Premierii Munteanu și Tofan au fost desemnați pentru experiența lor în mediul investițional, în ideea creșterii economice a Republicii Moldova. Dar cum poate crește standardul de viață al cetățenilor? Cum poate Republica Moldova să devină mai competitivă în economia globală? Mizăm pe investitori străini sau creștem afacerile locale? Cum devenim mai productivi? Există o tensiune între productivitate și sustenabilitate? Cum o atenuăm? În ce decide să investească statul? În ce decid să investească cetățenii? Câtă încredere avem unii în alții, în economia noastră, în stat? Odată cu creșterea economică, eradicăm sărăcia? Răspunsurile la aceste întrebări le găsiți în cele patru perspective de mai jos, prezentate de analistul Stas Madan, fostul prim-ministru și omul de afaceri Ion Sturza, șefa Agenției Naționale de Investiții, Natalia Bejan și antreprenorul Tudor Rotaru.
Stas Madan: „Viziunea noastră ca țară nu mai poate fi bazată pe strategia extractivă”
FOTO: Stas Madan; sursa: facebook
Trebuie să începem de la definirea problemei. De ce am avut o creștere economică atât de anemică în ultimii ani? În principiu sunt factori obiectivi, care veneau încă până a începe războiul din Ucraina. Războiul a venit ca un „bonus”, ca să ne afecteze și mai tare. În general, care a fost „muniția” prin care a crescut economia Moldovei din 2000 încoace? Pe de o parte am avut această emigrare masivă și remitențele, care au alimentat consumul. A fost o forță de muncă care a fost risipită „cu succes”. Acum încercăm să reconstruim forța de muncă calificată. Prin 2006-2007, remintențele reprezentau peste o treime din PIB, acum remitențele reprezintă 10% din PIB. Modelul nostru de creștere economică era bazat pe forța de muncă ieftină. Aveam zone economice libere, fabrici de textile, cablaje. Aceasta e o abordare extractivă, care se focusează pe extragerea resurselor fără reinvestiții, mai mult decât una calitativă, care aduce valoare adăugată.
Acum nu ne mai putem vinde ca o țară ieftină și nu mai avem remitențe, iar creșterea economică e la nivel scăzut. Ponderea capitalului străin la formarea PIB a scăzut cu vreo patru puncte procentuale, din cauza riscurilor de securitate. Asta e foarte mult și explică pe fond situația. Cu excepția Belarusului, implicat în război, noi suntem singurul vecin al Ucrainei care nu are garanții de securitate.
Deci, eu aș vedea trei factori de bază care explică situația actuală: declinul demografic (populația aptă de muncă a scăzut cu o pătrime între cele două recensământe), deficitul de investiții, atât cele publice, cât și private, și guvernanța slabă, atât la nivel public, cât și privat, care nu ne permite o organizare mai eficientă (atât în sectorul public, cât și în cel privat) — asta afectează competitivitatea noastră.
Noi avem un deficit de infrastructură, care trebuie finanțată de stat: drumuri, căi ferate. Noi nu reușim să valorificăm pe deplin banii care ni se acordă. Asta înseamnă că trebuie să avem o pregătire mai bună înainte de a implementa proiectele. Trebuie să avem o depolitizare și profesionalizare a celor care implementează proiectele. În medie, în ultimii 10-15 ani, noi am investit mai puțin în infrastuctură decât țările din regiune.
O altă frână a economiei este nivelul scăzut de încredere pe care îl avem unii în alții. Ce se întâmplă în economie când nivelul de încredere este mai scăzut? În pofida faptului ca statul de 30 de ani și-a onorat obligațiile mereu la plata VMS-urilor și a dobânzilor aferente, în continuare 80-90% din toată datoria noastră publică internă este cu un termen de rambursare de până la 1 an maxim. Ăsta e un indicator de orizont de încredere limitat. În alte state, termenul de răscumpărare e mai lung, de câțiva ani. Creșterea acestor maturități, acestor termene de rambursare, ar însemna inclusiv si o mai mare încredere în stat per ansamblu.
Viziunea noastră ca țară nu mai poate fi bazată pe strategia extractivă, de asta noi trebuie să ne concentrăm pe producerea de valoarea adăugată. Asta înseamnă să vindem mult mai multă producție procesată decât materie primă, cum facem acum, să avem o automatizare și tehnologizare în toate sectoarele economice, să fie stimulate de stat, ca să ajungem la o productivitate a muncii mai mare. Evident că, vrem, nu vrem, trebuie să revenim la subiectul politicii fiscale, să rezolvăm deficitul de 4-5%, să optimizăm cheltuielile. Cel mai grav pentru noi e că nu adaptăm statul suficient de rapid la noile realități demografice.
Din cauza deficitului mai mare, statul se împrumută mai scump, cu 2% mai mult. Deficitul bugetar poate fi ok dacă e să meargă în investiții, pentru a îmbunătăți infrastructura.
În prezent, tinde să descrească munca informală. Dar marile pierderi au loc nu în zona de muncă la negru, dar la salariile în plic. Fenomenul e alimentat de o economie subterană. Trebuie să ne obișnuim să cerem bonurile de casă. Poate fi un factor explicativ că Inspecția Muncii a redus munca la negru. E mai greu de detectat munca subplătită în alb, cu adaos în plic.
Aici ar fi nevoie și de soluții stimulative. În 2022, Marcel Spătari (pe atunci Ministru al Muncii, actualmente deputat, n.a.) propusese un mecanism de subvenționare a creșterilor salariale. Pentru întreprinderile care decid să crească salariile cu mai mult de 50%, statul permite plata acelorași impozite ca până la creșterea bruscă timp de doi ani. Astfel, dai un răgaz companiilor ca să se ajusteze ca să treacă pe alb. Dar, când vorbesc cu antreprenori, mulți nu trec pe alb din cauza concurenței neloiale. Dacă tu achiți toate impozitele, iar concurentul tău nu o face, ești în dezavantaj. Statul poate utiliza instrumentul achizițiilor publice punând un criteriu salariile, nu doar cel mai mic preț.
Avem multe active ale statului care rămân neutilizate de nimeni. E un cost de oportunitate ratat. Avem mii de hectare de terenuri, care rămân ale nimănui. Birocrația are cursul său și limitele sale. Noi avem 20 de companii per total care pot fi privatizate imediat, 10 întreprinderi care pot fi privatizate prin restructurare. Dar e adevărat că în trecut, avem puține privatizări care nu s-au ales cu controverse sau dosar penal. Această problemă rezultă din privatizările cu bonurile din anii 90, care au terfelit și subminat tot ce înseamnă piață de capital și privatizare.
Asta creează și o dependență prea mare de sectorul bancar. În alte piețe, afacerile se pot împrumuta și de pe piețele de capital. La noi, sectorul bancar are monopol pe piața de capital. Asta înseamnă costuri de oportunitate ratate. Asta plasează băncile în zonă de confort. În lipsa competiției, costurile pentru împrumuturi sunt mai mari. În cercetările Biroului Național de Statistică, 22% din firme menționează accesul la finanțare limitat.
Creșterea economică și eradicarea sărăciei sunt intercorelate. Chiar dacă există o tendință de creștere a inegalității, oricum creșterea economică contribuie la reducerea sărăciei.
Tudor Rotaru, directorul companiei de fructe în ciocolată Rifero, din Văsieni, Ialoveni: „Viziunea mea de dezvoltare a economiei este stimularea micului business spre export”
FOTO: Tudor Rotaru; sursa: facebook
Viziunea mea de dezvoltare a economiei este creșterea exporturilor, stimularea micului business spre export, ceea ce face Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Problema constă în impedimentele de aplicare la asemenea programe, complexitatea informației amănunțite, ca și cum ai scrie toată afacerea pe foaie, ca altcineva s-o copieze: un rezumat și o instrucțiune despre cum să dezvolți o afacere. Scopul ODA este să se asigure că mijloacele vor fi utilizate corect. Este suficient, pentru acest scop, un istoric al companiei, care demonstrează că aceasta înregistrează creștere financiară, că are o experiență și un nume pe piață.
Ce am observat în ultima perioadă este că debirocratizarea are loc cu succes. Sunt unele operațiuni care sunt mai ușoare. Acordurile ANSA cu UE de recunoaștere a certificatelor internaționale inițiate în 2018-2020, reformele vamale au adus beneficii mari. Înainte, la fiecare export, trebuia să mergem la ANSA pentru niște certificate care nu erau relevante pentru ciocolată. Modificările legislative au ajutat, au specificat că produsele procesate nu mai au nevoie de certificate fitosanitare. Acum, și descentralizarea controalelor e un beneficiu pentru consumatori. Ceea ce se face, se face spre bine.
Societatea noastră se educă, îmi dau seama, din discuții cu cunoscuții mei din agricultură, că se observă o tendință mai mare de plătire a impozitelor, cu mai mare încredere în stat. Înainte, era ideea: “De ce să plătim impozitele, dacă oricum ne fură?”.
Primul grant pe care l-am primit în 2015 de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost de 500 de euro (ei au pus 50% din investiție și noi cealaltă jumătate), dar acei 500 de euro ne-au ajutat foarte mult la design și marketing. Următorul grant, de la ODA, a fost de jumătate de milion, ca să obținem cel mai bun utilaj la cel mai bun preț. Astfel, am reușit să sporim calitatea, productivitatea.
Avem și acum un grant ODA în desfășurare. Granturile ODA sunt până la 2 milioane de lei. Pentru nivelul nostru, e perfect. ODA stimulează companiile mici în creștere. Este loc de mai bine. Pe an ce trece, se solicită tot mai multă informație. Uneori, trebuie să apelăm la companii de consultanță care să ne ajute să scriem proiectele de aplicare. Locurile sunt limitate. Concursul e destul de competitiv. În trei-patru ore, a fost închis apelul ODA de granturi în aprilie, pentru că au fost prea multe solicitări.
Exportăm în România, Bulgaria. Am mai exportat în Italia. Am ratat în ceea ce ține de concurența cu Ucraina, pentru că ei oferă prețuri mult mai joase. Ei vin cu preț la raft care e egal cu prețul nostru de cost — poate e din cauza economiei la scară mai mare, poate e miza pe preț în locul calității, poate sunt și alte motive, încă neclare pentru noi. Noi nu putem reduce prețul reducând calitatea, pentru că ne pierdem reputația. Luptăm pentru clienții care prioritizează calitatea.
Acum, am aplicat la un proiect ODA pentru marketing. Deseori aud politicienii că îndeamnă consumatorul să aleagă produsul local. Dar înțeleg că statul nu poate să se implice prea mult în gestionarea acestui fenomen.
Eu și acum aud de la cunoscuții mei agricultori că ei exportă grâu ca ulterior noi să aducem făină… Asta e o problemă mare.
Noi exportam înainte fructele uscate în Rusia. Producătorul nostru de vișină uscată exporta tot, că nu avea clienți aici, pentru că produsul era prea scump. Acum noi cumpărăm vișina lui uscată și vindem ciocolata și aici, și în exterior.
Penetrarea unei pieți noi necesită o campanie mare de promovare.
Brandul de țară există, este consolidat prin participare la expoziții. În România, de exemplu, se cunosc foarte bine produsele moldovenești, dar prețul e primordial, și aici pierdem în fața Ucrainei. E vorba de puterea de cumpărare, neprioritizând calitatea. Noi creștem moștenire, nu creștem un brand de scurtă durată care să aducă profit maxim. Mizăm pe termen lung. Dar durează să formăm brandul de țară, recunoașterea țării peste hotare.
Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții: „Trebuie să încetăm să mai vorbim prost despre noi”
FOTO: Natalia Bejan; sursa: facebook
Alegerea individuală a fiecărei persoane și companii este de a lucra sau nu, iar acesta este un factor care determină dacă Republica Moldova crește sau nu crește economic. Cifra generală nu poate să crească fără investiții, mai ales investiții străine sau de mobilizare a capitalului local.
Diferențele dintre companiile străine și cele locale de la noi sunt enorme: în mediu, datorită investițiilor, a costurilor, a capitalului pe care îl au din start ca să intre pe o piață nouă, companiile străine au aproape salarii duble față de companiile locale. Productivitatea lor e cu 74% mai mare, adică fracția dintre vânzări raportat la numărul de angajați, cât produce compania per angajat.
Avem nevoie de investiții masive în tehnologizare, dar și în abilitățile oamenilor. Oameni care să își facă lucrul la toată nivelurile, de la manager la croitoreasă. Într-o proporție mult mai mare, companiile străine vin ca să exporte. Automat, prețul de export va fi mai mare. În jur de 6% în Republica Moldova sunt companii cu capital străin. În 2024, companiile străine au avut cel mai mare profit din ultimii ani.
Sunt și dezavantaje ale investițiilor străine. Companiile mari, care lucrează la scară mare, perturbează piața, creează competitivitate, ceea ce poate fi foarte incomod pentru multe companii mai mici. Asta ar putea să ducă la riscuri de inhibare a antreprenorilor locali. Noi trebuie să contăm pe un cumpărător rezonabil. Dacă vine cineva care distruge piața, atunci cumpărătorul decide pe cine susține.
Noi avem investiții străine, în mediu 500 de milioane de euro pe an. Dar ca să le simțim la nivel de economie, suma nu e suficient de mare ca să crească nivelul de viață al oamenilor. Premierul Vasile Tofan spunea că scopul e să ajungem la cel puțin 2 miliarde de euro, deci de patru ori mai mult.
Eu cred în optimism, un factor așa-numit “soft”. Un investitor sau o persoană cu capital are nevoie să creadă că afacerea, sectorul, țara în care își pune banii îi va genera profit. El nu are de unde să aibă certitudine. Noi trebuie să credem noi înșine că asta e posibil în Republica Moldova. Să creadă și oamenii din sectorul public, și din sectorul privat. Dacă nu crezi, nu vei investi. Asta e partea “soft”.
Pe partea tehnică, e vorba de competența noastră de a ținti investitori, de a desfășura campanii, de a face procesul foarte smooth (ușor, fără piedici). Asta e ceea ce facem la Agenția de Investiții. Dar asta nu e suficient. E nevoie de un efort al tuturor instituțiilor, în lanț. Trebuie să încetăm să vorbim prost despre noi. Cifrele arată: companiile străine care sunt aici o duc foarte bine. Mai mult de 80% din investițiile străine din Republica Moldova din ultimii ani vin din reinvestirea investițiilor cu capital străin. Asta înseamnă că ei fac bani, bani mulți, chiar dacă e război la hotar, ei se simt în siguranță ca să reinvestească în Republica Moldova. Războiul însă descurajează investitorii noi.
Viziunea mea s-a schimbat radical cu doi ani în urmă, la forumul Moldova Business Week, unde a participat și directorul Polish Investment Export Agency, omologul meu în Polonia. El a zis mândru că poate spune pe șleau că forța de muncă poloneză nu e ieftină, pentru că el vrea ca conaționalii săi să aibă salarii bune.
Noi avem nevoie de companii cu tehnologizare maximă, unde angajezi doar câțiva oameni ca să ai o productivitate mare. E un proces de tranziție de la o țară săracă la una bogată.
Noi avem medici foarte buni. Când vorbim cu India, le spunem că avem mulți studenți din India la medicină, îi puteți angaja în afaceri care țin de medicină, de exemplu.
România este prioritatea noastră nr. 1 și Germania — prioritatea nr 2. Asta pentru că deja investițiile de acolo sunt de succes aici, dar și din perspectiva exporturilor și importurilor, și analizele de oportunități neexplorate arată că în aceste țări sunt segmente pe care noi nu am intrat încă suficient.
Sectoarele prioritare pe care ne focusăm sunt IT, materiale de construcții, energie ș.a. Despre materiale de construcții vorbim și în contextul reconstrucției Ucrainei. Lafarge și-a mărit investițiile în ciment și nu numai, Evoloro din România și-a dublat investiția (o să aibă exporturi de vopsea de 25 milioane de euro din Moldova în regiune). În energie lucrăm în parteneriat cu Ministerul Energiei, pe apelurile de finanțare din partea statului. Statul oferă subvenții sub formă de returnare a investițiilor, pentru cele șase industrii prioritare. În zona Chișinăului, pentru o investiție de minim 10 milioane de lei, se returnează până la 50%.
Noi testăm și turismul medical, pe partea de investiții și export. Vedem că asta s-a dezvoltat de la sine, fără intervenția statului. Sunt dentiști care organizează câte un avion charter din Italia. Acum facem o analiză să vedem cum putem impulsiona procesul. SmileDent a ajuns la asemenea rulaje de servicii, încât acum ei își construiesc și un hotel alături de clinica lor. La noi, e și un deficit de cazare.
Ar putea turismul medical să scumpească serviciile pentru localnici? Depinde de comportamentul uman, dacă suntem optimiști sau pesimiști, dacă vrem să mergem la un stomatolog care costă mai puțin sau mai mult. Noi trebuie să credem că decizia ne aparține. Că putem influența piața.
Noi vorbim adesea despre IT, servicii, outsourcing, start-up-uri.
Există și partea de agricultură, unde noi avem competitivate, datorită cernoziomului, ea nu trebuie uitată, dar în agricultură e nevoie de o amalgamare curajoasă. Noi avem nenumărate discuții cu investitori, dar pe ei nu îi interesează scara pe care le-o putem pune la dispoziție. Avem potențial nevalorificat mare. Am putea avea mai puțini antreprenori, dar care să aibă mult mai multe terenuri. În același timp, pentru a asigura sustenabilitatea și calitatea solului, statul trebuie să impună standarde minime.
Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, antreprenor, investitor: „Restructurarea economiei, de la cartofi la servicii”
FOTO: Ion Sturza; sursa: facebook
E logic ca orice guvern să vrea creștere economică, pentru că veniturile bugetare vin din creștere economică, din vânzare de active, din împrumuturi, ș.a.m.d. Cel mai sănătos e să vină din creșterea economică. Toți premierii de la indepndență încoace s-au preocupat de creștere economică. Doar că toți o văd diferit. Guvernarea actuală vede creșterea economică în creșterea productivitiății și a investițiilor străine. Ei spun că moldovenii nu ar munci prea mult.
E o viziune arhaică să investești în agricultură și în industrie. Aici apare întrebarea: care industrie? Ar trebui să uităm de ea, pentru că noi nu avem forță de muncă multă, calificată și foarte ieftină. În agricultură, cu schimbările climatice, prima întrebare este: „Dar apă aveți?”. Astea sunt două frâne puternice la investiții și la creștere economică.
Modest fie spus, am pus și eu umărul la sute de milioane de euro investiți în Moldova, inclusiv zeci de milioane ai mei. Nu știu de ce în ultimul timp se consideră că nu vin investitorii, că nu-i sună prim-ministrul. Dar ei nu vin din rațiuni obiective, care nu țin de guvernare. Investitorii nu vin de flori de cuc, ei vin să facă bani. Ca investitor îmi pun întrebarea: dar există piață locală pentru capacitate de producție? Piața de consum e mică. Care ar fi avantajul țării mele în raport cu alte țări, din UE, Africa, Asia ș.a.m.d? Am eu resurse naturale? Am infrastuctură energetică, de drumuri, de transport, de cale ferată?
Altă întrebare: dacă am alternativa să investesc într-o țară europeană, dacă eu pot obține 70% grant de la țara respectivă, vreau eu să investesc în Republica Moldova? Mai degrabă că nu.
Birocrația, relațiile cu statul s-au îmbunătățit în ultimii ani în Republica Moldova. Dar trebuie să facem ceva ieșit din comun. Convingerea mea, ca investitor în servicii, agricultură, industrie, este că investirea în agricultură trebuie să aibă loc la nivel de reziliență: să producem servicii, medicină, energie, agricultură pentru consumul nostru.
Dar cuvântul cheie în tot ce se numește creștere economică este restructurarea economiei, de la cartofi la servicii, așa cum au făcut multe țări, cu know how, cu valoare adăugată. Sectorul IT în 10 ani a ajuns de la 0 la un miliard pentru export. Se pot găsi și alte sectoare, susținute de politică bugetar-fiscală. Eu, de exemplu, demult vorbesc despre Pharma Valley, servicii farmaceutice, medicale pentru cei din UE, servicii financiare, bancare, jocuri, turism. Aici în primul rând schimbăm structura economiei. Punem o fabrică de cipuri de un miliard și o să avem creștere economică.
Dar altceva e că creșterea economică bazată pe PIB nu se transformă neapărat în bunăstarea oamenilor.
În industrie, în agricultură ai nevoie de granturi. Altfel, dacă nu ai această pârghie, nu va veni nimeni să investească.
Lucrările publice sunt un factor important în creșterea economică, ele generează creștere în lanț. Dar cum se transformă ele în dezvoltare durabilă? Toate proiectele astea au un termen scurt și mediu de viață.
Investițiile străine, în afară de bani propriu-zis, aduc management performant, educația inginerului, managerului, transformă societatea. E important ca astfel de companii să vină cu această cultură, chiar mai mult decât să producă șaiba.
Pe piața locală, noi îi batem pe occidentali la business mic și mijlociu. O să ne descurcăm. Eu nu văd zone unde ai noștri, cu o atitudine profesionistă, să nu se descurce. Doar în sectorul financiar, poate. Dar în agricultură, suntem întrebați: aveți o sută de mii de hectare pentru agricultură?
Riscul este că cei care negociază cu UE vor dori viteză, în loc să negocieze o tranziție durabilă, cu anumite derogări. Acum se discută despre TVA. Sunt țări care au la medicamente 0% TVA, 5% la pâine. În locurile sensibile, se acceptă ca perioada de tranziție de la as it is (cum este) la as it should be (cum ar trebui să fie), eq, să poată să fie perioada de 20 de ani. Pentru asta, trebuie să se discute pe interior, să se facă consultări cu „victimele”. Să meargă în discuții nu doar flăcăii de la etajul cinci, dar să îi ia și pe oameni din domenii, industrii.
Eu nu pot să nu fiu optimist, eu am investiții zeci de milioane în Republica Moldova. Nu pot să pierd. Dacă nu aș fi optimist, ar trebui să vând. Aș vrea să fiu în mood-ul de cumpărare. Dar acum sunt 50/50. Nici nu vând, nici nu cumpăr, nu fac investiții noi. Eu mă ocup de investiții în fiecare zi și mă pun în situația unui investitor.
Sunt și lucruri mult mai generale. De pildă brandul de țară. Un brand cunoscut de mobilă moldovenesc vrea să se mute de aici în Italia, din cauza costurilor raportate la productivitate. În plus, acolo pot să pună brandul de țară Italia. Noi ce brand de țară avem? Țară mică, inimă mare, care se luptă cu dușmanul? Câte un sportiv care sare mai sus. Bine, că în ultimii ani, când spui Moldova (în context internațional), unul din zece știu de Moldova, înainte erau zece din zece care nu știau.
