Recensământul din anul 2024 a arătat că în Republica Moldova locuiesc în permanență 2,4 milioane de oameni. În mod tradițional, cele mai așteptate date au fost cele cu privire la componența etnică a populației și la limba vorbită, inclusiv ce procent din populația majoritară se identifică drept români și ce procent drept moldoveni; câți dintre ei consideră că vorbesc limba română și câți moldoveneasca?
Cum arată datele statistice privind identitatea etnică și limba vorbită?
Din cele 2,4 milioane de locuitori câși are în prezent Republica Moldova, 77,2% s-au declarat moldoveni, 7,9% – români, 4,9% – ucraineni, 4,2% – găgăuzi, 3,2% – ruși, 1,6% – bulgari, 0.4% – romi și 0,5% – alte etnii. În comparație cu recensământul din 2014, atât numărul celor care s-au declarat moldoveni, cât și a celor care s-au declarat românii este în creștere. În 2014, moldoveni se declaraseră 75,3%, români – 6,7%. La recensământul din 2004, 75,8% s-au identificat ca moldoveni, și doar 2,2% – ca români.
Pentru a înțelege mai bine profilul „moldovenilor” și al „românilor” din Republica Moldova este necesar să dezagregăm datele recensământului. Din populația urbană, 70,5% se declară moldoveni, iar 9,7% – români. În zona rurală, 82,4% se consideră moldoveni, români – 6,5%. În municipiul Chișinău, 72,9% se identifică moldoveni, 13,1% – români. La nordul Republicii Moldova, 81,6% din populație se consideră moldoveni, și doar 3,8% – români. În centru, cifrele sunt următoarele: 87,8% – moldoveni, 8,7% – români. La sud, 78,2% se declară moldoveni, 6,3% – români.
În ceea ce privește limba vorbită, 49,2% din participanții la recensământul din 2024 au declarat că limba lor maternă este moldoveneasca, 31,3% – română, 11,1% – rusa, 3,8% – găgăuză, 2,9% – ucraineană, 1,2% – bulgara, 0.3% – romani, 0,2% – alte limbi. Spre deosebire de anul 2014, limba „moldovenească” este în scădere (atunci 56,9% au declarat-o maternă) iar cea română - în creștere (în 2014, 23,2% declarau că limba lor maternă este româna). Iar în 2004, cifrele arătau în felul următor: 78,4% – moldovenească și 18.8% – română.
Din populația urbană, 37,3% consideră că limba maternă este română, iar 34,2% – moldovenească. În zona rurală cifrele sunt următoarele: 60,7% – moldovenească și 26,6% – română. Luate pe regiuni, în municipiul Chișinău 48,0% din locuitori consideră că limba maternă este română, moldovenească – 28,9%. La nordul Republicii Moldova, 62,5% au declarat că vorbesc limba moldovenească, și 17,1% – română. În centrul, cifrele arată altfel: 59,0% - moldovenească, 36,3% – română. La sud, 58,2% au spus că limba maternă le este moldovenească, 24,7% - română.
Analizate în evoluție, datele despre identificarea etnică și limba vorbită arată că în ultimii 20 de ani procentul moldovenilor a rămas aproximativ același, iar cel a românilor este într-o ușoară creștere. În schimb, în ceea ce privește denumirea limbii limbii materne există clar o descreștere a vorbitorilor de „moldovenească” și o creștere a celor care afirmă că vorbesc română.
Confuzia identitară, promovată de elite politice
În mod firesc apare întrebarea de ce, după peste 30 de ani de independență, majoritatea românilor din Republica Moldova se identifică drept moldoveni, după tiparele laboratoarelor istoriografiei sovietice, iar mai mult de jumătate din ei consideră că vorbesc o limbă care științific nu există, cea „moldovenească”.
Fostul președinte al Parlamentului de la Chișinău, Marian Lupu, declara, cu 15 ani în urmă că „științific vorbește limba română, politic – moldovenească”. Peste doi ani, el s-a răzgândit, însă, și a spus că și din punct de vedere științific limba este moldovenească. Abordarea lui Marian Lupu este reprezentativă și simbolică și explică oarecum faptul de ce în Republica Moldova, după peste trei decenii de independență, societatea este divizată pe criterii identitare și încă nu există un consens privind limba vorbită. Din cauza acestei divizări, la nivel de stat nu au fost elaborate și implementate politici eficiente de integrare a minorităților etnice în societatea moldovenească.
De fapt, Marian Lupu, în mod inconștient, a arătat cine se face vinovat de lipsa de consens în interiorul românilor/moldovenilor din stânga Prutului – elita politică de după anul 1991. Republica Moldova a apărut ca stat datorită mișcării de renaștere cultural-națională bazată pe valorile românești. Aceasta mișcare a fost lansată de intelectualitatea dintre Prut și Nistru în ultimii ani de existență a Uniunii Sovietice. După destrămărea URSS, elita politică moldovenească, formată încă după tiparele sovietice, deși în condițiile independenții Republicii Moldova, a început ofensiva contra valorilor românești – identitate, limbă și istorie.
Deși la bazele statului Republicii Moldova a stat ideea românismului în stânga Prutului, de apariția lui au profitat adepții curentului moldovenist, care din 1994 au preluat puterea în Republica Moldova - agrarienii, împreună cu interfrontiștii adunați în blocul Partidul Socialist și Mișcarea „Unitate-Единство”. Aceștia au adoptat o serie de legi cu caracter identitar și lingvistic anti-românesc și au promovat, în același timp, ideologia moldovenismului de tip sovietic. Bunăoară, în Constituția adoptată în iulie 1994, articolul 13, limba de stat în Republica Moldova a fost declarată limba moldovenească. Tot în anul 1994, a fost schimbat imnul Republicii Moldova, din „Deșteaptă-te, române!” în „Limba noastră”.
În Republica Moldova niciodată nu a existat un proiect identitar românesc, elaborat de elitele politice. Dimpotrivă, identitatea statului Republica Moldova s-a dorit a fi construită pe bază identității moldovenești de tip sovietic, ambalată european la o anumită etapă.
Prima ofensivă a elitelor politice moldoveniste asupra identității românești basarabene, în renaștere după anul 1989, a avut loc în 1995. În luna martie a acelui an, guvernul de la Chișinău a decis să înlocuiască cursul de Istoria a Românilor, predată în școlile din Republica Moldova începând cu anul 1990, cu Istoria Moldovei. Inițiativa nu a reușit din cauza protestelor de stradă ale studenților și intelectualilor.
Următoarea tentativa de impunere a moldovenismului în procesul educațional a avut loc în timpul guvernării comuniștilor, în frunte cu Vladimir Voronin. Din anul 2006, Istoria Românilor a fost înlocuită în școli cu așa numită Istorie Integrată (care consta într-o combinare a istoriei universale și istoriei Moldovei). Procesul de substituire a Istoriei Românilor a început în anul 2003, când, de la 1 septembrie, în 50 de școli din Republica Moldova, cu titlu de experiment, a început să fie predată Istoria Integrată.
În anul 2012, atunci când la putere au ajuns Alianța pentru Integrare Europeană, în scoli s-a revenit la Istoria Românilor. Prin această revenire, clasa politică proeuropeană s-a reîntrors la politică identitară din anii ’90, fără a-și asuma promovarea unui proiect identitar românesc pentru etnia titulară din Republica Moldova. Subiectul identitar, ca și în cazul altor subiecte sensibile din societatea moldovenească, a rămas la discreția ritoricii politice și ideologice a partidelor pro-ruse. Mai mult, electoratul partidelor unioniste, care promovau identitatea românească în Republica Moldova, s-a contopit treptat în cel al formațiunilor politice proeuropene (inclusiv și din cauza compromiterii mai multor lider unioniști).
Dualitatea lingvistică din Republica Moldova
Dacă în politica identitară abordarea moldovenistă a fost dominantă, în domeniul lingvistic în Republica Moldova s-a instaurat o dualitate. La nivelul politicului, în discursul public, limba vorbită predominant era numită moldovenească. În mediul academic, limba studiată în școli și universități a fost (și este) limba română. După episodul din 1995, elitele politice moldoveniste nu au avut curajul să intervină, ca și în cazul Istoriei Românilor, pentru a înlocui denumirea limbii studiate în școli și universități din română în moldovenească. Deși au existat tentative, cum ar fi controversatul dicționar moldovenesc-român al lui Vasile Stati care a developat în toată splendoarea absurditatea acestui proiect pseudoștiințific.
Axarea procesului educațional din Republica Moldova pe studierea în limba română, nu „moldovenească”, a fost factorul principal datorită căruia aproape jumătate din participanții la referendumul din 2024 au declarat că vorbesc limba română. Totuși, promovarea în spațiul public a identității moldoveniste, în special de către partidele pro-ruse, a menținut percepția sovietică a denumirii limbii vorbite de către cealaltă jumăte.
De fapt, divizarea lingvistică, provocată pe criterii politice, a fost cauza principală care nu a permis limbii române să devină factorul de integrare a minorităților etnice în societatea moldovenească. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de politica identitară, clasa politică proeuropeană a reușit, în cele din urmă, să modifice articolul 13 din Constituție, astfel încât denumirea limbii de stat să devină română.
Concluzii
Cauza fundamentală a divizării societății din Republica Moldova constă în lipsa consensului identitar și lingvistic în interiorul etniei titulare. Responsabilă de lipsa acestei coeziuni este clasa politică. Pe de o parte, partidele de stânga, pro-ruse, au mers pe abordarea identitar-lingvistică moldovenistă, concepută în laboratoare istoriografiei sovietice. Pe de altă parte, forțele de dreapta, proeuropene, nu avut curajul să promoveze răspicat un proiect identitar românesc asumat care ar pune capăt divizării artificiale a etniei titulare din Republica Moldova.
Un astfel de proiect identitar nu înseamnă neapărat că el a trebui să fie unionist. Este important să nu fie antiromânesc, elaborat după tiparele sovietice, pentru a diviza și mai mult societatea.
În contextul în care Chișinăul a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană, se cere de pus capăt anacronismului identitar și lingvistic moștenit din trecutul sovietic. În caz contrar, Republica Moldova se va bălăci în continuare în confuzia identitară a celor peste 30 de ani de independență, iar Rusia va se va folosi din plin de această situație pentru a diviza și mai mult societatea din Republica Moldova și a opri, cu orice preț, integrarea ei europeană.
