Denaturarea angajamentelor Rusiei privind retragerea trupelor din Transnistria și relativizarea comunității de limbă, cultură și istorie între Republica Moldova și România sunt temele analizate în sinteza Veridica din această săptămână, pornind de la cele două declarații făcute de ambasadorii Rusiei și Germaniei la Chișinău, care au readus în prim-plan narațiuni centrale ale războiului informațional purtat de Kremlin împotriva Republicii Moldova.
La începutul secolului al XX-lea, cu aproape un sfert de secol până la formarea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, autoritățile țariste, în special cele responsabile de învățământ și Biserică, au lansat și promovat ideea existenței unei limbi „moldovenești”, „adevărate”, distincte de limba română, o limbă „falsă”, în opinia lor. Principalul obiectiv al acestei narațiuni false, în limbajul actual, era că Imperiul Rus urmărea pe această cale să slăbească legăturile culturale și identitare ale populației basarabene cu spațiul românesc și să prevină o mișcare unionistă, percepută drept o potențială amenințare separatistă.
Pe 1 septembrie 1989, la numai o zi după adoptarea la Chișinău a unei serii de legi cu privire la limba română, la Tiraspol ziarul local, „Бастующий Тирасполь” / „Tirapolul în grevă”, a început să publice un pretins reportaj „Трансильвания, дело совести”/ „Transilvania, o chestiune de conștiință”.
Presa pro-Kremlin comentează alegerile din România, scrie că NATO nu asigură securitatea membrilor săi, reia tezele false privind poporul moldovenesc și preia amenințări privind un atac nuclear rus asupra Europei
Recensământul din anul 2024 a arătat că în Republica Moldova locuiesc în permanență 2,4 milioane de oameni. În mod tradițional, cele mai așteptate date au fost cele cu privire la componența etnică a populației și la limba vorbită, inclusiv ce procent din populația majoritară se identifică drept români și ce procent drept moldoveni; câți dintre ei consideră că vorbesc limba română și câți moldoveneasca?
