Ilona Stepan e o figură inedită în peisajul cultural autohton. Dirijoarea Capelei Corale ”Doina” a Filarmonicii Naționale, tot ea, prim-dirijor al Corului Național de Cameră de la Sala cu Orgă. Tot Ilona Stepan acum mulți ani crease trupa Univox, un proiect vocal polifonic care fascina. Asta se întâmpla într-o perioadă când muzica pop și fonograma dominau scena categoric. Diferită nu doar în abordarea muzicală, ci și ca ținută, filosofie, imagine, Ilona Stepan mereu a părut și a și fost o piesă a elitei culturale, muzicale și mondene a Chișinăului.
La Coruna am cântat cu cea mai buna orchestră a Spaniei
VERIDICA: Voi intra direct în temă, dragă Ilona. Dacă arunci o privire asupra corurilor noastre, constați că ele toate sunt în mâna ta. Deții monopolul, oarecum. Nu te sperie acest lucru?
Ilona Stepan: Deocamdată nimeni nu a contestat acest monopol, cum îi zici tu. Dar dacă e s-o luăm punctual și serios, atunci când capela corală „Doina” a rămas fără dirijor principal, eu am fost invitată în câteva rânduri să ocup această poziție. Am declinat invitația, pentru că deja aveam corul de cameră pe care l-am fondat cândva grație lui Ignacio Ibarra. Era ceva fenomenal la acea vreme pentru Moldova, pentru că un agent economic care nu avea nici în clin, nici în mânecă cu arta, fonda un cor academic. Pentru toată lumea acest lucru era absolut nefiresc și de neînțeles. Dar Ignacio mi-a explicat că toată viața a fost un ascultător împătimit de muzică corală. În tinerețe a și cântat în cor și vă asigur, avea o voce foarte bună. Nu știu pentru care merite am fost aleasă pentru a-l crea, dar lucrurile s-au întâmplat. Acel cor astăzi este Corul Național de Cameră, pe care atunci Sala cu Orgă încă nu-l avea. A fost o perioadă de pomină pentru noi. Eram mai mult în Spania decât acasă. Am colindat scene mari, inclusiv Auditorio Nacional de Música din Madrid și festivaluri importante. La Coruna am cântat cu cea mai buna orchestră a Spaniei, cu care cânta Montserrat Caballé și Placido Domingo. Era uluitoare viața noastră atunci și amplitudinea activităților noastre, absolut impresionantă. În paradisul ăsta am existat cam doi ani, iar într-o zi totul s-a spulberat. Cei care l-au succedat în funcție pe dl Ibarra au zis că nu au nevoie de cor și la telefon m-au anunțat că reziliază contractul. A fost o lovitură dură. Am rămas cu corul în stradă și asta presupunea desființarea lui. Nu puteam admite acest lucru. Omul care ne-a salvat a fost Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii și o personalitate de calibru în cultura noastră. Eu nu știu cum a reușit, dar ea ne-a luat sub aripa ei, chiar dacă fără salarii în primă instanță, dar cel puțin aveam un spațiu în care ne puteam aduna pentru repetiții. Urma să ajungem la un festival în Polonia și nu puteam renunța la el, chiar dacă situația noastră era gravă.
Sala cu Orgă era dispusă să ne primească
VERIDICA: Dar nu puteați fi angajați și primi salarii pentru că Filarmonica avea deja Capela Corală...
Ilona Stepan: Indiscutabil, dar Svetlana Bivol, de pe poziția ei influentă, ne-a ajutat să găsim sponsori ca să ajungem, totuși, la festival. Filarmonica avea Capela Corală condusă de Veronica Garștea. Chiar dacă nu am avut o relație foarte bună, eu îi port un mare respect. Iar când s-a întâmplat totuși, peste câțiva ani, după ezitări lungi, să ocup poziția de prim-dirijor al „Doinei”, am înțeles multe nuanțe care îi dictau comportamentul nu tocmai prietenos în raport cu mine. Evident, nu te simți încântată să fii sub presiunea concurenței unui al doilea cor la Filarmonică. Și dumneaei cerea insistent să plecăm la Sala cu Orgă, lucru pentru care-i mulțumesc. A fost ideea ei și asta m-a mișcat din loc. Mi-am adunat curajul și am mers la Ministerul Culturii pentru a obține salarii. Sala cu Orgă era deschisă să ne primească, dar nu avea state de personal pentru noi, iar nouă ne trebuiau 40 de salarii. Ministru era atunci Artur Cozma. Îmi amintesc și azi fiecare gest, fiecare cuvânt și intonația lui din acea discuție. Ministru mă asculta cam impasibil și simțeam cum pierd cauza. Atunci am îndrăznit: ”Dle Cozma, ascultați-mă atent, dar foarte atent. Dumneavoastră o să intrați in istorie pentru că veți salva un cor de 40 de tineri foarte-foarte talentați care nu vor să plece din țară. Veți face un lucru extrem de bun pentru cultură și poate chiar acest lucru va fi cea mai importantă realizare a Dvs pe post de ministru al Culturii!”. ”Câte salarii?”. Patruzeci, i-am spus și el a pus semnătura! La Sala cu Orgă eu am venit cu 40 de salarii, cu costume și un repertoriu foarte vast! Și azi mă bucur că suntem aici. E chiar locul nostru. Avem o orchestră de cameră grozavă, cu care ne înțelegem de minune și cu atâta pasiune facem muzica împreună! Sala cu Orgă e un templu al artei.
VERIDICA: Și peste nu foarte mulți ani ai revenit la Filarmonică pentru Capela Corală „Doina”?
Ilona Stepan: Da, când s-a trecut din viață Veronica Garștea. Eu m-am gândit foarte mult. Solicitările Ministerului Culturii de a prelua corul Filarmonicii veneau insistent. Eu le-am explicat că aveam deja corul de cameră la care nu voiam să renunț. Și chiar credeam că „Doina” poate fi preluată de un tânăr dirijor. Cel puțin, eu nu acceptam să fiu numită, iar dacă se tot insista, am cerut să se facă un concurs la care să particip. Situația în „Doina” era foarte tensionată. Mulți mă considerau o amenințare. Acolo erau foarte mulți oameni în vârstă care se temeau că-i voi concedia. Eu frica asta o înțeleg. De asta am și cerut concurs nu de fațadă, dar pe bune. Cei de la Minister au vrut să se asigure ca voi participa neapărat la concurs și că nu e o metodă de a mă eschiva. Concursul a fost anunțat. Eu aveam foarte multe dileme. Nicolae Andrus a zis ca e corect si important să merg, pentru că aș putea să mă retrag oricând, dacă situația o va cere. Am depus dosarul în ultima zi. Dar înainte de asta am avut o discuție sinceră cu Svetlana Bivol pe care am întrebat-o dacă ceilalți concurenți sunt valoroși sau oportuniști care vor să profite de numele de brand al „Doinei”. Pentru că în cazul in care aș fi aflat că în competiție sunt profesioniști dedicați și implicați, aș fi plecat imediat degajând concurența. La „Doina” multe trebuiau schimbate și fără dăruire nu puteau fi schimbate. În final, am rămas doar eu și Anatolie Jar care activase anterior pe post de maestru de cor alături de Veronica Garștea. Nu a fost concursul dosarelor. Fiecare din noi în fața unui juriu trebuia să lucreze pe două partituri.
În repetiții nu întotdeauna poți fi delicată
VERIDICA: Deci, voi ați venit pe rând în fața corului cu partiturile în față și ați început lucrul?
Ilona Stepan: Da. Eu am venit cu Kyrie a lui Ciurlionis și Jalea Miresei de Ghenadie Ciobanu. Comisia la un moment m-a oprit și eu le-am replicat că nu e momentul, pentru că eu încă nu am încheiat lucrul. Lucrarea lui Ciurlionis am ratat-o. indiferent de felul în care încercam s-o lucrez, ea nu suna. Nici nu mai știam cum s-o apuc. „Doina” era de trei ori mai mare decât corul de cameră și eu nu reușeam să-i prind, nu știam ce să fac cu ei. Am abandonat prima partitură și am trecut la Ghenadie Ciobanu care avea o partitură mult mai complicată. Și contrar așteptărilor, ea a început să sune. Aici comisia a considerat că e suficient. Și eu le-am zis: așteptați, abia de văd ceva închegat, interesul deja e mare, vreau si eu să văd până unde pot ajunge cu acest cor în lucrarea asta. Așa am ajuns și la „Doina”. Inițial a fost foarte greu, dar oamenii din „Doina” sunt extraordinari.
VERIDICA: Dificultățile de ce aspecte țineau?
Ilona Stepan: Niciodată până atunci nu am lucrat cu un colectiv atât de numeros. Și, la fel, nu am lucrat niciodată cu oameni de vârste atât de variate. Oamenii în vârstă aveau o manieră de interpretare atât de puternic impregnată în ei și din care părea imposibil să-i scoți. În fața lor e foarte greu să te impui, iar in fața vârstei lor, nu poți fi nedelicat, să tai și să ceri pe ton categoric ceea de ce ai nevoie. Iar eu în repetiții nu întotdeauna pot fi delicată. M-am străduit să nu jignesc pe nimeni, iar dacă s-a întâmplat, îmi cer scuze. Până la urmă „Doina” a devenit o altă familie a mea la care țin enorm.
VERIDICA: Ai concediat pe cineva până la urmă?
Ilona Stepan: Nu. Au fost contracte care au expirat, unii au recunoscut singuri că nu mai pot și s-au retras, alții au insistat să se alinieze standardelor noi. Pentru că și ritmul de muncă era altul și nu toți au rezistat. Dar de fiecare ne-am despărțit frumos și azi când vin la concertele noastre e o bucurie revederea.
VERIDICA: Oricine a fost la concertele voastre, va recunoaște că atât Corul Național de Cameră, cât și Capela Corală „Doina” care e chiar brand de țară cu aproape un secol de la înființare, sunt adevărate bijuterii. Urmărești corurile din România? E loc pentru voi pe scenele din România?
Ilona Stepan: Dincolo de Madrigal, la Cluj mai există un cor foarte puternic. Corul Filarmonicii din Iași suna impunător. Partea frumoasă e că în România s-a scris foarte multă muzică corală contemporană. Foarte des includ în repertoriul nostru aceste creații. Dar! Din păcate noi incredibil de rar trecem Prutul și nu prea înțeleg de ce se întâmplă acest lucru. Visul meu este să ajung la festivalul „George Enescu”. Îmi doresc acest lucru cu toată ardoarea și de multă vreme. Mă gâneam chiar la un moment să-i scriu personal lui Cristian Măcelaru, dar pe de altă parte, protocolar acest lucru nu ar fi corect. Noi suntem parte a unei instituții de stat. Avem un Minister al Culturii și ar trebui să acționăm prin proiectele lor sau poate au o anumită direcție dedicată promovării culturii naționale în afara țării. Deocamdată nu știu cum ar fi de făcut, dar sigur lucrul acesta se poate discuta la nivel de instituții.
VERIDICA: Dar el a fost anul trecut la sala cu Orgă, de ce nu l-ai abordat direct?
Ilona Stepan: Nu am îndrăznit. Am ieșit de la acel concert atât de bulversată emoțional că am mers o distanță lungă pe jos ca să-mi pot reveni. M-au cutremurat prin prestația lor. Au fost foarte buni. Foarte buni.
VERIDICA: Nu e sănătos ce se întâmplă. Cu atâtea instituții care promovează valorile culturale, e de mirare că și orchestrele de la București ajung rar la Chișinău. După o pauză de 30 de ani, abia acum 2 ani a revenit pe scena noastră orchestra Ateneului. Au mai fost Madrigal și orchestra Operei Române, dar prea rar se întâmplă. Orchestra Radio România, iarăși e așteptată, dar nu știu cum încă nu ajunge...
Ilona Stepan: Ei mai au noroc de ICR sau noi avem noroc de ICR prin implicarea căruia îi putem asculta la Chișinău, dar pentru orchestrele noastre e mai complicat. Dar uite că anul trecut la festivalul Enescu a ajuns Orchestra Națională de Cameră și a fost o reușită. O țară mică ca Moldova trebuie să știe să-și valorifice oamenii. Noi nu suntem atât de mulți. Și nu spun să o facem trâmbițând de la tribune, dar cel puțin să-i cunoaștem noi și să mai oferim și altora șansa de a afla despre valorile noastre mi se pare important.
VERIDICA: Da, noi nu avem ICR; dar la Minister e un program care se numește Diplomație culturală și care exact pe acest segment ar putea redresa măcar parțial situația. Dar pentru început, într-adevăr, ar trebui noi să ne respectăm și săvalorificăm oamenii de cultură și creațiile lor.
Ilona Stepan: E grea competiția asta între non valori care au relații, care știu mecanismele de promovare. Evident, tu cu tot noianul tău de cultură nu vei străluci, pentru că vei fi umbrit de cei care știu să sară în față.
Repet un lucru important. Atunci când de Ziua Independenței, pe 27 august, în PMAN nu se cântă lucrări care se apropie de noțiunea de capodoperă ale compozitorilor noștri care au în sertare lucrări de mare valoare, atunci vom rămâne unde suntem. Da, înțeleg că nu va aduna atâta public ca muzica ușoară, dar tot se vor opri si vor trage cu urechea. Și așa se clădește ușor temelia unei culturi generale și naționale. Un popor nu e reprezentat doar de muzica tradițională, iar o societate cultă cu atât mai mult nu se ține doar pe folclor. Iar când te vrei aliniat culturilor mari, fără muzica academică, nu ai nicio șansă. Așa a fost, așa va fi. Nu poți să nu ai o orchestră simfonică bună, să nu ai un teatru de operă și balet de calitate, sau să nu ai un cor profesionist. Și compozitori care scriu pentru ei. De ce de Ziua Independenței să nu cânți ”Cine scutură rouă” de Vasile Zagorschi, scrisă pentru orchestră, cor, soliști. Sau „Miorița” de Macovei, sau din repertoriul lui Tudor Chiriac și „Cântecele Dăinuirii” sau „De la Tiras pân la Tisa”. Eu cred că dacă realizăm existența problemei, cu implicarea tuturor instituțiilor putem depăși acest handicap și nu știu dacă mai avem timp de pierdut, pentru că timpul trece, iar viața se poate termina prea repede și neașteptat.
VERIDICA: Univox e pe pauză?
Ilona Stepan: Univox a fost, este și rămâne în sufletul meu și a publicului care ne iubea, adora chiar. Am avut un public destul de select, fidel și numeros. Eu mă bucur pentru muzicienii care au stat la baza Univox: Dorel Burlacu, Sergiu Testimițeanu, Iulian Corlăteanu, care e în România, Geta Burlacu, Viola Julea, Ina Țîrțâilov, Valeriu Vântu, Nicu Pavlinciuc, Marcel Iațco, care scrie azi muzică pentru anime, Nicolae Andrus care a creat multe orchestrații pentru Univox. La una din aniversările mele mi-am dorit enorm să-i adun pe toți, dar am realizat că e imposibil, cel puțin acum. Fiecare din acești oameni este implicat în alte activități atât de solide, încât nu mai putem reface proiectul, decât doar atunci când vom ieși la pensie. Poate ar sacrifica fiecare din ei timp din programul lor pentru o reuniune, dar eu sunt un om cu responsabilitate morala mare și cred că nu e cazul să le dau peste cap activitatea pentru un capriciu. Nu știu dacă are rost. Dar locul lăsat de Univox l-am ocupat cu un alt proiect creat pentru Geta Burlacu – Vocile Prutului. O văzusem la un moment mult mai ocupată de psihologie decât de muzică, dar eu o consider foarte talentată și cred că trebuia ademenită înapoi în muzică. Am lucrat cu compozitori foarte buni: Igor Iachimciuc, Snejana Pîslari, Nicolae Andrus. Am zece băieți tineri, talentați, iar eu față de cei tineri sunt sensibilă. Toți sunt elevii mei și eu știu bine ce le-am băgat în cap la facultate. Sunt foarte buni, deși sunt foarte tineri. În concertul de la Alba Iulia am ieșit cu ei în scenă și m-am simțit minunat. Ca pe vremurile Univox. Nu ieșim în scenă prea des, dar sper că va veni o zi în care va apărea un manager care să se ocupe serios de acest aspect.
Noi așa ne-am născut – artiști
VERIDICA: Tu cât de des reușești să vezi ce se face pe celelalte scene ale noastre – teatru, film, expoziții?
Ilona Stepan: Nu pot să spun că urmăresc chiar tot ce se întâmplă în cultura noastră, dar îmi urmez plăcerile. Mai des ajung la teatrul „Eugene Ionesco”, pentru că admir ce fac ei, mai ales că avem o relație veche de prietenie cu Petru Vutcărău și Ala Menșicov. Mai rar ajung la teatrul „Eminescu”, dar îmi place ce fac ei și mă oblig să găsesc timp pentru a-mi face drum mai des. La „Luceafărul” iarăși am de lichidat niște restanțe. Ar trebui să-mi iau un concediu pentru asta, altfel nu știu cum să reușesc. Dimineața sunt prinsă în repetiții cu „Doina”, la amiază am ore la Academia de Arte și mă implic foarte serios, pentru că mai târziu tot ei vor fi cei care vor veni să cânte în corurile mele. Dar dincolo de acest aspect, eu consider o obligație să crești conștiincios generațiile viitoare de artiști. Serile sunt prinsă în lucru cu Corul Național de Cameră. Așa arată ziua mea. Și cu toate astea, mai reușesc să prind câte o expoziție, un film, un spectacol. Iar viața culturală la noi e atât de bogată în ultima vreme, că nu ai cum ajunge peste tot. Dar eu mă bucur că avem opțiuni și avem calitate.
VERIDICA: Dar te văd în ultimul timp la concertele colegilor tăi atunci când nu ești în scenă.
Ilona Stepan: Oh, e un lucru destul de greu pentru mine. Eu nu mă pot bucura de muzică detașat. De fiecare dată am senzația că sunt cu ei în scenă și trec muzica prin mine de parcă aș cânta-o eu. Sunt un spectator stricat.
VERIDICA: Asta spunea și Iurie Mahovici, Dumnezeu să-l odihnească: dacă vrei concert în concert, stai alături de Ilona. Apropo, Ilona Stepan, Iurie Mahovici, Stela Verebceanu, ați fost mereu prezențe rafinate, elegante si mult deosebite ca stil în peisajul nostru boem și artistic.
Ilona Stepan: E un lucru firesc pentru noi. Cel puțin eu nu caut acest stil special. Eu de mica m-am îmbrăcat astfel și am crescut cumva în stilul meu și el pe mine mă reprezintă. Chiar și când intru într-un loc unde nu mă cunoaște lumea, mereu se va găsi cineva care să remarce ținutele mele și să-mi spună că sunt artistă. Fără Iurie Mahovici am rămas cumva orfani. Iura era un simbol al orașului. De o manieră cu totul unică și respectabilă. Iura era inegalabil. Știa să dea tonul și să fie prieten pentru toți. Pentru Stela am o admirație aparte. Si nimeni nu forțează. Noi așa ne-am născut – artiști. În toate. Și asta suntem 24/24.
