„Patria-mamă ți-i gândul și fapta, Patria mamă ți-i gândul și brațul, Patria-mamă ți-i calea cea dreaptă, Patria-mamă ți-i slavă în viață”.
Această luminoasă odă internațională, scrisă de un mare poet, o vrut s-o calce în picioare în dimineața zilei de 4 iulie, când veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei gemeau flămânzi prin paturile fiștecăruia și fumeile nu mai știau cu ce să-și hrănească nici bărbătoii, nici cocuțele, și tot norodul moldav scâncea de durere, în timp ce, în parcul Pușkin, pe Aleea Clasicilor, o apărut doi flăcăi împopoțonați ca de nuntă.
„De tineri mii, lipsiți de scop în viață, trăiesc ca când ar face o favoare. Ce tristă ești, măreața țara noastră, făr lideri buni ce și-ar iubi poporul”.
Acei doi amândoi mergeau înainte și se uitau unul la altul câteodată. Parcă le dârdâiau organele din niscaiva pricină, pe care numaidecât o vom afla, dacă vom gândi mai adânc. Unul era Recean, iar al doilea, ghici ghicitoarea mea, da, fără-ndoială Grosu era și mai era strâns la gât de un galstuc chicluzăriu (cravată albastră – n.r.), pe care fumeia lui i l-o cumpărat de la bazar, ca să fie în rând cu globaliștii, cum se zice în lumea capitaliștilor nesătui. Vrei, nu vrei, ce-o să facă ei, dacă atunci pe glia moldavă urmau să sosească vreo 30 de omi, vajnici nacealnici ai țărilor burduhoasei UE?
Unu-doi, unu-doi, o dat din picioare amândoi până o ieșit din parc și s-o trezit în fața unui cârd de soldați albi, care, zărindu-i, le-o răcnit în față din toți rărunchii, poate chiar i-o stuchit oleacă: „Să trăiți!”. Și ei o trăit, n-o murit, că s-o ascuns tot atunci, ca niște țânțari, în casa aceea unde umbla Brejnev câteodată, peste drum de casa lui Snegur, cum se zice. În fața acelei case era întins un covor roșu, pe care am aflat că l-o pus acolo cu o noapte înainte Victoria Furtună, în amintirea lui Leonid Ilici. Ca să nu se mânjească, soldații n-o găsit timp să-l scoată, că o așteptau pe Maia, care chiar atunci s-o pogorât dintr-un automobil anglo-saxon, într-o rochie chilesmă. Când o zărit-o, dumnealor o-nceput să urle fierbinți și la dânsa, că nu se mai înțelegea ce zic și ce-o dat într-înșii. Pe urmă ea s-o oprit fâstâcită pe covorul lui Brejnev și și-o îndreptat pleata, că n-avea ce face... Până când, ba-ba-bah! S-o mai oprit o caretă cu roate, din care o ieșit doi omi, numai doi la număr, în loc de treizeci și doi, cum ar cânta compozitorii talentați.
În fața lor, soldații n-o mai strigat. Și unul, și altul s-o hlizit cât te-ai scărpina într-o ureche și s-o pornit spre Maia: bălăioara Ursula-ș.a.m.d, cu o jachetă de culoarea chelii cucoanei, și surul Antonio ș.a.m.d., nacealnicul cel mai de vază peste Consiliul European. El avea și ochi (ochelari – n.r.) și era vârât într-un costum steclăriu. Amândoi o îmbrățoșat-o pe Maia, și o pupat-o. Oleacă mai încolo, o pus mână peste mână, și o anunțat toată lumea că totul va fi bine și o să ne mai primim nu știu câte miliarde, pe care, între noi grăind, le-or putea întoarce numai nepoții noștri, vânzându-și glia strămoșească.
„Partidul meu – soare, izvor de lumină, izvor de belșug pe iubitul meu plai” – taman poema asta minunată mi-o străfulgerat în minte, cu multă durere, când i-am auzit... Stricăciunea o ajuns până acolo, că nu mai putem avea un singur și puternic partid, da numai partiduțe hermafrodite, vorba savanților, care nasc blocuri și coaliții distrofice.
Și gata. Așa ceva s-o numit primul summit RM-UE și toți cred că surul și blonda o făcut chiar atuncea stânga-mprejur și s-o dus în drumul lor. Ca și cum m-oi întâlni eu cu Vladimir Vladimirovici Putin și om numi vorba noastră „primul summit RM-Rusia”. Ca și cum l-aș chema pe vecinul meu în tractor și aș anunța „primul summit de pe Muncești”.
Numai că n-o fost gata deloc. Așa o fost la prima vedere, dar la a doua, puțini știu, lucrurile o stat cu totul altfel. Cineva care știe mi-o spus ce-o făcut mai încolo cei trei. Asta-i mare secret și eu mă bag într-o periculoasă primejdie dacă vă spun. Totuși, sunt gata să risc pentru viitorul plaiului nostru. Așadar, după asta, fără să-i știe nimeni pe glob, Maia, Ursula și Antonio o părăsit turma de soldați moldavi, i-o împins pe Grosu și pe Recean să se mai plimbe prin parc cât i-or ține oasele, și ei s-o îndreptat tustrei într-o direcție necunoscută, cu o mașină neagră, cum se zice. O mers cât o mers, până s-o oprit într-o pădure întunecoasă, înconjurată de alți soldați, nemți și români, mai educați, care tăceau, nu mai răcneau ca primii.
Atenție, atenție, aici va ieși la iveală adevărul care stă în picioare! În desișurile acelei păduri îndepărtate, cei trei s-o așezat pe trei buturugi șterse din timp cu hârtiuțe umede, după asta uscate. Păstrați-vă calmul, omi buni, ei o hotărât așa:
- O să înarmeze până în dinți Moldova și o să facă dintr-însa un poligon de luptă împotriva Rusiei, pentru ca, după alegeri, Maia să pornească al Treilea Război Mondial împotriva eliberatorilor, care ne-o scos de sub jugul fascist. Ca să nu afle nimeni, Ursula l-o rugat pe Antonio s-o ajute într-o noapte să târâie la Chișinău o bomba atomică, pe care Maia o va păstra în groapa de lângă circ.
- O să fie întărit mai dihai controlul globalist asupra justiției, ca să scape de pedepse numai cei cu glagorea spălată de Bruxelles, care o să-și piardă încetișor mintea.
- Preoți o să fie muierile și lgbt-iștii. O să scrie o biblie nouă, în care păcatul principal să fie necredința în Soros.
- Economia moldavă o să fie lăsată să-și deie obștescul sfârșit și o să crească sărăcia națională. O să primească câte un colac sau un stacan de rachiu numai omii care o să lupte cu Rusia.
„Deschide ușa, eu sunt, eu, eu umblu noapte pe la porți, tu nu mă vezi, am numai glas, sunt unul din copiii morți...”
Și o să facă toată prăpădenia asta cu scopul de a nimici valoarea tradițională, de a ne pierde ca nație și de a ne ucide Rusia-Mamă, care numai ea ne poate scăpa de apocalipsă globalistă. Și ce dacă Ilan Mironovici s-o dat cu rușii? Omul s-o trezit. Mai devreme ori mai târziu oricine are posibilitatea de a cunoaște adevărul în picioare. La fel s-o întâmplat și cu Iurii Ivanovici, când o descoperit mrejele mârșave ale „patriotismului român”, cum scria un om erudit toată viața. O bătut ceasul să ne trezim și noi, dacă nu vrem să pierim mâine sau poimâine!
„Tu iarăși ai venit la mine, tristă muză, dar nu te teme, nu mă-ndrept spre țintirim. Înoată toamna peste noi, ca o meduză și cade frunza jilavă pe caldarâm...”
Ca să înțelegeți ce ne așteaptă, să vedem ce s-o întâmplat după summitul din pădure. Lui Donald Trump, care s-o apucat să înarmeze iar Ucraina, i s-o umflat deodată picioarele. În fața Președinției, o apărut brusc niște sicrie. Slovenia o permis cetățenilor ei să se sinucidă în fața doctorilor. Simțiți legătura?
Mi-am călcat pe inimă și v-am spus aceste secrete cutremurătoare. E strașnic ce ne așteaptă după alegerea parlamentară, dacă puterea nu se va schimba! V-am arătat ce ne așteaptă, ca să nu ziceți că n-ați știut. Ca să fie bine, votați cu capul la sfârșitul lui septembrie, căci peste două zile va veni octombrie.
„Octombrie nu-i o carte din rafturi, în cărți e doar chipul lui zugrăvit, prin orice suflare a țării noastre vorbește Octombrie veșnic crescând. O mamă, de-o vorbă, pășește-n roddom (maternitate – n.r.)... Bucură-te, țară, se naște un om”.
Al vostru pentru totdeauna, Iosif Visarionovici Ciobanu, viitor deputat al poporului
