Imperialiștii ruși trăiesc în ultima vreme momente de panică, din cele mai dramatice, mai stresante ca niciodată. Crezul lor mesianic, șovin este supus unui test neobișnuit, neîncercat până acum, zguduindu-le puternic orgoliul colectiv „patriotic”.
Un fenomen interesant
Acest fenomen interesant din mai multe puncte de vedere e legat de operațiunile militare ale SUA în Venezuela (la începutul lunii ianuarie), și, actualmente, în Iran. Fiindcă ambele țări se numără printre aliații cei mai apropiați ai Rusiei, Iranul implicându-se deschis în războiul împotriva Ucrainei, furnizându-le rușilor faimoasele drone „Șahed” și rachete, efectul demonstrațiilor de forță ale președintelui american Donald Trump se reflectă direct și asupra imaginii imperiului rus, șifonată deja de rezistența armatei ucrainene, aderarea Finlandei și Suediei la NATO, relația de vasalitate față de China, dar și de căderea, în pofida protecției ruse, a regimului Bashar al-Assad în Siria...
Cu fiece operațiune americană ce-i vizează aliații, aura de supraputere, nimbul invincibilității ruse, redus simțitor după patru ani de „operațiune militară specială” în Ucraina, se destramă repede, așa încât Rusia este privită tot mai des, nu numai în exterior, ci și în interiorul țării, ca o putere imperială în declin vizibil, lunecând inevitabil spre sfârșitul său istoric.
O șapcă prea mare
Pornit să intre în istoria rusă ca un lider național care „a ridicat Rusia din genunchi”, care a adunat „teritoriile pierdute” în urma prăbușirii URSS, care și-a făcut loc la masa decidenților mondiali, pentru a împărți globul pământesc în „sfere de influență”, a stabili noi reguli și a trasa noi hotare, Putin riscă acum să-i dezamăgească definitiv, cumplit, pe ruși, să fie groparul speranțelor imperiale ale concetățenilor săi. Apare dintr-o dată vizibil pentru toată lumea că șapca de „supraputere mondială” pe care și-a pus-o apăsat pe cap, îi este prea mare, îi cade pe ochi, i s-ar potrivi o șapcă de mărime mult mai mică.
Nu, încă nu se recunoaște legătura între „operațiunea militară specială” din Ucraina, în 2022, și operațiunea „Furia Epică” din Iran (după cum o face, de exemplu, Georgia Meloni, prim ministrul italian), lui Putin nu i se reproșează că, invadând Ucraina, în dispreț față de Carta ONU, a deschis cutia Pandorei și i-a ridicat mingea la fileu lui Trump, care profită de ocazie pentru a-și impresiona electoratul pe altă cale, decât cea pacifistă, promisă în alegeri.
Dar, observându-se lipsa de respect din partea SUA față de țara „ridicată din genunchi”, remarcându-se cu invidie potențialul militar american enorm, folosirea inteligenței artificiale, sincronizarea și precizia loviturilor aeriene, ceea ce ar fi imposibil dacă militarii americani nu ar dispune de informații în timp real de la cel mai înalt nivel al administrației iraniene, în spațiul public dominat de „patrioți” și susținători ai războiului se constată cu amărăciune că armata rusă, privită prin „ochii” dronelor ucrainene, arată învechită, întârziată, mușchii ei nu mai sperie, ca odinioară, adversarii, nu se poate compara cu forța militară americană, modernă, uriașă, pe potriva unei supraputeri mondiale adevărate, cu care Rusia nu poate concura.
După bombardamentele americane asupra Iranului, pe care sistemele antiaeriene ruse nu l-au putut apăra, avertismentele de cândva ale Washingtonului la adresa Moscovei că vor suporta consecințe devastatoare, inclusiv distrugerea întregii flote maritime din Marea Neagră, dacă vor aplica arma nucleară, capătă acum, retrospectiv, sens nou, devin convingătoare, chiar și pentru ex-președintele Dmitri Medvedev și alți trompetiști ai apocalipsei.
Lipsa de respect și neglijarea lui Putin
Atacând aliații Rusiei, Trump îl neglijează în mod demonstrativ pe Putin, supărându-i, revoltându-i și întristându-i pe imperialiștii ruși. Presupunerea că la Anchorage, președintele rus i-ar fi „sacrificat” pe Maduro și pe Khamenei, în schimbul Ucrainei, chiar dacă s-ar adeveri, nu salvează „măreția” Rusiei, ci, dimpotrivă, scoate în evidență rolul ei secundar, minor, inferior celui pe care îl poate pretinde moștenitoarea URSS. Nu tratezi disprețuitor aliații unei „supraputeri”, nu-i așa? Din această cauză, egoul colectiv al rușilor are de suferit enorm. Situația rușinoasă (așa li se pare lor) de a nu sări în ajutorul „partenerului strategic” iranian, după cum a promis nu demult Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, e explicată și justificată nervos de angajarea mult prea profundă și îndelungată în războiul cu Ucraina. Uneori se ajunge până la reproșuri indirecte privind perspicacitatea strategică a lui Putin, la lipsa de pregătire în atacarea Ucrainei și, incredibil, se aud chemări răzlețe de a lua o pauză.
Mai mult, unii propagandiștii ruși văd atacul SUA (și al Israelului) asupra Iranului ca o amenințare în direcția Rusiei, exprimându-și temerea că și Putin personal ar putea fi ținta rachetelor americane. E simptomatică, din acest punct de vedere, reacția ideologului imperial Aleksandr Dughin. El consideră că „strategia creării impresiei că în Rusia e totul în regulă și viața pașnică merge înainte s-a epuizat. Urmăm noi... În sens global, totul depinde de cât vor rezista Gărzile Revoluționare ale Iranului (IRGC)....”, a postat Dughin în rețeaua socială, citat de Dialog.Ua. „Și, iertată-mi fie impertinența, o să întreb ceea ce e evident. Suntem pregătiți de un asemenea scenariu? Dispunem de un protocol de acțiuni? Există o construcție puternică ce va asigura stabilitatea Rusiei dacă se întâmplă ceva?”, - se întreabă retoric ideologul războiului.
Negocierile ca paravan
Opinia că amenințarea la adresa Rusiei dinspre SUA trebuie privită cu toată seriozitatea o împărtășește și Vladimir Soloviov, propagandistul nr.1 al lui Putin. Menționând că atacul s-a produs în perioada negocierilor dintre SUA și Iran, el presupune că negocierile dintre Moscova și Kiev, intermediate de Washington, ar putea servi ca paravan pentru pregătirea unui atac asupra Rusiei.
Rușii și-au dorit atât de mult o nouă ordine mondială, au anunțat-o ori de câte ori au avut ocazia, încât acum când aceasta începe să se contureze altfel decât și-au imaginat-o ei, le vine greu să creadă și să accepte realitatea. Treptat, unii dintre ei încep să conștientizeze că au făcut o prostie mare atacând Ucraina, ruinând status quo-ul postbelic. Din cutia Pandorei pe care au deschis-o atât de imprudent ies „răutăți” pe care nu le-au anticipat. Cine să-i mai ia în serios pe oficialii ruși care sar în apărarea Iranului, reproșându-le SUA exact ceea ce li s-a spus lor când au invadat Ucraina: „Toate statele membre (ale ONU) trebuie să se abțină în relațiile lor internaționale de la amenințarea cu forța sau de la folosirea forței împotriva integrității teritoriale ori independenței politice a oricărui stat”.
Duplicitatea și ordinea mondială
Însă mai e până imperialiștii ruși își vor conștientiza propria și profunda lor duplicitate. Când Putin transmite „sincere condoleanțe pentru asasinarea liderului suprem al Republicii Islamice Iran, Seyyed Ali Khamenei, și a membrilor familiei sale”, și acuză „o încălcare cinică a tuturor normelor moralității umane și a dreptului internațional”, nimeni nu-l întreabă dacă „normele moralității umane” nu au de suferit și în Ucraina, dacă „dreptul international” nu-i apără pe cei circa 2 milioane de militari și civili, ucraineni și ruși omorâți sau răniți în războiul pornit de Rusia, dacă miile de iranieni uciși de regimul lui Seyyed Ali Khamenei, pentru că au ieșit să protesteze în stradă, nu meritau și ei „sincere condoleanțe” din partea președintelui rus?
De altfel, această duplicitate îi este proprie și „prietenului” său Xi. Retorica diferită a Chinei de după 26 februarie 2026, comparativ cu cea de după 24 februarie 2022, sare în ochi. Evitând să condamne Rusia după invazia Ucrainei, refuzând să numească acțiunile armatei ruse „invazie”, preferând să peroreze despre „criză” sau „conflict ucrainean”, în loc de „război”, Beijingul vorbește acum despre o „agresiune nerușinată” și o „încălcare gravă a suveranității și securității Iranului”. De pe o poziție ambiguă a „luării în serios a preocupărilor de securitate” simulate de Rusia, China a trecut azi pe o poziție de „condamnare fermă” a SUA și a Israelului, cerând oprirea imediată a ostilităților, ce nu a făcut și nu face în cazul Rusiei. „Preocupările de securitate” ale Rusiei se arată la Beijing mai importante decât ale Israelului, iar suveranitatea Ucrainei nu ar fi la fel de prețioasă ca a Iranului (a și spus-o ambasadorul chinez din Franța, în 2023)? Carta ONU, pe care o invocă acum și Moscova și Beijingul, convocând împreună Consiliul de Securitate al ONU, nu e aceeași ca în 2022, când Putin a ordonat invadarea Ucrainei?
Nemulțumitului i se ia darul
Nesatisfăcuți de ordinea mondială de până la 22 februarie 2026, părându-se insuportabil faptul că forța dreptului prevalează asupra dreptului forței, imperialiștii ruși au pornit războiul din Ucraina, ca să inverseze ordinea ce li se părea nedreaptă și să construiască o lume „multipolară”. De ce s-ar revolta acum de acțiunile americanilor? Nemulțumitului i se ia darul. „Situația explozivă din Orientul Mijlociu și dronele în spațiul aerian al Ciprului nu sunt conflicte separate, ci un rezultat direct al distrugerii dreptului internațional. Totul a început în Ucraina, când Rusia, un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, a încălcat în mod cinic frontierele unui stat vecin, semnalând lumii întregi că regulile nu mai funcționează”, a subliniat Georgia Meloni într-un interviu pentru Tg5. „Fără restabilirea supremației legii, care a fost distrusă în Ucraina, haosul doar se va adânci”, a adăugat ea. (apud Jürgen Nauditt, postare pe X)
PS: Un propagandist rus și-a exprimat îndoiala că americanii pot fi mediatori în conflictul dintre Rusia și Ucraina, deoarece, afirmă el, SUA ar fi provocat războiul ruso-ucrainean. Dar Rusia poate fi mediator în conflictul transnistrean? Noua etapă în procesul reglementării transnistrene, începută cu vizita noului vicepremier pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, la Tiraspol, va fi tema editorialului de miercurea viitoare.
