Următorul mandat al Legislativului și al viitorului Guvern poate face istorie și poartă cea mai mare responsabilitate de leadership politic de până acum. Republica Moldova are o șansă unică pe care nu o mai poate rata, așa cum s-a întâmplat spre finalul anilor ’90, începuturile anilor 2000, atunci când avea șansă să fie în același tren spre Europa împreună cu țările baltice. Cu toate acestea, există și o serie de probleme pe care ne propunem să le analizăm cu atenție.
Pentru a face din acest mandat de patru ani, aproape de 2030, unul care cu adevărat va intra în cărțile de istorie, este nevoie ca PAS, pe de o parte, să-și continue nestingherit direcția europeană, dar și să atragă cât mai multe forțe din opoziție să fie alături de proiectele sale de legi pentru un vot cât mai incluziv. Nu avem încă o imagine completă despre cum va acționa opoziția: fie în contra, fie camuflat pro-european cu condiții, fie în acord ușor inconstant și oportunist. Cert este că PAS va trebui să găsească și un consens cu acestea, dar în același timp să-și concentreze toate eforturile să fac singur ce are făcut, în cazul în care nu va avea de ales.
Rămâne de văzut și dacă PAS va păstra această majoritate de 55 de deputați din 101, sau dacă minoritatea Plângău-Macari, se vor despărți până la urmă de PAS și va fi un spațiu în care ar putea fi atrași și alți parlamentari, fie de PAS sau de la alte partide. Este clar că Partidul Acțiune și Solidaritate nu avea nevoie de un astfel de scenariu și un risc chiar din interior, din moment ce cei foști componenți ai PPDA, nu au adus nicio plusvaloare la votul din 28 septembrie și nici măcar nu a creat vreo mare impresie de incluziune a altor partide în zona pro-europeană veritabilă.
Mai mult, se creează o impresie a unui “grup PPE”, așa cum a fost cel condus anterior de Iurie Leancă în Parlament, care nu funcționa decât ca o anexă și ca o mașină de votare pentru Partidul Democrat al lui Plahotniuc. Oricât au fost de nobile intențiile inițiale.
Muncă asiduă și calcule dificile
Trecând peste aceste aspecte, este nevoie ca PAS, dar și celelalte partide parlamentare care pretind a fi pro-europene, să voteze la foc continuu legi în viitorul Parlament. Va un dublu maraton în viitorii ani pentru deputați când vor trebui să voteze circa 40 de legi săptămânal. Și asta doar pentru a transpune legislația europeană în cea națională. Fără să mai vorbim despre noi inițiative legislative sau alt tip de legi “interne”. Pentru acest lucru este așadar nevoie de o majoritate cât mai solidă, dar și de aportul opoziției care trebuie să dovedească concret că este pusă pe treabă.
Pe de altă parte, partide din opoziție vor încerca să crească din această postură. PDA-ul lui Vasile Costiuc dă toate semnele că va duce doar o politică de obstrucționare și de creștere populistă precum “fratele mai mare din România” - AUR. De aici și oficializarea relației, după ce Costiuc s-a văzut cu “sacii-n microbuz”.
Renato Usatîi va încearca să-și crească popularitatea din postura de parlamentar și încă speră la cel puțin șanse de “kingmaker” (poziția a treia în turul I, care poate înclina balanța în turul doi - n.r.) la alegerile prezidențiale din 2028, dacă nu chiar să fie “challenger” pentru succesorul pe zona pro-europeană al Maiei Sandu. Ceea ce este însă evident, este că nu vom vedea un Usatîi care să-și petreacă ore întregi la interminabilele ședințe legislative, sau la verificarea cu atenție a proiectelor de legi.
Combinații alternative
În privința Blocului Alternativa, aceasta va rămâne o construcție politică pestriță, cu interese și leadership eterogen din care primarul Ion Ceban va încearca să câștige un nou mandat la cârma Primăriei Chișinău în 2027 și apoi să se poziționeze ca și candidat în cursa pentru fotoliul prezidențial în 2028, dacă va reuși să obțină un nou mandat de primar. Oportunismul politic al lui Ceban se poate observa cu ochiul liber din primele zile de mandat.
După ce a anunțat că Primăria e mai importantă decât scaunul de deputat, Ceban forțează acum și vrea în Guvern. El argumentează că știe cel mai bine probleme locale, unele pe care nu este în stare să se le rezolve de ani de zile. Practic, ce face Ceban este să ceară un loc similar în Guvern, pe modelul funcției de guvernator al Găgăuziei în Executiv și să încerce o virtuală enclavizare a municipiului Chișinău pe modelul găgăuz.
Mai mult, acum câteva zile, Ceban ne anunța că Blocul Alternativa vrea reducerea salariilor în aparatul administrativ pe care le consideră exagerate, astăzi iese și spune că vrea salarii mai mari pentru funcționarii Primăriei Chișinău, majoritatea din funcțiile de conducere fiind membri ai MAN, partidul pe care îl conducere. O situație mai degrabă de Caragiale, decât una de responsabilitate politică. Plus un tupeu pe “steroizi politici”.
În ceea ce privește PSRM și PCRM lucrurile sunt clare și vom asista la două fracțiuni care se vor apriori împotriva oricâtor proiectele de legi propuse de putere, dar nu este exclus să facă anumite alianțe cu celelalte fracțiuni din opoziție care trebuie să treacă la propriu “testul europenismului”. Cele două partide vor rămâne tributare intereselor Moscovei și vor reprezenta pe față puterea de la Kremlin ale căreia narațiuni le vor promova cu obstinație în noul Legislativ.
Ambiții noi, probleme vechi
În ceea ce privește Guvernul, este clar că asistăm la promovarea unui premier care are o tentă mai internaționalizată decât cea a fostul șef de cabinet Dorin Recean. Profilul lui Alexandru Munteanu este unul internațional care vine pe axa SUA-Franța-Ucraina, cu acceptul României”, și care va trebui să gestioneze situația economică a Republicii Moldova mai degrabă într-o manieră corporatistă, foarte orientată spre business, și mai puțin politic, ținând cont că are tot sprijinul Administrației Prezidențiale a Maiei Sandu, dar și majoritatea din Parlament.
La fel ca și cabinetul Recean, Alexandru Munteanu va avea mână liberă să-și pună în aplicare calitățile manageriale, iar grija politică va fi lăsată undeva în subsidiar. Este greu de crezut că Guvernul Munteanu va avea un comunicator la fel de calificat ca Daniel Vodă, care a anunțat deja că nu va face parte dintre consilierii viitorului cabinet.
Ridicarea ștachetei la un nivel atât de înalt, va conduce inevitabil la situația în care guvernul Munteanu va avea și mai mult nevoie de un om la fel de calificat din această postură. Vestea bună este că Vodă a reușit să lase în spate un aparat format și cu reflexe bune, dar este nevoie de o persoană carismatică, cu mult tact și fără aroganța funcționarilor obișnuiți moldoveni. Poate chiar o persoană din România, care care să aibă suficientă experiență pe Republica Moldova.
Munteanu va trebui să găsească formula prin care să genereze creștere economică solidă. Este greu de crezut că putem ajunge de la creșterea anuală de 2-3% în prezent, la circa 10%, atât cât Republica Moldova are nevoie pentru următorii 5-10 ani că să devină competitivă. Circumstanțele actuale, cu un război la granițe, nu ajută deloc această perspectivă, iar miracole economice nu există. Cu toate acestea, există mai mulți pași care trebuie făcuți cu precădere
Pe lângă favorizarea creșterii unor ramuri ale industriei în ascensiune, precum cea IT și a serviciilor, va fi nevoie de o bună gestionare a fondurilor europene de aproape 2 miliarde, la care cu siguranță se vor adăuga unele noi în acest mandat.
Este nevoie ca acești bani să fie folosiți rapid în proiecte de conectivitate cu UE via România care să sporească fluxul de mărfuri, cel energetic, turistic și așa mai departe în primul rând dinspre România, cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, nu există nicio țară din Europa care poate ajuta pe această dimensiune Republica Moldova ca România. Aceasta ar fi primul pas.
Toată această infrastructură ar putea fi o platformă critică pentru o anumită parte dintr-o viitoare reconstrucție a Ucrainei, care evident, măcar în regiunea Odesa și parțial în Cernăuți, vor trece prin Republica Moldova. Acesta ar fi al doilea pas. Sigur, relația specială a lui Munteanu cu Kievul ar putea ajuta aici fără nicio îndoială. De asemenea, tot pe aceeași relație bună cu Kievul, ar putea fi rezolvat și dosarul transnistrean care poate fi o sabie cu două tăișuri.
În al treilea rând, suntem cel mai aproape istoric de a fi rezolvat acest conflict înghețat din 1992, dar totodată în cel mai mare pericol economico-social, reprezentat de disoluția acestui „stat” artificial cu un regim separatist sprijin de Moscova, și anume integrarea acestei regiuni care, potrivit estimărilor experților germani s-ar putea ridica la circa 500 de milioane de euro anual.
Astfel, am putea avea un efort sisific ca banii de la UE să trebuiască să fie redirecționați spre echilibrarea Transnistriei. În concluzie, este nevoie de crearea unui fond special, la care să contribuie partenerii externi, pe modelul fondului creat la începutul războiul din Ucraina de România-Franța-Germania, care să adune chiar și declarativ o anumită sumă sub formă de promisiune financiară ce poate fi direcționată, în caz de nevoie reală, spre integrarea socio-economică a regiunii transnistrene.
Este foarte dificil de realizat, dar ar putea crea premisele unei reintegrări line a regiunii, fără mișcări convulsive și sinusoidale care ar putea fi generate de Moscova, în funcție de interesele puterii de la Kremlin.
Am vrut să punctez aici doar câteva dintre cele mai importante aspecte și să intru cât mai puțin în discuții de detalii.
În concluzie, Republica Moldova rămâne încă foarte sensibilă la mișcările din plan internațional din cauza mărimii sale mici și a lipsei de pondere pe arena internațională, dar geografia o plasează într-o zona interesantă pe care Occidentul vrea să o câștige în lupta cu Federația Rusă, mai ales în plan imagologic. Interesul Vestului, combinat cu o gestionare internă bună a șanselor sale mici, dar animate de o guvernare abilă, ar putea deveni cheia reușitei spre acea luminiță de capătul tunelului pentru Republica Moldova în care s-ar putea întrezări Uniunea Europeană.
