În iunie, urmează alegeri în Armenia. Societatea armeană, dar și analiștii internaționali se întreabă dacă Erevanul poate repeta experiența Republicii Moldova pentru a-și continua parcursul pro-european, luptând împotriva interferențelor ruse, deși între cele două state există și diferențe majore, cum ar fi evidenta poziție geografică diferită sau structura comerțului — Rusia reprezintă în continuare principalul partener economic al Armeniei, în timp ce pentru Republica Moldova acesta este UE, în special România.
Datorită articolelor pe care le-am scris despre războiul hibrid împotriva Republicii Moldova pentru presa internațională, am fost invitată la Forumul de Securitate organizat de Institutul de Analiză în Securitate din Erevan la începutul lui martie a.c. să vorbesc despre experiența noastră de a face față propagandei ruse, dar și despre cum acționează și funcționează falșii pro-europeni locali. La evenimentul susținut financiar de Ministerul de Externe al Marii Britanii au participat atât experți și reprezentanți ai societății civile armene, cât și foști militari britanici sau americani — de la care am aflat inclusiv că în viața unui soldat englez, de exemplu, e crucial să îți calci mereu uniforma și să îți acoperi, timp de o oră-două, cizmele cu multe straturi de cremă ca să lucească.
Voi împărtăși mai jos câteva dintre ideile cele mai pertinente din aceste zile pline, de la redefinirea securității în termeni democratici, care ne afectează viața de zi cu zi ca cetățeni, până la provocările cu care ne confruntăm și strategiile pe care le putem aplica în această perioadă tumultuoasă pentru continentul european și întreaga lume.
Acțiunea climatică drept securitate națională
Una dintre cele mai impresionante prezențe la forum a fost Irina Gaplanean, fosta viceministră a mediului din Armenia, care a vorbit despre acțiune climatică drept securitate națională — o reconceptualizare esențială pentru a atrage atenția unei mai mari părți a societății asupra problemelor de mediu și a nu le vedea drept un simplu moft hippiot.
Pentru un cititor din Republica Moldova, problemele cu care se confruntă Armenia din punct de vedere al mediului înconjurător vor avea și rezonanțe locale.
De exemplu, una dintre preocupările Erevanului este planul Turciei vecine de a construi baraje care riscă să lase o parte din Armenia fără apă.
De asemenea, Gaplanean a accentuat că 63% din energia armeană este produsă din gaz de import, iar astfel sursele regenerabile de energie reprezintă o investiție în autonomia strategică a țării, dar și în reziliența sa economică.
Fosta viceministră a pledat pentru reforme fiscale verzi, care să permită atât creșterea venitului țării, cât și a numărului de locuri de muncă și a inovației.
După Gaplanean, pierderile economice cauzate de inundații au ajuns în 2020 până la 7% în unele regiuni.
Până în 2030, o parte a populației riscă să cadă sub pragul sărăciei din cauza schimbărilor climatice, cum ar fi lipsa de apă.
Gaplanean a mai accentuat importanța unei economii naturale, care să încurajeze turismul din jurul stolurilor de flamingo care poposesc în Armenia de două ori pe an, să restaureze ecosistemul, să creeze valoare financiară prin biodiversitate.
Astfel, a precizat Gaplanean, Armenia se poate poziționa drept lider în diplomația naturală, mai ales că țara va găzdui conferința internațională dedicată acțiunilor climatice COP17, cel mai mare forum internațional care s-a desfășurat vreodată în Erevan.
După Gaplanean, Astghine Pasoian, directoarea unei fundații focusate pe reducerea costurilor energetice, a accentuat că deși capacitățile de energie solară au crescut vertiginos în Armenia, rețeaua electrică a țării a rămas în secolul XX, iar 80% din ea îi aparține în continuare Rusiei.
Pasoian a mai subliniat că pași spre o mai mare eficiență energetică, cum ar fi izolarea clădirilor sau instalarea punctului termic individual, care măsoară și reglează temperatura interioară, în blocuri, pot tăia până la 40% din consumul de energie — o situație similară cu Republica Moldova.
Este Europa pregătită să se apere?
După cercetătorul american Thomas-Durell Young, problema sistemelor de apărare ale statelor democratice este hyper-centralizarea și lipsa de transparență a deciziilor.
Deși de la marea invazie a Rusiei în Ucraina și a noii politici externe a lui Donald Trump, Europa investește mai mult în apărare, după militarul britanic Jon Searle, continentul se confruntă cu o lipsă de buget previzibil și consistent pe termen lung. De asemenea, fragmentarea pieței înseamnă că țările europene cumpără sau produc individual mai puține capacități militare la prețuri mai mari decât dacă ar face-o împreună. În comparație, SUA poate achiziționa volume mai mari la costuri mai mici.
Dar nu totul se reduce la capacitate militară și instituțională sau economie. După fostul general american Edward F Dorman, pentru a descuraja agresiunea străină, ai nevoie de infrastructură stabilă, inclusiv a sectorului energetic, lanțurilor de aprovizionare sau a sistemului financiar, dar și de coeziune socială, forță de muncă, voință politică la toate nivelurile, de la guvernare la societate și diasporă. Reziliența e posibilă doar prin mobilizarea întregii națiuni, a oamenilor de diferite vârste, genuri, din diferite zone geografice, de înțelegerea comună a pericolelor, de acțiune coordonată și de colaborare dintre sectorul privat și public. Tocmai această mobilizare generală pare să îi asigure Ucrainei rezistența în fața invaziei ruse.
După fostul locotenent-colonel britanic și NATO Glen Grant, care își împarte timpul între Estonia și Ucraina și a lucrat în peste zece țări din Europa de Est, principala metodă de a identifica un agent de influență rus infiltrat în guvern este amânarea reformelor. “Parcă îți spun da, parcă acceptă reformele, parcă sunt oameni inteligenți, dar trece un an, trec doi și reformele nu se întâmplă,” a explicat expertul Fundației de Securitate Baltică.
Apărarea psihologică în război hibrid
Cercetătorul Martin Innes a atras atenția asupra termenilor tehnologiei politice ruse, cum ar fi confruntarea informațională sau noțiunea de conflictologie, adică încercarea deliberată de a crea conflict.
După Lisa Mobrand, de la Agenția Suedeză de Apărare Psihologică, țintele hibride sunt în special sistemul mass-media și vulnerabilitățile noastre cognitive, inclusiv atenția noastră șubrezită de timpul petrecut pe rețele de socializare și pe telefon.
Sistemul media este fragil astăzi din cauza fragmentării consumului de știri și a presiunilor economice, care lasă jurnalismul de investigație, de exemplu, fără finanțare.
La nivel cognitiv, suntem mai ușor de manipulat atunci când ne simțim amenințați, când gândim cu hurta în loc să gândim fiecare, când vrem să ne protejăm identitățile cu orice preț, în fața dovezilor care ne contrazic ideile. Sigur, e de vină și algoritmul care viralizează conținut emotiv sau polarizant. Au și boții sau conturile false un efect de distorsionare a spațiului mediatic în masă. În plus, inteligența artificială e manipulată de actori maligni.
După Mobrand, e nevoie să fim atenți la narațiuni strategice răspândite în spațiul public, precum cea că “democrația nu funcționează”.
China, de exemplu, creează jocuri video aparent inocente, dar care împing de fapt anumite narațiuni istorice care îi convin regimului de la Beijing. Suedia lucrează inclusiv cu industria de jocuri video, pentru a promova mesaje de coeziune și a evita radicalizarea persoanelor care se simt deja marginalizate. Printre voluntarii grupării teroriste ISIS, mulți au jucat celebrul Call of Duty, iar teroristul norvegian Anders Brevik a recunoscut că s-a antrenat pentru masacrul din 2011 prin jocuri video.
Cultura trebuie să fie vie chiar și pe timp de război, susține Mobrand, ea este la fel de importantă ca apărarea militară. Ea înseamnă nu doar folclor, ci și cu ce se ocupă tinerii online.
După Mobrand, este vital să ne înțelegem unii pe alții mai bine, pentru a rezista atacurilor hibride asupra minților noastre.
