Rivalitatea dintre doi scriitori și denunțurile ar fi contribuit la interzicerea cărții „Haiducul Tobultoc”, semnată de Dumitru Moldovanu (1946-2018) și publicată în 1981. Potrivit lui Arhip Cibotaru, fost redactor al revistei „Nistru”, un scriitor consacrat, care deținea un loc important în abordarea temelor istorico-patriotice, l-ar fi considerat pe Moldovanu un concurent și ar fi identificat în creația acestuia nuanțe antirusești. Scriitorul la care s-ar fi referit Cibotaru ar fi Gheorghe Malarciuc (1934-1992), cunoscut inclusiv pentru scenariile filmelor despre Serghei Lazo. Un alt denunț ar fi venit din interiorul editurii. Deși cartea trecuse prin toate filtrele cenzurii sovietice, tirajul de 10.000 de exemplare a fost confiscat, iar cărțile au fost tăiate și arse.
Rivalitatea dintre autorii care au scris despre personaje istorice reale
Despre „Haiducul Tobultoc” s-a scris mult și subiectul ar putea părea epuizat. Documentele de arhivă și mărturiile celor implicați arată însă că rămân întrebări deschise, în special în privința motivelor care au condus la nimicirea cărții. Pentru a le înțelege, este necesar să revenim atât la circumstanțele apariției volumului, cât și la atmosfera ideologică și rivalitățile din lumea literară a epocii.
Potrivit lui Arhip Cibotaru, necazurile lui Dumitru Moldovanu ar fi pornit de la unul dintre scriitorii consacrați ai epocii, care îl prezenta în repetate rânduri pe Serghei Lazo în lucrările sale și care ar fi văzut în tânărul prozator un concurent serios. Acesta ar fi deținut, în opinia lui Cibotaru, un fel de monopol asupra temelor istorico-patriotice și ar fi urmărit creația lui Moldovanu până când a descoperit în ea nuanțe antirusești.
Scriitorul vizat ar fi fost Gheorghe Malarciuc, prozator, dramaturg, cineast și publicist. Malarciuc a semnat scenariile filmelor „Serghei Lazo”, din 1968, și „Viforul Roșu”, din 1974. În schimb, Dumitru Moldovanu a ales să scrie despre haiducul Tobultoc, un tânăr basarabean care, în anii 1820–1830, ajunge să se opună abuzurilor nobilimii locale și administrației țariste. Prin povestea sa, autorul vorbește despre abuzurile militarilor ruși împotriva populației civile și despre nedreptățile la care erau supuși țăranii în timpul regimului țarist.
Astfel, în timp ce Serghei Lazo era personajul unor lucrări consacrate în literatura și cinematografia sovietică moldovenească, Dumiru Moldovanu aducea în prim-plan un personaj prin intermediul căruia putea fi evocată rezistența populației locale față de abuzurile administrației țariste și ale nobilimii.
Presupusa rivalitate dintre cei doi scriitori ar fi depășit, în acest caz, competiția literară și ar fi vizat inclusiv modul în care trecutul putea fi prezentat publicului. Totuși atribuirea unui denunț lui Gheorghe Malarciuc rămâne o ipoteză menționată în relatările lui Arhip Cibotaru și suspectată de regretatul Dumitru Moldovanu, neconfirmată printr-un document direct în materialele prezentate.
Un alt denunț, din interiorul editurii
Denunțul atribuit lui Malarciuc nu ar fi fost singurul care a trimis cartea la cuțit. În timpul redactării lucrării, Dumitru Moldovanu ar fi adus la editură mai multe documente despre persecuțiile la care recurgeau autoritățile țariste pentru a suprima nemulțumirile țăranilor basarabeni. În aceeași perioadă, un angajat al editurii ar fi încercat să-și demonstreze vigilența și l-ar fi denunțat pe autor, acuzându-l că intenționează să publice o carte cu un conținut antirusesc. Aceste relatări oferă o posibilă explicație pentru declanșarea controversei, dar nu stabilesc cu certitudine rolul fiecărui presupus denunț în decizia finală de distrugere a tirajului.
„Haiducul Tobultoc” relatează viața unui tânăr basarabean care, ajuns într-o situație în care nu avea de ales, se mută în codru și se alătură celor care se opun abuzurilor nobilimii locale în anii 1820–1830 și abuzurilor armetei ruse în timpul încartiruirilor.
Într-o perioadă în care regimul comunist exercita un control strict asupra interpretării istoriei, Dumitru Moldovanu vorbește despre caracterul regimului țarist, abuzurile militarilor ruși împotriva populației locale și abuzurile nobilimii față de țărani. În esență, lucrarea evocă demnitatea populației locale în fața dominației și a abuzurilor puterilor care au controlat acest teritoriu – Imperiul Otoman și cel Rus.
Istoriografia comunistă și evenimentele din 1812
În istoriografia oficială sovietică, actul din 1812 era prezentat într-o manieră care justifica integrarea Basarabiei în Imperiul Rus, în timp ce interpretarea românească din perioada regimumului Ceaușescu punea accentul pe caracterul de anexare a provinciei.
În acest context, tratarea abuzurilor administrației țariste în „Haiducul Tobultoc” putea intra în contradicție cu interpretarea oficială a trecutului. De altminteri, motivul invocat ulterior pentru nimicirea cărții a fost tocmai schimbarea accentelor în tratarea evenimentelor din 1812.
Sprijin neașteptat pentru apariția cărții
Dumitru Moldovanu a povestit că, la documentarea lucrării, a fost ajutat de numeroși oameni care aveau experiență în lucrul cu inventarele de arhivă. Când au aflat despre intenția sa de a scrie cartea, aceștia i-au oferit un sprijin pe care autorul l-a considerat neobișnuit de generos. „La un moment dat, nu-mi puteam explica ajutorul pe care îl primeam”, a relatat Dumitru Moldovanu.
El a explicat că mulți dintre cei care l-au ajutat doreau să contribuie la o interpretare a evenimentelor istorice diferită de cea oficială. „În afară de Kindel, directorul Bibliotecii Științifice a Academiei de Științe a Moldovei, și Krijanovski, directoarea arhivei, am avut sprijinul multor oameni ce vedeau în scoaterea acestei cărți o datorie a lor”, a povestit Moldovanu. Sprijinul s-a manifestat inclusiv în asigurarea unor condiții bune de tipărire. Potrivit autorului, publicarea unei cărți de calitate presupunea obținerea unor aprobări pentru hârtie bună, copertă groasă și materiale poligrafice corespunzătoare. „Simțeam din partea lor o simpatie deosebită pentru faptul că scriu despre Tobultoc”, a relatat acesta.
Toate aprobările au fost obținute, dar tirajul a fost sechestrat
Înainte de a fi trimise în rețeaua de difuzare, exemplarele de semnal ale cărții au fost aprobate de editură și de instituțiile responsabile de controlul ideologic: cenzura, Sectorul de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei și Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei.
Cartea a fost tipărită într-un tiraj de 10.000 de exemplare și predată Asociației pentru Comerțul cu Cărți. Între timp, volumul a fost prezentat la un târg internațional de carte de la Moscova, unde s-ar fi bucurat de un succes deosebit. Editura „Cartea Moldovenească” și o editură din Bulgaria au semnat un acord privind dreptul de editare.
La Chișinău, însă, tirajul a fost sechestrat. Nimeni nu știa inițial de ce fusese luată această decizie. Lora Bucătaru, fosta șefă de redacție a Editurii „Cartea Moldovenească”, a relatat că au urmat aproximativ două luni de ședințe ale organizației de partid a editurii, cu participarea reprezentanților comitetului raional de partid, adunări de partid închise și deschise și ședințe ale comitetului sindical.
În cadrul acestor întruniri, angajații implicați în apariția cărții trebuiau să-și expună poziția, să ia atitudine și să-i condamne pe cei considerați responsabili pentru publicarea volumului.
Potrivit Lorei Bucătaru, timp de două luni, cenzura, Secția de Agitație și Propagandă a Comitetului Central și KGB-ul au recitit minuțios cartea pentru a identifica motivele care ar fi justificat sechestrarea ei. Cu toate acestea, explicația oficială a fost formulată în termeni generali: schimbarea accentului în tratarea evenimentelor din 1812.
„Țarismul, pentru ruși, a fost rău, dar pentru moldoveni a fost bun”
După sancționarea sa și a redactorului Aurelia Danu, Lora Bucătaru a mers împreună cu aceasta la directorul editurii, N. Mumji, pentru a afla de ce fusese nimicit tirajul și pentru ce fuseseră pedepsite.
Potrivit mărturiei sale, toate recenziile — inclusiv cele ale cenzurii, ale Sectorului de presă al CC al PCM și ale Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei — fuseseră pozitive. Cenzura ar fi citit cartea de trei ori, iar informațiile incluse în volum erau cunoscute și apăreau în lucrările unor istorici ruși și sovietici.
FOTO: O pagină din cartea „Haiducul Tobultoc”, ediția 1981, după analiza KGB.
Bucătaru a relatat că ea și redactorul Aurelia Danu au primit mustrări, li s-au reținut două treimi din salariu și au fost lipsite de primele lunare și anuale. „Toate recenziile [...] au fost pozitive. Toate lucrurile despre care s-a scris în carte erau cunoscute, au apărut în studiile multor istorici ruși și sovietici”, a explicat fosta șefă de redacție.
Potrivit acesteia, directorul editurii le-ar fi răspuns: „Tobultoc a luptat împotriva țarismului. Țarismul, pentru ruși, a fost rău, dar pentru moldoveni a fost bun”.
Mumji ar fi fost cel care a semnat ordinul de nimicire a tirajului. Mai întâi, cărțile au fost tăiate, apoi au fost arse. În total, 10.000 de exemplare au fost distruse.
Teama că exemplarele rămase ar putea fi confiscate
Necazurile nu s-au încheiat odată cu nimicirea tirajului. Potrivit Lorei Bucătaru, după un timp, Pavel Cristov, de la Sectorul de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, a contactat-o și a avertizat-o că au fost reluate discuțiile despre „Haiducul Tobultoc”.
Avertismentul se referea la exemplarele de autor și la câteva exemplare de semnal care nu fuseseră predate pentru a fi nimicite. Bucătaru a povestit că mai avea două exemplare și că se gândea dacă să le lase acasă sau să le păstreze în garaj. În cele din urmă, a decis să le ducă la locul de muncă al soțului.
Mărturia ilustrează teama celor implicați în apariția cărții chiar și după distrugerea tirajului oficial.
La 3 august 1982, cazul „Haiducului Tobultoc” a fost discutat în cadrul ședinței Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei. Stenograma ședinței arată că volumul era considerat o problemă ideologică de către conducerea Partidului Comunist. Unul din fruntașii comuniști, Ivan Calin, a calificat cartea drept „arhinocivă” și a susținut că, împreună cu alte materiale publicate în reviste și ziare, aceasta ar putea contribui la consolidarea naționalismului.
„Dacă mai adăugăm la această carte unele materiale care apar în reviste, ziare, și facem din ele o culegere, ar fi ceea ce este necesar pentru consolidarea naționalismului actual”, a declarat Calin, potrivit stenogramei.
Acesta a criticat inclusiv condițiile de publicare a cărții, menționând tirajul de 10.000 de exemplare, hârtia de calitate, ilustrațiile și prezentarea grafică. În opinia sa, la Editura „Cartea Moldovenească” nu mai existase un asemenea exemplu.
Calin a pus sub semnul întrebării și ideea că lucrarea ar fi fost realizată exclusiv de Dumitru Moldovanu, afirmând: „Am opinia fermă că și autorul acestei cărți este colectiv”.
El a continuat: „Dacă această carte ar fi fost publicată la vecinii noștri (în România – i.g.), noi ar fi trebuit să o considerăm o diversiune ideologică. Cum a putut să fie publicată la noi?”.
Declarațiile arată că suspiciunile conducerii comuniste nu vizau doar conținutul cărții, ci și sprijinul de care beneficiase autorul și condițiile în care volumul fusese publicat.
Stenograma documentează ostilitatea conducerii față de interpretarea istorică propusă de Moldovanu și asocierea cărții cu așa-zisul naționalism. Ea nu demonstrează însă cine a declanșat sesizările inițiale și nici dacă presupusul denunț al lui Malarciuc a determinat direct decizia de nimicire a tirajului.
O carte nimicită, republicată în 1989
Dumitru Moldovanu a fost prozator și profesor universitar. A debutat cu studiul biografic „Serghei Lazo”, publicat în 1979, personajul istoric monopolizat de Malarciuc. „Haiducul Tobultoc” care a apărut în 1981 a fost distrus, iar o nouă ediție a văzut lumina tiparului în 1989. În același an, autorul a publicat biografia documentară „Mihail Frunze – fiul lui Kronos”.
Cazul „Haiducului Tobultoc” arată cum o carte putea obține toate aprobările necesare și putea fi tipărită într-un tiraj important, dar să fie retrasă înainte de a ajunge la cititori. Mărturiile despre rivalitățile literare și presupusele denunțuri oferă posibile explicații pentru declanșarea controversei, în timp ce stenograma ședinței de partid arată că autoritățile au privit lucrarea prin prisma riscului de „naționalism” și a modului în care aceasta prezenta trecutul țarist.
Rămâne deschisă întrebarea în ce măsură rivalitatea dintre Dumitru Moldovanu și Gheorghe Malarciuc a contribuit la interzicerea volumului și în ce măsură decizia a fost determinată de incompatibilitatea dintre mesajul cărții și interpretarea oficială a istoriei. Documentele și mărturiile prezentate nu permit stabilirea cu certitudine a rolului fiecărui presupus denunț.
Cert este că tirajul de 10.000 de exemplare a fost distrus, iar angajații implicați în publicarea cărții au fost sancționați. Povestea lui Tobultoc, personajul prin intermediul căruia Moldovanu a abordat abuzurile țarismului și ale nobilimii locale, a ajuns astfel în centrul unui conflict ideologic care a depășit cu mult limitele unei dispute literare.
