Unii politicieni o poartă ca pe o broșă la sărbători. Alții o văd ca pe o listă de poeți decedați din manuale sau ca pe niște cuvinte care nu înseamnă nimic, dar sună frumos. Foarte frumos. E și această manifestare parte din cultura noastră națională, moștenită din limbajul de lemn și formalitatea din comunism, când nu puteai spune direct ce crezi, dar trebuia să-ți bifezi prezența la tot felul de sindrofii. Am schimbat monumentele la care ducem flori, dar nu neapărat și felul în care ne raportăm la ele.
Însă cultura națională nu e doar ceva înmărmurit și prăfuit, ci e și un organism viu și în permanentă schimbare. În cazurile bune, ne ajută și pe noi să ne simțim mai vii și mai conectați unii la alții, mai puțin izolați, mai curioși, mai capabili să trecem peste greutăți.
Încă din școală, suntem învățați nu atât să intrăm în dialog cu operele pe care le studiem, ci să le punem pe un piedestal. Să scriem, de pildă, că Eminescu e echivalentul în aur al simțirii românești. Ca elevă, am avut un șoc cultural când am mers la studii în Marea Britanie și profesoara ne întreba pe fiecare, pe rând, dacă ne-a plăcut sau nu cartea pe care trebuia s-o citim. Era ciudat, pentru mine, că în loc să explic în scris sau oral ce funcționează într-o carte sau de ce e o capodoperă, puteam să spun dacă a fost sau nu pe gustul meu acel volum.
M-am gândit să adopt un pic din acest spirit mai egalitar și să împărtășesc ce-mi place mie la cultura noastră națională contemporană, că despre cea clasică vorbim mai mult, cunoscând-o din școală. Poate descoperiți pe cineva nou. Poate vă amintiți de un creator sau o creatoare dragă. Sau poate scrieți și voi ce vă place din ce se întâmplă în spațiul cultural național. Că despre ce nu ne place — din nou — vorbim mai mult.
- Îmi place să-mi văd țara și istoria sa prin alți ochi, cum ar fi cei ai prozatorilor Tatiana Țîbuleac, Lorina Bălteanu, Constantin Cheianu, Emanuela Iurkin, Alexandru Popescu, Alexandru Bordian, Sașa Zare, Valentina Șcerbani sau ai eseistei Tamara Cărăuș.
- Sunt oricând curioasă să văd ce mai drege artistul contemporan Ghenadie Popescu.
- Admir talentul muzicienilor noștri clasici contemporani împrăștiați prin întreaga lume, ca Patricia Kopacinski, Alexandra Conunova, Radu Rățoi ș.a.m.d., precum și orchestrele sau corurile de la Teatrul de Operă și Balet, Sala cu Orgă, Filarmonică.
- Cu cei de la formația Trigon aș merge mândră oriunde-n lume.
- Ascult cu plăcere folclorul cules de Surorile Osoianu, precum și colaborările lor cu Zdob și Zdub, SubCarpați, Irina Rimes, Lupii lui Calancea ș.a. Cred că influenței lor li se datorează și șlagărul verii trecute, Dă-mă, mamă, după Iura. De altfel, am dat pe repeat toți interpreții din listă, precum și pe Via Dacă. Mă bucur că învie folclorul și prin nume mai noi, ca Ana Everling, Prima dragoste, Ecou arhaic, folklorescent, Dj Borș.
- E grozav că orașul Chișinău a devenit atractiv pentru artiștii care s-au stabilit peste hotare, inclusiv prin evenimente ca Vreau să cânt acasă la Sala cu Orgă sau festivalul Moldocrescendo.
- Mă delectează și orchestra Poliției de Frontieră, cu inițiativele sale spontane.
- Descopăr pictori noi cu ochi proaspeți prin contul Artists of Moldova de pe Instagram.
- Ador fotografia documentară a celor de la Raw Moldova, disponibilă pe Instagram, precum și în album (la a doua ediție).
- Urmăresc inițiativa Rama albastră, o arhivă privată de fotografii de familie.
- Mi se pare că descoperirea fotografului Zaharia Cușnir a avut un impact major asupra felului în care ne raportăm la istoria noastră locală și la fotografie.
- Am privit cu interes filmele autohtone din ultimii ani, în special mult vizionatul Carbon.
- Îmi place Muzeul Național de Arte de când a fost restaurat pe banii guvernului României. Am multe lucrări dragi în expoziția permanentă — cum ar fi cele de Eleonora Romanescu, Valentina Rusu-Ciobanu, Igor Vieru, Auguste Baillayre, Maria Saca-Răcilă, Andrei Sârbu, Mihai Țăruș — și mă bucur că se și schimbă foarte des expozițiile temporare.
- Odată cu reînvierea Teatrului Luceafărul sub conducerea lui Slava Sambriș, am început să am FOMO la Londra, când vedeam că mai are vreo premieră. Mă bucur că a crescut numărul general de premiere teatrale în ultimii ani.
- Mă bucur că au apărut câteva galerii independente noi în Chișinău: Lutnița, Iusty, Plai, Bunker, Țol ș.a.
- Îmi mai plac spațiile chișinăuiene de la ArtCor, Cocoșul roșu, Casa de creație, NXN House.
- Am avut ocazia să discut în câteva rânduri cu bibliotecare și profesoare dedicate din toată țara, care organizează, de exemplu, întâlniri între seniori și copii care să discute despre copilăria în diferite epoci sau care pun la cale treasure hunts în baza cărților pe care le citesc. Mi se par niște inițiative vitale.
- M-am simțit parte a unei comunități creative în momente în care talentul și umorul s-a întâlnit cu spiritul civic, cum a fost în cazul Imnului votării de Cătălin ZeroDoi, pe care sper să-l pot asculta cu inima ușoară și după parlamentare.
- Îmi place atenția la versuri a rapperilor Satoshi sau Mani.
- Sunt curioasă cum arată retrospectiva anului prin urăturile politice devenite deja o nouă tradiție. Cum spunea corul de colindători Străjerii neamului de Crăciun, înainte să adopte o urătură pe ritmuri de hip hop, avem tradiții ca să le schimbăm.
- Îmi place că emisiunea Oameni simpli de la Moldova.org aduce teme noi în discuție.
- Mă bucur că, dincolo de problema cozilor la vamă de pe Prut, care sper să fie rezolvată cât mai repede, cultura circulă între România și Republica Moldova destul de ușor, prin Festivalul Filmului Românesc, Festivalul Teatrelor Naționale, al Zilelor Literaturii Române, Filit, precum și prin colaborări, invitații, migrație în ambele direcții.
- E grozav că există un interes sporit pentru învățarea limbii române atât din partea locuitorilor actuali ai Republicii Moldova, cât și din partea noilor migranți.
- Am început cu literatura și o să închei tot cu ea. Ascult și citesc cu interes poezie de Dumitru Crudu, Irina Nechit, Maria Șleahtițchi, Emilian Galaicu-Păun, Alex Cosmescu, Ion Buzu, Dumitru Fanfarov, Augustina Vișan, Lena Chilari, Cristina Dicusar ș.a.
Mai sunt lucruri care-mi plac la cultura națională așa cum e ea în clipa asta de față, dar mai las și un pic de loc pentru tradiție-mister, ca să citez un slogan (stupid) dintr-o campanie mai veche de promovare a turismului în RM.
