul regiunii transnistrene a Moldovei, Vadim Krasnoselski, sosește pentru a se întâlni cu Președintele Republicii Moldova Igor Dodon la reședința oficială Holercani, Moldova, 29 octombrie 2019.

Temele abordate în cadrul discuțiilor dintre reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în negocierile privind reglementarea transnistreană, Oleg Serebrian și Vitali Ignatiev, întrevederea lui Vadim Krasnoselski cu o delegație de diplomați europeni și acuzațiile Tiraspolului la adresa Chișinăului referitor la cazul prăbușirii dronei în satul Coșernița, Criuleni, au fost cele mai mediatizate subiecte în presa din regiunea transnistreană în ultimele zile.

Întrevedere între reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului

Unul dintre subiectele abordate la întrevederea între reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în nergocierile privind reglementarea transnistreană, Oleg Serebrian și Vitali Ignatiev, este semnarea declarației privind soluționarea pașnică a conflictului transnistrean. Autoritățile de la Chișinău au refuzat să semneze această declarație, scrisă de reprezentanții Tiraspolului și propusă la întrevederea reprezentanților politici din 17 mai. Potrivit lui Ignatiev, această declarație trebuie semnată „pentru ca relațiile dintre părți să nu ajungă în zona confruntărilor” și este necesară atât cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, cât și comunității internaționale, scrie novostipmr.com. Vitali Ignatiev a mai anunțat că va transmite Chișinăului o nouă versiune a declarației. În cadrul discuțiilor cu Oleg Serebrian, reprezentantul Tiraspolului a mai invocat și așa-numitul blocaj economic instituit de Chișinău, precum și presupuse încălcări ale drepturilor cetățenilor din regiunea transnistreană. 

Întrevederea reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană a fost și subiectul discuției care a avut loc între liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski și delegația de diplomați europeni, din care a făcut parte și ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, condusă de reprezentanta specială a UE pentru procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, șefa Direcției Georgia, Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Belarus din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, Dorota Dlouchy - Suliga, transmite postul TV „TSV” din stânga Nistrului.

Problemele ce țin de reglementarea transnistreană trebuie soluționate prin dialog

Oficialul european a declarat că toate problemele ce țin de reglementarea transnistreană trebuie soluționate exclusiv pe calea negocierilor. În același timp, Vadim Krasnoselski a afirmat că întrevederile între reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului reprezintă un simplu schimb de opinii fără soluții concrete, iar astfel de soluții pot fi obținute doar dacă el se va întâlni și va discuta cu președinta Maia Sandu, însă este necesară voință politică din partea acesteia.

O subiect ține de schimbarea primarului de la Tiraspol. Ilona Tiuraev, fostă „deputată”, va conduce orașul în urma unui decret semnat de Vadim Krasnoselski, după plecarea din funcție a lui Oleg Dovgopol, potrivit unui material realizat de „Pervîi Pridnestrovski”. Materialul nu explică clar motivul schimbării la nivel de conducere a Tiraspolului. Oleg Dovgopol a vorbit în termeni laudativ despre Vadim Krasnoselski, iar acesta i-a mulțumit și a prezentat proiectele realizate în ultimii ani drept unele de succes.

Cei care au luptat împotriva forțelor din subordinea Chișinăului în războiul de la Nistru din 1992 au primit diferite distincții, cu ocazia „marcării a 30 de ani de la crearea uniunii apărătorilor Transnistriei”, potrivit „TSV”. „Nu exista o alegere: să aperi sau să nu aperi. Eu eram tânăr și puteam să țin în mână arma și am ținut-o. Și acum pot, dacă trebuie să ajut oamenii”, spune unul dintre aceștia, Oleg Timofeev.

„Radio Pridnestrovia” citează declarațiile reprezentantul Tiraspolului în Comisia Unificată de Control, Oleg Beliakov, care s-a plâns că membrilor misiunii de pace nu le-a fost permis accesul în satul Coșernița, raionul Criuleni, unde a căzut o dronă. Biroul politici de reintegrare a răspuns pentru Newsmaker că „nu era oportună deplasarea respectivă”, iar investigațiile realizate de organele naționale competente au fost suficiente pentru constatarea absenței riscurilor de securitate.

 

Alte știri
regiunea transnistreană

Tiraspol continuă să acuze Chișinăul de provocarea crizei energetice

Criza energetică, pregătirile pentru depășirea ei și posibilele scenarii ale evoluțiilor ulterioare au fost principalele subiecte abordate în presa din stânga Nistrului în săptămâna 16-23 decembrie a.c. Regimul de la Tiraspol continuă să acuze Chișinăul că s-ar face vinovat de provocarea acestei crize.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

regiunea transnistreană

Regiunea transnistreană instituie stare de urgență în economie

Posibila sistare a livrărilor de gaze naturale rusești în regiunea transnistreană, cu începere de la 1 ianuarie 2025, când Ucraina nu va mai permite tranzitul pe teritoriul său, a fost cel mai mediatizat subiect în presa de la Tiraspol în ultimele zile.

alegeri Varnița

Alegerile prezidențiale, unul din principalele subiecte dezbătute în presa de la Tiraspol

Întrevederea liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cu diplomații americani de la Chișinău, opiniile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, despre procesul de reglementare a problemei transnistrene și turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova au fost cele mai importante subiecte dezbătute de presa din regiunea transnistreană în ultimele zile.

Mai multe
Tiraspol
Presa transnistreană a relatat extrem de puțin despre alegerile și referendumul din 20 octombrie

Presa din regiunea transnistreană a reflectat extrem de redus desfășurarea alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Virginia Nica
28 oct. 2024
Ziua independenței în Transnistria
Tiraspolul își dorește propriul referendum pentru aderarea la UE

Transnistria vrea referendum privind aderarea la Uniunea Europeană, vizitele ambasadoarei Marii Britanii în Republica Moldova, Fern Horine, și a reprezentantului special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting la Tiraspol, precum și faptul că „Republica Moldova și Transnistria /.../ nu pot fi împreună”, - sunt principalele teme abordate în presa din stânga Nistrului în perioada 1-14 octombrie a.c.

Virginia Nica
14 oct. 2024
militari transnistreni
Uzina „Moldavizolit” din stânga Nistrului, care produce mărfuri cu dublă destinație, riscă să se închidă

O uzină din regiunea transnistreană care produce mărfuri cu dublă destinație – civilă și militară, - riscă să-și sisteze activitatea, un recent incident din Zona de Securitate și anul 2025 a fost declarat „anul poporului transnistrean” – sunt doar câteva dintre subiectele abordate în ultimele zile de către presa din stânga Nistrului.

Virginia Nica
30 sept. 2024
Orașul Tiraspol
Revista presei din regiunea transnistreană (09 - 15 septembrie 2024)

Cod galben de amenințare teroristă, schimbarea modului de plată a pensiilor, proiectul de buget al regiunii separatiste transnistrene pentru 2025 sunt doar câteva dintre subiectele reflectate în presa de la Tiraspol în ultimele zile.

Virginia Nica
16 sept. 2024