Scriu aceste rânduri azi, 6 noiembrie 2025, scriu și ronțăi un posmag dintr-un colac pe care mi l-o dat de pomană niște omi care și-o prăpădit feciorul în inima UE-ului, în Belgia, ca să zic așa, unde l-o ucis în băiate, din câte-am înțeles, niște imigranți. Scriu și înțeleg cât de aproape o fost fericirea de noi în 1917 și cum am prăpădit-o. Scriu și în mintea mea cântă poetul cu glasul lui aprins: „Bate toamna-n clopot roșu pe-orizontul purpuriu, dar Octombrie-i mai roșu, că Ilici e veșnic viu! Sărbătoarea octombrină-i cu drapele fremătând, căci Octombrie-i simbolul fericirii pe pământ!”.
Pentru cei ce nu știu, „Octombrie” înseamnă „7 noiembrie 1917”, istoric grăind, sau fericirea care ne-o zâmbit de două ori, în două nopți geroase de octombrie, în casa unui proletar din Petrograd, și căreia noi i-am dat cu piciorul, ca nătângii.
O fost doi la număr nătângii pe care nu-i ducea capul cum să facă Moldova fericită și o cerut sfatul lui Lenin, care se ascundea de globaliști în casa aceea. Primul, Pan Halippa, o fost trimis acolo de orheianul Troțki și s-o jeluit lui Ilici că nu poate aduce cărți și învățători din România, geografic grăind, ca să învețe școlarii „în limba lor” româno-propagandistică. La care Lenin i-o răspuns cu blândețe: „Du-te, băiețel, acasă şi fă cum îți dictează conștiința”.
Pe urmă o ajuns la Petrograd și Gherman Pântea, fost primar de Chișinău, cum s-ar numi. Aista l-o întrebat pe Lenin ce să facă-ncolo și-ncoace, ca să fie bine. Auzindu-l, Ilici i-o spus părintește că Partidul Comunist lasă toate noroadele din imperiul ţarist să hotărască singure dacă o iau înainte, hăisa sau ceala. „Sfatul meu, o adăugat Lenin la urmă, îi să luptați și numai prin revoluție, cu forța, să vă decideți soarta”.
Vedeți cum lucra Lenin? El punea omii la încercare, dar le dădea libertate de alegere. Atuncea fericirea era la o șchioapă de noi, dar Halippa și Pântea o înmormântat-o de vie. În loc să ne păstreze glia în brațele Rusiei, ei l-o ascultat pe tata lui Soros și ne-o scufundat în țintirimul român. Pentru crima asta, amândoi groparii au azi străzi în Chișinău, pe care mașinile calcă omi, care ajung prin spitale sau mor, din punct de vedere medico-legist.
„Noi, gemenii Octombriului Roș, pe Lenin îl cunoaștem de părinte, noi știm că El prin anii viforoși o ridicat picioare asuprite și spre izbândă mare le-o condus”, scria Petrea Kruceniuc, urmașul lui Eminescu, și de atâta el n-are uliță în Chișinău. Deoarece azi ai noștri tineri la Paris învață, se feresc să slăvească Octombriul absolut. Nu-s mai teferi nici moșnegii, care visează murind la UE-ul de pe lumea cealaltă.
La Chișinău, sărbătorim Revoluția numai eu și tovarășul Voronin. Eu am fost chiar azi la statuia lui Lenin din parcul acela și i-am pus o roză la picioare, iar Nicolaevici o să vie acolo mâine cu fumeia. Dacă n-o să mă doară în dreapta, o să mă duc și mâine cu o horilcă, ca s-o trăsnim cu toții laolaltă. În spatele statuii, se găsește loc ascuns de ochii dușmanilor. Și-o să cântăm într-un glas, cum ar zice compozitorul, un alt catren:
„Roșu cântec, roșu zâmbet, zi cu roșu-n calendar, pe Octombrie cel roșu Lenin l-o adus în dar”.
O s-o luăm cu noi și pe Diana – fetișcana lângă care Nicolaevici se așază în parlamentul globalist, ales prin fraudă internațională, în limbaj juridic. Alo, ați văzut ce dezmăț se face acolo? În loc să se unească, opoziția o satisface pe Ursula și se fărâmițează, ca un trup mort, biologic grăind. Vai de capul meu! De-aș fi eu deputat, i-aș uni îndată pe toți, aș fura și vreo zece de la PAS și aș aduce fericirea. Cum? Tare simplu - i-aș struni să citească înțelepții și să-i înțeleagă, după cum o grăit cel mai mare din ei:
„Deputatul nostru trebuie să fie un adversar fără rezerve al actualului război de cotropire, care e un război imperialist. Acest război este dus de capitaliștii din toate țările – atât de cei din Rusia, cât și de cei din Germania,
din Anglia etc. - pentru profiturile lor, pentru sugrumarea popoarelor slabe. Deputatul nostru trebuie să nu sprijine niciun guvern, să nu voteze niciun împrumut, să nu dea nicio copeică din banii poporului, dacă acel guvern nu propune tuturor noroadelor condiții de pace imediată și nu publică această propunere în două zile”.
Nu-s vorbe străvechi, îs de azi, și autorul lor îi viu. Eu îl știu personal și numai vrăjmașii nu vor să-l asculte. De când avem parlament nou, o trecut nu două zile, dar două luni. Bun, ați văzut vreo publicație de felul ista? Nici n-o să fie.
„Roșu cântec, roșu zâmbet, zi cu roșu-n calendar...”. În lumea euroimperialistă, roșul îi disprețuit, la putere o venit albastrul, cum s-ar zice. S-o gătit asta demult, de pe când boiau rozele în negru, țineți minte? O fost un experiment de spălare a minților și din 2026 toate florile o să fie vopsite în albastru. Mai este ceva, ca să zic așa. Știți de ce merele ne putrezesc prin livezi? Fiindcă cele galbene-s vândute în România, iar pe cele roșii UE nu le primește și se strică pe dealuri până se înalbăstresc. Da’ atuncea nici nebunul nu le-ar mânca și de asta îs azvârlite la gunoi. Tot de atâta în magazinele noastre nu se vând pătlăgele moldave, dar străine și fără gust, umplute de chimicale fatale. În ziua de azi, tot ce-i roșu se prelucrează cu otrăvuri, ca lumea să prindă ură și spaimă față de culoarea lui Octombrie.
„Roșu cântec, roșu zâmbet, zi cu roșu-n calendar, pe Octombrie cel roșu Lenin l-o adus în dar”. Spre deosebire de putregaiul mortal occidental, roșul lui Lenin îi viață și sănătate, roșul lui Lenin îi viitor și fericire neostoită. „Nici o încredere in guvernul capitaliștilor!”, strigă Ilici din toate puterile, cu fața roșie de emoții, dar cine-l aude?
Cât de înălțător o scris despre asta poetul: „În Octombrie, vie, pe veci să scăpăm de robie. Un crez o să am cât sunt viu: ca Lenin de simplu să fiu, ca Lenin să lupt pân-la moarte, să fie pe lume dreptate”.
Haideți mâine să cântăm împreună, vreți? Ca să prindeți muzica și ritmul, ascultați-o pe românca ceea: „Bate toaca taca-taca, vreme bună vreme rea, ochi închiși ca baba Vanga, să văd lumea când îi rea”. Bravo, amu-i rândul nostru: „Bate toamna-n clopot roșu, pe-orizontul purpuriu, dar Octombrie-i mai roșu, că Ilici e veșnic viu!”. Minunat, tot așa, înainte: „Roșu cântec, roșu zâmbet, zi cu roșu-n calendar, pe Octombrie cel roșu Lenin l-o adus în dar”. Bis, bis, bis, aplauze furtunoase! Vă place, nu-i așa?
Pe fundalul acestor melodii profunde, mâine, ascunși între brazii din spatele statuii, Nicolaevici o să bată din palme, iar eu cu Diana o să jucăm cu foc. Jos, pe iarbă, o să șadă întins Ilici, să se hodinească și el olecuță. Voronin o să-l îmbete, ca să doarmă vreun ceas, că tare-l mai dor încheieturile de atâta stat în statuie. O să cântăm toți într-un glas, ca să ne audă toate ambasadele globaliste din Chișinău. De poliția criminală nu mă tem, o să le plătesc amendă, dacă or cere, că fericirea-i mai scumpă decât rubla. Lui Nicolaevici și Dianei n-au ce-i face, că au imunitate, iar nemuritorul Ilici se vâră într-o secundă iar în monument și ce mai poți să-i zici?
Al vostru locțiitor de la Kremlin, Iosif Visarionovici Ciobanu
