La 42 de ani, Irina Popov lăsa în urmă o carieră medicală consolidată, într-o instituție privată din Republica Moldova și o parte din familie, pentru a-și construi un nou început în România. De opt ani, trăiește și profesează aici, iar la scurt timp după sosirea ei, i s-au alăturat soțul și fiica cea mare, și ei medici. Astăzi, sunt o familie unită de aceeași vocație, găsindu-și în România nu doar un loc de muncă, ci și un adevărat „acasă”. Drumul nu a fost lipsit de provocări, sacrificii și renunțări, dar toate au avut un rost. România a câștigat o familie de medici, în timp ce Republica Moldova a pierdut-o.
Medicina de familie era o specializare nouă
Irina Popov s-a născut în orașul Soroca. Își amintește că familia ei a fost surprinsă de decizia ei de a studia Medicina, fiind unicul medic în familie. În mod paradoxal, deși profesia de medic este astăzi dominată de femei la nivel global, atunci era percepută ca o vocație a bărbaților. Alegerea Irinei a fost inspirată de o doctoriță care o consulta de fiecare dată când se îmbolnăvea. Empatia și blândețea acestei femei i-au rămas întipărite în memoria ei de copil, influențându-i destinul.
„Era întotdeauna caldă și atentă, iar acele amintiri din copilărie au avut un impact decisiv asupra alegerii mele”, spune Irina. În 1992, după absolvirea liceului, a fost admisă la facultate, unde a studiat medicină generală timp de șase ani. A finalizat studiile în 1998, un an în care opțiunile de specializare erau limitate.
Medicina de familie era o specializare nouă atunci. Irinei Popov îi plăcea ideea de a studia ceva ce îmbină în mod reușit diferite ramuri din medicina, cum ar fi medicina internă, pediatria, obstetrica și ginecologia, geriatria, îngrijind persoana în contextul familial. Așa a ales medicina de familie, recunoscută ca „poarta de intrare” a pacientului în sistemul de sănătate. Irina a făcut parte din a doua promoție de absolvenți și spune că decizia ei a fost una pe care n-a regretat-o niciodată.
Adoptată prin Declarația de la Alma-Ata din 1978, medicina de familie – cunoscută și sub numele de medicină primară – a fost recunoscută drept pilon fundamental în atingerea obiectivului de a asigura sănătate pentru toți. În orice sistem medical, medicina primară trebuie să fie nu doar parte integrantă din sistemul de sănătate, ci și o componentă esențială în dezvoltarea socială și economică a unei comunități. Este primul nivel de contact al indivizilor, familiei și comunității cu sistemul național de sănătate, aducând îngrijirea cât mai aproape posibil de oameni și de mediul lor.
În Republica Moldova, medicina primară a început să se contureze odată cu reformele implementate după destrămarea URSS și implementarea sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală, care a fost adoptat în anul 1998 și aplicat în practică începând cu anul 2004.
După absolvire, Irina a urmat rezidențiatul, apoi secundariatul clinic în medicina de familie. Într-un sistem medical fragil, care abia învăța să se administreze după ruperea de gigantul sovietic, găsirea unul loc de muncă nu era deloc o sarcină ușoară. Totuși, Irina a reușit să obțină un post de medic de familie la Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară a Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Acolo și-a desfășurat activitatea timp de un deceniu, avansând până la poziția de medic șef-adjunct. A absolvit și Școala de Management în Sănătatea Publică, ceea ce a ajutat-o și în activitatea de organizare. A contribuit la formarea noii generații de medici de familie și la consolidarea asistenței medicale primare, printr-o colaborare strânsă între Universitatea de Medicină și Ministerul Sănătății.
În 2013, a trecut din sistemul public în cel privat
În 2013, Irina Popov a făcut tranziția din sistemul public în cel privat. În Republica Moldova se deschidea unul dintre cele mai mari spitale private, iar Irina a fost invitată să facă parte din echipa medicilor de acolo, iar în scurt timp a ajuns să conducă policlinica spitalului.
Privind în urmă, consideră acei ani din sistemul privat drept cea mai frumoasă perioadă a carierei sale în Republica Moldova – o etapă care a pregătit-o pentru provocările din România.
„De acel spital mă leagă unele dintre cele mai valoroase experiențe profesionale. Nu vreau să fac o comparație între sisteme, dar acolo am descoperit ce înseamnă cu adevărat medicina modernă, alături de niște colegi profesioniști. Atât de mult m-au captivat posibilitățile de diagnostic, de tratament. Medicii au avut întotdeauna autonomia necesară pentru a lua decizii, nu am fost constrânși niciodată să luăm decizii lipsite de etică, care să aibă alt interes decât cel al pacientului. Această experiență mi-a fost de folos în România, pentru că am putut să mă integrez rapid, fără să fie nevoie de pregătire suplimentară pentru examenul de rezidențiat, apoi și pentru specialitate - unica opțiune de a profesa într-o țară din Uniunea Europeană”.
Deși, sistemul privat oferea un mediu ideal, dincolo de ușile spitalului, realitatea era alta. Lipsa investițiilor în infrastructură și tehnologie, oportunitățile limitate de dezvoltare profesională încep să cântărească greu atunci când îți dorești mai mult. Pe lângă aceste provocări, Irina și soțul ei se confruntau și cu dificultăți financiare, fără perspectiva unui viitor stabil.
Salariile cadrelor medicale din Republica Moldova rămân extrem de mici, chiar și după încercările repetate ale Ministerului Sănătății de a le majora. În prezent, după multiple creșteri salariale, un medic de familie cu 20 de ani de experiență câștigă aproximativ 19.000 de lei moldovenești pe lună, în timp ce medicii aflați la început de carieră primesc remunerații mult mai modeste.
„Acasă” este la Târgu-Mureș
Irina Popov și-a dorit un viitor mai bun nu doar pentru ea și soțul ei, ci și pentru fiica lor cea mare, care își dorea să urmeze aceeași cale profesională. Conștientă de dificultățile și obstacolele din sistemul medical din Republica Moldova, a luat decizia dificilă de a pleca. În 2017, la 42 de ani, începea o nouă viață, de la capăt. În România. A susținut examenul de rezidențiat și l-a trecut cu succes, mutându-se la Târgu Mureș împreună cu unul dintre copii. Un an mai târziu, i s-au alăturat soțul, chirurg de profesie, și fiica cea mare, proaspăt absolventă de liceu. Și soțul său a reușit să treacă examenul din prima încercare, și profesează acum într-un spital public, funcție obținută prin concurs. Iar Irina este medic de familie la un centru medical județean. Irina spune că apreciază sistemul medical din România pentru meritocrația aplicată, nu doar declarativă. Posturile de muncă se obțin prin concurs, în mod transparent.
„Am făcut acest pas pentru viitorul familiei noastre. A fost greu. Atunci nu realizam, dar acum, când analizez retrospectiv, îmi dau seama că a fost o cale grea. Acasă au rămas prietenii și familia. Apoi, a început un adevărat calvar cu echivalarea studiilor”, spune Irina Popov.
Irina și soțul ei au trecut printr-un proces dificil de echivalare a studiilor obținute în Republica Moldova. Experiența lor clinică a fost evaluată doar parțial, iar birocrația i-a pus în situații absurde. Din cauza unor documente emise neconform de autoritățile moldovenești, dar și curriculei universitare prea diferită de cea europeană, Irina nu a reușit să obțină recunoașterea vechimii în specialitate și nici recunoașterea titulaturii (categoriei) medicale. Asta chiar dacă este în vigoare o convenție de reciprocitate între Republica Moldova și România. „În medicină există foarte multe excepții și interpretări legale”, spune Irina, iar USMF și Ministerul Sănătății nu-și asumă vreo responsabilitate.
Abia peste un an va putea promova examenul de primariat pentru titulatura de medic primar. Acest „ping-pong” birocratic a fost, fără îndoială, cea mai frustrantă parte a tranziției, dar, în cele din urmă, efortul a meritat.
Acum poate spune că „acasă” este la Târgu Mureș, acolo unde sunt pacienții ei, acolo unde și-a făcut prieteni și unde copiii ei primesc educația pe care și-au dorit-o.
„Simt că am cunoscut acest oraș înainte să ne mutăm aici. Poate așa se explică faptul că ne-am adaptat destul de repede. Și când plecăm undeva pentru o perioadă mai lungă, ni se face dor. Cu siguranță, ne este dor și de Chișinău, și de oamenii apropriați de acolo. Dar pentru noi, tranziția a fost mai ușoară decât ne-am așteptat. Nu m-am simțit niciodată marginalizată pentru faptul că vin din Republica Moldova. Colegii și pacienții mei m-au primit cu respect și susținere. Aici, relația dintre medici și pacienți nu este marcată de neîncredere sau confruntare, așa cum, din păcate, încă se întâmplă în Republica Moldova”, spune Irina.
Revenirea în Republica Moldova pare tot mai puțin probabilă
Și viitorul, ea și-l proiectează tot în România. Își dorește să-și deschidă un cabinet privat, o opțiune viabilă și susținută de sistemul medical românesc, inclusiv de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aici, un medic cu competențe reale este recunoscut și remunerat corespunzător. Între timp, fiica cea mare urmează aceeași vocație – este absolventa Facultății de Medicină din Târgu Mureș, medic rezident în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă într-un spital din București, iar progresele ei profesionale sunt un motiv de mândrie pentru familie.
Revenirea în Republica Moldova pare tot mai puțin probabilă pentru Irina și cei dragi. Dar există încă zeci, poate chiar sute de medici răspândiți prin lume care visează la o întoarcere. Totuși, pentru ca acest lucru să devină realitate, sistemul medical moldovenesc ar trebui să fie reformat din temelii.
„Medicina din Republica Moldova este profund politizată, iar această influență se resimte până la cel mai jos nivel ierarhic. În activitatea mea din România, nu simt deloc acest lucru. Am libertatea de a mă dezvolta profesional, de a alege cursurile de perfecționare care îmi sunt utile, școala unde să le fac, inclusiv în afara țării. Investiția de bază într-un sistem medical echitabil este resursa umană. Un echipament medical, oricât de performant ar fi, nu valorează nimic fără un personal sanitar bine pregătit. Nicio instituție medicală nu poate atinge o performanță fără un management eficient și pregătire în comunicare.
Aici, Colegiul Medicilor, fiind o structură autonomă în raport cu orice autoritate publică, ne susține și ne protejează drepturile, apară onoarea și independența profesională a medicului, în timp ce în Republica Moldova nu există nicio structură profesională care să susțină interesele medicilor. Acolo, Ministerul Sănătății își dorește un control absolut, ceea ce nu este firesc. Un minister ar trebui să se ocupe de politici publice, nu de politică și interese, subordonarea ar trebui să fie una funcțională. Din toată experiența mea din România, poți fi pus în situația de a raporta actul medical sau managerial superiorului direct sau unei structuri în drept și nu am trăit niciodată teama că un funcționar din minister ar putea veni să ceară socoteală pentru ceva”, mărturisește Irina.
În timp ce la Chișinău are loc o cursă haotică pentru dotări cu echipamente medicale, fără o strategie coerentă și fără o viziune clară asupra reformei sistemului de sănătate, medicii plecați spun că, dincolo de infrastructură și salarii, și-ar dori, poate înainte de toate, libertatea de a-și practica cu demnitate profesia.
