Se lansau într-o noapte doar pe internet fără a bănui în primă fază ca vor fi atât de intens comentați, că vor ocupa atâta scenă și că, în anumite perioade, vor avea un impact greu de imaginat. Cu mesaje culte și inculte, sfidau elitismul și făceau legea lor. Au devenit reper al industriei muzicale românești. A fost trupa onorariile căreia creșteau de la o săptămână la alta, mai repede ca prețurile în Republica Moldova. Se numesc Carla’s Dreams și de 13 ani ”din punct MD sau COM, zâmbim și plângem liberi, sub denumirea OM”, conform unei piese reper din repertoriul de început. Masca rămâne pentru toți un atribut indispensabil, identitatea bine ascunsă, dincolo de tentativele sporite de a-i developa. Solistul proiectului a vorbit într-un interviu pentru Veridica despre evoluția formației de-a lungul timpului, dar și despre viziunea sa asupra problemelelor prin care trece societatea de astăzi.
Surprinderile îmi plac și le aștept cu drag
VERIDICA: Ce te-a surprins în acești 13 ani? Ceva ce nu așteptai să trăiești, să ți se întâmple?
CARLA’S DREAMS: Surprinderile au venit cu anii. Nu le pot descrie din experiența de acum, pentru că ar fi o minciună și o interpretare subiectivă a evenimentelor care au avut loc pe parcurs. Dar ceea ce aș vrea să menționez, e că surprinderile îmi plac și le aștept cu drag. Ele dau gust vieții.
VERIDICA: A existat o linie de start pentru sowbizul moldovenesc, în care fiecare putea să se impună. Azi in ce măsură mai e ușor să dai lovitura, a mai rămas loc de cucerit și public de uimit?
CARLA’S DREAMS: Conceptul de uimire nu are limite de prezență în timp, dar el trebuie să fie menținut prin interes. Interesul, la rândul său, trebuie menținut prin consecvență și realitate. Da, s-a schimbat viteza, formele de expresie, poate, dar nu s-au schimbat valorile fundamentale pentru care și oamenii și artiștii depun efort.
VERIDICA: Făcând abstracție de subiectul piesei, după tine, au apărut mulți care ți-au copiat maniera de interpretare. Cum privești aceste copii?
CARLA’S DREAMS: Când eram mici ascultam Nirvana, Limp Bizkit, Prodigy, rock rusesc și multă altă muzică. Eu cred că purtăm în noi câte o parte a tuturor celor cu care am crescut. La fel, sper că cei, pe care cumva îi inspirăm, să desprindă din noi chestii de folos pentru parcursul lor actual, dar și pentru tot ce urmează. Fie că suntem noi model, fie că nu.
VERIDICA: Ai fost criticat la greu pentru o parte din repertoriul tău, mai ales de anumiți oameni din showbiz care nu au atins nici azi nivelul de popularitate si impact al proiectului. Ce crezi ca a fost atunci: lipsa de toleranță, invidie, sau incapacitatea lor de a distinge nuanțele?
CARLA’S DREAMS: Nu cred că suntem în măsură, nici măcar acum, să judecăm motivele altora. Nu pentru că nu ne-au influențat, dar pentru că aceste poziții nu ne-a schimbat calea. Noi nu le cunoaștem esența. Dreptul la opinie a fost și va fi susținut mereu de către noi în măsura posibilităților. Mai mult decât atât, deși suntem împotriva conceptului de critică „constructivă”, noi credem, totuși, că opiniile creează culturi și așa ar fi bine să rămână. Chiar dacă ele sunt neplăcute pentru unii, sau alții, sau pentru noi.
Visul meu este dependența de public
VERIDICA: În ce fel cariera la București te-a influențat și impus schimbări de creație? A fost vreun moment când te-ai simțit ”victima” sistemului, trendului, dependentei de public, sau ești, totuși, unicul gestionar al visului tău?
CARLA’S DREAMS: Visul meu este dependența de public, respectiv dependența de public pentru mine nu este o slăbiciune, ci o putere care mă face permanent să încerc lucruri noi și să le fac cât mai bine. Fericirea este oferită de parcurs, nu de rezultatul obținut. Viața, dacă simplificăm tare lucrurile, ar fi de două feluri: una e despre satisfacția de moment, fără a ține cont de ziua de ieri sau de mâine, și alt mod de a-ți trăi viața, ține de sens - o viață în care alegi să construiești ceva. Eu aleg varianta care ține cont atât de ieri, cât și de mâine.
VERIDICA: Probabil după succesul vostru, cei din Basarabia au afișat fără rezerve mândria de a fi din Republica Moldova. În contextul unei uniri care nu se mai produce, ce au basarabenii de oferit României? Care e poziția ta fată de această problemă politică și istorică?
CARLA’S DREAMS: Pozițiile noastre social-politice precum nu au fost, așa și nu vor fi discutate. Am spus de nenumărate ori. Nu credem că poziția noastră ar trebui să conteze, pentru că dacă ar conta ea, ar conta multe altele cu care noi putem fi sau nu de-acord. Noi credem că fiecare om are dreptul și libertatea de a se exprima. Dar asta nu e despre noi.
VERIDICA: E obligat un artist sa articuleze public poziția sa socială, politică? În ce fel și în ce condiții crezi ca ar trebui sa-și asume responsabilitatea?
CARLA’S DREAMS: Știu că deseori în această perioadă turbulentă din punct de vedere politic, oamenii de artă sau cu vizibilitate mare aproape că au fost somați să se expună asupra anumitor probleme de ordin politic. Atitudinea asta e destul de delicată. Faptul că ești persoană publică nu-ți oferă și statutul de expert. Contează cu adevărat și ar trebui să se audă bine poziția unor oameni care înțeleg bine procesele și fenomenele. Care sunt nu doar suficient de bine documentați, dar care pot face analiza consistentă a situației. Iar dacă tu profiți de vizibilitatea mai mare sau mai mică și te pronunți pe subiecte sensibile, fără a avea și priceperea fenomenului în ansamblu, dar și în detalii, mi se pare ușor ipocrit. Pentru că tot ce enunță uneori anumite ”vedete” nu e decât o poziție superficială, care nu neapărat a fost cerută, decât doar dacă vrei tu să-ți dai greutate. E o părere pe care o arunci așa, că e în trend și pentru care știi că nu o vei încasa neapărat. Te simți important și scutit de responsabilitate. Iar dacă ai pretenția să fii lider de opinie, atunci ești obligat să ai și expertiza necesară. Așa că un artist care are o poziție politică personală, ar trebui să o enunțe fix ca o poziție personală a unui om din afara domeniului. Fiecare om trebuie să decidă singur fără a fi influențat de alți factori, decât informarea personală, din surse credibile.
Faptul că noi luptam cu anumite fenomene, poate deveni el însuși o problemă
VERIDICA: Mai urmărești „deștepții” de la televizor? Azi cine domină opinia publica: elitele intelectuale sau influencerii?
CARLA’S DREAMS: Permanent există un echilibru. Da, suntem de părerea că există prea multe voci care bruiază recepționarea mai rapidă și ușoară a ideilor pure și fundamentale. Așa s-a întâmplat oricum de-a lungul întregii istorii, dar unica noastră grijă e că răspunsul va fi unul care tot n-o să ne placă. Așa că noi susținem echilibrul, chiar dacă el uneori oscilează mai spre stânga sau spre dreapta, dar e important să se mențină cât mai aproape de zona de echilibru. Nu există o soluție a problemei. Existența problemei nu e problema în sine, ea pur și simplu este. Faptul că noi luptam cu anumite fenomene, poate deveni el însuși o problemă. Doar ca ea trebuie soluționată, fără a dărâma cântarul.
VERIDICA: Recentele alegeri au adus în discuție problema educației. A capacității de a discerne. Cum vezi tu fenomenul? Problema e în lipsa unei educații sănătoase care pornește de acasă, apoi scoală, facultate, sau vremurile sunt de vină?
CARLA’S DREAMS: Problema este în toate astea și în multe altele, doar că istoria este dictată de cei care, de regulă, nu răspund la întrebarea asta. Și, deși unii dintre noi sau voi își doresc anumite rezultate, ele pot fi obținute în diferite culturi, în diferite feluri, în diferite timpuri. Respectiv, întrebarea nu are sens. Pentru că dacă ar avea sens, ar fi nevoie de cenzură. Iar cu cenzura ne-am confruntat și nu a fost cea mai plăcută întâlnire.
VERIDICA: Care-s cărțile care te-au crescut pe tine? Mai crezi în forța literaturii în formarea caracterului, personalității, națiunii dacă vrei?..
CARLA’S DREAMS: Hm... îmi pare oarecum eronată percepția asta care susține cu tărie că omul este crescut sau construit de cărțile pe care le citește. Pe mine m-au crescut părinții și experiențele, literatura doar m-a cizelat. Firește, nu e puțin. O să mă întorc la vremurile de demult, când oamenii nu citeau cărți, când ele încă nu erau scrise. Dar presupun că atunci viața în sine și anumiți oameni erau modele de inspirație. Exista un cod moral, presupun, în baza căruia se trăia și se acționa. Se întâmplau lucruri sau fapte mărețe despre care s-au scris mai apoi cărți. Care poate au idealizat oamenii și întâmplările vremurilor, care au alimentat metaforic tragismul sau perfecționismul timpurilor. Tot omul a fost cel care a ridicat la alt nivel de emoție, de consistență și conștiință lucruri firești, poate. În asta stă valoarea literaturii. Dar ea a crescut din calitatea faptelor umane. Nu contest și faptul că a inspirat și condiționat anumiți oameni să se depășească datorită unei cărți bune, dar cred că viața și literatura sunt într-o strânsă dependență reciprocă. Importanța literaturii este decisă de cititor. Dar, până la urmă, cred că adevăratul sau cel mai mare impact asupra omului din toate artele îl are, totuși, muzica. Muzica are în sine o parte din cosmos. Ea transcende omul într-un fel greu de explicat. De asta cred că deține întâietatea.
VERIDICA: Observ ca mesajele sociale, sunt tot mai puține in piesele tale. Nu mai vezi rostul, sau?..
CARLA’S DREAMS: Valoarea mesajelor sociale a degradat, pentru că au prins a fi formulate peste măsură de des de entuziaști cu sapa în mână. E inteligent să observi fenomene, oameni, comportamente, fără a le evalua neapărat, adică public. Nu cred că îmi pot asuma acest rol. Nu pentru că nu-mi pot asuma responsabilitatea, dar pentru că lucrul ăsta de cele mai multe ori se face cu un anumit scop, apoi scopul acesta mai trebuie și realizat. Iar eu am o altă viziune asupra vieții. Cred în balanța societății, dar în același timp înțeleg că nu o pot schimba. Esența pentru creier stă în balanță. Balanța pe care o caută creierul este nivelul 0. Problema societății de azi e în surplusul de dopamină pe care-l generează rețelele sociale. Iar acest surplus, duce la apatie, depresie și alte probleme psihosomatice. Să mai vin și eu cu lecțiile mele?
Iubirea nu este nici proastă, nici oarbă
VERIDICA: Cat de oarbă și proastă poate fi iubirea?
CARLA’S DREAMS: Iubirea nu este nici proastă, nici oarbă. Iubirea se întâmplă, la fel ca moartea. Mai mult de atât, nu trebuie să o aștepți nici pe una, nici pe alta. Ele vin oricum.
VERIDICA: Ce te sperie cel mai mult în ziua de azi?
CARLA’S DREAMS: Mă tem de ieșitul din minți. Mi-e frică să nu mai înțeleg cum trăiesc. Să orbesc și să-mi pierd auzul tare mă tem. Nu-mi imaginez lumea în întuneric și lumea fără muzică. E un fenomen cosmic la care avem noi, oamenii, acces. Nu există o alta artă care în acest mod poate transcende condiția umană.
VERIDICA: Și liniște ce-ți oferă?
CARLA’S DREAMS: „Omul sfințește locul” nu e o sintagmă lipsită de valoare. Viața este mai mult despre experiență, decât despre a obține. Și asta ar trebui să fie suficient. Există regula optimistului: dacă nu am picioare, am mâini și pot picta. Dacă nu am mâini, am creier și pot dicta. Eu cred în regula recunoștinței pentru ziua trăită. Ziua. Nu anul, nu decada. Pentru că majoritatea întâmplărilor teribile, de regulă, se produc într-o fracțiune de timp. Așa că uneori o zi poate echivala valoric cu o viață întreagă. Când ai viața asigurată, sau ziua de mâine garantată, nu-i înțelegi relevanța. Nefericirea n-ar trebui să ne facă triști. Ea trebuie tratată ca o experiență. Când lumea e pusă sub presiune, la întrebarea asta poți afla răspunsuri foarte interesante. Sub amenințarea morții se schimbă categoric interesele, valorile și atitudinea față de viață. Abia atunci reușești să înțelegi ce dar prețios este viața.
