O decizie secretă a conducerii comuniste a pus capăt, la 19 martie 1968, mandatului lui Nicolae Testimițanu la conducerea Ministerului Ocrotirii Sănătății al RSS Moldovenești. Alături de el, a fost demis și subalternul său, G.A. Balan. Oficial, cei doi au fost acuzați de insuficiența medicilor în mediul rural și de încălcarea principiilor leniniste de selectare și repartizare a cadrelor. În realitate, sancțiunile au venit după ce ei au promovat predarea în limba română la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, au încurajat utilizarea literaturii medicale occidentale și au înlocuit profesori ruși cu tineri universitari moldoveni. Nicolae Testimițanu a promovat, de asemenea, medici moldoveni aduși de la sate în funcții de conducere în spitalele din Chișinău și Bălți. Printre cei care l-au criticat pe fondatorul școlii naționale de medicină s-a numărat și Vladimir Voronin, pe atunci membru al Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei.
Nicolae Testimițanu (1927–1986) s-a născut în satul Ochiul Alb, județul Bălți. A urmat școala primară în localitatea natală, după care și-a continuat studiile la gimnaziul din Baraboi, actualmente în raionul Dondușeni, sat în care, ulterior, s-a înregistrat una dintre cele mai mari rebeliuni împotriva regimului sovietic. Între 1941 și 1944, a studiat la renumitul Liceu „Ion Creangă” din Bălți, instituție de învățământ care urmărea să promoveze valorile românești în nordul Basarabiei.
Acest liceu a format o serie de personalități de anvergură europeană, printre care Eugeniu Coșeriu, Alexandru Budișteanu și Valentin Mândâcanu. Lor li se adaugă alți numeroși absolvenți, inclusiv o întreagă generație de medici valoroși.
În perioada 1946–1952, Nicolae Testimițanu a studiat la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. După absolvire, a fost angajat ca asistent la Catedra de Chirurgie Generală, iar din 1953 a devenit medic-șef al Spitalului Clinic Republican. Între 1959 și 1963, a deținut funcția de rector al Institutului de Stat de Medicină. Din 1963 până în 1968, a fost ministru al Ocrotirii Sănătății al RSS Moldovenești. În perioada 1973–1986, a condus Catedra de Chirurgie Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău.
În colimatorul conducerii de partid
Potrivit unor documente secrete publicate de istoricul Gheorghe Negru în revista „Destin Românesc”, nr. 1/2012, cazul Testimițanu poate fi reconstituit dincolo de versiunile neoficiale.
Nicolae Testimițanu a intrat în colimatorul conducerii de partid încă din 1961, când a dispus organizarea separată a studenților Institutului de Stat de Medicină în grupe cu predare în limba rusă și în limba română. În opinia conducerii comuniste, această măsură „prejudicia încrederea reciprocă între popoarele rus și moldovenesc”.
La ședința din 19 martie 1968, în urma căreia s-a luat decizia secretă de demitere a lui Testimițanu, Iu. Melnikov, secretarul al doilea al CC al PCM, i-a reproșat ministrului că nu a respectat rezoluțiile Biroului CC al PCM din 1961, care prevedeau creșterea numărului de medici în mediul rural. În plus, l-a acuzat că, din 1963, anul în care a fost numit ministru al Sănătății, a transferat de la sate la orașe 210 medici, contribuind astfel la formarea unei noi generații de specialiști.
Negrescu în locul Kiseliovei
Acest episod ilustrează procesul de înlocuire a unor medici ruși cu specialiști moldoveni mai tineri, desfășurat pe parcursul a aproximativ cinci ani.
Unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Testimițanu, M. Dieur, membru supleant al CC al PCM, îl acuza pe reputatul om de știință că a încălcat principiul leninist al îmbinării experienței cadrelor în vârstă și a favorizat medicii moldoveni.
„Oare nu se vede aceasta la Bălți sau la Institutul de cercetări științifice din republică? Oare nu se vede asta din practica selectării și numirii oamenilor în aparatul ministerului? Despre asta vorbesc deschis unii specialiști experimentați pe care, sub diverse pretexte, ministrul i-a mutat, retrogradându-i. O asemenea practică de selectare a cadrelor în baza altor calități decât cele profesionale și politice nu doar că provoacă pagube, ci repercutează asupra educării cadrelor... Ce-a făcut Kiseliova?! Era un medic cu experiență, se bucura de autoritate binemeritată în rândurile populației, ale activului orășenesc. Au înlocuit-o cu Negrescu! Nu puține sunt cazurile de manifestare a miopiei politice, când în aparat au fost angajate persoane ce nu inspiră încredere politică, rude ale slujitorilor de cult, supuși represiunilor etc. Avem o listă întreagă...”, declara acesta.
Nicolae Testimițanu a respins acuzația din nota informativă potrivit căreia Ministerul Ocrotirii Sănătății nu ar fi asigurat un echilibru al naționalităților în rândul specialiștilor. El a susținut că afirmația nu corespundea realității și a prezentat datele privind componența națională a medicilor din republică: moldovenii, care reprezentau majoritatea populației, constituiau 27% din numărul total al medicilor, rușii – 28%, ucrainenii – 14%, evreii – 26%, iar reprezentanții altor naționalități – 4%.
Observațiile lui Vladimir Voronin
Vladimir Voronin, pe atunci membru al Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei, i-a reproșat lui Nicolae Testimițanu că „a promovat foarte mulți tineri, care nu aveau autoritatea necesară, nu aveau experiența de muncă potrivită, nu s-a gândit că acești oameni trebuie instruiți, dirijați, pentru a fi trimiși în aparatul ministerului”.
La rândul său, Nicolae Testimițanu a admis că, în procesul de selectare, repartizare și instruire a cadrelor din nomenclatorul Ministerului Ocrotirii Sănătății, ar fi putut fi comise unele greșeli.
„În unele cazuri, au fost admise graba în avansarea persoanelor în funcții de conducere – E.I. Coțaga, Surugiu, Mac la Bălți. În aparatul ministerial au fost angajați patru medici cu un stagiu de până la trei ani – E.A. Ceban, D.J. Noroc, I.T. Russu-Lupan, Niculaeș”, a explicat el.
Nicolae Testimițanu a recunoscut că promovarea lui Emilian Coțaga ar fi fost prematură. Evoluția ulterioară a carierei acestuia avea însă să confirme încrederea pe care i-o acordase fondatorul școlii naționale de medicină. Emilian Coțaga și-a început cariera ca medic-șef al spitalului din Gura Bâcului, iar ulterior și-a făcut doctoratul la Institutul de Pediatrie din Leningrad.
Revenit la Chișinău, a preluat conducerea Spitalului Clinic Republican pentru Copii și a contribuit la proiectarea și construcția Institutului de Cercetări Științifice în domeniul Ocrotirii Sănătății Mamei și Copilului. În paralel, s-a dedicat cercetării și formării noilor generații de medici. În semn de recunoaștere a meritelor sale în domeniul ocrotirii mamei și copilului, în 1996, Primăria Chișinău a atribuit numele „Emilian Coțaga” Spitalului Republican pentru Copii, instituție în care acesta a activat timp de 32 de ani.
În esență, critica lui Voronin viza faptul că Testimițanu nu acordase prioritate repartizării medicilor în mediul rural. Ministrul considera însă că era prioritară consolidarea spitalelor raionale și dotarea acestora cu secții specializate.
Cum s-a trecut la limba română
Un alt membru al comisiei CC al PCM, M. Pleșco, redactor la un ziar republican, îl critica pe ministrul Sănătății al RSSM pentru că promova în cadrul Institutului de Medicină tineri moldoveni care abia își susținuseră doctoratele și nu aveau suficientă experiență. Aceștia ocupau posturile profesorilor ruși în vârstă, fapt calificat de Pleșco drept o manifestare a „carierismului și exclusivismului național”.
„Dvs., Nicolae Andreevici..., pentru a elibera locurile și pentru a-i avansa pe acești oameni, ați utilizat diferite forme: și limba, și reducerile, și avansarea, și recompensa materială. E foarte dureros să vezi astăzi cum profesorii care v-au transmis cunoștințe nu doar dvs., ci și multor altora, noaptea sunt amenințați cu răfuială fizică, sunt ofensați”, îi reproșa Digai, șeful unei secții din cadrul CC al PCM, ministrului Testimițanu.
Manuale românești, respinse de conducerea comunistă
Una dintre cele mai grave abateri imputate lui Nicolae Testimițanu de către membrii Biroului CC al PCM a fost decizia de a începe, în 1967, predarea cursurilor în limba română la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău.
Potrivit lui Pleșco, „trecerea pripită la predarea în limba moldovenească, în absența unor condiții adecvate, duce și la fapte deplorabile, la faptul că se utilizează literatura română, care e în cantități insuficiente, sau se face uz de literatură tradusă, în principiu, din limba franceză sau de literatura autorilor ce au studiat în țările occidentale, orientarea lor nefiind marxist-leninistă. Oamenii care pleacă peste hotare cumpără acest gen de manuale”.
Același Pleșco îl blama pe Nicolae Testimițanu pentru modul în care ar fi introdus limba română ca limbă de instruire: „Tovarășul Testimițanu afirmă că n-a emis niciun ordin de trecere la predarea în limba moldovenească. Dvs. i-ați invitat în luna iunie pe rector și pe prorector și le-ați comunicat despre asta. Iar după această discuție, Matcovschi, prorector pentru știință, a invitat o serie de profesori și le-a spus să-și pregătească cursul în limba moldovenească. Și s-a ajuns ca profesorul Korovin și alții să se întrebe: Ce voi face eu aici? Se pare că sunt de prisos...”
În replică, Nicolae Testimițanu a afirmat că personalul didactic era format, în mare parte, din asistenți care cunoșteau limba română. „Ei pot preda atât în rusă, cât și în moldovenească. Puțini profesori vorbesc limba moldovenească, doar de la o catedră. Țin prelegeri docenții, care sunt mai puțin calificați. Dar cursul e ținut, de obicei, de profesori, iar docenții, de regulă, țin doar unele prelegeri”, a explicat ministrul.
El a adăugat că nu a dat nicio indicație, nici scrisă, nici verbală, Institutului de Medicină.
„În 1965, profesorul V.N. Anestiade a introdus, la anul întâi, prelegeri în limba moldovenească, în 1966 – la anul doi și în 1967 – la anul trei”, a precizat el.
„De ce totuși Anestiade n-a ținut cont de opinia dvs.? Apropo, nu aveți în totalitate dreptate. Prelegerile în limba moldovenească la anul întâi s-au introdus în perioada în care dvs. erați rector!”, i-a reproșat Ivan Bodiul, liderul PCM.
„Limba română mutilează studenții”
Adjunctul ministrului Sănătății al URSS, Danilov, l-a criticat, la rândul său, pe ministrul Sănătății al RSSM pentru introducerea învățământului în limba română la Institutul de Medicină și pentru încredințarea cursurilor unor lectori moldoveni care, în opinia sa, ar fi fost fără suficientă experiență.
„E rău, prelegerile sunt ținute de persoane necalificate, dar e și mai rău că la dvs. se folosesc manualele românești: nomenclatura lor (a românilor) e mică, ei utilizează, în principiu, traduceri ale manualelor din Franța, Republica Federală Germană, din alte state. Profesorii în vârstă susțin că astfel mutilăm studenții...”, a declarat reprezentantul ministerului unional.
Demiterea ministrului
În consecință, Danilov, reprezentantul Ministerului Ocrotirii Sănătății al URSS, a propus ca Nicolae Testimițanu și șeful Direcției cadre și instituții de învățământ a Ministerului Ocrotirii Sănătății al RSSM, Gh. Balan, să fie aspru sancționați.
„Nu suntem siguri că tov. Testimițanu va reuși să corecteze situația creată în republică. În afară de asta, nu suntem siguri că și alți câțiva viceminiștri și membri ai colegiului, în particular, tov. Balan, sunt capabili să amelioreze starea de lucruri”, a afirmat acesta.
La 19 martie 1968, Biroul CC al PCM a adoptat o hotărâre secretă prin care Nicolae Testimițanu a fost revocat din funcția de ministru al Sănătății al RSSM, oficial, „pentru încălcarea principiului de partid în selectarea, distribuirea și educarea cadrelor”.
Totodată, Ministerul Ocrotirii Sănătății și organele de partid au primit indicația să intensifice activitatea politico-ideologică în rândul cadrelor medicale, să le educe în spiritul internaționalismului și patriotismului sovietic și să intensifice lupta împotriva ideologiei burgheze.
Din comisia care a examinat raportul lui Nicolae Testimițanu a făcut parte și Petru Lucinschi, pe atunci prim-secretar al CC al Uniunii Leniniste Comuniste a Tineretului din Moldova. Acesta s-a abținut însă de la critici.
