Panglica „Sfântului Gheorghe” și „Regimentul Nemuritor”, prezentate inițial ca inițiative de comemorare a eroilor sovietici căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, apărute spontan în societatea rusă, au devenit elemente de apartenență la regimul lui Vladimir Putin și simboluri de demarcare a Lumii Ruse (Russki Mir) ca proiect politic contrapus Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice.
În Republica Moldova, utilizarea simbolurilor care promovează războiul, inclusiv panglica „Sfântul Gheorghe”, este interzisă prin lege după adoptarea, la 20 aprilie 2022, a unui act normativ în acest sens. Conform legislației în vigoare, persoanele fizice riscă amenzi de până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității, iar funcționarii și persoanele juridice pot fi sancționați cu până la 18.000 și, respectiv, 30.000 de lei.
Apărute pe uniformele militarilor ruși și vehiculele armatei ruse în momentul declanșării ostilităților împotriva Ucrainei, literele „Z” și „V” au un trecut scurt și o semnificație ambiguă. Totuși presa rusă, citând Ministerul Apărării de la Moscova, a explicat vag că litera latină „Z” înseamnă „Pentru victorie”, în timp ce litera „V” — „Forța este în adevăr” și „Sarcina va fi îndeplinită”. În schimb, Panglica „Sfântul Gheorghe” și „Regimentul Nemuritor” au avut o existență mai lungă și se spune că își au originea în inițiativa civică a unor cetățeni oarecare, cel puțin așa prezintă lucrurile autoritățile ruse. Indiferent de originea lor, ele au fost folosite de Moscova pentru a obține, pentru început, coeziune în interiorul societății ruse ca ulterior să fie utilizate în expansiunea Lumii Ruse, ca element de asociere cu Rusia și regimul lui Vladimir Putin, ca simbol ostil lumii occidentale.
În perioada războiului împotriva Ucrainei, toate aceste simboluri luate împreună au devenit recuzite ideologice în propagarea și justificarea războiului nedrept, a crimelor de război. În Republica Moldova, autoritățile au reușit să descurajeze purtarea Panglicii „Sfântul Gheorghe”, inclusiv în regiunea găgăuză, în timp ce „Regimentul Nemuritor” este permis din punct de vedere legal și a devenit o tradiție respectată ostentativ de reprezentanții formațiunilor politice pro-ruse în ziua de 9 mai, „Ziua Victoriei”.
De ce Rusia sărbătorește pe 9 mai „Ziua Victoriei”?
Spre deosebiere de restul Europei, Uniunea Sovietică sărbătorea întotdeauna Ziua Victoriei cu o zi mai târziu, o tradiție care s-a păstrat actualmente și în Rusia. Tehnic vorbind, aceasta a rezultat din diferența de fus orar dintre Moscova și Europa continentală. Atunci când capitularea Germaniei a fost semnată pe 8 mai la Berlin, era deja trecut de miezul nopții la Moscova. Treptat, această diferență de calendar a căpătat un subtext simbolic: URSS își purtase propriul război paralel cu Germania nazistă – „Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Efortul de război sovietic a fost rareori menționat ca parte a „celui de-al Doilea Război Mondial”. În timp ce al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, „Marele Război pentru Apărarea Patriei” a început, după istoriografia sovietică, aproape doi ani mai târziu, odată cu invazia germană a URSS pe 22 iunie 1941. Ideologia sovietică și cea rusească ascunde faptul că URSS a participat împreună cu Germania la ocuparea Poloniei în septembrie 1939.
Ziua Victoriei, celebrată pe 9 mai, a evoluat de la un ritual comemorativ sovietic la un instrument simbolic central în construcția identității politice a Rusiei contemporane. Dacă în perioada URSS accentul era pus pe comemorarea sacrificiului colectiv și pe ritualuri oficiale relativ standardizate, în anii 2000 această memorie a fost reconfigurată și reintegrată activ în discursul de legitimare al puterii. Un element esențial al acestei transformări a fost apariția și promovarea panglicii „Sfântului Gheorghe”.
Reinventată în 2005, cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, panglica a fost prezentată oficial ca o inițiativă spontană a societății civile, menită să păstreze vie memoria războiului în rândul tinerelor generații. Campania a fost asociată cu sloganuri simple și emoționale, precum „Eu țin minte, sunt mândru” și „Mulțumesc, bunicule, pentru victorie”, care au rezonat rapid cu publicul larg. În realitate, implicarea unor instituții apropiate statului, inclusiv agenții media de stat, mai exact RIA Novosti, a sugerat că proiectul a beneficiat de susținere organizată încă de la început.
Chiar dacă nu există o confirmare din partea autorităților ruse, contextul în care a apărut acest simbol militar a fost Revoluția Portocalie din Ucraina și trebuie luată în considerație încercarea deliberată a Kremlinului de a preveni orice extindere a „revoluției culorilor” în Rusia. Unii experți însă resping această ipoteză, argumentând că panglica a fost purtată oficial de Vladimir Putin pentru prima dată abia în 2007, în timpul celui de-al treilea an al campaniei. Indiferent de acest detaliu, panglica are toate elementele care o definește ca element sau simbol antieuropean și al propagării războiului.
Un element ce leagă țarismul, comunismul și fascismul
Simbolistica panglicii este în sine complexă și deliberat construită pentru a sugera continuitate istorică. Panglica este inspirată de un ordin de rang înalt instituit de regimul Stalin în 1942. Are aceleași culori ca distincția sovietică, dar un nume diferit: prototipul sovietic se numea „Ordinul Gloriei”. Se spune că culorile sale – portocaliu și negru – simbolizează focul și fumul de armă. Atât ordinul în sine, cât și diverse tipuri de ornamente în portocaliu și negru au apărut pe numeroase postere și cărți poștale din timpul războiului și de după război.
Cu mulți ani înainte, un Ordin „Sfântul Gheorghe” „pentru serviciu și vitejie”, în culori foarte asemănătoare, fusese instituit de împărăteasa Ecaterina cea Mare, în 1769, și, în mod clar, Stalin se baza deliberat pe asocieri cu această distincție atunci când l-a introdus pe al său.
Cu toate acestea, dictatorul sovietic nu numai că a schimbat numele, dar a și reajustat oarecum imaginea: ordinul original „Sfântul Gheorghe” fusese galben și negru, sau ocazional auriu și negru; portocaliul a fost introdus de comuniști. În acest fel, sovieticii au reușit să semnaleze atât continuitatea, cât și schimbarea, dar și legătura cu simbolismul prerevoluționar. Într-un mod izbitor de asemănător, noua panglică comemorativă „Sfântul Gheorghe”, introdusă sub Putin, combină eclectic elemente din ambele perioade anterioare: numele este preluat de la ordinul țarist, iar nuanțele de culoare de la emblema armatei sovietice. Mai mult, Ordinul „Sfântul Gheorghe” a fost folosit și de Armata de Eliberare Rusă a generalului Vlasov, care a luptat de partea Germaniei Naziste în ultimii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, emblema poate fi asociată cu trei sisteme politice foarte diferite: țarismul, comunismul și fascismul.
Promovarea panglicii ca simbol al victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial a fost rapidă și spectaculoasă. De la câteva sute de mii de panglici distribuite în primul an, s-a ajuns la milioane în următorii câțiva ani. Panglica a devenit omniprezentă în spațiul public: purtată la piept, legată de mașini, afișată pe clădiri sau integrată în materiale promoționale. Autoritățile au încurajat această expansiune, prezentând-o drept expresie a unității naționale într-o societate fragmentată social și politic. Victoria din 1945 a fost astfel consolidată ca unul dintre puținele repere identitare comune ruse.
Nu există în prezent în Rusia o sărbătoare națională în jurul căreia rușii s-ar uni la fel de strâns ca jurul „Zilei Victoriei”. Chiar dacă în timpul mandatelor de președinte ale lui Boris Elțîn au fost mai multe asemenea încercări de a stabili o zi națională, toate au eșuat. „Ziua Rusiei” oficială din 12 iunie nu contează prea mult în societatea rusă, în timp ce „Ziua Unității Naționale”, din 4 noiembrie, a fost „confiscată” de naționaliștii de dreapta, care încearcă să-i răstoarne mesajul oficial: sloganul principal din timpul „marșurilor rusești” este „Rusia pentru ruși”, o provocare clară la adresa minorităților non-ruse. Totuși, caracterul „apolitic” al inițiativei legate de panglica „Sfântului Gheorghe” a fost treptat pus sub semnul întrebării. În practică, panglica a început să funcționeze ca un marker de loialitate față de regim. În presa rusă, au apărut relatări despre presiuni asupra angajaților din sectorul public sau asupra elevilor pentru a o purta. Refuzul putea fi interpretat ca un gest de nonconformism politic. În acest context, simbolul comemorativ a căpătat o dimensiune ideologică, depășind sfera memoriei istorice.
„Regimentul Nemuritor”, o inițiativă civică spontană preluată de stat
În paralel, în 2012, a apărut „Regimentul Nemuritor”, o inițiativă pornită din orașul siberian Tomsk. Spre deosebire de campania legată de panglica „Sfântului Gheorghe”, aceasta avea un caracter profund personal: participanții defilau purtând fotografii ale rudelor care au luptat în război. Accentul era pus pe memoria familială și pe experiența individuală, și nu pe simboluri oficiale. Inițiativa a fost percepută inițial ca autentică și independentă, oferind o alternativă la ritualurile formalizate. Succesul „Regimentului Nemuritor” a fost rapid, mobilizând milioane de oameni în Rusia și în afara ei. Totuși, odată cu creșterea popularității, au apărut temeri privind preluarea sa de către autorități. Implicarea directă a liderilor politici în marșuri și integrarea acestuia în ceremoniile oficiale au sugerat o tentativă de absorbție a inițiativei într-un cadru controlat. Astfel, chiar și această formă de comemorare „de jos în sus” a început să fie integrată în arhitectura simbolică a statului.
Un moment de cotitură major în semnificația panglicii „Sfântului Gheorghe” a devenit anul 2014, odată cu anexarea Crimeii și izbucnirea conflictului din estul Ucrainei. Chiar dacă a fost inițial concepută ca element antieuropean, în 2014, simbolul a devenit un semn al mobilizării geopolitice. În Crimeea, panglica a fost omniprezentă în timpul și după anexarea acestei regiuni de către Moscova, fiind asociată cu ideea de „revenire” la Rusia. În regiunile separatiste din Donbas, ea a fost adoptată ca emblemă a mișcărilor pro-ruse.
Această transformare a generat o polarizare profundă. În Rusia, panglica a fost consolidată ca simbol al patriotismului și al continuității istorice. În Ucraina, însă, ea a ajuns să fie percepută ca simbol al agresiunii și al expansionismului rusesc. În unele cazuri, a fost chiar asociată cu simboluri fasciste, asociere consolidară în timpul războiului la scară largă declanșat în februarie 2022. Astfel, panglica „Sfântul Gheorghe” a căpătat semnificații diametral opuse în funcție de contextul politic și geografic.
Panglica a devenit un marker vizual al taberelor beligerante, fiind purtată de combatanți, afișată pe echipamente militare și utilizată în propaganda vizuală. În acest fel, memoria războiului din 1941–1945 a fost reactivată și recontextualizată pentru a legitima acțiuni contemporane, creând o punte simbolică între trecut și prezent. Trebuie subliniat că aceeași tendință a fost consemnată în discursurile naționaliștilor ruși până la anexarea Crimeii, ei asociau fascismul, dușmanul de moarte al comunismului, cu orice formă a democrației occidentale.
În februarie 2022, purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” de către militarii ruși din Ucraina nu a făcut altceva decât să confirme esența războinică a simbolului.
În ansamblu, evoluția panglicii „Sfântului Gheorghe” ilustrează modul în care simbolurile istorice pot fi reinterpretate și instrumentalizate politic. De la un semn al comemorării și respectului față de veterani, ea a devenit un instrument de mobilizare, un indicator al loialității și un element central în discursul geopolitic al Rusiei. În același timp, apariția și transformarea „Regimentului Nemuritor” arată tensiunea dintre memoria autentică, personală, și tendința statului de a integra și controla aceste forme de exprimare.
Prin urmare, „Ziua Victoriei” nu mai este în Rusia și în Lumea Rusă doar o comemorare a trecutului, ci un eveniment care își propune să negocieze identitatea și legitimitatea. Panglica și marșurile comemorative funcționează simultan ca instrumente de memorie și ca mijloace de consolidare a unui proiect politic, inclusiv în spațiul revendicat de Rusia, adică și în Republica Moldova.
După Symbol of the War — But Which One? The St George Ribbon in Russian Nation-Building de Pal Kolsto
