
Președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au avut astăzi o discuție telefonică având obiectivul de „a pune capăt băii de sânge” din Ucraina, potrivit afirmațiilor liderului de la Casa Albă, după convorbirile fără rezultat între Kiev și Moscova desfășurate la finalul săptămânii trecute.
Media rusă confirmă convorbirea Putin - Trump
Presa de stat rusă l-a citat pe Putin spunând că a avut o conversație utilă și informativă cu Trump și că Moscova este gata să lucreze cu Ucraina la un memorandum despre viitoarele discuții de pace. Apelul a durat mai mult de două ore, iar Putin ar fi declarat că o încetare a focului cu Ucraina este posibilă odată ce se ajunge la un acord. Agenția de presă RIA a mai precizat că Putin a spus că „în general suntem pe drumul cel bun”, în timp ce agenția de presă TASS a raportat că a spus că „Rusia și Ucraina trebuie să facă compromisuri care să se potrivească ambelor părți”.
Discuția telefonică Trump-Putin este „evident importantă”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a dat asigurări că Moscova „apreciază mult medierea americană în acest dosar dificil”. Potrivit lui Peskov, Rusia dorește să-și atingă obiectivele în Ucraina „prin mijloace politice și diplomatice”, după mai mult de trei ani de la începerea invaziei ruse în țara vecină.
Casa Albă nu a oferit nici un comentariu
Momentan, nu există nici un comentariu de la Casa Albă cu privire la convorbirea dintre Trump și Putin, dar vicepreședintele SUA JD Vance a declarat, în avionul ce-l transportă către Italia, că Washingtonul ar putea renunța la medierea procesului de pace și ar putea concluziona că „acesta nu este războiul nostru”.
Într-o întâlnire cu presa, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că obiectivul lui Donald Trump este de „a vedea că acest conflict ia sfârșit”, adăugând că atitudinile Moscovei și Kievului îl „nemulțumesc” pe liderul american. Primele discuții despre pace între ucraineni și ruși începând din 2022, desfășurate vineri la Istanbul, nu au ajuns la un compromis asupra încetării focului cerute de Kiev și aliații săi, atacurile forțelor ruse pe front continuând. Trump, care a promis că va pune capăt rapid celui mai mortal război din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, a cerut în repetate rânduri o încetare a focului.
Trump l-a sunat întâi pe Zelenski
O sursă familiarizată cu chestiunea a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit „pentru câteva minute” cu Trump înainte de apelul liderului american cu Putin. Postul de televiziune ucrainean TSN a confirmat că discuția telefonică între Donald Trump și Volodimir Zelenski a precedat-o pe cea cu Putin, chiar dacă anterior Casa Albă anunțase că președintele american îl va suna pe omologul său ucrainean după convorbirea cu liderul rus.
Trump a anunțat vineri că intenționează să vorbească cu ambii lideri și a spus că va discuta despre cum să oprească „vărsarea de sânge” în Ucraina și despre aspecte comerciale. În acel anunț, el a precizat că dialogul urma să înceapă cu Rusia.