Evgheni Șevciuk nu este primul exponent al administrației separatiste de la Tiraspol care, după ce a servit interesele Rusiei și ale grupării criminale din stânga Nistrului, și-a denunțat ortacii instituțiilor de drept din Republica Moldova și celor internaționale.
Până la pretinsul președinte de la Tiraspol a fost Vasili Iakovlev (1926–2013), unul dintre capii grupării separatiste din stânga Nistrului, care a contribuit la formarea nerecunoscutei republici moldoveneşti nistrene. În 1990, Vasili Iakovlev a fost ales în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești. În calitate de deputat, el s-a pronunțat împotriva „naționalismului pro-românesc”, a ieșirii Moldovei din URSS și împotriva prăbușirii acesteia, deși colosul sovietic s-a prăbușit în urma unei implozii social-economice, o cauză internă, și nu a unei acțiuni externe. Pesemne că Vasili Iakovlev nu putea să accepte această realitate. Pentru această atitudine, la Chișinău el s-a declarat victimă a persecuției din partea „forțelor naționaliste românești” și s-a refugiat la Tiraspol.
Pe malul stâng al Nistrului s-a manifestat ca fondator al Universității Corporative de Stat din Tiraspol, după izgonirea corpului profesoral al Universității de Stat din Tiraspol la Chișinău. În 1991, a ajuns să dețină funcția de „deputat al Sovietului Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene”. El însuși a redactat actele juridice, „prima constituție a Republicii Moldovenești Nistrene”, „declarația de independență”, „declarația de suveranitate” și „decretul privind autoritatea de stat”. În fiecare an, universitatea din Tiraspol organizează simpozioane dedicate memoriei „părintelui statului transnistrene”, „Lecturile lui Iakovlev”/ „Яковлевские чтения”.
De la fondator de enclavă separatistă la prigoană
Toate au fost bune și frumoase pentru „părintele fondator” al regimului de la Tiraspol până în 1996, atunci când a intrat într-un conflict cu primul lider al grupării separatiste, Igor Smirnov. Iakovlev a făcut o greșeală fatală, a estimat greșit puterea în regiune și relațiile lui Smirnov la Moscova. În timpul așa-ziselor alegeri prezidențiale din Transnistria de la sfârșitul anului 1996 (scrutinele din regiune nu sunt recunoscute – n.a.), Iakovlev a susținut candidatura lui Vladimir Malahov, oponentul lui Smirnov. Mai mult, Iakovlev a lansat critici la adresa lui Smirnov pentru „abandonarea ideilor de restabilire a URSS”, „pentru abandonarea sistemului de colhozuri” și „pentru privatizarea proprietății municipale”. Visător incorigibil al resuscitării URSS pe malul stâng al Nistrului, trâind într-o lume de ficțiune, Iakovlev a devenit deranjant chiar și pentru Smirnov. În consecință, bătrânul comunist a fost demis din toate funcțiile de la Tiraspol în 1996, considerat de data aceasta victimă a administrației separatiste transnistrene, pentru activitățile sale politice. În 1997, el a fugit în Rusia unde a decedat în 2013 în orașul Ijevsk, capitala Republicii Udmurtia, lângă Munții Ural.
Ajuns la granița dintre Europa și Asia, simțindu-se în siguranță, Vasili Iakovlev a încercat să se răzbune pe Smirnov. El a scris o reclamaţie – ironia sorţii! – pe numele președintelui Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, Ştefan Urâtu, pe care tot el, împreună cu foştii săi ortaci, l-a arestat în iunie 1992. În această plângere, Vasili Iakovlev a descris rolul așa-zisei „rmn” în politica externă a Rusiei în fostul spațiu sovietic (ближнее зарубежье) şi schemele criminale puse pe picioare de primul șef al administrației separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov.
„Republica Transnistreană trebuie să existe”
„Știți că conducătorii Moldovei de atunci m-au fugărit atât de la lucru, cât și din Parlament. Am sacrificat toate forțele mele, cunoștințele și energia pentru păstrarea URSS și, în componența acesteia, a RSS Moldovenești. Forțele contrarevoluționare au învins pentru moment. Și eu am intrat din nou în luptă pentru crearea, statornicirea și consolidarea republicii noastre multinaționale, egale pentru toți și echitabile în componența unui stat unional unitar – Republica Moldovenească Nistreană”, își începe Iakovlev denunțul său trimis Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova. În reclamația sa, Iakovlev se declară „mândru” că a participat la formarea „statului Republica Moldovenească Nistreană, care poate deveni un element important în procesul de reconstituire a unei noi uniuni”. El s-a declarat deopotrivă „mândru” pentru formarea Universității Cooperatiste de Stat din Transnistria, formată, după cum am spus mai sus, în urma alungării corpului profesoral al Universității de Stat din Tiraspol, evacuat la Chișinău.
Denunt Vasili Iakovlev by ilie gulca
La șase ani de la autoproclamarea „Republicii Moldovenești Nistrene”, după ce a redactat toate hârtiile necesare pentru a justifica existența enclavei separatiste pro-ruse pe teritoriul Republicii Moldova, Iakovlev a înțeles că este periculos pentru el să rămână la Tiraspol. „Am fost obligat să caut refugiu departe de locurile natale. La Moscova nu am intenționat să rămân, să mă ascund, dar de asemenea nu am vrut să scormonesc trecutul, presupunând că oficialitățile vin și pleacă, iar Republica Transnistreană trebuie să existe pentru marea misiune pentru care a fost creată. Însă răuvoitorii mei, temându-se probabil de stabilirea mea anume la Moscova, nu m-au lăsat în pace”, a relatat el în scrisoarea trimisă lui Ștefan Urâtu.
„Perdeaua Republicii Moldoveneşti Nistrene”
Vasili Iakovlev deplânge o campanie denigratoare la adresa sa demarată în presa din regiune și de la Chișinău, „articole calomnioase” în care este acuzat de furt și de luare de mită, „deși toți au știut că universitatea are nevoie de bani și aceștia trebuiau câștigați”.
„La ordinul lui I. Smirnov, procuratura RMN a inițiat o anchetă în cazul unui dosar închis odinioară din lipsă de probe împotriva mea. Se vede că există o intenţie fermă să mă înlăture în general. Mai există timp şi vreau să arăt că nu profesorul Iakovlev are două feţe și să trag totodată perdeaua [să arăt scopul – i.g.] creării şi existenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene!”.
În realitate, cel mai important lucru pentru care există enclava separatistă prorusă, dezvăluie Iakovlev, este armamentul depozitat pe teritoriul regiunii, care, după estimările fostului comandant al Armatei 14 Sovietice, generalul Aleksandr Lebed, constituia circa 18.000 de vagoane. Nu mai puțin de jumătate din acest arsenal, subliniază Vasili Iakovlev, a fost contabilizat în unități și înregistrat la venituri. Conform informațiilor strecurate în presă, semnalează el, valoarea totală a celor 18.000 de vagoane de armament constituia patru miliarde de dolari. „Iată cauza adevărată a conflictului dintre Aleksandr Lebed și conducătorii tiraspoleni. Iată unde este sursa încăpățânării lor în tendința de a tergiversa soluționarea conflictului”, a recunoscut „părintele fondator” al republicii moldovenești nistrene. Odată cu începerea războaielor pe teritoriul fostei Iugoslavii (1991-2001), susține Iakovlev în reclamația sa, o parte din automatele, cartușele, explozibilul din Transnistria a luat calea spre Peninsula Balcanică.
Armele mici și munițiile pentru ele – vâna de aur
„Vâna de aur o reprezintă armele mici și munițiile pentru ele, munițiile pentru aruncătoare de grenade antitanc, sistemele antiaeriene și, ceea ce e mai periculos, explozibilul plastic, cea mai nouă „colecție de gentleman” a teroriștilor, instalațiile de explozie la distanță etc. Acestea nu au termenul expirat și mai pot fi folosite. Apogeul vânzărilor a fost atins în 1994: vindeau în Iugoslavia mai întâi sârbilor, iar mai târziu tuturor celor care plăteau bani. La Tiraspol se înghesuiau ca într-un mușuroi reprezentanții Ceceniei, Armeniei, Abhaziei, Tadjikistanului. Reglările de conturi se încheiau deseori cu cadavre, însă acestea erau trecute la categoria criminali”, menționa înveteratul comunist.
După spusele sale, unul dintre canalele de transportare a armamentului în Europa îl controlau anumiți polonezi. „În august-septembrie 1995, patru polonezi cu un microbuz au adus la Tiraspol 50 de milioane de dolari SUA, cea mai mare parte din acești bani au ajuns la Moscova. Peste câteva săptămâni după această afacere, vameșii l-au reținut în Aeroportul din Odesa pe directorul Băncii Transnistrene, Veaceslav Zagreadski, încercând să transporte în Rusia 300.000 de dolari americani nedeclarați. Putem doar să ghicim cui urmau să-i fie transmiși acești bani”, bănuiește Iakovlev.
Un rol important au jucat în această schemă, relevă Iakovlev, întreprinderile din regiunea transnistreană. Acestea au început să funcționeze ca instrumente de export de armament. „Cu participarea unor demnitari din Republica Moldova și Transnistria, a fost obținută o licență ca întreprinderile din Râbnița – Combinatul de metalurgie și Fabrica de ciment și de ardezie – să colaboreze cu parteneri de peste hotare. Sub acoperirea exportului de produse ale acestor întreprinderi, funcționa canalul de desfacere a armamentului, suma obținută din această schemă, potrivit celor care sunt la curent, se estimează la 40 de milioane de dolari”, estima Iakovlev.
În plus, mai exista o cale de export al armamentului cu participarea autorităților „orașului liber Odesa”, nota „părintele Republicii Moldovenești Nistrene”.
„Încărcătura ucigătoare era transportată pe cale rutieră până în portul din acest oraș unde era încărcată în navele companiei ucrainene „Ascoflot”, care o transportau la punctele de destinație. Despre sumele obținute din aceste afaceri putem doar să facem presupuneri. Cei care au folosit aceste scheme criminale au fost ministrul Securității de Stat, Vadim Șevțov (Vladimir Antiufeev); șeful securității personale a lui Igor Nikolaevici Smirnov, colonelul Valeri Gratov; un anume Serghei Ivanov și Podolean”, detaliază Iakovlev.
În toată această afacere, subliniază el, erau implicați ofițeri cu funcții înalte în Ministerul Apărării al Federației Ruse și ai Grupului operațional de trupe ruse cantonat în Transnistria.
Conform unui raport al OSCE, realizat în 2004, din cele aproximativ 40.000 de tone de armament și muniții care au existat până în 2000, în depozitele din Cobasna au rămas, după evacuările din perioada 2001 – 2004, aproximativ 20.000 de tone. Este vorba doar de muniții, fără armament.
