În timp ce concetățenii noștri discută cu pasiune rezultatele Eurovisionului, consecințele inundațiilor de sâmbătă seara sau câți bani au lăsat moștenire părinții procurorului general, vecinii ucraineni sunt atacați cu mii de drone și rachete hipersonice, care lovesc fără discernământ în blocuri, centre comerciale, stații de metro, oficii poștale, teatre, muzee, biblioteci, universități, biserici, mănăstiri... Iar Lavrov îi sperie satanic, suprarealist, pe diplomații străini că trebuie să fugă din Kiev căci vor urma lovituri și mai devastatoare. Dar ce să facă localnicii?
Nostalgicii din născare
Putin, pupătorul de copii, revizorul ordinii mondiale, și-a ieșit din minți? - se întreabă unii cu întârziere, iar alții continuă să-l blameze diabolic pe Zelenski că nu capitulează. Nu nebunia președintelui rus, nu agresivitatea cititorilor lui Tolstoi, Gogol, Dostoievski, ci îndârjirea președintelui și a poporului ucrainean îi șochează, le tulbură pacifismul.
Oare toată lumea înțelege că Republica Moldova va fi călcată în picioare și înecată în sânge, ca în 1940, ca după 1944, dacă ucrainenii nu rezistă în fața puhoiului „frățesc” din est? Faptul că unii nostalgici din născare sau angajați, ca Dodon, așteaptă cu sufletul la gură înfrângerea ucrainenilor, ca să vină „ai noștri”, adică ai lor, că îl visează pe Putin călare pe racheta „Oreșnik” sau Sarmat (Satan), aterizând în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, aducându-le „valori tradiționale”, nu seamănă la fel cu o lucrătură suprarealistă a Diavolului, a lui Satan, în mundir sau în sutană?
Putem doar spera că marea majoritate a concetățenilor noștri sunt totuși oameni normali care preferă să polemizeze în continuare despre Căpitănescu sau Satoshi sau despre starea financiară a procurorilor și judecătorilor, decât să audă huruind pe străzi tancuri rusești sau explodând în vecinătate drone, bombe, rachete balistice venite dinspre „lumea rusă”...
Scandal după scandal
Libertatea noastră depinde acum de rezistența ucrainenilor și trebuie să apreciem sacrificiul lor. Înseamnă aceasta că membrii juriului care au evaluat prestația reprezentantei Ucrainei la competiția de muzică pop Eurovision erau obligați să-i dea note bune făcând abstracție de calitățile ei vocale, de compoziție și originalitatea piesei? Nu, nu era obligatoriu, deși ar fi fost firesc, ar fi demonstrat că nu sunt niște roboți, ci oameni vii. Dar nici să o subaprecieze nu era cazul, și dacă au făcut-o (și au făcut-o, vom demonstra mai jos), care a fost motivul? Inconștiența, nesimțirea...
Anul acesta este primul când România obține doar 3 puncte de la juriul din Republica Moldova. S-a declanșat un scandal comparabil doar cu cel de după alegerile prezidențiale când Nicușor Dan l-a devansat pe George Simion, președintele AUR, cu peste 800 de mii de voturi. Înfuriați peste măsură, simpatizanții lui Simion s-au răzbunat, verbal, dar deloc „frățește” sau diplomatic, pe românii basarabeni, deși, votând în număr de peste 100 de mii, ei nu aveau cum înclina balanța în favoarea actualului președinte. S-a ajuns la chemări să se interzică participarea basarabenilor la alegerile din România!
Și de data aceasta, primii au lovit auriștii, acuzând guvernarea actuală, pe Maia Sandu în primul rând, că nu ar fi recunoscătoare, că ar profita de România, fără să dea ceva în schimb. Dan Dungaciu, vicepreședintele AUR, a alcătuit un întreg rechizitoriu la adresa Republicii Moldova: „Eurovisionul este o perfectă hârtie de turnesol. A scos la suprafață o realitate mai veche care ține de atitudinea statului Republica Moldova față de România: contracte pe energie acordate de statul Republica Moldova unor companii din India sau unor companii aflate sub sancțiuni americane, dar nu companiilor românești; neparticiparea oficialilor la dezvelirea statuii Reginei Maria sau la inaugurarea Cimitirului Eroilor din Chișinău; lipsa unei invitații adresate Patriarhului României, inclusiv la împlinirea a 100 de ani de Patriarhie română; refuzul obstinat de a oferi României, în ciuda promisiunilor prezidențiale, clădirea Seminarului Teologic de la Chișinău. Și exemplele sunt nenumărate…”.
Legătura între juriu și instituțiile statului
Sunt surprinzătoare nu atât aceste „delicte”, cât faptul că cineva le înregistrează, le scrie într-un „catastif”. Ar trebui citită toată lista! Ca să cunoaștem toate pretențiile și așteptările formațiunii care își pune ca scop „unirea tuturor românilor”. Am putea fi de acord că, în virtutea unor împrejurări cunoscute, istorice, a existenței unei coloane prorusești încă puternice și a unui electorat destul de numeros care se mai află în prizonieratul românofobiei, dar și a unor interese personale, a unor calcule greșite, Republica Moldova nu răspunde întotdeauna cu reciprocitate la dragostea arătată de România. Totuși, lucrurile se mișcă în direcția corectă. Un exemplu proaspăt e restabilirea cetățeniei lui Traian Băsescu. Sau aceasta nu contează?
Dar în ce măsură un grup de experți în domeniul muzicii reflectă o stare de fapt din instituțiile statului moldav? Și la ce folosesc asemenea „reproșuri”? Să incomodeze guvernarea, să le provoace politicienilor pro-ruși mustrări de conștiință sau satisfacție? Nu pare ciudată, provocatoare această nerăbdare din partea unei formațiuni ce se pronunță împotriva ajutorului militar acordat Ucrainei care ne apără și pe noi? (Sau dl Dungaciu crede în continuare, ca până la 24 februarie 2022, că Rusia nu are de gând să-și invadeze vecinii?)
Liderul AUR merge mai departe și vorbește despre existența unui „sindrom” în instituțiile puterii de la Chișinău pe care îl numește „prea multă Românie”. „Toată lumea știe asta, dar tace „constructiv”. Să nu deranjăm… „parcursul de integrare europeană”!, conchide el aluziv. Venind din partea unei formațiuni parlamentare, care, la etapa dată, adună cele mai multe intenții de vot dincolo de Prut, asemenea aluzii sunt îngrijorătoare. În mod evident, juriul nostru a declanșat niște resentimente mai vechi, adunate de-a lungul anilor. În afară de Dan Dungaciu, cine mai face înscrieri în „catastiful” frustrărilor? O asemenea abordare meschină, contabilicească derutează, nu relevă o strategie inteligentă, înțeleaptă, ci doar niște orgolii, niște ambiții trecătoare. Iar orgoliile, se știe, sunt iarăși tentații ale diavolului.
Deosebit de vehement s-a manifestat Valeriu Munteanu, un alt lider AUR, fost ministru și deputat liberal în parlamentul moldav. El a cerut demisia conducerii companiei Teleradio Moldova, pentru că nu a selectat cum se cuvine membrii juriului. La Chișinău, au reacționat pătimaș foștii plahotniuciști care nu scapă nicio ocazie s-o „demaște” pe președintă ca nefiind sinceră în manifestările de românism. Criticii mai „sofisticați” au văzut în votul juriului un demers identitar non-românesc, o manifestare deschisă a moldovenismului cultivat de actuala guvernare. Iarăși, este aici o doză de adevăr. Orice stat creează în mod automat o identitate politică, cum este, de exemplu, și cazul Ciprului și a grecilor ciprioți. Dar trebuie să recunoaștem că guvernarea PAS a făcut mai mult decât altele și pentru afirmarea românismului, începând cu legiferarea limbii române.
Nu trebuie să permitem
Întrebată de jurnaliști dacă votul juriului moldovean de la concursul Eurovision ar putea afecta relațiile dintre România și Republica Moldova, președinta Maia Sandu a declarat că „nu trebuie să permitem ca ceva sau cineva să deterioreze relațiile dintre țările noastre”. Cel mai important este, crede ea, „că poporul Republicii Moldova a dat cea mai mare apreciere muzicienilor din România”. Într-adevăr, să nu facem din țânțar armăsar, să nu ne pierdem echilibrul din cauza unui lucru minor, altfel se poate ajunge prea departe. Crede cineva că instituțiile statului român acționează ireproșabil în raport cu românii din Republica Moldova? Dar la ce ar folosi să ne etalăm frustrările, să „teorizăm” și să generalizăm pe seama funcționarilor români?
Pe de altă parte, constatăm că juriul selectat de compania Teleradio Moldova nu a acționat impecabil. Analiza votului arată că, din păcate, putem suspecta în unele cazuri fie niște parti-pris-uri în procesul jurizării, fie aplicarea neuniformă a unor criterii. Membrii juriului se justifică fluturând steagul imparțialității, profesionismului, obiectivității, dar se vede că fiecare înțelege în felul său aceste noțiuni. 4, 9, 12, 16, 15, 3, 7 – sunt locurile acordate de ei României. În afară de gust și alte preferințe estetice sau artistice, atunci când un expert evaluează calitățile vocale, compoziția și originalitatea aceluiași artist cu locul 3, iar altul cu 16, mai putem vorbi despre criterii omogene și reguli clare de jurizare? În cazul Poloniei, de exemplu, patru membri ai juriului au dat nota superioară - locul 1, în timp ce în clasamentul celorlalte jurii naționale Polonia e plasată pe locul 7, - cum se explică această „generozitate” a juriului nostru?
Alta a fost atitudinea față de Ucraina, unii membri ai juriului și-au demonstrat nu simpatia firească, ci o antipatie camuflată. Dacă juriile naționale au plasat Ucraina pe locul 15, în opinia membrilor juriului din Republica Moldova ea merita locurile 21, 12, 23, 20, 8, 14, 20. Tocmai patru jurați de la Chișinău a acordat reprezentantei ucrainene puncte sub media generală. Nu numai că nu e vorba aici de vreo indulgență, ci, dimpotrivă, de un zel anti-ucrainean. Printre jurații ce au nedreptățit în mod vizibil Ucraina se numără și Andrei Zapșa, vicepreședintele companiei Teleradio-Moldova. Cât de expert în muzică este el, mai rămâne de văzut, dar infantilismul (în cel mai bun caz) politic este prezent.
E ca în fotbal
Fiindcă veni vorba, un scandal similar cu acuzații de „trădare” a avut loc în relațiile dintre Grecia și Cipru în 2023, când juriul elen a oferit Ciprului doar 4 puncte. Presa cipriotă a scris atunci despre o „trădare din partea țării-mamă”. Anul acesta, juriul grec a evaluat prestația Ciprului cu 12 puncte, deși, în clasamentul juriilor naționale reprezentanta Ciprului s-a situat pe locul 18. Punctajul maxim l-a obținut și reprezentantul Greciei din partea juriului cipriot, în timp ce celelalte jurii profesioniste i-au acordat locul 12. Au fost și alte, câteva cazuri, când Grecia și Cipru nu și-au acordat punctajul maxim, dar nu mai puțin de 10 puncte, ceea ce înseamnă al doilea rezultat în clasament.
Și e de înțeles. E ca în fotbal. Oricât de bine și profesionist ar juca echipa adversă, ții cu echipa ta. Numai că în fotbal există golul, pe care îl validează arbitrii. La Eurovision „golurile” le validează experții care însă nu sunt imuni la reacția mulțimii de pe stadion. Juriul grec și cipriot nu sunt mai puțin calificați, decât ai noștri, dar de ce și-ar risca relația cu publicul? Juriul din Republica Moldova a riscat, în condițiile în care reprezentanta României s-a clasat pe locul doi în preferința publicului, iar reprezentanta Ucrainei – pe locul 5. Acum jurații noștri se pot crede imparțiali și profesioniști, dar publicul gândește diferit. El își vede gustul pus la îndoială de niște inși cu pretenții, cu gusturi „mai elevate”. Și reacționează „necivilizat”, căci gusturile, se știe, nu se discută.
