Va mai ființa Imperiul Ucrainean până la sfârșitul anului? Asta-i întrebarea veacului al XXI-lea, pe care azi și mâine și-o pune cu precădere fiștecare, dar nicicare nu știe răspunsul. Sau, mai adânc grăind, nu se găsește punctul de pe „i”. Astă dramatică ghicitoare, prinprejurul căreia ne învârtim fără oprire, lăsându-ne induși în rătăcire de puterile globale, o apărut din cauza unicei gafe, vorba filozofului român, pe care o făcut-o odinioară, din prea multă osteneală, marele Lenin. Drept o zis Putin în 2022, când o pornit al doilea mare război pentru apărarea patriei, că Vladimir Ilici dormea, când o proclamat statul ucrainean, ca să grăim cinstit. Bun, dar cine nu greșește?
Ce-i Ucraina de azi? Un circ plin de sânge. În două cuvinte, Ucraina-i piticul Zelenski tropăind, zbătându-se fără opreliște și strofolindu-se în fața salvatorului care vrea să-i aducă pacea. Cam rar în istorie se întâmplă lucruri așa de complicate, dar când se întâmplă, orice minte normală ar alege una din două. Mai ales că azi marea luptă pe viață și pe moarte se duce între globalismul occidental al lui Soros și deșteptarea omenirii, realizată cu încredere de Trump, alături de Putin. Cine nu-nțelege așa ceva?
Dar Ucraina, săraca, șchiopătează în nebunia asta mortală, care o aruncă, ruptă în bucățele, în gunoiul istoriei. Mai rău e că asta se petrece în timp ce, peste o mulțime de ani de tortură globalistă, o bătut în sfârșit ceasul adevărului drept! Grăiesc despre adevărul care ne dovedește că orânduirea mondială se schimbă din cap până-n talpă, de la Washington până la București dus și-ntors, dar pe care noi ne încăpățânăm să-l primim, ca niște proști, și ne și scufundăm tot mai adânc în anglo-saxonul somn sinucigaș, după cum zicea un înțelept.
În așa o ordine de idei, mă chinuie o cutremurătoare părere de rău, știți? Pe 23 februarie, o fost Ziua Armatei Sovietice sau Ziua Apărătorului Patriei Ruse, sau Ziua Bărbaților, ca să nu învârtim vorba fără sens de-aici până acolo. M-am pregătit atuncea să am o întâlnire secretă în tractorul meu cu șefii de la Alternativa, ca să zdrobim o colaborare înainte de alegerea parlamentară și să luăm puterea. Dar, în acea dimineața, am înțeles că nu putem încăpea într-un tractoraș cinci mujici cu gânduri diferite. Ș-am zic că nu! Ce-aș putea eu, un comunist devotat, să grăiesc cu niște vălurele care se lasă purtate de vânt încolo și-ncoace? Ieri se lăfăiau în brațele lui Voronin, azi se fățărnicesc pe lângă globaliști, ieri pupau picioarele lui Dodon, alaltăieri sugeau țâța lui Plahotniuc, ieri urlau că-s moldoveni desăvârșiți, azi se numesc români, măcar că nu-i duce capul să grăiască două slove în limba țării lor strămoșești – dulcea moldovenească.
De ce am călcat strâmb? Că nu l-am chemat la mine pe 23 februarie pe Musk-ul cela cu cipuri în cap, care luptă încrâncenat și pentru eroul Georgescu. Dacă-i așa de bogat și bun, ce-l costa să tragă o fugă până-n tractorul meu, ca să-l învăț, omenește grăind, cum să reinstaurăm amândoi, cot la cot, orânduirea socialistă dreaptă? Da, el ar fi venit, desigur... Mi-ar fi adus și ceva bun de haleală, de ce nu? În afară de tot restul, vom iscăli împreună un nou pact de formare a unei noi patrii internaționale a dreptății, a unei noi Uniuni Sovietice, din care să facă parte, bucșită de fericire, și fosta Americă exploatată de chiaburi?
Pentru că m-am hotărât să fac, voi câștiga alegerea din anul ista, fără nicio Alternativă, și voi participa, la bătrânețile mele, la salvarea umanității de peste tot locul. Iar luceafărul nostru va fi Lenin, pentru că mâine-i 8 mart sau cea mai memorabilă sărbătoare a egalității de gen, călcată în ultimul timp de picioarele pline de glod ale stăpânilor lumii acesteia.
Fumeia! După legea comunistă, dânsa îi stâlpul lumii muncitoare, care poate înălța oricare societate până la culmile slavei, de unde nu mai este cădere în jos. Femeia socialistă nu-i făcută ca să citească cărți și cel mai bun exemplu despre asta e lunga Sabalenka, cea mai răzbătătoare bătătoare de tenis din lume și prietena lui Lukașenko. Nu demult, cineva o întrebat-o ce carte i-o plăcut cel mai tare din toate cele cetite de când se știe. Și ea știți ce o zis? Că nu cetește, că nu-i place, că adoarme totdeauna după două pagini cetite. Simțiți minunea? Simțiți spiritul revoluționat dintr-însa? Răspunsul ei îi cântecul leninist al viitorului, ce va propăși.
Așa iese adevărul la iveală. Fumeia trebuie iubită ca ochii din cap, că în ea ni se zămislesc urmașii, numai că locul ei nu-i la bucătărie sau în pat, dar la țâța vacii, târât saci, în tancuri și în avioanele de război, pe șantierele de construcție și la reparat țevile. Peste tot unde-și bagă nasul bărbatul, trebuie să fie și mână țiitoare de fumeie. Numai așa vom ajunge la izbânda proletariatului, cum se zice.
Dacă am ajuns la sinceritate, ca între prieteni, o să vă descopăr o taină ascunsă. La vremea lui, Lenin o fost împușcat cu cruzime de o parșivă, de o vrăjmașă împietrită a egalității truditoare, de o străbunică a globalismului devastator. Spre deosebire de fumeia puternică, zidită în sudoarea frunții de Ilici, muierea sorosistă e ca un pai, căruia nu-i tace gura nici prin somn. Ea țipă, țipă ca o apucată și se zbuciumă asudată pentru niște stafii de drepturi, în care nici dânsa nu crede delocalmente, vorba filozofului citit. Dacă ajunge președintă sau prim-ministră, nu poate face nimic, că tot bogătanii lumii îi spun cum să calce, unde s-o ia și cum să-și miște buza. Dacă fumeia sovietică s-a dezvoltat ca un mujic destoinic, asta europeană scade și-n trup, și-n gândire. Catastrofa lumii de azi e că și bărbații se muieresc, vor și ei cu aprindere să se facă slabi și neputincioși. Asta-i egalitate, dragi tovarăși?
Nu, nicidecum. Nu numai eu, dar și Trump, și toată lumea trează v-a spus-o. Din acest motiv, de azi înainte voi lucra cu Musk și anul viitor dreptatea va triumfa acum sau niciodată în Moldova. Iar puțin mai târziu, și în noua Uniune Sovietico-Americană.
Cu tot respectul, Iosif Visarionovici Ciobanu, viitor deputat al poporului
