Politiciana pro-rusă afiliată fugarului Ilan Șor, Victoria Furtună, a suscitat acum, în timpul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și înaintea alegerilor parlamentare din toamnă, o epavă de partid cu denumire țipătoare, „Moldova Mare”. La o întrebare probabil regizată pusă recent de jurnalistul Gheorghe Gonța, dacă nu este mai simplu ca Republica Moldova să se unească cu România, pentru a-și rezolva toate problemele, Victoria Furtună a răspuns: „Numai dacă țara asta se va numi Moldova Mare și Parlamentul va fi la Chișinău, iar președinte va fi Victoria Furtună”. Proiectul „Moldova Mare” a fost inițiat în decembrie 1943, pentru a constrânge România de atunci, să decidă o retragere imediată din tabăra Axei, dacă dorea să salveze Moldova de Vest de anexarea sovietică.
Tânăra politiciană Victoria Furtună este o fostă procuroră plecată cu scandal din Procuratura Anticorupție pentru că s-ar fi apucat să investigheze un denunț al fostului judecător Alexei Paniș la adresa Centrului Național Anticorupție. Magistratul s-a plâns că cineva din conducerea instituției ar fi falsificat acte legate de persoana sa, cu scopul de a o influența pe președinta Maia Sandu să îi respingă candidatura la funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Potrivit Procuraturii Anticorupție, Furtună a preluat dosarul de la alt procuror și a schimbat articolul în baza căruia efectua investigațiile - de la o infracțiune comisă de o persoană cu funcție publică la un grup criminal organizat. Chipurile, în instituțiile statului împotriva lui Paniș și a altor magistrați ar fi acționat un grup criminal organizat, protejat de guvernarea PAS, care urmărea compromiterea magistraților pretinși independenți. În timpul activității sale de procuror, Victoria Furtună a intrat într-un top realizat de către Transparency Moldova despre procurorii care au primit donații generoase. În 2020, ea a declarat cadouri bănești de peste 610.000 de lei, Autoritatea Națională de Integritate însă nu i-a găsit nicio problemă în declarațiile de avere și interese personale.
„Moldova Mare” a Victoriei Furtună
Recent, Victoria Furtună a devenit președinte al Partidului „Moldova Mare”, o formațiune politică formată în 2007 de regretatul Tudor Deliu, cu denumirea „Partidul Pentru Neam şi Țară”. În februarie 2020, partidul a fost preluat de un politician anonim Teodor Turta, candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile parlamentare din 20 octombrie 2019 în circumscripția uninominală nr. 48, or. Slobozia, municipiile Tiraspol și Tighina (Bender), care i-a schimbat denumirea în Partidul ,,Moldova Mare”. Contactat de Veridica, el a spus că refuză categoric să vorbească pe subiecte politice.
În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, fosta procuroră a adoptat fățiș narațiunile false ale propagandei rusești și acuză autoritățile de la Kiev de pretinsa intenție de a extinde războiul la nivel regional. Ea acuză deopotrivă Chișinăul de implicarea în războiul dintre Rusia și Ucraina. Victoria Furtună susține narațiunea falsă a Kremlinului că actuala conducere de la Kiev, în frunte cu președintele Volodimir Zelenski, este nepopulară sau chiar detestată de cetățenii ucraineni. „Ucraina face tot ce îi stă în puteri ca să extindă conflictul. Dacă guvernarea nu ia măsuri, atunci există riscul ca la noi acasă să fie destabilizări în masă. (...) Uitați-vă cum cetățenii Ucrainei își detestă liderii lor”, a subliniat Furtună în interviul acordat lui Gheorghe Gonța.
Însă cel mai interesant, politiciana afiliată lui Șor a dat o altă dimensiune denumirii formațiunii pe care o conduce - „Moldova Mare”. Solicitată să spună ce înseamnă, de fapt, această denumire stridentă și dacă are pretenții teritoriale față de Ucraina și România, Furtună a spus: „(...) Noi o să întoarcem înapoi cetățenii Republicii Moldova, noi o să industrializăm țara noastră, o să ridicăm economia, o să ridicăm identitatea noastră națională, prin reintroducerea în Constituție a limbii noastre, care ne identifică pe noi ca neam, limba moldovenească (...). Noi o să întoarcem acasă istoria țării noastre, ca copiii (Sic!) noștri să nu fie născuți sub retorica că există o altă țară unde se trăiește mai bine, dar să își dorească aici, acasă, să rămână (...) Astfel, vom crea Moldova Mare”.
Aici ar trebui amintit că narațiunea falsă despre identitatea și limba moldovenească își are originea în politicile de asimilare lingvistică și etnică ale Imperiului Rus și ale URSS față de etnicii români de pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Acest mit propagandistic este exploatat sistematic de actorii politici și activiștii pro-ruși, în special în campaniile electorale pe teritoriul aflat sub jurisdicția Chișinăului și este folosit, mai nou, și de Tiraspol pentru a antagoniza negocierile pentru soluționarea dosarului transnistrean. Noutatea dezinformării constă în decizia Curții Constituționale din 11 martie 2024 prin care a fost recunoscută constituționalitatea modificării legislative cu privire la înlocuirea denumirii de „limbă moldovenească” cu sintagma „limba română” în toate actele normative. Decizia Curții Constituționale a fost asociată de reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, cu „experimentele celui de-al Treilea Reich”, inoculând ideea că corectarea denumirii limbii române în actele legislative ar reprezenta „un genocid împotriva unui întreg popor”.
Proiectul „Moldova Mare” al lui Stalin
Proiectul „Moldova Mare” a fost creat de URSS, de asemenea, în timpul unui război, cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul efortului aliaților pentru înfrângerea Germaniei naziste, prin deschiderea unui al doilea front în Europa de Vest, discutată la Conferința de la Teheran (28 noiembrie - 1 decembrie 1943). În timpul discuțiilor privind delimitarea zonelor de influență între Occident și URSS, potrivit estimărilor istoricilor care au pus în circuitul științific dosarul „Moldova Mare”, la ordinul lui Iosif Stalin și a cercului său restrâns, ca intimidare a României, care lupta de partea Axei, a apărut ideea „măreței reunificări istorice a poporului moldovenesc și a pământurilor sale într-un stat moldovenesc sovietic unitar în componența Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești”.
În acest scop, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, Fiodor Brovko, a semnat o scrisoare „Cu privire la reunificarea întregului popor moldovenesc într-un stat moldovenesc unitar”, în care erau evocate „atentatele” României la teritoriul Moldovei: în 1859, „Valahia ar fi ocupat Moldova”, în 1918, „România ar fi ocupat Basarabia”, iar în 1941, „guvernul român în frunte cu Antonescu, în alianță cu Hitler, a năvălit mișelește asupra țării noastre sovietice și a ocupat teritoriul RSS Moldovenești”.
„Pentru a împiedica pe viitor încercările de a ocupa Basarabia și alte teritorii ale RSS Moldovenești de către cotropitorii români și pentru a restabilirea adevărului istoric”, Brovko a propus: „Să se pună în fața Comitetului Central al Partidului Comunist (Bolșevic) din URSS, a Guvernului Sovietic Unional și tovarășului Stalin problema reunirii poporului moldovenesc și pământurilor sale străvechi într-un stat moldovenesc unitar, eliberându-l de sub jugul boierilor și capitaliștilor români”.
„Pentru încheierea măreței reunificări istorice a poporului moldovenesc și a pământurilor sale într-un stat moldovenesc sovietic unitar în componența Respublicii Sovietice Socialiste Moldovenești existente”, Brovko considera că trebuiau incluse județele din dreapta Prutului Covurlui, Tecuci, Putna, Bacău, Tutova, Fălciu, Vaslui, Roman, Neamț, Iași, Baia, Botoșani, Dorohoi, cu o populație totală de 2,5 milioane de locuitori. De asemenea, proiectul care purta semnătura președintelui Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești urma să includă toată Bucovina, cuprinzând județele Suceava, Câmpulung, Rădăuți, Storojiineț și Cernăuți, cu o populație de 853.009 locuitori, județele Maramureș și Năsăud din Transilvania de nord, cu o populație de 305.706 locuitori, „care constituie leagănul populației moldovenești”.
Conform planului sovietic, regiunea Ismail cu județele Akkermam și Ismail, județul Hotin din regiunea Cernăuți, incluse în 1940 în componența Ucrainei, urmau de asemenea să fie incluse în componența RSS Moldovenești, deoarece „destinele istorice ale populației din aceste județe nu sunt separate de destinele istorice ale întregului popor moldovenesc”.
Proiectul „Moldovei Mari” a fost abandonat în cele din urmă de sovietici, România și-a păstrat în urma Conferinței de Pace de la Paris (1946) Moldova de Vest. Însă apelurile nomenclaturiștilor și intelectualilor moldoveni sovietici de a solicita retrocedarea județelor Hotin, Akkerman și Ismail din partea RSS Ucrainene nu s-au încheiat. Prima încercare de a reobține aceste teritorii au fost făcute, ca parte a proiectului „Moldova Mare”, de secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist (Bolșevic) din Moldova, Nichita Salagor, în 1946. Pesemne că acesta nu a înțeles planurile adevărate ale Kremlinului și, în contextul intern sovietic, a comis o eroare. Mai exact, a încercat să obțină retrocedarea județelor Hotin, Akkerman și Ismail din partea RSS Ucrainene. Pentru această inițiativă a sa Salagor a fost mazilit.
Ulterior, în iunie 1958, ministrul Culturii al RSS Moldovenești, Artiom Lazarev, a remis un memoriu conducerii republicii sovietice cu solicitarea ca să fie reexaminată problema teritoriilor populate de moldoveni aflate în componența RSS Ucrainene. Lazarev își argumenta acțiunea prin faptul că anumite republici unionale, „pe baza unor înțelegeri reciproce, și-au rezolvat frățește probleme de asemenea natură”: stabilirea frontierei dintre RSS Kazahă și RSS Uzbekă, a graniței dintre RSS Kârgâză și RSS Tadjikă. În sfârșit, sublinia istoricul sovietic, „un exemplu de relații din cele mai sincere și frățești a fost trecerea regiunii Crimeea din componența RSFS Ruse în componența RSS Ucrainene”.
Ultima solicitare de acest gen a avut loc în 1985, în contextul restructurării gorbacioviste, fiind reluată într-un apel către Prezidiul Sovietului Suprem al URSS și către președintele Sovietului Suprem al URSS, Adrei Gromîko, de către Emilian Bucov, Tudor Ciubotaru, Artiom Lazarev și Agripina Crăciun.
