Cu ocazia celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, mi-am propus să fac o listă subiectivă, personală, cu lucrurile, creațiile, creatorii, natura care îmi place aici. Lista poate continua, cu fiecare an de independență. Ce ar intra pe lista ta?
1. Imnul de facto al Republicii Moldova este nu “Limba noastră”, ci “Sârba de demult” a Zinaidei Julea. Refrenul “E sărbătoare și răsună muzica” scoate orice generație, de la mic la mare, la dans. Piesa unește, inspiră energie, acțiune și bucurie de viață. Dacă l-am declara și imn de jure, ar fi cel mai atractiv brand de țară, mai ales în combinație cu dansul tradițional moldovenesc, cel mai bun exercițiu cardio, o sursă de tinerețe veșnică și sănătate. Aici sunt de menționat Ansamblul Joc, dar și Hora de la Cahul, care are loc în fiecare duminică din sezonul cald, tradiție pe care aș extinde-o la întregul nostru spațiu. Nici nu știi cum ne crește și productivitatea astfel.
2. Etno-jazzul, de la Trigon la Ana Everling sau Nadia Trohin, te transportă, vrăjindu-te, de la muzică academică la improvizație și la origini (în sensul bun al cuvântului:)
3. Covoarele moldovenești, prosoapele brodate, prispele, casele cu sineală, cu acoperișuri de șindrilă, porțile de lemn sculptat sunt patrimoniul nostru național, care s-a creat timp de sute de ani, de către milioanele de oameni care au locuit aici. Prin el, ne conectăm atât la strămoși, cât și la natura acestui ținut.
4. Artistul contemporan Ghenadie Popescu a făcut din mămăligă artă conceptuală și din deportările istorice animații bazate pe interviuri. Un talent uriaș pe care aș vrea să îl văd în mai multe muzee și expoziții, dar și, de ce nu, la Bienala de la Veneția, unde a dat tonul în acest an artistul Pavel Brăila.
FOTO: Una din lucrările artistului Ghenadie Popescu, consacrată mămăligii
5. Zdob și Zdub și-au lăsat amprenta asupra identității noastre. Energia lor e extraordinară. Albumul 450 de oi, la versurile căruia, puțini știu, formația a lucrat împreună cu poetul Emilian Galaicu-Păun, rămâne o capodoperă a muzicii contemporane.
6. Mi se pare extraordinar că din această țărișoară a răsărit filosoafa cosmopolită Tamara Cărăuș, care a început să facă auto-teorie, cu o cultură vastă a ideilor, autenticitate, dar și cu mult umor, înainte de americana Maggie Nelson. M-am amuzat teribil când am citit că educatoarea de la grădiniță a Tamarei a considerat că din cauza părului său roșcat tre s-o și îmbrace în roșu din cap până în picioare, mascând-o astfel drept Uniunea Sovietică la matineu. Sau că, deja adultă fiind, filosoafa căuta validare la mall (lucru care probabil li se întâmplă multora, dar puțini o recunosc). Arareori filosofia se intersectează cu umorul la fel ca în cărțile Tamarei.
7. Fructele dulci. Nucile. Legumele. Care au gust. Eram încă mică atunci când am auzit prima dată un american lăudând roșiile noastre și contrastându-le pe cele “de carton”, americane. În timp, am putut să și văd diferențele dintre roșiile moldovenești și cele din supermarketurile britanice. Probabil gustul roșiilor noastre vine din cauza că ele sunt crescute natural, în lumina soarelui, prin agricultură la scară mică. Se vorbește despre eficientizarea agriculturii prin mărirea scării. Însă eu nu cred că noi trebuie să încercăm să mărim scara de producție, ci, dimpotrivă, să mizăm pe agricultură organică și rotația culturii. Să devenim o țară bio. În semn de respect față de strămoșii și urmașii noștri, față de pământ și natură.
8. În afară de muzică și dans, gastronomia unește Moldova. Orice părere politică ai avea, orice partid ai vota, sunt slabe șanse să nu-ți producă emoții pozitive o tavă de plăcinte, un lighean de colțunași, o mămăligă cu (mare) brânză de casă. Aici nu ne poate diviza nimeni.
9. Tradusă în peste 20 de limbi, cu mare succes în special pe piața spaniolă de carte (unde romanul Vara în care mama a avut ochii verzi s-a vândut în peste 150 000 de exemplare), Tatiana Țîbuleac este, pentru mulți cititori contemporani, prima întâlnire cu Moldova. Prin romanul său Grădina de sticlă, ea spune istoria dezlipirii Republicii Moldova de Imperiul Sovietic în anii 80. Prin romanul Când ești fericit, lovește primul, ea dă voce haosului anilor 90, din care s-au născut dramele primilor migranți moldoveni, care au mers ilegal la lucru peste hotare.
10. Aceeași dramă a anilor 90 și a migrației și traficului de ființe umane am regăsit-o și în filmul autobiografic Transit Times (2026), realizat de regizoarea Ana Felicia Scutelnicu, stabilită la Berlin din 2002. Printre alte filme locale pe care le-am văzut recent, m-au emoționat eseul documentar Ultimele scrisori ale bunicii (2025) de Olga Lucovnicova și scurtmetrajele Elenei Vatamanu-Mărgineanu, am râs la scurtmetrajul Miliardul lui Evgheni Dudceac, m-a impresionat câți oameni a intervievat Dragoș Turea pentru Grădina sovietică. Dar niciun film autohton nu a adunat la fel de mulți spectatori ca Hotarul sau Carbon, de Ion Borș, sau ca miniserialul Plaha de Igor Cobîleanschi, care ne-a împrospătat memoria recentă.
11. Cele 150-160 de stații cu mozaic din Republica Moldova sunt un patrimoniu național, pe care e nevoie să îl păstrăm. Inspirate din folclor, stațiile sunt o serie inedită de lucrări artistice, care pot deveni parte a circuitelor turistice, la fel ca vinăriile sau conacele care necesită restaurare.
12. Câtă demnitate dă țării noastre noul val de investigații jurnalistice, premiate internațional, spuse și scrise în moduri accesibile și incitante, un val lansat de Ziarul de Gardă, dar și de colegii de la nordnews, Oameni și kilometri, CU SENS, Cutia Neagră, Rise ș.a.
13. Am descoperit, surprinsă, că mă simt confortabil sau acasă doar în peisaje cu dealuri și nu plate, de șes. În Republica Moldova, dealurile noastre au fost cel mai spectaculos redate de Eleonora Romanescu, de o factură cu influențe expresioniste. Născută în 1926 la Leușeni, pictorița Eleonora Romanescu a fost și unul dintre primii pictori-restauratori ai Muzeului de Artă, azi cea mai frumoasă clădire din țară. A împărțit, o vreme, același atelier cu pictorul Igor Vieru.
FOTO: Eleonora Romanescu, „Plai natal”, 1968
14. Dacă e să rămân în zona picturii naționale, nu pot să nu o menționez pe Valentina Rusu-Ciobanu, care a creat portrete de o mare libertate interioară, mergând în răspăr cu constrângerile estetice impuse de regimul sovietic.
15. Mă inspiră tânara generație de scriitori, de la Emanuela Iurkin, Ion Buzu, Valentina Șcerbani, Liuba Rusnac, Irina Bruma sau Augustina Visan la Sașa Zare, Dumitru Fanfarov, Ana Donțu, Anatol Grosu, Alexandru Popescu, Alexandru Bordian sau Alex Cosmescu. Diferiți, dar cu ștafeta înalt ridicată.
16. Ceea ce remarcă orice locuitor sau vizitator al Chișinăului este verdeața sa. Fără copacii săi, orașul își pierde farmecul. Ar trebui să actualizăm acest concept de oraș verde, pentru a reduce temperaturile pe timp de caniculă, a capta apa ploilor ca să nu înotăm pe străzi, pentru a respira un aer mai curat.
17. Cu mai multe vinării pe cap de locuitor decât orice altă țară, cu o istorie de vinificație de peste trei mii de ani, e clar că vinul, cu care orice locuitor al Republicii Moldova are o conexiune, e un simbol național. Tot el e un simbol de rezistență, adaptare și reinventare: când ne-au fost impuse embargourile ruse, cu susținerea USAID, industria de vinuri s-a reorientat spre piețele europene, îmbunătățind calitatea vinurilor și redescoperind soiurile autohtone (Rara neagră, Feteasca albă, neagră, regală). Astăzi multe vinării folosesc energia regenerabilă sau sticlele mai ușoare, pentru a reduce costurile și amprenta de carbon, dar și pentru a investi în propria autonomie.
18. Avem o școala de muzică clasică excelentă, care dă vocaliști și instrumentiști de cel mai înalt nivel. În afară de binecunoscuta Valentina Nafornița, sopranele și mezzo-sopranele Violeta Botezatu, Natalia Tanasiiciuc, Lilia Istratii, Mariana Bulicanu cuceresc scene naționale și internaționale.
19. Dintre instrumentiști, acordeonistul Radu Rățoi a cântat și în renumita sală Carnegie Hall din New York, iar de Patricia Copacinscaia / Kopatchinskaja, violonista de avangardă care cântă desculță, am aflat din Financial Times încă acum zece-cincisprezece ani. Stăm excelent la capitolul vioară, o demonstrează Alexandra Conunova, Rusanda Panfilii sau Grig Cuciuc, care a cântat, ca artist solo și cu Royal Philharmonic Orchestra sau Kings Chamber Orchestra în Londra. Iar copilul-minune Martina Meola, la doar 13 ani, are deja o carieră internațională de invidiat.
20. Capela Corală ”Doina” a Filarmonicii Naționale și Corul Național de Cameră de la Sala cu Orgă, dirijate de excentrica Ilona Stepan, sunt tezaur național.
21. Nu stăm rău nici în muzica pop. Preferata mea este Irina Rimes, cantautoarea care a dat un suflu nou și ceva mai multă autenticitate popului românesc. Mă bucur și că a lăsat în urmă relația toxică care i-a inspirat atâtea piese de dragoste, pentru a putea să creeze cu bucurie albumul Origini, favoritul meu, cu o selecție și reinterpretare proaspătă, cu note feministe, a folclorului. Tot pentru note feministe, dar și un strop de atitudine punk, merită descoperită și formația Prima dragoste.
22. Surorilor Osoianu li se datorează în mare măsură ieșirea folclorului în alte genuri muzicale. Cu o selecție de piese inedită și o deschidere extraordinară, cele cinci surori mai sunt și foarte unite, cântând și apărând în interviuri doar împreună.
23. Vai, sărmana turturică, omagiul Lupilor lui Calancea pentru Maria Drăgan, are mai multă dramă decât oricare altă reinterpretare a folclorului, probabil și motivul pentru care Tudor Chirilă a ales această versiune pentru Aura Șova în finala Vocii României, ediția a 12-a.
24. Sălile de teatru din Chișinău sunt mai pline ca niciodată, iar colaborările internaționale aduc aer proaspăt. În ultimii ani, printre spectacolele mele favorite au fost Tristețe și bucurie în viața girafelor (regie Edda și Dan Coza, Teatrul Mateevici), E grozav s-o iei razna (regia Alex Bogan, Teatrul Luceafărul), Grădina de sticlă (regie de Petru Hadârcă, Teatrul Mihai Eminescu), Făt-Frumos: Renașterea (regie de Slava Sambriș, Teatrul Luceafărul). Nu voi uita Hamletele Luminiței Țâcu cu studenții Academiei de Teatru sau deținuții de la Rezina, Clear History, o piesă-document despre Holocaustul din Republica Moldova pus în scenă de Nicoleta Esinencu la teatru-spălătorie, Flori de mină, o piesă cehoviană de Csaba Szekely despre alcoolism, depresie și suicid în satul românesc, sau Tata, de Dumitru Matcovschi, ambele în regia lui Sambriș la Luceafărul.
25. La fel cum Bacovia e unul dintre puținii poeți români clasici care e în stare să trezească interesul adolescenților, Eugen Cioclea are o intensitate și o muzicalitate care prinde la un public mai numeros decât are de obicei poezia contemporană. În parte, popularitatea sa se datorează și spectacolelor lui Andrei Sochircă după versurile “celui mai trist poet din Europa”.
26. Fotografiile din anii 50-70 de Zaharia Cușnir au o poveste incredibilă. Uitate într-o casă abandonată și regăsite de Victor Gălușca, care le-a prelucrat împreună cu profesorul său, Nicolae Pojoga, imaginile combină cadre regizate cu instantanee spontane din marginile fotografiilor, care redau viața satului moldovenesc din acea perioadă. Disponibile online, în expoziții și în volum print, acestea au stat și la bazele unui film de Elena Donciu și urmează să devină o nouă peliculă în regia lui Gălușca. În literatură, această lume rurală apare invocată în romanul-bijuterie Legată cu funia de pământ, de Lorina Bălteanu.
27. Inspirat de Zaharia Cușnir, dar și de munca sa la Arhiva Națioală, Victor Organ colectează și digitalizează fotografii personale și de familie din secolul XX din Republica Moldova, prin proiectul Rama albastră, pe care îl puteți urmări pe rețelele de socializare.
28. Raw Moldova e un colectiv de fotografi documentari tineri, ale căror imagini pot fi urmărite pe Instragram sau găsite în volum print. În pictură, echivalentul este contul Visual Artists of Moldova.
29. Când eram studentă și puneam întrebări existențiale tuturor, mi-am întrebat o prietenă ce urăște pe lume. Ea a zis: lack of care, adică neîngrijirea. Mă gândesc la răspunsul ei când văd clădiri, spații neîngrijite (nu mă refer la cele sălbatice). Mă bucur că în ultimii ani, tot mai multe case din Chișinău sunt restaurate, mai mult din inițiativă privată. Din păcate, asta coincide cu scumpirea centrului orașului.
30. Ce e mai moldovenesc decât instituția băncuței de la poartă, unde se adună sătenii să discute chestiunile zilei și pe cine mai trece pe drum?
31. Un episod frumos (cu final trist) din istoria noastră tumultuoasă îl constituie Luminițele, sutele de librării care au populat toate satele Moldovei sovietice din anii 70-80. Nu știu de niciun alt proiect de acest gen în nicio altă țară din lume.
32. Dacă tot aduc vorba de istorie, e cel puțin neobișnuit că Mișcarea de Eliberare Națională a pornit la noi de la cenacluri de muzică și poezie, în special de la cenaclul Mateevici, care se aduna la Aleea Clasicilor sau la Teatrul Verde. Puțini vorbesc azi și despre componenta ecologică a mișcării, cu sloganul “Nu ne otrăviți pământurile”, care a pornit de la articole scrise de scriitorul și regizorul Gheorghe Malarciuc, dar și de alte personalități culturale, la sfârșitul anilor 80.
33. Mă bucură valul de reînviere a tradiției brodatului iilor din Republica Moldova și România — o formă de meditație într-o lume tot mai lipită de ecrane.
34. Samplurile din troleibuz în piesa I’m going to Chișinău sau din cuvintele Larisei Turea despre foamete, de BORȘ, creează și o muzică electronică autohtonă, din care mie îmi mai place artistul folclorescent.
35. Dacă tot a fost Ziua Internațională a Câinilor pe 26 august: câinii metiși de la noi sunt foarte frumoși și diverși! Mă bucur că tot mai multă lume are grijă de ei. Spre deosebire de cei de rasă, care arată la fel, ei sunt mai sănătoși. Da, la fel ca oamenii, unii câini pot fi agresivi, pe mine mă ajută să ridic mâinile (ca să fiu mai mare) și să vorbesc cu ei ca ei să mă lase în pace. Mă bucură însă că tot mai mulți câini sunt prietenoși, ceea ce arată că oamenii se poartă mai bine cu ei decât înainte. Sper să renunțăm în timp și la lanțurile care îi țintuiesc, care au devenit ilegale în România. Și dacă tot fac o listă post-umanistă, să menționez și ochii mari și atașanți ai vacilor, caprelor, miorițelor, cântecul cocoșilor, al greierilor sau al rațelor care, iată, se pregătesc să-și ia zborul.
