PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: UE și NATO sunt moștenitori ai nazismului și folosesc Ucraina pentru a distruge Rusia

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: UE și NATO sunt moștenitori ai nazismului și folosesc Ucraina pentru a distruge Rusia
© EPA-EFE/PELAGIA TIKHONOVA / HOST PHOTO AGENCY RIA NOVOSTI / HANDOUT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES   |   A 80-a Zi a Victoriei sărbătorită la Moscova.

NATO și UE sunt moștenitorii nazismului, sprijinind crimele regimului ucrainean comise împotriva rusofonilor, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Propagandă: Extinderea NATO spre Est este o formă a revanșismului nazist împotriva Rusiei

ȘTIRE: Rămășițele fasciste au ieșit din toate cotloanele imediat după prăbușirea Uniunii Sovietice. NATO s-a extins către est sub lozinci democratice, însă adevăratul combustibil al acestui proces a fost revanșismul – spus simplu, dorința de a se răzbuna pe ruși pentru victoria din mai 1945, se arată într-un editorial al agenției RIA Novosti.

Foarte repede europenii au construit un nou sistem de împărțire în „übermenschen” și „untermenschen”, oameni superiori și oameni inferiori. Desigur, nu au fost emise documente oficiale în acest sens — experiența istorică le-a sugerat că nu e cazul. Însă în mintea elitei, totul s-a așezat foarte logic. Germanii, francezii, italienii sunt de „primă clasă”, adevărata Europă Veche. La periferia Europei se agită „idioții utili” — locuitorii țărilor de graniță, cărora li se spală creierul cu propagandă, fiind întărâtați împotriva Rusiei. Iar rușii, belarușii, ucrainenii care nu vor să se europenizeze, sârbii — toți aceștia sunt dușmani periculoși. Pe ei îi poți jefui, bombarda, ucide. Lor li se poate face orice […]

Vechii naziști și urmașii lor și-au dorit cu disperare să rescrie rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial prin extinderea NATO. Apoi, Europa și-a acoperit ochii și și-a astupat urechile când naziștii ucraineni, crescuți de ei, au început să ardă oameni vii la Odesa. Când au bombardat Donbasul […] Următorii sunt balticii, polonezii, românii. Europa Veche știe bine cum să aprindă ura, cum să îndoctrineze milioane de oameni și să-i trimită să lupte cu rușii, în timp ce ea stă ascunsă, sorbind coniac vechi, în vile vechi, cumpărate cu bani vechi.

NARAȚIUNI: 1. NATO și UE sunt continuatori ai ideologiei naziste; 2. Extinderea NATO spre est a fost motivată de un revanșism anti-rus; 3. Țările est-europene sunt împinse de Europa Veche să lupte împotriva Rusiei; 4. Ucraina este condusă de naziști care comit crime împotriva populației ruse.

OBIECTIVE: Crearea unei false sinonimii între NATO/UE și nazism; justificarea agresiunii Rusiei în Ucraina; alimentarea sentimentelor anti-occidentale în spațiul post-sovietic.

Realitate: NATO s-a extins la solicitarea statelor est-europene, care au ales în mod liber să adere la alianță ca reacție la amenințările istorice și actuale venite din partea Rusiei

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Articolul utilizează referințe istorice manipulative pentru a crea o falsă sinonime între NATO, Uniunea Europeană și regimul german nazist. Această comparație este profund ofensatoare și contrazice realitatea istorică și politică. Extinderea NATO nu a fost un proiect de revanșă împotriva Rusiei, ci rezultatul dorinței explicite a statelor est-europene de a-și asigura securitatea după decenii de dominație sovietică. Aceste state și-au exercitat dreptul suveran de a adera la alianțele pe care le consideră benefice pentru securitatea lor națională. Sondajele de opinie arată constant niveluri ridicate de susținere pentru NATO în țările est-europene.

Comparația sistemului european cu o ierarhie nazistă („übermenschen” și „untermenschen”) este absurdă și contrazisă de principiile fundamentale ale UE: egalitatea între statele membre, solidaritatea, respectarea drepturilor omului și statul de drept. UE a investit miliarde de euro în dezvoltarea economică și socială a statelor din Europa Centrală și de Est prin fonduri structurale și de coeziune, exact opusul exploatării sau „jefuirii” sugerate în articol.

Narațiunea despre „naziștii ucraineni” reprezintă o distorsionare gravă a realității politice din Ucraina. Extremismul de dreapta în Ucraina are o prezență politică marginală, demonstrată de rezultatele alegerilor parlamentare din 2019, când partidele de extremă dreapta au obținut mai puțin de 2% din voturi. Ucraina a interzis ideologia și simbolurile naziste în 2015 prin lege. Niciun candidat nazist nu s-a înscris la alegeri în istoria Ucrainei.

Referința la tragedia de la Odesa din 2 mai 2014 omite contextul evenimentului. Investigațiile independente au arătat că violențele au fost rezultatul unor ciocniri între grupuri pro-ucrainene și pro-ruse, nu un act premeditat pus la cale de „naziști ucraineni”. Mai mult, bombardarea Donbasului a început după ce Rusia a sprijinit și înarmat grupări separatiste în regiune, ca parte a strategiei de destabilizare a Ucrainei după anexarea ilegală a Crimeii.

Narațiunea despre baltici, polonezi și români, care, chipurile, vor urma calea Ucrainei, creează o falsă stare de asediu și promovează ideea că Rusia se apără de un inamic care nu există. NATO este o alianță defensivă care nu a atacat niciodată Rusia și care și-a redus prezența militară în Europa după sfârșitul Războiului Rece, crescând-o doar ca răspuns la anexarea Crimeii și invazia Ucrainei în 2022. Este important de menționat că însăși Rusia a cooperat cu NATO prin Consiliul NATO-Rusia înființat în 2002, iar relațiile s-au deteriorat nu din cauza unor presupuse tendințe fasciste ale Occidentului, ci ca urmare a acțiunilor agresive ale Rusiei împotriva vecinilor săi, începând cu războiul din Georgia din 2008, continuând cu anexarea Crimeii și culminând cu invazia la scară largă a Ucrainei din 2022.

Utilizarea simbolisticii și retoricii celui de-Al Doilea Război Mondial reprezintă o instrumentalizare cinică a memoriei colective pentru a justifica agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Propaganda rusă ignoră faptul că URSS a luptat împotriva Germaniei naziste după ce inițial a colaborat cu aceasta prin Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, care a dus la împărțirea Poloniei, ocuparea Țărilor Baltice și a unor teritorii ale României.

CONTEXT: Articolul publicat de RIA Novosti, agenție de presă guvernamentală de la Moscova, folosește retorica militaristă sovietică pentru a mobiliza opinia publică în sprijinul războiului din Ucraina. Acest articol face parte dintr-o campanie mai largă de propagandă care utilizează memoria celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a justifica politica externă a Rusiei. Narațiunea se aliniază cu discursul oficial al Kremlinului despre „denazificarea” Ucrainei, folosit ca pretext pentru invazia din 2022. Kremlinul a promovat constant acuzații false despre genocidul rusofonilor din Donbas și despre caracterul „fascist” al guvernului ucrainean pentru a-și justifica acțiunile militare și pentru a mobiliza sprijinul intern și internațional. În realitate, Rusia este cea care a încălcat flagrant dreptul internațional prin anexarea ilegală a Crimeii și invazia Ucrainei, acțiuni condamnate de Adunarea Generală a ONU prin rezoluții susținute de marea majoritate a comunității internaționale. Pretinsa luptă împotriva fascismului servește doar ca o perdea de fum pentru politicile imperialiste ale Rusiei în spațiul post-sovietic.

Timp citire: 4 min