„Fuge un băiețel spre școală, fuge-fuge, se oprește, iar fuge, iar se oprește. Are capul ca o minge, i se vede doar vârful pleoapelor. „Victoraș, dar cum ai ajuns tu așa la școală?!”, îl întreb eu. Și el îmi arată: deschide ochiul cu ambele mâini ca să vadă cărarea și, cât o ține minte, fuge. Dacă uită, se oprește și iar deschide ochiul. Așa a ajuns la școală”, mi-a relatat acum câțiva ani Vera Stratulat, învățătoare în timpul foametei din 1946–1947, la Voroteț, Orhei.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu încearcă să rescrie istoria prin inventarea unei analogii a Holodomorului ucrainean – foametea și deportările organizate în perioada sovietică în Basarabia, potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Fiică a unui primar din Milești, Nisporeni, Taisia Angheluța a fost ridicată în iunie 1941, la vârsta de un an, împreună cu mama ei și alte șase surori și frați și dusă în Kazahstan, după ce tatăl său fusese pârât la sovietici de niște nepoți de ai săi.
Politiciana pro-rusă afiliată fugarului Ilan Șor, Victoria Furtună, a suscitat acum, în timpul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și înaintea alegerilor parlamentare din toamnă, o epavă de partid cu denumire țipătoare, „Moldova Mare”. La o întrebare probabil regizată pusă recent de jurnalistul Gheorghe Gonța, dacă nu este mai simplu ca Republica Moldova să se unească cu România, pentru a-și rezolva toate problemele, Victoria Furtună a răspuns: „Numai dacă țara asta se va numi Moldova Mare și Parlamentul va fi la Chișinău, iar președinte va fi Victoria Furtună”. Proiectul „Moldova Mare” a fost inițiat în decembrie 1943, pentru a constrânge România de atunci, să decidă o retragere imediată din tabăra Axei, dacă dorea să salveze Moldova de Vest de anexarea sovietică.