Salarii achitate eșalonat și „alertă teroristă” prelungită în stânga Nistrului

Salarii achitate eșalonat și „alertă teroristă” prelungită în stânga Nistrului
© EPA/STR   |   O fotografie din 18 aprilie 2014 cu o vedere generală a monumentului dedicat celui de-al Doilea Război Mondial (în față) și a Sovietului Suprem al republicii transnistrene separatiste (în fundal) din centrul orașului Tiraspol.

Întrevederile dintre reprezentanții administrației separatiste din stânga Nistrului cu mai mulți diplomați străini care au vizitat Tiraspolul au fost subiectul cel mai intens mediatizat de presa din regiune. Principala problemă pe care a invocat-o liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoseslski, în fața oficialilor străini a fost „lipsa dialogului” cu autoritățile de la Chișinău și „presiunile exercitate de către ele asupra regiunii”.

În același timp, criza economică se aprofundează în regiune, iar Tiraspolul este nevoit să achite eșalonat salariile.  

„Alertă teroristă” prelungită în stânga Nistrului

Administrația separatistă din regiunea transnistreană a prelungit „Codul galben de alertă teroristă” cu încă 60 de zile, până pe 5 septembrie curent, transmite „Pervi Pridnestrovski”. Totodată, va fi consolidată paza anumitor obiective din Zona de Securitate, a precizat reprezentantul Tiraspolului în Comisia Unificată de Control, Oleg Beleakov, potrivit Novostipmr.com

În aprilie 2022, în Transnistria au avut loc mai multe explozii pe care Tiraspolul le califică drept atacuri teroriste și a fost instituit Cod roșu de alertă teroristă.
Tiraspolul susține că responsabili de provocări ar fi cetățeni ucraineni, iar Kievul a acuzat serviciile speciale ruse.

Salariile angajaților vor fi achitate eșalonat, în două părți egale

Așa-zisul guvern din stânga Nistrului a aprobat inițiativa lui Vadim Krasnoselski, potrivit căreia salariile angajaților vor fi achitate eșalonat, în două părți egale. Jumătate din salariu va putea fi ridicat de pe data de 1 până pe data de 21 a fiecărei luni, iar cealaltă jumătate – de pe data de 21 până pe data de 30 sau 31. În contextul dificultăților economice cauzate de restricțiile externe și de scăderea veniturilor bugetare, în Transnistria a fost adoptată o procedură specială temporară pentru plata salariilor în sectorul bugetar, notează Novostimpr.com.

Holdingul Sheriff a transferat 2 milioane de dolari sau 35 de milioane de ruble transnistrene în bugetul Tiraspolului sub formă de ajutor umanitar pentru rezolvarea problemelor sociale cauzate de criza energetică, potrivit „TSV”.

Krasnoselski li s-a plâns diplomaților străini de lipsa dialogului cu Chișinăul

Vadim Krasnoselski a avut o întâlnire cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei. Părțile au discutat despre „relațiile ucraineano-transnistrene”. Vadim Krasnoselski a vorbit, de asemenea, despre modul în care înghețarea formatului „5+2” a afectat procesul de negocieri cu Chișinăul, transmite „TSV”. De asemenea, așa-numitul lider de la Tiraspol a remarcat ajutorul oferit refugiaților ucraineni din regiune, iar ambasadorul ucrainean a evidențiat faptul că un aspect pozitiv este că tinerii ucraineni pot studia în școli în limba ucraineană. „În cadrul întrevederii, s-a discutat despre deschiderea unui consulat pe teritoriul Transnistriei, precum și despre reluarea cooperării economice bilaterale”, se meneționează în materialul „TSV”.

Vadim Krasnoselski a avut o întrevedere și cu șefa Misiunii OSCE în Moldova, Kelly Kaiderling, transmite „Radio 1”. Potrivit aceleiași surse, ea a declarat că mandatul său va expira în curând, dar se așteaptă să utilizeze la maximum timpul rămas pentru stabilizarea situației. Diplomatul și-a exprimat recunoștința pentru oportunitatea de a discuta probleme specifice de interes pentru ea în calitate de mediator în cadrul negocierilor.
La rândul său, Vadim Krasnoselski a remarcat rolul OSCE în ansamblu și contribuția personală a lui Kelly Kaiderling la îndeplinirea sarcinii principale cu care se confruntă toți participanții la procesul de negocieri – menținerea păcii și securității în Transnistria și în regiune.

Reprezentanții administrației de la Tiraspol s-au întâlnit și cu o delegație a diplomaților europeni condusă de reprezentanta specială a UE în procesul de reglementare transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, potrivit „Novostipmr.com”. Vadim Krasnoselski a reiterat aceleași declarații referitor la necesitatea indispensabilă de a relua negocierile în formatul 5+2. La rândul său, Dorota Dlouchy-Suliga a menționat că a sosit la Tiraspol pentru „a discuta situația actuală în contextul instabil existent”.

Și ambasadoarea Franței în Republica Moldova Dominique Waag a efectuat prima sa vizită la Tiraspol, potrivit „Pervi Pridnestrovski”. Diplomata a menționat că a venit în regiune pentru a înțelege mai bine care este situația aici, precizând că a auzit despre starea economică dificilă. „Criza economică este ecoul crizei energetice. Suplimentar, există presiuni permanente din partea Moldovei: taxe la importuri, blocarea exporturilor, închiderea conturilor întreprinderilor din regiune deschise în băncile moldovenești reprezintă consecințele crizei în procesul de negocieri”, notează sursa citată.

Militarii ruși, care staționează ilegal în stânga Nistrului, lăudați de Moscova

Grupul Operațional al Trupelor Ruse (GOTR), care reprezintă forțele armate ruse formate din fosta Armata a 14-a și care staționează ilegal în stânga Nistrului, a marcat 30 de ani de la înființare. „TSV” transmite că acești militari ruși au oprit războiul de la Nistru din 1992 și au reușit să mențină pacea în regiune. Șeful GOTR, Dmitri Zelenkov, a declarat că militarii ruși au participat la o operațiune unică de menținere a păcii care a adus rezultate, iar pe parcursul anilor nu au existat conflicte și victime (cel puțin, o victimă a existat, totuși – Vadim Pisari, un tânăr omorât de un militar rus din trupele de pace pe 1 ianuarie 2012 – n.a.). Și deputatul rus Konstantin Zatulin a felicitat GOTR, menționând că Transnistria este singura regiune din Europa de Est unde nu au mai fost reluate luptele după introducerea misiunii de pace, scrie Novostipmr.com.

Timp citire: 4 min