
Nu a făcut parte din niciun partid, nu a ocupat nici funcții publice până acum 10 ani. Deținea cea mai mare fabrică de mobilă din regiunea găgăuză și nu se plângea de nimic. Dar, în 2015, drumurile pline de gropi din Comrat l-au pus pe gânduri și și-a propus să facă ordine în oraș. În același an, a devenit primar al Comratului și ocupă această funcție până în prezent. Deși se declară un pro-european convins, găgăuzii au încredere în el. Este vorba despre Serghei Anastasov, primarul de Comrat, care explică pentru Veridica cum se întâmplă acest lucru, ce vrea Rusia de la autonomia găgăuză și cum oamenii lui Șor cumpără la greu voturile în regiune.
„Avem nevoie măcar de 200 de profesori de română”
VERIDICA: Dle primar, când, cum și de ce ați învățat limba română?
SERGHEI ANASTASOV: A fost demult. Eram student și majoritatea colegilor mei vorbeau în rusă, dar unii vorbeau și „moldoveneasca” de atunci. Și eu am spus că timp de trei luni am s-o învăț și m-am ținut de cuvânt. Atunci eram mai tineri și învățam mai repede. Acolo s-a pus baza, dar și astăzi, după ce comunic cu unii prieteni de-ai mei din România, simt că vorbesc și mai bine.
VERIDICA: Am început cu această întrebare, pentru că, în autonomia găgăuză, se vorbesc în mare parte doar două limbi: rusa și găgăuza. De ce nu vor mai mulți să învețe româna?
SERGHEI ANASTASOV: Nu e chiar așa. În 2016, am implementat la grădinițe proiectul ANTEM, unde copiii învață și în limba găgăuză, și în română. Și rezultatul este foarte bun. Iar la liceul „Eminescu”, pe care l-am reconstruit cu ajutorul României, copiii stau în rând, nu mai sunt locuri. Așa e situația în toată Găgăuzia, unde 80 la sută dintre părinți sunt pentru, dar avem nevoie de măcar 200 de profesori de română, care lipsesc în regiune.
VERIDICA: Documentele oficiale, pe care le emit autoritățile din regiune, sunt tot în limba rusă?
SERGHEI ANASTASOV: Da, în mare parte, căci avem puțini vorbitori de română. Înainte nu era nimeni, dar am invitat specialiști de la universitate, care au ținut câteva lecții la primărie. Astăzi, tinerii cunosc româna bine, dar nu și cei mai în vârstă. Scrisorile adresate Guvernului Primăria Comrat le scrie în limba de stat, iar cei de la Adunarea Populară le scriu în rusă.
VERIDICA: Sunteți primar de Comrat de zece ani. În 2015, ați fost susținut de Partidul Nostru (PN), în 2019 – de PSRM, iar anul trecut ați câștigat scrutinul ca și candidat independent. De ce v-ați dezis de cele două partide?
SERGHEI ANASTASOV: Eu am intrat în politică ca independent. În 2015, am adunat semnăturile necesare și sondajele arătau că aveam șanse să câștig. Atunci m-a sunat dl Usatîi și mi-a propus să candidez din partea partidului său. Am fost de acord, căci, din lipsă de experiență, nu prea cunoșteam atunci toate lucrurile, dar, în primul mandat, nu am avut consilieri cu care să lucrez. Doar pentru a remedia acest lucru, în 2019, am mers cu PSRM și am câștigat cu 95%. Dar, la noi, majoritatea oamenilor votează pentru persoane, nu pentru partide. De aceea, în 2023, știind că mai mulți candidați independenți la funcțiile de consilieri au șanse să câștige, am participat și eu ca neafiliat. Astăzi, în Consiliul Municipal Comrat (CMC), avem 22 de consilieri independenți și numai cinci din partea unor partide. Subliniez însă că nu am fost membru al niciunui partid.
Dosarele din perioada Plahotniuc. „Cum poți să fii proxenet și să muncești cu ciocanul la mobilă?”
VERIDICA: Până în 2019, fabrica de mobilă a familiei dvs. a fost incendiată, iar dvs. ați fost ținta mai multor dosare penale ulterior clasate. Pe cine și de ce ați supărat atunci?
SERGHEI ANASTASOV: Atunci era Partidul Democrat (PD) la putere și, din echipa lor, făcea parte și fostul primar de Comrat, Nicolai Dudoglo. Nu doar eu, dar și mulți alți primari erau atunci persecutați, li se porneau dosare, mai ales celor de la PN. Incendiile la Goliat-Vita au fost două: în 2015, după ce am câștigat alegerile, și în 2018. În ambele cazuri, expertizele au arătat că focul a fost aprins intenționat. Și s-a țintit bine - era cea mai mare fabrică de mobilă din regiune, cu 120 de muncitori, care aveau cele mai mari salarii din sudul republicii. Totodată, mi se cerea să-mi dau demisia și să renunț la PN, dar eu nu puteam să trădezi oamenii, cu care am decis să mergem împreună până în 2019.
Primul dosar penal mi l-au pornit, după ce l-am demis pe președintele CMC, Vasili Neicovcen, (de la PD) și am lăsat această funcție fără salariu. Până în 2015, acesta primea peste 140 de mii de lei pe an, dar noi am lăsat numai 40 de mii de lei pe an pentru remunerarea secretarului Consiliului, care și îndeplinea atribuțiile președintelui. M-au acuzat că nu am trecut această decizie prin Consiliu și mă amenințau cu până la nouă ani de închisoare. Pe urmă au închis acest dosar și au pornit altele. Închideau unul și deschideau altul. Au fost mai mut de 10, dacă nu greșesc. Nu m-au reținut, dar de o sută de ori am mers la audieri la Cahul, la Direcția „Sud” a CNA.
„Din 2009 până în 2020, toate guvernele de la Chișinău s-au declarat pro-europene, dar acțiunile lor erau contra Europei”
VERIDICA: În acei ani, și fiul dvs. a fost acuzat și trimis în judecată pentru proxenetism...
SERGHEI ANASTASOV: Și achitat de toate instanțele! L-au învinuit pentru niște fapte care au avut loc la Chișinău cât timp el se afla la Comrat. Ei căutau orice împotriva mea și comanda, din câte am înțeles, a venit de la Chitoroagă (primul șef al PCCOCS – n.r.). S-au legat de fiu și au trimis mascații să-l rețină, ca pe un criminal. Nici când au furat miliardul, nu au făcut așa ceva. Dar cum poți să fii proxenet și să muncești cu ciocanul în mână la mobilă? Băiatul a fost reținut vreo 20 de zile, dar apoi a fost achitat.
VERIDICA: După ce ați fost totuși într-o echipă cu Igor Dodon, cum ați devenit un pro-european convins?
SERGHEI ANASTASOV: Așa a fost întotdeauna. Eu aveam nevoie de consilieri, dar nu participam la evenimente de partid, că nu mă interesau. Însă, din 2009, toate guvernele de la Chișinău s-au declarat pro-europene. A făcut-o și bașcana Irina Vlah, în 2020, și Dodon, în 2009, când era ministru al Economiei. Cu toate acestea, până în 2020, eu n-am văzut niciun partid sincer în această privință, pentru că, în afară de declarații, acțiunile lor erau contra Europei. Cine în Europa, de exemplu, ar deschide așa dosare, cum au fost cele împotriva mea și a multor alți oameni nevinovați? Doar după 2020, am văzut un guvern cu adevărat pro-european.
„Am fost prieten din copilărie cu Dudoglo, dar prietenia s-a terminat a doua zi după ce am devenit primar”
VERIDICA: Spuneați într-un interviu: „Nu ne ocupăm cu politica, politica noastră este dezvoltarea”. Cum poate un primar din R. Moldova să nu facă politică?
SERGHEI ANASTASOV: Eu am decis să fiu primar doar ca să ajut Comratul. Încă în 2015, am declarat că 90 la sută din activitățile mele la primărie vor ține de dezvoltare și 10 la sută – de politică. De fapt, toată politica în administrația publică locală înseamnă dezvoltare. Pentru că am lucrat în această direcție, am și câștigat alegerile de trei ori la rând.
VERIDICA: Concurentul dvs. principal la toate alegerile a fost ex-primarul Dudoglo, care a fost și deputat PD, iar acum îl susține pe Șor. În ce relații sunteți cu el?
SERGHEI ANASTASOV: Am fost prieteni din copilărie și la școală am învățat împreună, dar prietenia s-a terminat a doua zi după ce am devenit primar.
VERIDICA: Dar cât de normal credeți că este pentru un primar să migreze de la un partid în altul doar pentru a-și face lucrul mai bine?
SERGHEI ANASTASOV: Nu este normal. E mai bine să fie independent sau doar într-un partid. Bine spunea Churchill, că numai un prost nu-și schimbă părerea, când toată lumea se schimbă. Dar, dacă te-ai angajat să mergi cu un partid în timpul unui mandat, nu trebuie să trădezi. Vei decide ce faci mai departe la următoarele alegeri, pentru că și alegătorii își mai schimbă opinia odată la patru ani.
Costul votului pentru candidații lui Șor în UTA Găgăuzia: 50 de euro, 1000 de lei și de-ale gurii
VERIDICA: Dle Anastasov, dvs. ați câștigat pentru prima dată alegerile, fiind cunoscut în autonomie, ca om de afaceri și mecena. Dar ce se știa despre Evghenia Guțul, când a fost aleasă ca bașcan?
SERGHEI ANASTASOV: Nimic, nici nu s-a auzit de dânsa. Prima dată am văzut-o cu două săptămâni până la alegeri și nimeni nu credea că va ajunge în turul doi. Aici toată lumea știe ce s-a întâmplat și aceste întrebări sunt pentru organele de drept. Fără bani, doamna Guțul n-ar fi câștigat niciodată. Chiar și împotriva mea, la alegerile din 2023, s-a plătit un car de bani. Mai exact, partidele din subordinea lui Șor plăteau pentru voturile în favoarea candidaților lor. În turul întâi, am avut vreo opt concurenți de-ai lor, iar în al doilea tur – pe Dudoglo. În afară de bani, au împărțit oamenilor și produse alimentare. Lucrul acesta nu era ascuns, dar nu s-au luat măsuri. Dacă așa ceva se întâmpla în UE, acei candidați ar fi ajuns imediat la închisoare.
VERIDICA: Câți bani li se plăteau alegătorilor?
SERGHEI ANASTASOV: Au început cu 50 de euro în fiecare casă, apoi dădeau câte 1000 de lei. Interesant e și faptul că aproape toate cele 500 de persoane, care au votat cu urna mobilă, și-au dat voturile împotriva mea, pentru că, în aceste cazuri, se vede cu cine votează omul. La alegerile pentru bașcan a fost un pic altfel. Li se plătea câte 15 mii de lei celor aproape o mie de agitatori, care se ocupau de ceilalți votanți.
Promisiunile false ale bașcanei și întâlnirile sale cu primarului Anastasov
VERIDICA: În calitate de primar de Comrat, câte întâlniri ați avut cu dna Guțul și despre ce ați vorbit?
SERGHEI ANASTASOV: Ne-am întâlnit în prima lună, după ce a devenit bașcan, și am discutat despre unele proiecte. Prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud, am avut un proiect de împachetat legume și fructe, cu 400 de locuri de muncă. Ca să-l putem implementa, aveam nevoie de o contribuție din partea autonomiei de 9 mln. de lei, însă dna Guțul a refuzat să se implice, motivând că este un proiect comercial. Dar pentru un proiect similar la Ceadîr-Lunga, ea a acceptat să investească 6 mln. de lei.
Nici la proiectul „Eminescu” nu a vrut să participe. Lângă liceul cu acest nume, construiam o școală nouă cu bani din România și aveam nevoie de o contribuție de 3 mln. de lei. Atunci noi am luat un credit și am finisat lucrările. Mă bucur că apoi dl Perciun, ministrul Educației, ne-a ajutat să închidem datoriile din bugetul R. Moldova. Așa s-au încheiat toate relațiile mele cu doamna bașcan. De fapt, dintre cei 26 de primari din autonomie, puțini o susțin.
VERIDICA: Dar cu ce se ocupă doamna Guțul, în funcția de bașcan?
SERGHEI ANASTASOV: Cu nimic. A construit numai parcul de distracții GagauzyaLand. În rest, a promis că, în doi ani, va investi 500 mln. de euro în Comrat, pentru tramvai, drumuri noi, spitale și 7000 de locuri de muncă, dar au trecut patru ani și nu a făcut nimic.
De ce găgăuzii protestează, iar Putin s-a fotografiat cu Guțul?
VERIDICA: În acest caz, de ce mulți oameni protestează la Comrat contra dvs. și în sprijinul ei?
SERGHEI ANASTASOV: Mai întâi de toate, pensionarii și bugetarii primeau până nu demult de la doamna bașcan câte două mii de lei pe lună, înainte de alegeri, și erau mulțumiți. La proteste, veneau ca la serviciu, căci primeau pentru aceasta câte 400-500 de lei. Pentru protestele de la Chișinău, se plătea mai mult. Oricum, fără bani, nu protestează nimeni. Nu știu de unde-s banii ăștia, sunt din alte țări. Acum poliția a început să lucreze și oamenii se tem să nu fie amendați. Când a venit dna Sandu la Comrat, spuneau că vor să vorbească cu ea, dar nu au putut nici să aleagă o persoană care să meargă la discuții. Au vrut numai să facă gălăgie. În afară de aceasta, oamenii nu văd și nu știu nimic, pentru că mass-media e foarte slabă la noi. Nu se vorbește despre teroarea sovietică prin care am trecut, nici despre cum trăiește lumea în UE, unde există nu doar LGBT, dar și prosperitate. Și la Comrat, am implementat multe proiecte, dar puțini știu de ele. Ar trebui Guvernul să aibă un program puternic în această privință. Da, lucrurile se schimbă, dar e greu să le schimbi în doi, trei ani, dacă n-ai făcut nimic timp de 30 de ani.
VERIDICA: Dacă dna Guțul este o ilustră necunoscută, oare de ce Putin s-a fotografiat cu ea?
SERGHEI ANASTASOV: Asta-i propagandă politică. Cred că a fost numai o poză și gata, nu cred că au schimbat vreun cuvânt.
VERIDICA: Dle primar, se știe că Moscova și-a declarat în repetate rânduri sprijinul pentru găgăuzii de la noi. Câți bani primește autonomia de la Federația Rusă?
SERGHEI ANASTASOV: Timp de opt ani, am primit de la ei numai un Kamaz de două sau trei milioane de lei. L-au adus și l-au lăsat la Comrat, nu știu pentru ce. În aceeași perioadă, am primit un miliard și cinci sute de milioane de lei de la Turcia, UE și America. Numai șoseaua de ocolire a Comratului a costat peste 600 mln. de lei. Tot din proiecte europene ni s-au acordat aproape de 20 mln. de lei pentru construcția terenurilor sportive la fiecare școală, pentru repararea tuturor grădinițelor și a jumătate din școli, dar și alte zeci de milioane de lei pentru alte proiecte de infrastructură. Și asta e realitate, nu-i poveste. Turcia, la rândul său, a investit și în construcția unui stadion, al unui spital, al unui colegiu și în alte proiecte, în sumă de vreo 700 mln. de lei.
VERIDICA: Ce credeți că vrea Rusia de la UTA Găgăuzia, dacă nu vă ajută cu nimic?
SERGHEI ANASTASOV: Vrea voturi pentru partidele pro-ruse dintr-o regiune pro-rusă, cu scopul de controla politic Republica Moldova. Nimic mai mult. De ce avem aici o regiune pro-rusă? Din cauza propagandei, căci, până în 2020, peste 80 la sută din populația autonomiei lucrau în Rusia. Acum situația s-a schimbat, majoritatea găgăuzilor muncesc deja în Europa, dar patru ani e aproape nimic pentru a schimba mentalitatea oamenilor.
„Dacă o luăm iar la stânga, numai bețivul așa merge”
VERIDICA: Dle primar, ce ar putea să ne aștepte, dacă la parlamentarele din toamnă vor câștiga partidele pro-ruse?
SERGHEI ANASTASOV: Nu văd cum ar putea ele să câștige, e exclus. Dacă se întâmplă, ne vom întoarce înapoi. Moldova a mers numai de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta, apoi iar la stânga, apoi iar la dreapta și tot așa. Dacă am ales calea spre Europa, să mergem înainte. Căci, dacă o luăm iar la stânga, păi numai bețivul așa merge. Eu nu cred că acest lucru se va întâmpla.
VERIDICA: Nu ați fost niciodată amenințat, pentru că gândiți în acest mod?
SERGHEI ANASTASOV: De amenințări, nu mă tem, nici nu mă interesează minciunile. Mulți mă întreabă cum sunt ales, dacă nu gândesc ca alții, dar eu sunt vecinul alegătorilor mei și le doresc numai binele. Din 1990 până în 2015, timp de 25 de ani, la Comrat n-a fost construit niciun drum, în numai 10 ani, am construit 60 de kilometri de drum și alte 90 de drumuri noi. Asta contează pentru oameni, nu vorbele goale. Îmi pare rău că prea puțină lume a rămas în țara asta. Suntem ca într-o boală, când trebuie să facem tratament urgent, pentru că în stadiul patru va fi prea târziu. Moldova e în stadiul trei, mai avem posibilitatea să ne însănătoșim.