Zinaida Bolea este doctor habilitat în psihologie, conferențiar universitar și psihanalist. Am discutat cu ea, într-un interviu pentru Veridica, despre cercetările sale cu privire la traumele provocate de regimul sovietic supraviețuitorilor deportărilor din RSS Moldovenească. Aceste cercetări caută să explice din perspectivă psihologică o serie de probleme sensibile în societatea moldovenească cum ar fi raporturile victime-comunitate, rolul colaboraționiștilor în aparatul represiv și responsabilitatea pentru deportări ș.a. Și, nu în ultimul rând, cauzele deportărilor în imaginarul supraviețuitorilor, deopotrivă cu felul în care a reacționat societatea moldovenească la represiunile sovietice.
VERIDICA: Doamnă Bolea, dacă am introduce în legislație sancționarea celor care contestă crimele regimului sovietic, am elimina controversa legată de acest subiect?
Zinaida Bolea: Pe subiectul crimelor regimului comunist nu ar trebui să avem controverse. Din păcate, acestea au avut loc și trebuie să analizăm felul în care ne-au influențat gândirea colectivă. Altceva este faptul că tendința de negare a traumatismului asociat fenomenului deportărilor din RSS Moldovenească și a represiunilor politice în perioada comunistă, în general, este parte a unui fenomen mai extins, care include realitățile ideologic-propagandistice ale statului sovietic în perioada poststalinistă, dar și o tendință specifică spațiului politic internațional, denumită în literatura de specialitate „negaționism de stânga” și care implică scutirea Gulagului comunist de analize pertinente.
Prin urmare, cunoaștem că la nivel colectiv s-a menținut până nu demult o anumită confuzie referitoare la statutul memoriei persoanelor deportate. Am asistat la o implicare timidă a comunității în abordarea subiectelor care țin de represiunile staliniste, la fenomene de negare a traumatismului deportărilor, dar și la anumite fenomene paradoxale, cum ar fi aderența ideologică a unor persoane deportate la conceptele comuniste. Toate aceste realități denotă că mai avem de gândit asupra fenomenului deportărilor din RSS Moldoveanească.
Devine îngrijorătoare tendința de a scuti statul sovietic de responsabilitate
VERIDICA: Astăzi putem spune limpede cui aparține responsabilitatea pentru deportări?
Zinaida Bolea: În cercetarea mea, am fost interesată să văd cui atribuie persoanele deportate responsabilitatea pentru deportări. Am identificat o categorie de deportați care atribuie responsabilitatea regimului represiv stalinist.
În alte discursuri, Stalin împreună cu sistemul sovietic sunt nominalizați drept responsabili de deportări, în calitatea lor de organizatori și ideologi ai acestora. În aceste cazuri, suntem în zona unei capacități de înțelegere a factorilor politici care au generat represiunile. Un alt fapt interesant care iese în evidență este desemnarea unor consăteni ca personaje asociate cu responsabilitatea și vinovăția pentru deportări.
În acest caz, furia și ura asociate cu represiunile sunt direcționate în exclusivitate către consăteni.
Într-un asemenea context, devine îngrijorătoare tendința de a scuti statul sovietic de responsabilitate, doar consătenii și autoritățile locale fiind asociați cu organizarea deportărilor.
Trebuie să luăm în considerare faptul că astfel de raționamente, reperate din unele interviuri realizate cu persoanele deportate, dar care se fac auzite uneori și în alte grupuri sociale, lucrează în serviciul statului totalitar și în deserviciul nostru – al statului Republica Moldova.
FOTO: „Problematica narcisică și relația cu Celălalt în traumatismul asociat fenomenului deportărilor din RSS Moldovenească”, autor Zinaida Bolea. Volum apărut recent, în baza cercetării de postdoctorat asupra fenomenului deportărilor din RSS Moldovenească
VERIDICA: Și ce facem cu cei care au colaborat cu regimul sovietic?
Zinaida Bolea: Accentul pus destul de frecvent pe responsabilitatea exclusivă a consătenilor mă face să formulez ipoteza conform căreia aceștia au fost cei mai accesibili ca personaje spre care să fie îndreptată furia, spre deosebire de vinovații adevărați, dar, în același timp, inaccesibili pentru procedura elaborării traumei – sistemul comunist represiv, statul sovietic.
Putem spune că în mentalul colectiv autohton, consătenii care au colaborat cu sistemul represiv au fost puși pe o poziție ierarhic necorespunzătoare în contextul a tot ce a însemnat ideologia și logistica deportărilor din RSS Moldovenească. Nu este de neglijat faptul că neclaritățile asupra realităților subscrise sistemului totalitar au legătură cu specificul separării de URSS, cu toate mișcările „înainte-înapoi”, pe dimensiuni ideologice și politice.
Trebuie să recunoaștem că instituțiile statului Republica Moldova nu s-au implicat suficient pentru a clarifica locul fiecărui protagonist și pentru a transmite mesaje clare populației – responsabilitatea centrală pentru organizarea deportărilor îi aparține sistemului represiv comunist, iar colaboraționismul unor consăteni reprezintă, din punct de vedere social-politic, un plan secundar al fenomenului, având, bineînțeles, o importantă conotație umană, dar, din care, totuși, nu pot deriva concluzii care să acopere și să ascundă responsabilitatea statului agresor și a sistemului represiv.
VERIDICA: Insist pe acest subiect al responsabilității, întrucât este unul sensibil...
Zinaida Bolea: Așa este, de aceea lucrurile trebuie analizate din mai multe puncte de vedere, mai ales când ne referim la responsabilitatea pentru deportări. Trebuie să recunoaștem că Republica Moldova nu a avut aceeași atitudine fermă ca alte state, cetățenii cărora, la fel, au fost parte din malaxorul sistemelor totalitare în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada de postbelică.
Mă refer la Israel, Polonia, Statele Baltice. În cazul acestor țări, retorica cu privire la responsabilitatea consăteanului nu a fost acceptată de stat ca una centrală și lucrurile au fost clarificate de la bun început - responsabil este statul totalitar agresor.
Și în cazul nostru, represiunile politice nu au fost organizate de către moldoveni, ci de statul sovietic. Desigur, trebuie să vorbim despre dezorganizarea individului uman într-un context social represiv, de propagandă, de manipulare a populației, despre degradarea morală a unor conaționali în acest context, doar că fiecare protagonist trebuie să se regăsească în discursul statului pe poziția corespunzătoare.
Reiterez ceea ce am spus mai sus – colaboraționismul unor consăteni – nu a constituit un factor determinant în dezlănțuirea fenomenului represiv comunist. Dacă urmărim să căutăm vinovații și responsabilii exclusiv în interiorul comunității noastre, absolvim de responsabilitate statul agresor și sistemul represiv sovietic.
În acest sens, mă întreb: oare ne temem în continuare de statul-agresor, ne simțim vulnerabili din punct de vedere politic, geopolitic pentru a spune lucrurilor pe nume? Și preferăm să ne învinuim tot pe noi? Sigur, avem de gândit cu toții asupra acestui subiect, cu adevărat sensibil pentru noi toți: pentru comunitatea umană din țara noastră, pentru politicieni, pentru comunitatea academică, pentru statul Republica Moldova, în general.
Sistemele totalitare anulează umanul și capacitatea de gândire
VERIDICA: Dacă împărțim lucrurile în alb și negru: statul sovietic, principalul vinovat, și victimele. Și pe ceilalți actori ai contextului îi excludem, procedăm corect?
Zinaida Bolea: Nu-i excludem, ci analizăm realitățile social-politice, invocând mai multe surse de date: mărturiile de istorie orală, cercetări ce vin din alte zone culturale, experiența altor state. În acest sens, în lucrarea mea, am aplicat fenomenului deportărilor din RSS Moldovenească teoria psihologului social francez Andre Sirota, întrucât mi se pare importantă prin conceptele de „rezonanță perversă” și „alianță grupală perversă”, dar și prin tipologia personajelor descrise.
Andre Sirota descrie pozițiile posibile într-un grup de rezonanță perversă: 1) poziția de artizan al alianței perverse; 2) poziția de complice; 3) poziția de prizonier; 4) poziția de pradă sau țintă.
Am considerat relevant ceea ce susține cercetătorul francez despre configurația grupului și poziția complicelui, și anume că există trei tipuri de complici: complice auxiliar activ, complice conștient (neconsimțind cu adevărat, neputincios – fiindcă rămâne pe loc, deși ar putea să plece) și complice inconștient sau naiv (care nu înțelege nimic din ceea ce se petrece). Atunci când complicele, conștient sau inconștient, nu are puterea să schimbe situația, deși ar prefera să o facă, el este în poziția de prizonier.
Făcând trimitere la teoria lui Andre Sirota, putem afirma următoarele cu referire la deportările din RSS Moldovenească: poziția de victimă îi revine persoanei deportate, „consăteanul-trădător din invidie” este apropiat poziției de complice, conștient sau inconștient, iar, uneori, și poziției de prizonier, în timp ce poziția artizanului pervers îi aparține în exclusivitate sistemului represiv, implicit reprezentanților acestuia.
Iată, analizând alte studii, avem dreptul să formulăm mai multe întrebări referitoare la dinamicile intergrupale și intragrupale și în cazul deportărilor din RSS Moldovenească. De exemplu, ne întrebăm în privința consăteanului în poziție de complice și a consăteanului în poziție de prizonier: sunt aceste poziții interșanjabile sau nu? S-au regăsit în categoria victimelor sistemului represiv și unii consătenii-complici și, mai ales, consătenii-prizonieri? Sunt întrebări pe care trebuie să le gândim împreună.
VERIDICA: Mulți supraviețuitori ai deportărilor consideră drept cauză a denunțurilor invidia. La moldoveni, acest fenomen este interesant...
Zinaida Bolea: Invidia este o trăsătură general-umană. Toți oamenii trăiesc invidie. Cu cât suntem mai mici, la începutul vieții, cu atât suntem mai invidioși. Pe măsură ce avansăm în vârstă și ne maturizăm, reușim să gestionăm aceste trăiri.
Această dinamică o atestăm și la nivel de comunitate. În lucrarea mea, am un subtitlu: „Există națiuni mai invidioase decât altele?”. Evident că nu există. Există diferențe la nivel de educație. O comunitate mai educată din punct de vedere psihologic, spiritual, civic, are o conștientizare de sine mai bună, înțelege și gestionează mai ușor trăirile precum invidia, rivalitatea socială și economică.
Cu cât o comunitate are o educație mai precară, cu atât aceste trăiri general-umane se manifestă mai primitiv.
Or, știm că valorificarea viciilor umane și a patologiei psihice face parte din arsenalul strategic al sistemelor totalitare. În același timp, viciile umane se acutizează în orice context care prin factori de natură socială și politică favorizează apariția unui cadru totalitar.
Și, iarăși, este important de menționat că „invidia moldoveanului” nu poate fi considerat un factor care a generat fenomenul represiv. Aceste forme de patologie umană sunt actualizate și sunt valorificate de sistemele totalitare.
Sistemele totalitare anulează umanul și capacitatea de gândire. Acum avem posibilitatea și responsabilitatea de a restabili aceste valori. Cum facem asta? Prin comunicare, prin cercetare, prin educație, cu multă responsabilitate civică, profesională și umană.
