În noiembrie 1946, în timpul foametei, cinci bărbați cu numele de familie Bruma din Trifăuți, un sat situat pe malul Nistrului, în coasta de sud a Sorocii, au pus la cale asasinarea unui alt Bruma, Efim, deputat în Sovietul Suprem al URSS, pentru zelul cu care strângea pâinea de la consăteni și pentru impozitele și obligațiile abuzive impuse în urma verii secetoase a anului 1946. Cei cinci Bruma voiau să facă din omorârea consăteanului lor, Efim Bruma, ajuns legiutor sovietic între 1946-1950, o lecție pentru ceilalți activiști de partid și funcționari sovietici din localitate, voiau să le mai taie din râvna lor depusă pentru instaurarea vieții sovietice la Trifăuți.
Planul de asasinare a deputatului Efim Bruma a fost unul din cele mai grave episoade printre infracțiunile incriminate membrilor Organizației Naționale din Basarabia „Arcașii lui Ștefan” – grup de rezistență antisovietică din 1946-1947, care a funcționat pe teritoriul fostului județ Soroca și a avut cea mai bună organizare dintre grupurile subversive antisovietice din RSS Moldovenească:
Organizarea societății „Arcașii lui Ștefan”
Secția 1. Bădiceni, Șolcani, Baxani, cu următoarele comitete: Șolcani, Cotova, Sobari, Baxani. Raza principală de activitate: șoseaua Soroca – Zgurița;
Secția 2. Rublenița, Soroca. Membrii acestei unități urmau să acționeze în raza orașului Soroca;
Secția 3. Trifăuți, Vasilcău, Racovăț. Raza principală de activitate: șoseaua Soroca- Florești;
Secția 4. Sudarca, Horodiște, Arionești;
Secția 5. Schineni, Hristici, Popeștii de Sus, Popeștii de Jos, Bulboci;
Secția 6. Mândâc, Drochia, Șuri, Chetrosu;
Secția 7. Titieaza, Zgura, Arionești;
Secția 8. Dubna, Stoicani, Răduleni, Rădi, Soloneț, Parcani;
Secția 9. Dărcăuți, Visova, Tătăruși, Teleșăuca.
„Terorism individualizat”
Deși procurorii sovietici voiau să-i prezinte pe membrii grupului de rezistență ca pe niște monștri, acțiunile participanților la acest grup, în mare învățători și studenți, se reduceau, în fapt, la formarea unei structuri militare care să întreprindă acțiuni de diversiune în cazul unui război dintre Anglia și America, pe de o parte, și Uniunea Sovietică, pe de altă parte. Și cum așteptau cu toții războiul iluzoriu, au acordat prioritate altor sarcini, de expectativă, precum: extinderea rețelei prin atragerea persoanelor cu atitudine ostilă față de regimul sovietic; procurarea de armament; stabilirea de contacte cu mișcarea de rezistență din vestul Ucrainei condusă de Stepan Bandera.
Aproape toate grupurile de rezistență ale societății își propuneau să asasineze activiștii de partid și funcționari sovietici locali. Numai că aceste „acte teroriste”, conform surselor de arhivă, erau amânate permanent de „comandantul” Vasile Batrânac, originar din satului Plop, actualmente, raionul Dondușeni, sub pretextul necesității unei pregătiri mai bine pusă la punct. Camarazii săi însă își doreau să îi omoare pe activiștii locali pentru a potoli apetitul lor nestăpânit pentru abuzuri, „pentru a-i proteja astfel pe țărani și pentru a le ridica moralul”. În aceste condiții, sarcinile care rămâneau în picioare erau consolidarea și extinderea organizației; colectarea de informații despre locurile amplasării depozitelor de stat cu produse alimentare, despre cantitatea de grâu care se afla în ele și jefuirea lor.
FOTO: Ordine emise în cadrul organizației „Arcașii lui Ștefan”.
„Repatriații”, nucleul organizației
Societatea a fost formată în jurul grupului format din Vasile Batrânac (secretar al Tehnicumului Pedagogic din Soroca), Victor Solovei (învățător la școala din Dărcăuți), Nicolae Prajina (directorul școlii din Racovăț), Anton Romașcan (învățător la școala din Visoca), Teodosie Guzun (învățător la școala din Racovăț) și Nichita Bruma (învățător la școala din Vasilcău).
Preferința lor pentru activitatea didactică se explică prin faptul că au fost elevi de liceu în perioada războiului și, odată „repatriați” din România, au absolvit cursurile pedagogice din Soroca după care și-au găsit de lucru în școlile din regiune.
Potrivit surselor de arhivă, toți membrii fondatori ai organizației fuseseră evacuați în 1944 cu liceele din Soroca în dreapta Prutului și întorși forțat în Basarabia, după Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 dintre Guvernul României, pe de o parte, şi guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii, pe de altă parte. În conformitate cu acest acord, Guvernul român şi Înaltul Comandament al României au fost obligate să îi predea Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru înapoierea în „ţara” lor, „pe toţi cetăţenii internati şi pe cei aduși cu sila în România”.
„Hoțul și căzătura satului”
Întors acasă, Vasile Batrânac a aflat că tatăl său a fost arestat pentru „activitate contrarevoluționară”, în perioada aflării Basarabiei în componența Regatului României (1941-1944). Acest fapt, se spune în actul de învinuire, i-a provocat tânărului o atitudine și mai ostilă față de regimul sovietic.
Unul dintre viitorii membri ai organizației, Teodor Maxim, „repatriat” și el din România, nota în jurnalul său în ziua de 30 iulie 1946: „Când am venit în sat, am vâzut o jale foarte mare. Tot satul se văieta de foame. Toată pâinea le-o luase. Și a început sărmanul norod să bată cu bețele câte un snop de grâu și se duceau la râșnițe să facă un pumn de făină să-și potolească foamea”, consemna el. „Pe 21 iulie 1946, marele nacealnic Simion Bacalâm, cel mai mare hoț și mai boseac [căzătură] a satului, a adunat oamenii în mai multe grupuri [...] Secretarul Patrașcu Grigore și zamistitele [adjunctul său] Slusarencu Petrea strigau în gura mare: „Care nu dă pâine este fascist!”. Și mai spunea: „Noi v-am scos de sub jugul boierilor români și capitaliști!”. Și așa chinuiau oamenii peste toată Basarabia și le luau pâinea, iar lumea murea de foame”.
Întorși la Soroca, se mai menționează în rechizitoriu, Batrânac, Solovei, Prajina, Romașcan, Guzun și Bruma și-au restabilit relațiile vechi: Batrânac lucra secretar la Tehnicumul Pedagogic și strătea în gazdă pe strada Artem, în casa lui Pulcinschi. Împreună cu el, locuiau Victor Solovei și Nichita Bruma, studenți la același tehnicum. Ei erau vizitați de Nicolae Prajina și Teodosie Guzun, care absolviseră cursurile pedagogice și lucrau ca învățători în satul Racovăț, precum și Romașcan, fost student al Tehnicumului Pedagogic. În timpul discuțiilor lor, subliniază procurorii ilegalitățile imputate, ei regretau că România a pierdut războiul cu URSS, criticau acțiunile Partidului Comunist și ale Guvernului sovietic, vorbeau despre o luptă organizată împotriva Puterii Sovietice.
„Pe calea armelor”
În august-octombrie 1946, aflându-se deja în urmărirea poliției politice sovietice, MGB (Министерство государственной безопасности), în satul Plop, actualmente raionul Dondușeni, Vasile Batrânac și Pimen Domașcan au elaborat structura organizației și actele de constituire: „Astăzi, 1 (întâi) luna august anul 1946, Noi, Plopeanu Vasile [Batrânac Vasile] și Oțeleanu Pimen [Domașcan Pimen], având în vedere a doua cotropire a bolșevicilor pe pământul sfânt al Basarabiei, dezlipirea fraților de același sânge, neam, limbă și credință; fărădelegile săvârșite asupra vechilor plăieși și arcași ai lui Ștefan, care au stat veacuri ca stavilă la Nistru contra puhoiului slav, și-au apărat pământul dăruit de Dumnezeu; având în vedere deportările în masă, distrugerea oamenilor, teroarea asupra poporului și luarea alimentelor, care au adus populația la foamete, făcând-o să-și părăsească casele și să rătăcească în alte părți după hrană;
deoarece moralul populației este foarte căzut și bolșevicii din toate părțile caută să distrugă sâmburele românesc din Basarabia, am hotărât a înființa o organizație cu scop național, denumind-o «Organizația Națională din Basarabia – Arcașii lui Ștefan». Această organizație are drept scop a ridica moralul populației prin diferite atacuri date împotriva bolșevicilor. Drept care am încheiat prezentul act proces-verbal”.
Pe fundalul generalizării atitudinii ostile a populației față de regimul sovietic provocate de crimele funcționarilor sovietici, datorită bunei sale organizări, societatea subversivă a început să se extingă pe întregul teritoriu al județului, în unele cazuri fuzionând cu grupuri de rezistență mai mici.
Astfel, în iunie-iulie 1946, Nicolae Prajina, Teodosie Guzun și Nichita Bruma au stabilit contacte cu membrii organizației lui Ion Bruma din Trifăuți – Nichita Bruma, Grigore Bruma, Gheorghe Bruma, Maxim Bruma și Iacob Bruma – toți erau rude, frați și veri. Ei au decis să intensifice acțiunile subversive și să atragă noi membri în organizație. O atenție specială a fost acordată omorârii aceluiași Efim Bruma, deputat în Sovietul Suprem al URSS, președinte al sovietului sătesc și întemeitorul colhozului la Trifăuți.
FOTO: Carnet de membru al organizației „Arcașii lui Ștefan”
„Toți erau rude, frați și veri”
În octombrie, noiembrie și decembrie 1946, vizitând localitatea Racovăț, Vasile Batrânac și Pimen Domașcan au înmânat carnete de membri lui Nicolae Prajina, Teodosie Guzun, Vasile Cebotari și Nicolai Cveatcovschi, ambii învățători la școala din Racovăț.
Nicolae Prajina a propus omorârea președintelui sovietului sătesc local, Șoimu. Toți membrii grupului au fost de acord ca șeful sovietului sătesc să fie ucis. În martie 1947, Vasile Batrânac a stabilit contacte cu Vasile Baleanu, învățător și liderului Grupului „Național-Creștin” din Schineni. În urma unei înțelegeri, grupul de rezistență din Schineni a devenit parte a organizației „Arcașii lui Ștefan”, alcătuind secțiunile întâi, a șasea și a opta, comandate de Vasile Baleanu. La o lună distanță de la întâlnirea cu Baleanu, Vasile Batrânac a fost arestat de MGB. În timpul perchezițiilor efectuate la el, au fost găsite toate documentele organizației, inclusiv lista membrilor.
Astfel, în iunie 1947, Tribunalul Militar al Trupelor Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldovenești i-au condamnat pe Vasile Batrânac, Victor Solovei, Nicolae Prajina, Ion Bruma, Iacob Racovschi la 25 de ani de ani de lagăr.
Și Vasile Cvasniuc, Codrat Ursachi, Nicolae Flocosu, Tudor Maxim au fost condamnați la 25 de ani de lagăr, iar Teodosie Guzun, Ilie Zabulica, Vasile Cebotari, Iacov Bruma, Petru Bruma – la 10 ani de lagăr.
Toți acești învățători au fost învinuiți în baza articolului 54, alineatul 2, al Codului Penal al RSS Ucrainene – răscoala armată sau intervenţia pe teritoriul sovietic a bandelor înarmate în scopuri contrarevoluţionare, de cucerire a puterii în centru sau în teritorii sau cu scopul de a răpi cu forţa un oarecare teritoriu al URSS. Deci, toți acești tineri, la fel ca alte victime ale regimului sovietic, au fost condamnați în baza unei legislații care nici măcar nu a existat pe teritoriul unde au locuit ei.
Aceasta se explică prin faptul că sovieticii, după ocuparea Basarabiei, atât în 1940, cât și în 1944, extinseseră legislația RSS Ucrainene asupra teritoriilor anexate, inclusiv asupra RSS Moldoveneşti.
Numărul persoanelor condamnate în dosarele organizației „Arcașii lui Ștefan” a fost mult mai mare, ajungând până la o sută de oameni.
