Parlamentul European a programat, în plenul de la Strasbourg, marți, 8 octombrie, și miercuri, 9 octombrie, dezbaterea și votul unei rezoluții pentru întărirea rezilienței Republicii Moldova împotriva imixtiunii rusești în alegerile prezidențiale și în referendumul privind integrarea în Uniunea Europeană. Rezoluțiile Parlamentului European sunt foarte multe și nu au cum produce efecte directe. Cea referitoare la Republica Moldova are, însă, cel puțin o valoare de diagnostic politic.
O rezoluție „convenabilă” a Parlamentului European
Ca orice adunare legislativă, Parlamentul European nu poate interveni în jocul politic nemijlocit, executiv. În Uniunea Europeană, acesta se desfășoară în mai mare măsură în Consiliul European, cel al liderilor de state. Și dacă politica e la Consiliu, politicile sunt mai degrabă resortul Comisiei Europene, care e cea mai mare inițiatoare a lor prin instrumentele de finanțare și legile pe care le propune. Fiindcă, fapt mai puțin cunoscut publicului larg, Parlamentul European nu are dreptul la inițiativă legislativă. El intervine în jocul decizional prin complicatele proceduri de negociere legislativă între principalele instituții europene și ca factor corectiv – mai ales al Comisiei – prin rapoartele la inițiativele acesteia.
Rezoluția referitoare la Republica Moldova are șanse bune de a fi adoptată, ca multe altele din Parlamentul European. Dar, în contextul de mai sus, cât contează ea? Nu mai mult decât rezoluțiile unui parlament național, care nici ele n-au urmări concrete. Și atunci, e vorba de demagogie sau de ipocrizie, în sensul de dezinteres față de aderarea Republicii Moldova, acoperit cu vorbe mari, sau palavre democratice? Nicidecum.
Chiar și atunci când sunt „topical” – pe subiecte concrete –, ca cea pe care o discutăm, rezoluțiile se referă mai degrabă la principii decât la acțiuni imediate. Iar faptul că Parlamentul European pune în discuție o astfel de moțiune referitor la Republica Moldova indică deschiderea și interesul Europei față de subiect. Altfel spus, inexistența unei rezoluții nu e un lucru care ar fi fost neapărat remarcat la Bruxelles și nici o nedreptate la adresa Republicii Moldova, de care aceasta s-ar fi putut plânge. Existența ei denotă în schimb o atitudine favorabilă.
Acestea fiind zise, de cât curaj și de câtă determinare politică e nevoie pentru un astfel de gest politic? Se vede cu ochiul liber că de nu prea mult(e). Rezoluția este una convenabilă, care nu „costă” Uniunea Europeană nici gaz, nici spaime atomice în plus. În schimb, luând act de pericolul real al imixtiunii rusești în voturile din Republica Moldova, ea nu numai că ia apărarea acesteia din urmă, ci profită mai ales de ocazie, pentru a blama încă o dată Rusia lui Putin, pentru tactici murdare, amestec în treburile altei țări și tendințe expansioniste.
Contextul mai larg al aderării
Schimbă cu ceva traseul Republicii Moldova către Uniunea Europeană această rezoluție? În sens administrativ, al numeroșilor pași către aderare, nu. Spuneam însă, pe Veridica.ro, unde sunt descriși și acești pași, că traseul Republicii Moldova și Ucrainei către Uniunea Europeană este un test nu numai pentru Chișinău și Kiev, ci și pentru Uniunea Europeană. În noul context geopolitic, în care „lumea unipolară” și rolul de jandarm mondial al SUA sunt istorie, Uniunea Europeană are o nevoie urgentă de a-și construi și pune în aplicare o atitudine geopolitică consecventă, clară și luată în considerare la marile mese ale negocierilor internaționale. Iar această construcție include în mod esențial deschiderea către țările prietene, ca Republica Moldova, fie prin procese de aderare mai clare și mai rapide, fie prin „cercuri concentrice” ca acela al Comunității Politice Europene, despre care Chișinăul știe că a intrat deja în acțiune la Chateau Mimi, în iunie 2023.
În acest context, așa cum spuneam în textul menționat, estimarea președintei Maia Sandu, referitoare la intrarea țării în UE până în 2030, e poate optimistă, dar nu lipsită de realism. Pentru România, procesul de aderare a durat 16 ani, dar în noul context geopolitic, Uniunea Europeană e obligată să grăbească lucrurile, deci un interval de șase ani, ca acela estimat de președinta Republicii Moldova, ar fi o dovadă de spirit de inițiativă și consecvență politică nu numai pentru Moldova, ci și pentru Bruxelles – și acesta e „testul” geopolitic al Uniunii Europene în speță.
În acest context, moldovenii nu au decât să-și confirme opțiunile proeuropene clare de la ultimele alegeri și sondaje și să parcurgă cu competență și în mod decis complicații pași administrativi ai procesului de aderare, așa cum au făcut-o până acum, cu ajutorul unor persoane bine văzute la Bruxelles, ca ambasadoarea Republicii Moldova, Daniela Morari. Oricare ar fi imixtiunea rusească în alegerile prezidențiale și referendum și frământările politice de la Chișinău, semnalele transmise de Republica Moldova, atât din punctul de vedere al opiniei publice, cât și din cel al conducerii politice, sunt, până la proba contrarie, neechivoce din punctul de vedere al Bruxellesului, de unde și deschiderea politică și generozitatea economică a acestuia față de Republica Moldova. Iar Republica Moldova nu pare dispusă să furnizeze proba contrarie la prezidențialele și referendumul din acest an.
În orice rău istoric există un bine
Istoria e ironică. Una din afirmațiile celebre ale lui Putin, care atestă în mod clar nostalgia stalinistă și iredentismul conducătorului de la Kremlin, e aceea că destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Dacă vorbim de ironie, ea se aplică în cazul acestei afirmații în sensul că ea corespunde
realității, dar numai dacă schimbăm URSS cu Rusia - și destrămarea acesteia, cu războiul din Ucraina. Cea mai mare catastrofă geopolitică de până acum a secolului XXI, Războiul din Ucraina, nu are precedent nici în istoria europeană de după 1945, anul de încheiere a celui de-Al Doilea Război Mondial. Dar ironia merge mai departe: știm că Putin și-a dorit să anihileze Ucraina ca națiune, dar a obținut efectul contrar, crearea unei conștiințe și a unei identități comune marcate într-o țară vastă și diversă etnic și religios. Acest efect nu va dispărea nici în cazul, nedorit, în care rezistența eroică a Ucrainei va fi înfrântă, iar aceasta va fi obligată la o pace dezavantajoasă. Poate, dimpotrivă, sacrificiul tinerilor ucraineni va rămâne în istorie mai pregnant în acest caz.
Bineînțeles, aceasta nu e singura calamitate istorică în care se ascund oportunități. Exemplele sunt prea numeroase pentru a le mai menționa aici. Ceea ce e important pentru Republica Moldova, în situația creată, e că tandemul în care aceasta a intrat cu Ucraina în privința integrării europene și gesturile agresive ale lui Putin înseamnă nu numai amenințări, ci și oportunități politice. Dacă Republica Moldova nu e atât de mare și de diversă ca Ucraina, asta nu înseamnă că moldovenii nu simt că e un moment în care trebuie să opteze clar pentru propriul destin național, pentru a se defini clar ca țară. Catastrofa din Ucraina e, în acest sens, un moment istoric și politic „convenabil”, la fel cum spuneam că este proiectul de rezoluție din Parlamentul European.
Pentru ca Republica Moldova să ajungă în Uniunea Europeană, trebuie însă ca aderarea ei să fie văzută la Bruxelles ca mai mult decât convenabilă. Trebuie văzută ca necesară. Uniunea Europeană are tot interesul de a-și crea o geopolitică eficientă, care include și o delimitare precisă și cât mai avantajoasă de sistemele autoritare ca Rusia sau China și de sateliții lor. Ceea ce are de făcut Chișinăul e să ajute Bruxellesul așa cum acesta îl ajută, continuându-și traseul politic la fel de decis ca în ultimii ani. Un lucru dificil, dar marile cotituri din istorie nu sunt niciodată ușoare.