Strategia privind relațiile cu Rusia în contextul integrării europene și al intențiilor lui Putin, clar exprimate, și prin vorbe, și prin fapte, de refacere a imperiului rus, este cât se poate de simplă: se mențin toate legăturile ce nu împiedică procesul de aderare la UE și se reacționează la niște situații și probleme concrete. Nu există un plan gândit pe termen optim de îndepărtare de Rusia la o distanță cât mai sigură. De aceea, unele acțiuni ale guvernării iau prin surprindere opinia publică, deși acestea sunt cât se poate de raționale și logice. Cum ar fi, de exemplu, recenta decizie de închidere a așa ziselor „centre de cultură rusă” din Republica Moldova.
Cinstirea instituționalizată a eroilor
„Tradițional” atitudinea Chișinăului, chiar și a celui proeuropean și unionist, ca să nu mai vorbim despre cel „patriotic”, socialist și comunist, față de Moscova a fost atât de reverențioasă și atentă, frizând de multe ori servilismul, încât micile acțiuni de afirmare și exercitare a caracterului suveran și independent al statului nostru față de fosta metropolă întreprinse azi par adevărate manifestări ale demnității, pline de simbolism, întru-un sens aproape uitat, pe care l-am trăit cândva la începuturile Mișcării de Eliberare Națională, și, în special, prin eroismul lui Ilie Ilașcu și al camarazilor săi - Alexandru Leșco, Tudor Petrov-Popa și Andrei Ivanțoc.
Fiindcă veni vorba, chiar și tributul pe care i-l aduce azi, la moartea lui Ilie Ilașcu, președinta Maia Sandu – „un adevărat erou al Mișcării de Eliberare Națională, care a luptat cu toată ființa sa pentru libertate, pentru românism. Curajul său l-a transformat într-un simbol al rezistenței împotriva regimului separatist din stânga Nistrului și al afirmării identității româneșt” – arată ca un gest extraordinar, de pioșenie demonstrativă, nu ca un ritual obligatoriu, instituționalizat, de cinstire firească a eroilor. Plecarea lui Ilie Ilașcu este deplânsă mai mult în nume personal, decât din partea statului pe care îl reprezintă Maia Sandu.
Gesturile reprezentanților noștri capătă semnificații hiperbolizate, au efectul unor „înțepături” sfidătoare, provocatoare, aplicate colosului imperial, mai cu seamă în capetele celora ce nu se pot adapta la noile realități geopolitice de după prăbușirea URSS. În același timp, Moscova se comportă atât de arogant, disprețuitor și ostil la adresa Republicii Moldova, încât se poate crea impresia că nu-i mai pasă, că renunță, și că gesturile umilitoare de loialitate și credință pe care le manifestă unii lideri politici pro-Rusia de la Chișinău sunt propria lor inițiativă, un exces de zel, despre care Putin află din presă. Dar nu e deloc așa.
„Nedreptatea” din Parlament
Vai, vai, vai! Ce nedreptate strigătoare la cer s-a comis în Parlamentul Republicii Moldova: Ludmila Lașcenova, președinta Comunității Ruse locale, ar fi așteptat aproape nouă ore pentru a lua cuvântul la sedința publică de joia trecută a Legislativului, când deputații discutau denunțarea acordului moldo-rus cu privire la înființarea și funcționarea centrelor culturale, semnat la Moscova, pe 30 octombrie 1998.
„Suveraniștii” noștri nu au putut trece peste acest caz de atitudine umilitoare față de o „personalitate marcantă a vieții culturale și civice din Moldova”, care „a deținut funcții importante”, a fost „deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești și deputat în Parlamentul Republicii Moldova”. (Observați cu câtă nonșalanță sunt egalate Sovietul Suprem al RSS Moldovenești și Parlamentul Republicii Moldova?).
Pe rețelele sociale s-a ridicat, un „țunami” de regrete, blamuri, mustrări, admonestări la adresa liderilor PAS care ar fi manifestat aroganță și lipsă de respect „față de persoane cu merite culturale și civice recunoscute”.
Să vedem însă ce spune legea în acest caz. Conform Regulamentului Parlamentului (lege adoptată în 1996), articolul 100 (1) și (2), „La şedinţele publice ale Parlamentului pot asista … reprezentanţi ai părţilor interesate, precum şi alte persoane, în baza autorizaţiei sau invitaţiei, în condiţiile stabilite de Biroul permanent”.
A fost invitată doamna Lașcionova sau a venit din propria inițiativă - moralizatorii noștri nu precizează. La urma urmei, putea să vină și nechemată. Numai că „persoanele care asistă la şedinţă trebuie să păstreze liniştea şi să se abţină de la orice manifestare de aprobare sau dezaprobare, în caz contrar fiind eliminate din sală”. Cu alte cuvinte, doamna Lașcionova nu avea dreptul să vorbească, și, prin urmare, președintele ședinței ar fi încălcat legea, dacă îi dădăea cuvântul. Iar legea, se știe încă de pe timpul transhumanței transcarpatice și transbalcanice, nu e tocmeală. „Dura lex sed lex”, considerau mocanii noștri.
Doar „Preşedintelui Republicii Moldova şi Primului-ministru li se dă cuvînt în orice moment, la solicitare, dacă Parlamentul nu decide altfel”. Iar Lașcionova, din păcate pentru admiratorii ei suveraniști sau din fericire pentru mulți dintre noi, nu ocupă niciuna din aceste funcții.
Poate ea a dorit să facă o declarație pentru pace, să protesteze împotriva războiului declanșat de Rusia contra Ucrainei, împotriva genocidului poporului ucrainean? Nu, ea ar fi putut face o asemenea declarație la 24 februarie 2022. Dar nu a făcut-o Și atunci ce ne mai poate spune? Că trebuie să menținem relații de prietenie cu criminalii de război, fiindcă cultura rusă e mare, iar operele literare ale lui Tolstoi sunt geniale?
Mâine-poimâine va dori să ne vorbească de la tribuna Parlamentului și dl Valeriu Klimenko, din partea Mișcării „Ravnopravie”, pe care a vândut-o lui Șor. Nu e și el printre persoanele cu „merite culturale și civice recunoscute”? Poate transformăm Parlamentul într-un Hyde Park de pe Bâc?
Ideea lui Ceban
De altfel, scandalizat de faptul că doamnei Lașcionova nu i s-a permis să-și spună „poezia” despre „prietenia multiseculară” dintre imperialiștii ruși și colaboraționiștii autohtoni de pe ambele maluri ale Prutului, primarul general al Chișinăului și suburbiilor sale, Ion Ceban, a propus ca Parlamentul să stabilească câte o zi pe săptămână, în care deputații să fie obligați să asculte discursurile tuturor cetățenilor doritori să le vorbească. Este evident că dl Ceban nu speră că inițiativa sa „populistă” va fi votată. Altfel s-ar fi gândit mai bine la ceea ce propune. Parlamentul ar putea să oblige primarii să le acorde locuitorilor orașelor și comunelor care se vor auziți de aleșii locali câte o zi de lucru sau – de ce nu? – de odihnă în fiecare săptămână.
Reacția isterică, disproporționată, a putiniștilor locali în cazul dat este și consecința frustrărilor acumulate cu o săptămână mai înainte, când s-a aflat că în lista grupurilor parlamentare de prietenie cu statele străine, propusă de majoritatea PAS, lipsesc Federația Rusă și Republica Belarus – „țări cu care Republica Moldova întreține relații diplomatice de zeci de ani și legături de prietenie de secole”, din punctul de vedere al liderului PSRM Igor Dodon. Ce fel de „prietenie de secole” întreține Republica Moldova cu Rusia știu cel mai bine Molotov și Ribbentrop.
„Prin rusofobie agresivă guvernarea nu va obține nimic pozitiv, ci numai dezbinare, ură în societate și mai multă sărăcie în bugetul statului, la producătorii autohtoni și printre cetățenii simpli”, a mai declarat Igor Dodon, ca și cum crimele de război și genocidul comise de regimul lui Putin în Ucraina nu ne-ar privi deloc și pe noi.
„Genocidul” din Donbas și cel din Transnistria
Rusia nu recunoaște rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova, duce un război informațional împotriva noastră, acuză, prin persoane oficiale, de „românizare”, de rusofobie și încălcare a drepturilor vorbitorilor de limbă rusă, amenință că va veni în ajutorul concetățenilor săi, sperie cetățenii cu războiul, declarând că guvernarea PAS ar merge pe urmele guvernării ucrainene... Credeți că Ambasadorul Rusiei a vorbit din capul său când a învinuit Republica Moldova de genocid împotriva rușilor din Transnistria? Vă amintiți cum a fost invadată Ucraina? Nu pentru că ar fi comis „genocid” în Donbas? Suntem atât de insensibili sau sadomasochiști de ne comportăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic?
”Denunțarea acordului nu este împotriva culturii sau limbii ruse, care continuă să fie respectate în Republica Moldova, ci împotriva politizării și camuflării, sub pretextul promovării unor valori, a unor interese geopolitice, a justificării unui război de agresiune, dezinformării, terorii și altor lucruri care contravin ideii de cultură, artă, frumos”, susține Cristian Jardan, ministrul Culturii. Are cineva dubii că Centrul Culturii Ruse promovează interesele geopolitice ale Moscovei, interese care sunt expansioniste? De ce mieii ar trebui să tolereze „instituțiile” lupilor?
Doar deputații fracțiunii „Democrația Acasă” au manifestat demnitate și au votat alături de deputații PAS pentru desființarea CCR. Că „patrioți” ca Dodon și tovarășii săi au sărit în apărarea „Casei Ruse” nu miră pe nimeni, ei au fost salarizați de la Moscova. Dar de ce au nu au votat ceilalți „proeuropeni” – Alternativa și „Partidul Nostru”?
Paradoxal, unii dintre suveraniștii ultragiați de faptul cum a fost tratată în Parlament nestrămutata lideră a Comunității Ruse din Republica Moldova au cerut ca guvernarea PAS, care a denunțat mai multe acorduri din cadrul CSI, inclusiv cel privind circulația fără vize, să declare imediat și ieșirea din CSI. Aceasta ar aduce prejudicii producătorilor noștri care profită de acordul de liber schimb din cadrul CSI. Ar fi rațional ca înainte de ieșire diplomația noastră să încheie acorduri de liber schimb bilaterale cu statele care mai rămân în această organizație.
