Ministerul Culturii din Republica Moldova elaborează strategia culturii pentru următorii 10 ani. Oficial politicile culturale din Republica Moldova vor fi aliniate la dinamica schimbărilor sociale și economice, prin noua Strategie Națională pentru Cultură și Patrimoniu. La bază acestuia vor sta prioritățile de dezvoltare conform standardelor internaționale și acquisului european.
Pe înțelesul tuturor: noua strategie înseamnă să respectăm condițiile de aderare la UE la capitolul cultură. Nu sunt cele mai complicate. Și nu sunt nici problematice. Din această cauză prioritățile politicului de astăzi e axat pe capitolele cu mari probleme: justiția și derivatele ei.
Dacă privim cu ochi deschiși și mari, atunci cultura e printre puținele domenii din Republica Moldova, care poate produce acea valoare adăugată a lui Marx ca niciuna dintre domeniile economice pe care astăzi le mângâiem ca pe o viitoare pușculiță doldora de bani.
Lipsa culturii și ascunderea ei sub preș în decursul independenții Republicii Moldova a creat problemele din justiție, din economie. Micile investiții de azi din cultură fac marile economii de mâine. Un leu investit astăzi în cultură, spunea Iulian Filip, fost șef al Direcției Cultură Chișinău, va economisi în viitor 10 lei pe care va trebui să-i investim în poliție. Sigur, declarațiile lui Filip erau privite de către politicienii de pe vremuri ca o metaforă a unui poet cu păr lung și ondulat. Un euro investit în Festivalul de Teatru de la Avignon aduce 7 euro profit, declarau acu 10-15 ani organizatorii, citați de Matei Vișniec, pe atunci redactor la RFI. La Chișinău știrea nici n-a fost auzită. Cultura n-a fost prioritară niciodată. Ea nu a creat probleme. Bani puțini, probleme mici. Cultura a fost și e privită ca un articol la buget, ca multe altele. Să fie suficient pentru supraviețuire. Fără investiții de viitor.
Președintele Charles de Gaulle, care a salvat Franța și onoarea franceză în Al Doilea Război Mondial, l-a ales ca ministru al culturii pe scriitorul André Malraux, fiind unul dintre cei mai vizibili și importanți miniștri din acea garnitură guvernamentală, ca un semnal clar pentru importanța culturii. Robert Badinter, cu origini basarabene, scriitor fecund, a fost ministrul din anii 80 care a abolit pedeapsa cu moartea în Franța. În octombrie curent osemintele sale au fost depuse la Pantheon. Franța are strălucire globală și e mare nu doar prin Louis Vuitton sau Chablis, ci, în primul rând, prin marea sa cultură.
Noi am reușit să păstrăm 1300 de biblioteci din cele peste 3200. Este un efort și un succes. Dar fondul de carte al bibliotecilor noastre e îmbătrânit cu peste 80 de ani. Cartea rusă și cu grafie chirilică continuă să fie circa 50 la sută din fondul de carte. La peste 30 de ani de independență. Achiziția de carte a fost înlocuită cu donația de carte. Iar calul dăruit e ca în proverbul vechi. Nu avem o achiziție sistemică. Cele 3 milioane, apoi 5 milioane, apoi 7 milioane din Programul Național de Editare de Carte acoperă câte 150-300 de biblioteci. Și e vorba de un program care funcționează de mai bine de doar 10 ani. E un miracol că mai găsim tineri din afară Chișinăului care citesc. Avem o lege minunată. Cea a bibliotecilor publice. Unde e scris negru pe alb care e procentul din bugetul local care trebuie să meargă la achiziție de carte. Doar că cartea e ca o cacofonie care deranjează urechile finuțe și grijile administrațiilor locale.
Anul trecut a demarat programul de subvenție a traducerilor scriitorilor din Republica Moldova. E un buget de un milion de lei, parcă. În primul an au fost traduse și urmează să apară douăsprezece titluri de carte în limbile de circulație internațională. La edituri din acele spații. Este pentru prima dată în peste 30 de ani când Chișinăul investește în imaginea de peste hotare. Adevărul e că, pe cont propriu și prin propria valoare, până la aceste traduceri au apărut traduceri ale scriitorilor noștri. Dar noi am pierdut oportunități imense până acum. Polonezii investesc în literatura poloneză ca să fie tradusă de peste 100 de ani. De aia au mult mai mulți laureați Nobel în literatură decât România sau Republica Moldova. Lumea are nevoie de predictibilitate. Investițiile în literatură, cultură pot fi subțiri, dar au nevoie de permanență.
În prezent Republica Moldova e în negocieri pentru aderarea la programul Traduki, o platformă germană și balcanică pentru promovarea literaturii. Sper ca Republica Moldova să fie membru, alături de România, în platforma Traduki.
Sper că România, prin Asociația Editorilor Români, să obțină pentru 2028 statutul de invitat special la cel mai important târg de carte, cel de la Frankfurt. Colegii din București, generoși, vor ca limba română să fie invitat special, ceea ce ne va deschide și nouă o posibilitate. Dar până atunci, iar timpul e foarte scurt, avem nevoie de traduceri, traduceri și promovarea literaturii române. Ca să avem ce prezenta la Frankfurt.
Când locomotivele politice pozitive își încheie cariera politică, de obicei, vorbim de 8 ani (două mandate), atunci cultura, literatura pot și trebuie să fie locomotivele unei țări. Care are nevoie de un efort mic din partea statului, dar, esențial, el trebuie să fie suficient, sistemic, bazat pe meritocrație și de lungă durată.
