Republica Moldova are un nou ministru al Sănătății. Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit săptămâna trecută, după o dezbatere maraton de peste zece ore în Parlament, o premieră pentru politica moldovenească recentă.
Odată cu această învestire, este firesc să ne întrebăm: asistăm la o reconfigurare a priorităților și a modului în care înțelegem Sănătatea la nivel macro sau e doar o schimbare de fețe? Sănătatea ar trebui să fie situată, alături de educație, economie, justiție, apărare și securitate acolo sus, în ierarhia priorităților oricărui Guvern. Pentru că, fără o societate sănătoasă, nicio economie nu poate fi cu adevărat competitivă, justiția nu poate funcționa eficient, iar marile planuri de apărare și modernizare riscă, într-o țară cu o populație îmbătrânită și tot mai afectată de boli cronice și dizabilitate, să se transforme în promisiuni costisitoare care stârnesc mai degrabă ironii.
Tranzițiile politice care se desfășoară pe un asemenea fundament demografic sunt rareori solide. Pentru că lipsesc pilonii de rezistență ai unei dezvoltări durabile: speranța de viață, natalitatea, capacitatea de muncă, anii de viață sănătoasă, mortalitatea infantilă, maternă etc. Fără ele, oricât de ambițios ar fi discursul, tot într-o zonă vulnerabilă rămânem.
De aceea, am ales să trec peste celelalte domenii și să analizez Programul de Guvernare al Guvernului Alexandru Munteanu „UE, PACE, DEZVOLTARE” în ceea ce privește Sănătatea. Pentru că tocmai aici, mai mult decât oriunde, se vede dacă noul executiv vine cu o schimbare de viziune sau doar cu una de fațadă.
În căutarea reconfigurării pierdute
Programul de guvernare prezentat de guvernul Alexandru Munteanu a atras critici și poziții contradictorii din cauza (in)consistenței lui - 15 pagini în care au încăput priorități din 16 domenii diferite. Totuși, nu numărul paginilor dictează consistența și greutatea unui program de guvernare. Iar grandomania lexicală, de care suferă adesea unii lideri politici, nu adaugă greutate și nici relevanță reală unui astfel de document. Dimpotrivă, ne-am obișnuit, între timp, să citim printre rânduri. Și atunci când despuiem frazele pompoase de ornamentele lor lingvistice, ceea ce rămâne este, de cele mai multe ori, un adevăr destul de subțire.
Totuși, Programul Guvernului Munteanu pe domeniul Sănătății este redactat atât de vag și de lipsit de substanță, încât își lasă, inevitabil, un nod în gât. Recunosc, la un moment dat am vrut să cred în ceea ce juristul și fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase, numește teoria tăcerii.
Aceasta nu înseamnă nimic altceva decât o strategie de supraviețuire politică: tăcerea intenționată, menită să evite opoziția societății la eventuale reforme nepopulare.
Programul actual nu aduce nicio schimbare structurală în domeniul Sănătății pentru următorii ani. Formulările sunt fie imposibil de realizat, fie de o prudență dusă la extreme. Afirmația potrivit căreia statul va fi „garantul disponibilității sigure și gratuite a serviciilor de sănătate calitative pentru fiecare cetățean” este o promisiune frumoasă, dar pe care statul nu poate să o onoreze. Pentru că se lovește de realitatea finanțării sistemului de Sănătate.
Chiar și țările care au investit masiv în acoperirea universală cu servicii medicale, obiectiv asumat la nivel global prin Agenda 2030, n-au reușit să îndeplinească acest obiectiv. Republica Moldova nu poate transforma acest deziderat într-o promisiune realizabilă pe durata unui singur mandat, indiferent cine conduce Ministerul Sănătății. Accesul universal la servicii medicale este un principiu european, dar el nu devine realitate prin declarație politică.
Este esențial să ne amintim că sistemul de sănătate funcționează în limitele resurselor disponibile. Modelul actual de finanțare se bazează pe două surse principale: contribuțiile la asigurările medicale obligatorii și alocările de la bugetul de stat. Ambele au limitele lor.
O persoană asigurată are acces la servicii în măsura în care există fonduri bugetate pentru acele servicii pe parcursul unui an. Acest lucru este prevăzut în Programul Unic al asigurării obligatorii de asistență medicală (HG nr. 874), care spune clar că: „Volumul serviciilor medicale reprezintă totalitatea serviciilor medicale contractate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină cu prestatorii de servicii medicale și sunt stabilite în limitele mijloacelor disponibile aprobate pentru anul respectiv”. Servicii medicale sigure și gratuite pentru toți sună mai degrabă ca o ambiție veleitară, în orice caz nu putem vorbi despre un angajament ce poate deveni operațional.
În cealaltă extremă, avem promisiuni precum „promovarea prevenției”, „dotarea cu echipamente” sau „modernizarea asistenței medicale primare”, „încurajarea modului sănătos de viață”. Acestea par a fi mai degrabă obiective cuminți, scrise tocmai ca să nu deranjeze pe nimeni. Suficient de „subțiri” încât să nu creeze așteptări. Sunt fraze care ar părea că pot da o direcție clară în dezvoltarea unor sectoare ale sistemului de sănătate, dar nefiind însoțite de o viziune comună, rămân promisiuni rupte din contexte diferite. Puse laolaltă, nu construiesc o strategie, ci mai degrabă un puzzle pestriț, dar incomplet, fără coerență, fără o busolă care să indice direcția.
Această prudență lexicală are, cu siguranță, o logică politică: un limbaj ambiguu nu poate dezamăgi electoratul. În același timp, garantează mai puține motive de atac pentru opoziție. Problema este că neutralitatea și precauția nu reformează nimic, în special în Sănătate. De fapt, să o spunem în termeni direcți, inacțiunea costă vieți, în Sănătate mai ales.
Ce lipsește din Programul de Guvernare pe domeniul Sănătății: Marea (veche) omisiune - reforma spitalelor
Nici Guvernul Munteanu, din instinct de autoconservare probabil, nu pare dispus să-și asume o viziune clară privind reforma spitalelor din Republica Moldova. Iar această reformă este inevitabilă. Cu cât mai târziu se va realiza, cu atât mai mult vom suporta consecințele inacțiunii.
Cele aproape 70 de spitale publice existente astăzi sunt prea multe, prea învechite și, în multe cazuri, complet desprinse de realitățile medicale și demografice ale țării. Este greu de înțeles cum, în ultimii 15 ani, s-au succedat guverne după guverne, fără ca vreunul să răspundă la o întrebare fundamentală: de câte spitale are nevoie, în mod real, Republica Moldova? Și ce facem cu celelalte, care consumă resurse, fără să ofere siguranță și rezultate?
La fel de ireal este faptul că, într-un deceniu și jumătate, nicio guvernare nu a evaluat câte vieți se pierd anual din cauza lipsei de accesibilitate la servicii medicale sau câte sute de milioane de lei de la bugetul public sunt irosite pentru a susține spitalele neperformante, cu aparate administrative umflate și infrastructuri depășite. Ultima încercare reală de reformă de acest calibru i-a aparținut Ruxandei Glavan. Dar modul în care a încercat să o implementeze - ocolind beneficiarii direcți ai sistemului - a transformat inițiativa într-un eșec politic care, în cele din urmă, i-a costat cariera.
Chiar dacă fostul ministru al Sănătății, Ala Nemerenco, s-a bucurat de o susținere remarcabilă din partea partidului de guvernare și a Parlamentului dominat de majoritatea PAS, reforma spitalelor nu doar că nu a prins contur, ci a fost eliminată complet din strategiile și planurile de activitate ale ministerului. A fost fereastra unică de oportunitate politică, financiară și socială din ultimele decenii pentru ca această reformă să se producă. Dar ea nu s-a produs, ci a dispărut discret din documentele de politici publice, iar ministerul a compensat cu soluții de compromis: investiții masive în spitale.
Nu a contat că ele sunt prea multe, că nu există o viziune clară despre cum va funcționa acest sistem peste câțiva ani, că resursa umană este insuficientă pentru a opera toate aceste echipamente. Căci aceste echipamente sunt plătite tot din banii cetățenilor, fie prin taxe și impozite, fie, mai târziu, prin rambursarea datoriilor către finanțatorii externi. S-ar putea să descoperim în viitorul apropiat că ministerul a fost un cheltuitor generos, dar nesăbuit.
Premierul Alexandru Munteanu nu a fost întrebat în Parlament direct despre reforma spitalelor. Un singur deputat s-a referit indirect la soluțiile Guvernului privind asigurarea oamenilor cu servicii medicale în teritorii. Premierul a răspuns vag că subiectul este legat și de reforma administrativ-teritorială. Această reformă lipsește cu desăvârșire din programul de guvernare.
Spitalele regionale Bălți și Cahul - o accelerare neclară. Spitale universitare - da sau ba?
În programul Guvernului, se menționează într-o limbă româno-politică prudentă că va avea loc „accelerarea construcției spitalelor regionale Bălți și Cahul”. Această precauție vine, probabil, pe fondul exprimărilor mult prea optimiste ale guvernelor anterioare. La început, documentele oficiale vorbeau despre faptul că spitalele vor fi „construite”. Ulterior, limbajul s-a temperat: s-a ajuns la obiectivul mai modest al „elaborării și aprobării documentației tehnice”. Nici aceste documente nu au, însă, o aprobare finală, iar construcția propriu-zisă nu a început.
În Parlament, premierul desemnat Alexandru Munteanu a fost întrebat dacă poate indica un termen pentru finalizarea celor două spitale regionale. Răspunsul nu a venit. Explicația a fost una familiară: mai întâi trebuie aprobat bugetul public. Deși majoritatea banilor pentru cele două spitale vin din granturi externe, guvernul trebuie să aloce aproximativ 20% din suma totală din fonduri publice. Termenele anterioare n-au fost respectate, acum se discută ca demararea construcției celor două spitale să înceapă anul viitor.
Spitalele regionale vor fi și universitare?
Discuțiile despre crearea unui spital universitar în Republica Moldova au fost, de la o guvernare la alta, tot mai temperate, până când subiectul a dispărut complet de pe agenda publică.
Într-un interviu acordat anterior, pe vremea când deținea funcția de rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, actualul ministru al Sănătății, Emil Ceban, vorbea despre problemele legate de gestionarea clinicilor universitare din cadrul spitalelor publice. Tot atunci, el sublinia că unul dintre obiectivele universității era crearea unui spital universitar modern - o instituție care să devină cea mai bine dotată din țară, un centru de cercetare și formare medicală avansată.
În programul actual de guvernare se regăsește o formulare nouă: se vorbește despre „hub-uri de îngrijire avansată”, care ar urma să aibă și o componentă de formare și cercetare, adică baze clinice universitare. Totuși, nu este clar dacă aceste centre clinice vor fi parte din noile spitale regionale, iar dacă vor fi integrate în structura regională, nu este clar ce se va întâmpla cu actualele baze clinice universitare din spitalele publice. Acestea sunt veritabile motoare de finanțare și surse de furnizare a pacienților. Fără ele, spitalele publice ar suferi pierderi financiare serioase.
Unde sunt politicile pentru medici?
În Parlament, prim-ministrul Alexandru Munteanu a vorbit despre medicii buni pe care Republica Moldova îi are. A spus că și el, și familia sa se tratează aproape exclusiv la medicii moldoveni. A adăugat că aceștia trebuie remunerați corect.
Problema este că programul de guvernare nu conține niciun cuvânt despre retenția resurselor umane din Sănătate. Într-o țară care a devenit furnizor de personal medical pentru statele europene, unde medicii emigrează, iar îmbătrânirea cadrelor medicale atinge cote fără precedent, absența unui obiectiv clar care să corecteze această realitate nu este doar o scăpare. Este o eroare strategică. Aș vrea să cred că e una cauzată de lipsa de timp și de organizare în elaborarea programului. Și încă mai sper că Ministerul Sănătății va introduce acest obiectiv în planul său de activitate. Pentru că Republica Moldova nu poate avea un sistem de sănătate modern fără medici, fără asistenți medicali și fără toate profesiile care țin, zi de zi, în viață acest sistem.
Fosta guvernare i-a lăsat actualului ministru o misiune extrem de dificilă: să-i readucă pe medici de partea sa. Oricât de ingrat ar suna, să investești în tehnică medicală (necesară, de altfel) este mai ușor, decât să investești în oameni. Tehnica se achiziționează repede, se filmează ușor, arată bine în rapoarte și la televizor, generează „reach” pe rețelele sociale. Este o investiție imediată – se vede, se atinge, e aici și acum. Dar oamenii nu se cumpără. Cu oamenii totul e dificil. Și necesită timp, timp pe care politicienii nu îl au.
Republica Moldova poate construi spitale moderne, dar fără medici în ele, vor fi doar clădiri goale. Iar dacă vom continua să pierdem oamenii care țin sistemul în picioare, nu ne va mai rămâne nimeni care să ne salveze, nici măcar atunci când vom avea cu ce.
Ministerul Sănătății după Ala Nemerenco: între modernizare și stagnare
După patru ani de mandat, fosta ministră Ala Nemerenco lasă în urmă un sistem mai dotat. Totuși, urmașul ei moștenește un domeniu fragmentat, cu investiții vizibile, dar reforme amânate.
Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, și-a încheiat mandatul cu o conferință de totalizare, în care ea și echipa sa au vorbit despre numeroase reușite, printre care spitale modernizate, mortalitate maternă redusă, digitalizare accelerată etc.
În ultimii ani, Ministerul Sănătății a raportat investiții record - peste 4 miliarde de lei în infrastructură și echipamente medicale, dintre care 1,4 miliarde de lei au fost investite doar în spitalele raionale. S-au făcut investiții în repararea mai multor săli de terapie intensivă, reanimare, blocuri de operații. Au fost cumpărate tomografe, RMN-uri, angiografe, generatoare de oxigen. În ultimii trei ani a fost instituită o rețea națională de centre de AVC, una dintre cele mai notabile reușite ale actualei guvernări. Acum funcționează în întreaga țară 10 centre, iar funcționarea lor a dus la creșterea adresării cu 38% a pacienților cu AVC în „fereastra terapeutică”. Peste 200 de cabinete ginecologice din 71 de localități au fost dotate cu echipamente. Drept rezultat, mortalitatea maternă a scăzut, timpii de așteptare pentru unele intervenții s-au redus. Totuși, Ministerul Sănătății n-a explicat niciodată care este strategia în baza căreia s-au ales instituțiile care vor beneficia de marile investiții și care va fi rolul lor după regionalizare.
Ministerul Sănătății care l-a confruntat pe premier
Unul dintre puținele momente în care Ministerul Sănătății s-a opus deschis intereselor economice ale industriei tutunului a fost în vara anului 2024, când Guvernul promova un proiect de hotărâre favorabil industriei. Documentul prevedea reducerea accizelor pentru produsele din tutun încălzit - o măsură care urma să le facă mai accesibile consumatorilor și a creat un precedent periculos: diferențierea fiscală între produsele din tutun.
Ministerul Sănătății a emis un aviz negativ, avertizând Cancelaria de Stat că proiectul a fost influențat de consultările cu reprezentanți ai industriei. A fost o reacție rară, dar corectă - o poziționare clară în apărarea interesului public și a angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova prin Convenția-cadru a OMS pentru Controlul Tutunului.
Într-un context politic în care foști miniștri ai Sănătății au susținut deschis pozițiile industriei, intervenția Ministerului a reprezentat un act de integritate instituțională. Tot în 2024, Ministerul Sănătății a luptat să aducă în Parlament una dintre cele mai bune legislații privind controlul tutunului. Și, parțial, a reușit.
Reforme vechi, probleme vechi
În ultimii patru ani, Ministerul Sănătății a revizuit parțial cadrul legal al medicinei primare. În realitate, s-a limitat la abrogarea unor documente incoerente moștenite de la fostele guvernări. Reforma reală a asistenței medicale primare - promisă de mai multe ori - nu a avut loc. Acum, ministrul Emil Ceban promite același lucru: restructurarea medicinei de familie.
Și în domeniul sănătății publice, Ministerul a reușit să corecteze o parte dintre deciziile greșite ale guvernelor precedente, restabilind competențele privind controlul medicamentelor, acreditarea instituțiilor medicale și evaluarea calității serviciilor. Aceste atribuții fuseseră anterior transferate eronat către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, ceea ce aproape blocase activitatea instituției. Corectarea acestor erori a fost necesară, dar a lăsat prea puțin spațiu pentru reforme noi.
Fosta guvernare s-a implicat și în procesul de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar, raportând transpunerea integrală sau parțială a circa 80 de acte europene relevante dintr-un total de 133 obligatorii. Ministrul Emil Ceban a anunțat că acest proces va continua.
Portofoliul Sănătății este una din cele mai dificile misiuni pentru orice Guvern. Dar orice ministru are puterea de a alege dacă va fi doar un alt nume nou pe listă sau cel care va readuce sănătatea publică în centrul priorităților naționale.
