În timp ce concetățenii noștri discută cu pasiune rezultatele Eurovisionului, consecințele inundațiilor de sâmbătă seara sau câți bani au lăsat moștenire părinții procurorului general, vecinii ucraineni sunt atacați cu mii de drone și rachete hipersonice, care lovesc fără discernământ în blocuri, centre comerciale, stații de metro, oficii poștale, teatre, muzee, biblioteci, universități, biserici, mănăstiri... Iar Lavrov îi sperie satanic, suprarealist, pe diplomații străini că trebuie să fugă din Kiev căci vor urma lovituri și mai devastatoare. Dar ce să facă localnicii?
„Votul exprimat este, în primul rând, responsabilitatea mea, în calitate de conducător al instituției”, a spus Vlad Țurcanu.
Nu e an ca Eurovisionul să nu declanșeze scandaluri de proporții. Tradiția. Rămâne deschisă întrebarea ce e cu acest concurs dincolo de o mare și strălucitoare sărbătoare a comunității Eurovision. Un concurs al muzicii sau unul geopolitic, totuși?
România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu, s-a clasat pe locul al treilea.
Spania, Islanda, Olanda, Irlanda şi Slovenia s-au retras, în semn de protest față de prezența Israelului, după măcelul din Fâșia Gaza.
Patru state au anunțat deja că vor boicota concursul, iar altele și-au manifestat aceeași intenție.
Eurovision. Un concurs care nu poate exista dacă nu e însoțit de scandaluri și contestări. De la etapele naționale, până la cea europeană. Un concurs care indică niște tendințe ale industriei, nu neapărat mereu exacte, dar ”desfrâul” plăcerilor publicului (pentru care se crede că există concursul), e temperat de juriul format din profesioniști. Extrem de rare cazurile când alegerea celor două tabere coincide, sau e la distanță redusă. Iar juriul mereu ajunge să fie țap ispășitor. Întrebarea e dacă industria muzicală are sau nu nevoie de acest concurs la nivel local, dar și european?
Eurovision. Un concurs care nu poate exista dacă nu e însoțit de scandaluri și contestări. De la etapele naționale, până la cea europeană. Un concurs care indică niște tendințe ale industriei, nu neapărat mereu exacte, dar ”desfrâul” plăcerilor publicului (pentru care se crede că există concursul), e temperat de juriul format din profesioniști. Extrem de rare cazurile când alegerea celor două tabere coincide, sau e la distanță redusă. Iar juriul mereu ajunge să fie țap ispășitor. Întrebarea e dacă industria muzicală are sau nu nevoie de acest concurs la nivel local, dar și european?