Un interviu cu directorul editurii „Cartier”, Gheorghe Erizanu, despre programul Ministerului Culturii de editare și traducere a cărții naționale în străinătate. Programul are un buget de un milion de lei pentru anul 2024. Fondul maxim acordat pentru traducerea unei cărți este de 300 de mii de lei. Condiția e ca autorul să fie cetățean al Republicii Moldova, indiferent dacă cartea sa e publicată la o editură de la Chișinău sau din România.
VERIDICA: Dle Erizanu, avem în Republicva Moldova suficientă literatură de calitate pentru a fi tradusă în alte limbi? Nu cumva e un program pripit, sau poate întârziat?
Gheorghe Erizanu: Bine că a venit. La acest proiect se lucrează de vreo 10 ani. Am obținut un rezultat în termeni mai restrânși în comparație cu Programul Național de Editare a Cărții la care s-a lucrat încă din 1998 și care a avut o finalitate abia în 2012. De fiecare dată spun că literatura română este o literatură foarte bună pentru export. Și dacă ne uităm câte traduceri au apărut până la inițierea acestui program, atunci avem ce oferi.
VERIDICA: Pentru fiecare proiect de traducere sau editare se oferă maxim 300 de mii de lei. Asta înseamnă câteva cărți pe an. Cum vor fi traduse și selectate aceste cărți?
Gheorghe Erizanu: Eu cred că s-a greșit atunci când la anunțarea programului s-a oferit doar o lună pentru acumularea ofertelor. Fiindcă este un program orientat spre piața străină și despre el, mai întâi, trebuie să se afle. Munca de informare trebuie să fie acum consistentă. Și mai e și aspectul anului bugetar, întrucât Ministerul Finanțelor știe că banii alocați anul acesta trebuie cheltuiți până la finele anului. Dar o carte nu apare în momentul când semnezi contractul. Adică o traducere durează nu trei luni, cum își pot imagina unii, poate dura și doi ani. Lanțul traducătorilor este foarte important. Ca să se afle cât mai rapid despre acest program și el să devină funcțional. Noi nu avem atât de mulți traducători din română în alte limbi. De exemplu, în Norvegia există un singur traducător din română care are contract pentru traducerea lui Mircea Cărtărescu până în 2032. Și în cazul acesta pare imposibil să apară cartea oricărui alt scriitor, pentru că nu are cine o traduce, oricat de mult și-ar dori o editură.
VERIDICA: În cazul acesta, poate ar trebui inițiat și un program de ”cultivare” a traducătorilor din limba română?
Gheorghe Erizanu: Acum majoritatea traducătorilor, sau o bună parte din ei, sunt cei care au făcut filologie română în anii 80 la București. Asta înseamnă că trebuie să ne orientăm și pe linia educației în care să încercăm să aducem tineri de perspectivă care să poată traduce din română în limbile lor, să cunoască literatura română. Acesta, însă, ar fi un program de competența Ministerului Educației. Dar și de această dată avem noroc de București, unde vin în continuare studenți străini, tineri care învață limba română. Unii chiar rămân în România. pot devenii viitori traducători.
VERIDICA: Cum se pot întâmplă lucrurile, la modul practic? Avem editurile care pot aplica pentru acest program, avem traducătorii care pot veni cu sugestii etc?
Gheorghe Erizanu: Piața de carte continentală nu are agenți literari, așa cum îi are piața anglo-saxonă. Acolo niciun scriitor nu merge personal la editor. Autorul trebuie să-și găsească agentul literar, iar agentul are acces la editură. Astfel, se crează o primă selecție. Editorii noștri ar trebui să țină cont de aceste structuri și să promoveze cât mai mult în rețeaua agenților cărțile deja tipărite sau manuscrisele scriitorilor din Republica Moldova. Asta înseamnă că editurile din Republica Moldova trebuie să aibă grijă să promoveze cărțile autorilor prin rețelele de distribuție, prin relațiile pe care le au și, mai ales, în rețeaua traducătorilor. Cred că ar fi fost excelent dacă, în primă fază, s-ar fi creat un proiect în care cei mai importanți traducători din română în limbi străine ar fi fost aduși la Chișinău, li s-ar explicat avantajele acestui proiect sau valoarea lui în raport cu proiectele similare ale altor țări, mai ales ale celor care au deja o tradiție de peste 100 de ani, cum sunt polonezii. Nu în zadar polonezii au, cred, cele mai multe premii Nobel. Sau cehii care au investit încă din interbelic în propria literatură ca să fie cunoscută peste hotare. Literatura rusă, dacă nu era Turghenev, nu știu dacă ar fi fost astăzi atât de cunoscută. Adică, efortul lui pentru promovarea literaturii ruse în secolul XIX a fost imens. Și pătrunderea literaturii ruse în Occident i se datorează.
Mai sunt marile târguri de carte care-ți oferă pârghii, mai ales cel de la Frankfurt. Dar Republica Moldova nu are buget nici măcar un euro pentru un simplu stand. Și aici avem noroc de sprijinul României care poate găzdui puțină carte din Republica Moldova. Sunt câteva târguri de carte foarte importante care înseamnă promovarea țării. De exemplu, în 2026, invitat de onoare la târgul de carte de la Frankfurt va fi Cehia, țară care a accelerat programul de traduceri. Deja ne trimit scrisori în care vorbesc despre faptul că programul lor de traduceri este mult mai generos, asta însemnând o pregătire amplă pentru cel mai mare și important târg din domeniu. Iată o țară foarte interesată de traducerea literaturii cehe în alte limbi.
Georgia, după victoria lui Saakașvili, a creat o echipă specială care să studieze și să promoveze literatura georgiană și asta doar ca să obțină statutul de țară invitată la Târgul de Carte de la Frankfurt. O echipă mare, mai bine de 10 ani a lucrat intens: au participat la toate târgurile internaționale, au participat la cele mai importante evenimente culturale și literare din lume, au insistat să-și creeze relații, ca să poată promova ideea și să obțină statut de țară invitată la Târgul de Carte de la Frankfurt. Premiile literare credibile, la fel, sunt foarte importante.
VERIDICA: Cum a fost cazul Grădinii de sticlă de Tatiana Țîbuleac?
Gheorghe Erizanu: Exact. Lumea s-a supărat, dar din cauza juriilor din Republica Moldova și a câtorva țări balcanice care au încercat să ”șmecherească” și să impună în concurs cărți dubioase, a fost schimbat regulamentul. Asta este esențial, să acceptăm și să înțelegem că nu putem face compromisuri în asemenea situații, dacă vrem să ne mișcăm înainte. Chiar acum, romanele „Pe contrasens” de Oleg Serebrian (traducerea poloneză e semnată de Radosława Janowska-Lascar, apărut la Wydawnictwo Amaltea) și „Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac (tradus de Kazimierz Jurczak, apărut la Wydawnictwo Książkowe Klimaty / Oficyna Literacka Noir sur Blanc) se numără printre cei șapte finaliști ai premiului Angelus, unul dintre cele mai importante premii literare din Europa Centrală.
VERIDICA: Există riscul, de exemplu, ca o editură, având niște relații speciale, să poată promova prin intermediul acestui program de traduceri o carte proastă?
Gheorghe Erizanu: O editură nu trebuie să aibă relații speciale. O editură trebuie să aibă cărți bune și să încerce să promoveze cărțile bune. Editura nu poate crea jurii, dar poate oferi spre jurizare cărți bune, iar juriul este esential să-l avem onest și corect. Dacă juriul înțelege că votând o carte bună anul acesta, peste doi ani vom câștiga mult mai mult, atunci e foarte bine. Dacă juriul face jocurile de culise ale găștilor, atunci e trist.
VERIDICA: Mai ales când conștientizezi că o carte poate crea impresie despre tine ca națiune. Câtă speranță vă puneți dumneavoastră în proiectul acesta de traducere a cărții naționale?
Gheorghe Erizanu: Depinde cum va fi gestionat. E important să-mi fac bine munca mea ca editor și cei care vor decide mai departe să-și facă munca lor cu cât mai puține greșeli. Ele vor fi cu siguranță, dar să nu fie foarte multe și să nu domine parcursul. Că Republica Moldova va avea un cuvânt de spus prin scriitorii săi, nu pun la îndoială. Lucrurile se întâmplă și sper că vor merge bine.
