Republica Moldova este prezentă, în premieră, cu un stand național la Bienala de arte de la Veneția, poate, cel mai important eveniment mondial în domeniul artelor. Cu lucrarea “În 1002-a noapte” a artistului Pavel Braila, o subtilă trimitere la Rusia, la diferende mondiale și nu doar. De altfel, tot Rusia a generat conflictul care a suprapus politicul peste artă. Am fost acolo și am încercat să mă dumiresc.
Bienala de Artă de la Veneția nu e doar o expoziție. E un test de existență culturală. Dacă vinul are Bordeaux sau Toscana, ori — de ce nu Purcari — arta contemporană are Veneția. Iar în 2026, pentru prima dată în istorie, pe această hartă a apărut și Republica Moldova.
Nu într-un colț marginal, nu timid, ci cu o emoție care aproape că se simțea fizic.
Pavilionul Republicii Moldova nu e în Giardini sau Arsenale, unde stau „marile puteri” cu pavilioane permanente, construite acum un secol. Este într-un spațiu care pare, paradoxal, mai potrivit pentru o premieră: Chiesa dei Santi Geremia e Lucia, în cartierul Cannaregio.
Dacă vii pe apă, e vizavi de Hotel Grand Canale, iar dacă pe uscat – lângă Hotel Continental, la câțiva pași de Ferovia, gara centrală din Veneția. E o biserică din secolul XV acolo, cu o liniște densă, în care intri și simți imediat că trebuie să vorbești mai încet. Sau chiar să taci, să contemplezi.
Sunetul dronelor, suficient cât să-ți intre în corp
Pavel Brăila și Adelina Luft au construit „În a mia și a doua noapte”.
Și, dintr-o dată, nu mai e doar un pavilion. E o experiență.
Întuneric aproape total. Sunetul dronelor — nu asurzitor, dar suficient cât să-ți intre în corp. Vibrația elicelor nu doar o auzi, o simți. Și apoi — covoarele. Nu pe podea, nu pe pereți, ci suspendate. Deasupra altarului! Fragile, familiare, aproape domestice — dar ținute în aer de ceea ce, în lumea de afară, înseamnă supraveghere și război. Sunt cinci covoare reprezentative pentru toată lumea; de exemplu, e unul marocan, cu aluzie la conflictele din Africa sau — unul cu motive persane — referindu-se la războiul din Golf. Este, bineînțeles, și unul cu motive tradiționale românești.
Contrastul te lovește dur, dar fără să țipe.
E o instalație despre pace, nu însă una liniștitoare. “Mi-aș fi dorit, poate, o altfel de lucrare. Dar, e timpul în care nu putem tăcea”, a spus la lansare Pavel Braila. Și “don Caputo”, parohul Bisericii, a explicat că exact pentru asta a acceptat să cedeze spațiul pe o perioadă: “E timpul în care Biserica și arta să vină cu un mesaj de pace; lumea poate fi mai bună!”.
Și cred că asta a atras oamenii. La pre-opening — acel moment rezervat jurnaliștilor, curatorilor, colecționarilor — s-au format cozi la pavilionul Moldovei.
În presa internațională, reacțiile au început să apară discret, dar clar: interes pentru concept, pentru simbolistica dronelor, pentru faptul că o țară care, până acum, nu exista pe radarul Bienalei, vine direct cu un discurs coerent, actual. Nu senzațional, nu strident — dar imposibil de ignorat.
Și a mai fost ceva, poate cel mai neașteptat efect: publicul moldovenesc.
Oameni care, în mod normal, nu ar fi ajuns la o bienală de artă contemporană au venit. Victor — lucrătorul unui hotel în Abano Terme; Ilona — de la o casă de modă italiană; Alexandru — de la la o fabrică de gheață, etc-etc. Din patriotism, din curiozitate, din prietenie, din „hai să vedem”. Iar apoi au fost absorbiți. I-am văzut după câteva ore în Arsenale, în alte pavilioane, cu aceeași uimire sinceră pe care rar o mai întâlnești aici, într-un ecosistem unde toți „știu deja”.
A fost, într-un fel, o dublă deschidere: Republica Moldova către lume și lumea — către Republica Moldova.
Inevitabil, politica
Dar Bienala din 2026 nu a fost doar despre premiere.
Tema ediției, „In Minor Keys”, curatoriată de Koyo Kouoh, propune o lume a nuanțelor, a tensiunilor subtile, a vocilor mai puțin evidente. Aproximativ 110 artiști în expoziția centrală, aproape 100 de țări participante, sute de evenimente colaterale. Între 700.000 și 800.000 de vizitatori — o cifră care spune mai mult despre influență decât despre turism.
Și, inevitabil, politică.
Situația pavilionului Rusia a fost unul dintre subiectele cele mai discutate.
Rusia a revenit la Bienală pentru prima dată după invazia pe scară largă a Ucrainei din 2022, iar decizia a provocat proteste, critici politice și discuții despre limitele dialogului cultural în timp de război. Președintele Bienalei, Pietrangelo Buttafuoco, a apărat participarea Rusiei, spunând că Bienala nu este o instanță de judecată, ci un spațiu al dialogului. În același timp, participarea Rusiei a fost limitată de sancțiuni, iar publicul nu urma să aibă acces normal la pavilion pe durata întregii expoziții.
Tensiunea nu a rămas doar la nivel declarativ. În timpul preview-ului, activistele Pussy Riot, împreună cu alte grupuri, au protestat la Pavilionul Rusiei, cu fum colorat, sloganuri anti-război și mesaje împotriva normalizării prezenței culturale ruse în Europa în timp ce războiul continuă în Ucraina.
Mai mulți artiști s-au retras după expoziție, s-au organizat și greve temporare. Ministrul Culturii din Republica Moldova, Cristian Jardan, a semnat, alături de Ucraina, Polonia, Lituania și Estonia, o declarație comună de condamnare a participării Federației Ruse la La Bienala de la Veneția.
Într-un final, s-au diluat mesajele de la Veneția, dar expoziția continuă: până în noiembrie 2026.
Pe Grand Canal, într-un moment aproape cinematografic, covorul moldovenesc — purtat de drone — a devenit imaginea care spune totul fără explicații. Un vis din copilărie reinterpretat într-o lume care nu mai are luxul inocenței. Și, undeva între aceste imagini, între sunetul dronelor și liniștea bisericii, între cozi neașteptate și reacții internaționale, apare o concluzie simplă:
Moldova nu a venit la Bienală să „participe”.
A venit să existe.
Iar pentru o primă dată, a făcut-o exact cum trebuie.
