Chiar dacă anunțată de ceva timp, vizita președintelui Comisiei Europene Antonio Costa și a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen a bulversat Chișinăul politic. Pe de o parte, puterea a vorbit despre un „eveniment istoric” legat de intensitatea procesului de aderare la UE, de „progresele” guvernării pe calea reformelor și a pregătirii pentru începerea negocierilor de aderare, iar pe de cealaltă parte, în rândurile opoziției s-a perorat despre o „imixtiune în afacerile interne” ale Republicii Moldova, aflată în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din toamnă, și despre lipsa „rezultatelor concrete”.
În timp ce guvernarea a încercat să-i facă pe cetățeni să creadă că venirea în tandem a liderilor UE este o șansă, un privilegiu pe care l-a obținut pe merit, reprezentanții opoziției de toate culorile s-au apucat energic să diminueze cât mai mult posibil semnificația și efectul acestei vizite, concurând unii cu alții pentru aprecieri cât mai meschine, mai negative, cât mai insultătoare nu numai la adresa Maiei Sandu și PAS, ci și a înalților oaspeți. De exemplu, un fost premier, compromis prin aroganța și relativitatea sa morală, dar care nu-și pierde, probabil, speranța să recucerească simpatia de cândva a alegătorilor, a declarat în cadrul unei emisiuni tv că înalții funcționari de la Bruxelles ar fi venit la Chișinău să-i facă publicitate Maiei Sandu.
Nici ordinar, nici singulare
Să spunem din capul locului: întâlnirile liderilor UE cu liderii statelor vecine, pentru a discuta consolidarea relațiilor, procesul de integrare europeană sau alte chestiuni importante nu sunt evenimente ordinare. Dar nici singulare nu pot fi considerate. Cel mai recent summit de acest fel a avut loc la Londra, în luna mai, anul curent, primul organizat după Brexit. În decembrie 2024, la Bruxelles șefii UE s-au întâlnit cu liderii statelor din Balcanii de Vest, după ce, cu doi ani în urmă, o întâlnire similară, a patra la număr, fusese convocată la Tirana.
Primul summit UE-Ucraina s-a ținut la Kiev în 1997, iar de atunci liderii europeni și ucraineni s-au întâlnit de 24 de ori. Până la anexarea Crimeii, summit-ul UE-Rusia ajunsese la a 32-a ediție. Ultimul, cu participarea lui Putin, s-a organizat la Bruxelles, în ianuarie 2014.
Totuși, liderii din Georgia, de exemplu, nu au comunicat cu liderii UE decât în cadrul Consiliului de Asociere Georgia-UE. Și faptul că Republica Moldova se află la primul summit de acest fel, după ce cu o lună în urmă, la 3-4 iunie a.c., s-a desfășurat cea de-a 9 ședință a Consiliului de Asociere Republica Moldova - UE, cu participarea premierului Dorin Recean, ar sugera că nu toate liniile de comunicare între Bruxelles și Chișinău sunt la vedere.
Inutil și caricatural
Care e cauza că Republica Moldova devine subit demnă de o nouă formă de relație, ca Marea Britanie, ca Ucraina și Rusia sau ca țările Balcanilor de Vest luate împreună? Ce semnifică această schimbare de macaz în contextul geopolitic actual? Să fie vorba, într-adevăr, de o „banală” acțiune electorală, așa cum spun unii politicieni invidioși și răzbunători?
Până nu demult, Republicii Moldova nu i se acorda nici măcar șansa de aderare la UE, calitatea de membru al Parteneriatului Estic presupunând o permanentă aflare în zona „nimănui” (în sfera de influență a Rusiei, de fapt), fără vreo perspectivă clară de integrare în comunitatea europeană. Să recunoaștem că, în acele condiții, cu guvernări ce simulau europenismul și reformele, aflându-se de facto în vasalitatea Rusiei, un summit UE – Republica Moldova ar fi părut extraordinar ca formă, dar cu un conținut geopolitic minim, ar fi fost, în esență, inutil și chiar caricatural.
În lumina unui „imperativ geopolitic”
Circumstanțele externe sunt radical diferite după invazia Ucrainei de către Rusia. Extinderea UE devine „un imperativ geopolitic”, pentru a contracara planurile expansioniste ale lui Putin, care vizează nu doar spațiul post-sovietic, ci Europa întreagă. Și situația internă din Republica Moldova e diferită, la guvernare aflându-se o forță politică proeuropeană nu numai în vorbe, ci și în fapte. Prin vizita președinților Consiliului European și al Comisiei Europene la Chișinău, Bruxelles anunță că Republica Moldova face parte de acum înainte din „spațiul european”, nu din „zona neutră” sau din „lumea rusă” (russki mir).
Din acest punct de vedere, da, e un summit istoric, e ca un alt „manifest” geopolitic, ca o linie de demarcație. UE își pune „armura” și răspunde agresiunii rusești, războiului hibrid declanșat de Rusia, căci consideră că destinul Republicii Moldova o privește direct. Și nu doar fiindcă a depus cerere de aderare la UE. A contat decisiv referendumul de anul trecut, ceea ce nu au înțeles unii politicieni proeuropeni, orbiți de resentimente. Nu le-a dat de gândit nici măcar înverșunarea cu care Moscova a încercat să-l torpileze.
Infrastructura ce ne conectează
„Moldova a ales calea europeană. Iar noi suntem aici să o parcurgem împreună“, a declarat Antonio Costa după summit. „În timp ce avansați pe calea UE, noi vă aducem deja mai aproape de noi. Acesta este obiectivul Planului nostru de creștere, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Investim în infrastructura ce ne conectează.”, a completat Ursula von der Leyen, invocând și ea rezultatele referendumului constitutional de anul trecut.
Liderii europeni nu s-au ferit să spună lucrurilor pe nume, Rusia nu a fost menajată, s-a vorbit despre implicarea UE în consolidarea securității Republicii Moldova, inclusiv celei cibernetice, în fața acțiunilor diversioniste, destabilizatoare ale Moscovei, s-a cerut retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Cetățenii moldoveni trebuie lăsați să-și exprime liber, democratic opțiunile politice în viitorul scrutin parlamentar, UE nu va tolera, impasibilă, imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare din Republica Moldova, încercările ei de a deturna cursul european stipulat în Constituție, au subliniat reprezentanții UE.
Dar nu numai atât
Lupta între Rusia și UE se dă nu doar pentru teritoriul și sufletele moldovenilor. Moscova atentează la însăși existența, la viitorul UE, încearcă să submineze unitatea UE din interior, să o compromită. Căci o entitate cu un potential economic, demografic ce îl depășește cu mult pe al Rusiei, iar dacă plusăm aici și potențialul Marii Britanii, poate concura cu SUA (cu excepția aspectului militar), deranjează mult imperialismul rus revanșard, cu pretenții mesianice, îl face să se simtă nesigur, îi stă ca un os în gât (folosim o expresie rusească). Împreună, statele europene au curajul să sfideze amenințările Moscovei, să ajute Ucraina, ceea ce ar fi ezitat să o facă fiecare în parte, dacă nu ar fi existat UE.
Chiar dacă nu place nici lui Trump, din alte motive decât lui Putin, în prezența Uniunii Europene refacerea URSS e problematică. Eventuala retragere a militarilor SUA din Europa i-ar pune în dificultate pe europeni, dar îi și provoacă să-și asigure cu puterile proprii apărarea și securitatea. Ceea ce nu este un obiectiv de neatins. De aceea, toată mașina propagandistică a Rusiei lucrează azi împotriva UE, ajutată din interior de așa zișii „suveraniști”, care îl proclamă idol pe Trump, dar lucrează pentru Putin. Dodonii, vopsiți în „suveraniști”, cobesc despre dezintegrarea UE, desi Rusia însăși e ca pe muchia anului 1917. Ei demonizează UE, o compară în mod fals cu URSS, și asta demonstrează perfidia și nivelul lor „theoretic”. Căci nimeni nu te trage și nu te ține cu forța în UE, fiecare stat are reprezentantul său în Consiliul European și se bucură de drept de veto (pe care unii îl și folosesc), pe când URSS s-a construit cu sabia și mitraliera, la început, apoi cu tancul, iar hotarul s-a pus acolo unde a călcat soldatul rus. În Politbiuro, organul suprem al Uniunii Sovietice, membrii erau selectați deloc pe principiile reprezentării popoarelor (republicilor) sovietice.
Cum vor răspunde alegătorii?
În ultimatumul adresat SUA și NATO în decembrie 2021, înainte de invazia Ucrainei, Putin a ignorat în mod demonstrativ UE, ca și cum aceasta nu ar fi existat, considerând-o o marionetă americană. Acum liderii europeni demonstrează că sângerosul dictator de la Kremlin a comis o greșeală strategică. Europa se înarmează, își strange rândurile și se extinde. Summitul UE-Republica Moldova este una din reflecțiile intensificării războiului geopolitic, - hibrid, deocamdată, - între Europa și Rusia. Faptul în sine al organizării întâlnirii liderilor europeni cu liderii Republicii Moldova la Chișinău relevă importanța sa simbolică și practică. Dacă Republica Moldova va adera la UE, „noi toți vom avea de câștigat în securitate, stabilitate și securitate”, a precizat președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
Intrată în competiție deschisă cu influența rusă, UE propune alegătorilor moldoveni beneficii reale, nu imaginare, ca Rusia. Ursula fon der Leyen și Maia Sandu au expus în detalii și pe ce vor fi cheltuiți 1,9 miliarde de euro, inclusiv 270 de milioane până la finele acestui an, pe care le oferă UE.
În linii generale, acestea sunt „rezultatele concrete” ale summitului de săptămâna trecută. Urmăresc ele un effect electoral? Firește că da! Dar în mod deschis, civilizat, ca reacție la implicarea agresivă, subversivă, prin mijloace criminale și bani murdari, furați de la noi, a Rusiei, despre care opoziția tace mâlc. Să vedem cum vor răspunde cetățenii moldoveni la toamnă.
