Ministerul Finanțelor a „pus pe foc” societatea din Republica Moldova, odată cu publicarea în consultări publice a proiectului de politică fiscală și vamală. Reacțiile oamenilor la măsurile percepute ca inechitabile sunt firești. Dialogul dintre instituțiile publice și cetățeni este nu doar legitim, dar și necesar. Am observat însă că, în spațiul public, un subiect a rămas aproape complet în afara dezbaterii: contribuțiile salariale la Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) sau, mai simplu spus, la Sănătate.
Ministerul Finanțelor nu a luat în calcul mai multe realități
Oamenii își doresc întotdeauna să plătească mai puțin, reacționează când li se ia ceva și se liniștesc când primesc garanții. E un comportament uman, perfect explicabil. Problema apare însă în modul în care este înțeles ce anume li se ia. Pentru că acolo unde sistemul pare că oferă cu o mână, ia înapoi cu cealaltă. Doar că acest lucru nu se vede la suprafață. Nu apare în fluturașul de salariu. Efectele ei devin vizibile abia mai târziu. Și de multe ori, prea târziu.
Să explic.
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind simplificarea legislației fiscale și vamale conține două modificări cu potențial de impact major asupra sistemului de sănătate. Prima vizează unificarea TVA-ului la 20%. În acest caz, asociațiile de pacienți au jucat un rol important, pentru că au reacționat prompt și au atras atenția autorităților că modelul propus ar putea avea consecințe grave pentru sistem și, în special, pentru persoanele cu maladii cronice dependente de medicamente și dispozitive medicale.
Ministerul Finanțelor nu a luat în calcul mai multe realități ale sistemului: că anumite medicamente pentru programele naționale se achiziționează prin mecanisme distincte (de multe ori prin platforme internaționale), că mulți pacienți, precum cei cu diabet dependenți de insulină, își procură pe cont propriu o parte din dispozitivele de care au nevoie în fiecare zi pe tot parcursul vieții. La fel, a omis, sau cel puțin a subestimat, impactul acestei prevederi asupra bugetului asigurărilor de sănătate, care acoperă medicamente compensate pentru toate persoanele asigurate. Abia după ce ministrul Sănătății, Emil Ceban, a semnalat public impactul acestor propuneri, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la modificare și că rămâne deschis dialogului.
A doua propunere a Ministerului Finanțelor are potențialul de a eroda sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Pe termen lung, este una dintre propunerile cele mai distructive. Este vorba despre reducerea contribuției pentru Sănătate de la 9% la 7%, suma pe care fiecare angajat o plătește lunar din propriul salariu sub forma unei contribuții procentuale. Oamenii au primit această propunere cu ușurare: în sfârșit, nu li se ia mai mult. Și pentru ce să plătești, până la urmă? O poliță pe care nici măcar nu o folosești? Pe rețele sociale, mulți au comentat că nu văd nicio utilitate acestei asigurări și că și-ar dori să nu o mai plătească deloc.
Doar că realitatea este exact inversă. Oamenii nu câștigă nimic prin această reducere. De fapt, pierd.
Pentru a înțelege de ce, trebuie să facem un pas înapoi. Republica Moldova a implementat, în anii de după destrămarea URSS, una dintre cele mai inteligente reforme posibile în domeniul sănătății, urmând modelul statelor baltice. Sistemul medical moștenit din perioada sovietică, construit pe modelul Semașko, se prăbușise. Statul nu dispunea atunci, după cum nu dispune nici acum, de resurse suficiente pentru a finanța integral din bani publici un sistem de sănătate funcțional.
Între timp, lumea s-a schimbat. Tehnologiile medicale avansează constant, apar tratamente inovatoare, intervențiile chirurgicale se realizează astăzi la distanțe de mii de kilometri. Terapii care acum 20 de ani păreau de neconceput sunt astăzi accesibile. Toate acestea presupun resurse. Dacă urmăm exemplul Estoniei, înțelegem că Republica Moldova a făcut un pas important și coerent: introducerea asigurărilor obligatorii de asistență medicală, devenite funcționale din 2002. Este, în esență, un fond comun în care contribuim solidar cu toții. Chiar și în anii în care noi înșine nu avem nevoie de servicii medicale, contribuția noastră acoperă nevoile altcuiva. Iar când vom fi noi în dificultate, același mecanism va funcționa în favoarea noastră. Din acest fond sunt finanțate diverse sectoare ale sistemului și categorii de servicii.
Frustrarea oamenilor pe sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală este justificat de multe ori. Polița medicală acoperă un spectru larg de servicii, dar care sunt în „limita mijloacelor disponibile”. Listele de așteptare sunt lungi, iar spitalizarea implică adesea costuri suplimentare pentru servicii și medicamente. Acestea sunt plăți neoficiale.
Ceea ce mă îngrijorează este că oamenii mai rar înțeleg că în raport cu acest fond de Sănătate, au nu doar obligații, dar și drepturi. Pot cere explicații pentru lipsa unor servicii, pot pretinde la restituirea sumelor solicitate nejustificat pentru serviciile asigurate de stat, pot întreba CNAM cum cheltuiește banii și pe ce anume. Revolta singură nu produce schimbare. Este nevoie și de exercitarea activă a drepturilor pe care le avem.
De unde provin banii în fondurile de asigurări?
Acum, poate unii dintre voi nu știți de unde se adună banii în fondurile de asigurări, cine sunt cei mai mari contribuitori, cine și cât plătește? Vă asigur că dacă analizați măcar acești indicatori simpli, veți înțelege de ce sistemului nostru îi lipsesc atât de multe.
Un prim lucru important - fondul destinat serviciilor medicale și pentru care plătim cu toții, crește constant. Ceea ce este, în sine, o veste bună. Asta înseamnă că există mai mulți bani pentru servicii, medicamente, echipamente în spitale, inovații și o parte pentru salarii. Dacă în 2018, fondul de bază (de unde sunt împărțiți banii către spitale, medicina primară, ambulatorii etc. și apoi pe tipuri de servicii) s-au acumulat 6,8 miliarde de lei, în 2025 suma a crescut la 17,4 miliarde.
De unde se adună acești bani? În mare parte din două surse.
1. Contribuțiile procentuale
În fiecare lună, din salariul fiecărui angajat din Republica Moldova se rețin 9% care merg direct în acest fond. Veniturile de la angajați reprezintă cea mai mare pondere din totalul încasărilor. Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a banilor pentru servicii medicale provine din salariile oamenilor. În 2025, această sumă a fost de 9,4 miliarde de lei din totalul de 17,4 miliarde acumulate, adică peste 50% din veniturile totale.
O precizare necesară aici: cota de 9% a contribuției din salariu a rămas blocată, prin excepții legislative cel puțin discutabile, la nivelul anului 2015. Asta înseamnă că de un deceniu statul își încalcă propriile prevederi legale și menține acest procent artificial. Întrebarea firească este: cum poate evolua un sistem când veniturile sale rămân înghețate la nivelul deceniului trecut?
2. Statul face și el o contribuție majoră
Prin lege, statul are obligația de a plăti polița medicală pentru categoriile de populație prea vulnerabile financiar pentru a se asigura pe cont propriu: copii, pensionari, femei însărcinate și alte categorii protejate - 14 în total. Din cele 17,4 miliarde de lei acumulate, 7,3 miliarde provin de la bugetul de stat, reprezentând puțin peste 40% din totalul veniturilor fondului.
Sesizați diferența?
Să mergem mai departe.
Oare v-ați întrebat câte persoane, în fiecare lună și în fiecare an varsă câte 9% în bugetul de Sănătate? Datele CNAM pentru 2025 arată că 758.578 de angajați au contribuit la acest fond.
Aici situația devine și mai interesantă. Pentru că numărul persoanelor asigurate de stat depășește 1,5 milioane - de două ori mai multe persoane consumă servicii de sănătate fără să contribuie direct, pentru că nu își permit. Lista celor 14 categorii protejate este lungă și „stufoasă”, dar acesta este un subiect separat.
Un alt aspect merită atenție. O persoană care muncește contribuie anual în medie cu 12.500 de lei la fondul de asigurări. Statul plătește, în același timp, în medie doar 4.500 de lei pe an pentru o persoană asigurată de el. Este o inechitate? Evident că da! Dar câți dintre cei 2,4 milioane de locuitori ai acestei țări au semnalat că sistemul este subfinanțat tocmai pentru că statul își acoperă discreționar propria parte din asigurare?
Înainte de a acuza sistemul că este sărac, inechitabil și ineficient, este important să înțelegem această dinamică. Este îngrijorător că de două ori mai multe persoane consumă servicii față de cei care contribuie efectiv. Și că un angajat plătește din propriul salariu de trei ori mai mult decât plătește statul pentru o persoană față de care și-a asumat obligația de asigurare.
Dacă luăm în calcul și tendințele demografice ale Republicii Moldova, întrebarea despre viabilitatea sistemului de asigurări în următorii 20 de ani devine inevitabilă.
Este clar că sistemul medical nu poate evolua fără contribuții la fondul de Sănătate. Nu putem avea sănătate fără să investim în ea. Da, sistemul poate părea nedrept, dar poate fi mai bun, dacă fiecare cetățean ar fi exigent cu statul, și-ar cunoaște drepturile și ar insista ca ele să fie respectate. Ceea ce avem astăzi în sistemul de sănătate din Republica Moldova s-a construit, în bună măsură, pe contribuția oamenilor care și-au împărțit veniturile cu statul. Cu alte cuvinte, avem sistemul medical pentru care am plătit. Și, dacă ne uităm înapoi cu 30 de ani, cred că avem motive să fim mândri.
Desigur, ne putem bucura de o eventuală reducere a contribuției la 7%, ceea ce ne-ar duce automat înapoi la nivelul anului 2014. Dar ceea ce pierdem prin această reducere este tocmai ceea ce pretindem că ne dorim: servicii mai bune, mai echitabile, mai de calitate.
Ministerul Finanțelor a anunțat că propunerile privind impozitarea salariilor per ansamblu nu vor fi aplicate până în 2027. Ceea ce înseamnă că autoritățile nu renunță la idee, doar o amână. Înainte de a relua această dezbatere, Ministerul Finanțelor are obligația să demonstreze că sistemul de asigurări rămâne viabil. Altfel, reforma riscă să coste mai mult decât ar putea economisi.
