Seismul electoral de duminica trecută, cu epicentrul în Ungaria, a zguduit Europa și a reverberat dincolo de ocean, în SUA.
Cal troian al lui Putin și „prieten” cu Trump
Înfrângerea suferită de Victor Orban și partidul său în alegerile parlamentare a fost cu atât mai răsunătoare cu cât: 1) premierul ungar a lăsat impresia, prin acțiunile sale din ultimul timp, că este un cal troian al rușilor în cadrul UE și are, în consecință, de partea sa enormul potențial de dezinformare și manipulare al Rusiei, și 2) era simpatizat de președintele american Donald Trump, care a intervenit personal în campania electorală cu promisiuni de investiții, i-a trimis la Budapesta, pe rând, pe secretarul de stat Marco Rubio și, cu câteva zile înainte de alegeri, pe vicepreședintele J.D. Vance, să pledeze cauza „prietenului” său.
Propaganda rusă aborda tema supraviețuirii politice a lui Orban ca pe o cauză națională, fiindcă el a insistat să mențină dependența Ungariei de resursele energetice rusești, făcând abstracție de războiul declanșat de Putin, a abuzat de dreptul la veto în cadrul UE pentru a bloca un împrumut de 90 miliarde de euro destinat Ucrainei, s-a opus începerii negocierilor de aderare cu Ucraina și adoptării de noi sancțiuni aplicate statului rus agresor,
Simpatia președintelui american pentru Orban părea să fie de natură „ideologică”, premierul ungar se opunea politicii „globaliste” și „progresiste” la Bruxelles. Dar îi lega și altceva: Trump nu o fi uitat că Orbán a apreciat politica sa anti-migrațiune înainte de alegerile prezidențiale din 2016, pe care le-a câștigat. Exista și o apropiere în modul în care Orban vedea cauza războiului din Ucraina și încheierea acestuia: prin concesiile cerute de Putin. O fi contat și antipatia sa pentru Zelenski?
Întrebat de reporteri de ce s-a dus la Budapesta să-l susțină pe Orban, care, la rândul său, îl susține pe Putin, Vance a răspuns că a făcut-o pentru că Orban „este unul dintre puținii lideri europeni .... dispuși să se opună birocrației de la Bruxelles, care a fost foarte, foarte dăunătoare pentru Statele Unite”. El a precizat că Orban era uneori singurul lider european care vota „pentru a proteja interesul american”.
Resentimentul pentru UE
În linii mari, preferința SUA pentru Orban era motivată, ca și preferința Rusiei, de resentimentul pentru UE, care își urmărește propriile interese ce nu coincid întotdeauna cu interesele hegemonice americane sau ruse. Vance nu detaliază, dar e de înțeles că relațiile cu o entitate ca UE, cu un potențial economic uriaș, sunt mai complicate decât cu niște state europene separate. Și Rusia s-ar simți mai liberă în acțiunile sale imperialiste, dacă nu ar exista UE cu un potențial economic de zece ori mai mare decât al ei.
La Bruxelles, plecarea lui Orban era așteptată cu nerăbdare, căci submina unitatea, securitatea și rolul geopolitic al UE în noile condiții de după 24 februarie 2022, iar fiindcă pentru SUA și, cu atât mai mult, pentru Rusia era important statu quo, alegerile parlamentare din Ungaria au devenit câmpul unei veritabile bătălii geopolitice între trei „uriași” ai acestei lumi. Astfel, SUA și Rusia s-au pomenit deloc întâmplător aliați împotriva UE și au suferit o înfrângere zdrobitoare. E grăitor faptul că premierul britanic Keir Starmer a comentat rezultatele alegerilor din Ungaria ca fiind un „moment istoric, nu doar pentru Ungaria, ci și pentru democrația europeană”.
„Noi am subapreciat UE”, a constatat un propagandist rus. Alianța de facto a SUA cu Rusia împotriva UE este consecința abordării tranzacționiste a lui Trump în politica externă, aceasta poate aduce niște beneficii de moment, dar pe termen lung SUA vor avea de pierdut dacă vor trata Europa ca pe un adversar, nu ca pe un aliat strategic.
Interesele Ungariei
Acționând în interesul Rusiei, Orban a intrat în conflict cu Bruxelles și a ratat 35 de miliarde de euro pentru țara sa. Alegătorii ungari, în proporție de peste 2/3, nu au fost de acord cu această politică „suveranistă”, dependentă de Putin, după cum reieșea din înregistrările unor convorbiri telefonice între Orban și Putin, între Peter Sijiarto, ministrul ungar de Externe, și omologul său rus Serghei Lavrov. Orban se angaja să fie „șoricelul” care poate salva „leul” rus (ca într-o fabulă a lui Esop), iar Sijiarto îl informa pe Lavrov despre ce se discuta confidențial la Bruxelles.
Mii de oameni au ieșit în stradă și au strigat, ca în perioada revoluției din 1956, „Rusia, mergi acasă!”. Așa că discreția Moscovei nu l-a salvat pe Orban. Narcisismul l-o fi împiedicat pe Trump să înțeleagă că implicarea sa în alegeri e mai curând un deserviciu, decât o contribuție pozitivă pentru „prietenul” său. Mai cu seamă după 28 februarie a.c., când a atacat, nitam-nisam, Iranul, provocând scumpirea bruscă a petrolului, atitudinea europenilor, inclusiv a ungurilor, față de președintele american nu avea cum să fie admirativă.
Iar gestul lui Vance, care i-a admonestat pe europeni (și ucraineni), la Budapesta, pentru ceea ce făcea el însuși - încerca să influențeze alegătorii din Ungaria, a fost de o „inocență” derutantă, greu de calificat. Unii i-au zis ipocrizie, alții că era „quod licet Iovi non licet bovi”.
Pe de cealaltă parte, UE a demonstrat, ca și după alegerile din Republica Moldova, că nu este deloc un „tigru de hârtie”, că știe a lupta pentru principiile sale. A lupta deschis și, dacă e nevoie, discret. Altfel ar trebui să credem că înregistrările telefonice în care Orban apărea ca o marionetă a lui Putin au fost publicate întâmplător, că serviciile secrete europene nu au avut nicio atribuție la aceste „scurgeri” de informație.
De ce Orban și-a recunoscut înfrângerea?
Gestul acesta i-a dezamăgit pe propagandiștii ruși. „L-am supraapreciat pe Orban”, a comentat unul dintre ei. Pierzând cu un scor atât de mare, covârșitor, în condițiile când avea de partea sa principalele mijloace de informare în masă, când redesenase circumscripțiile și construise un sistem electoral care îl avantaja cel mai mult, el și-a recunoscut imediat înfrângerea, înțelegând că împotrivirea ar fi sinucigașă.
Elogiile pe care i le adresează unii simpatizanți că „nu și-a permis să distrugă democrația” sunt pur și simplu false. Cele aproximativ 35 miliarde de euro din fondurile destinate Ungariei au fost reținute din cauza neîndeplinirii unor angajamente privind statul de drept, inclusiv independența justiției, și corupția sistemică. Dar nu poți să te dai biruitor când nu ai reușit să obții nici măcar o treime din voturi. Aceasta e posibil doar în Rusia, Belarus și Coreea de Nord.
Pentru că a promis să refacă relațiile cu Bruxelles, să restabilească statul de drept și să pună capăt corupției, marea majoritate a alegătorilor ungari l-au preferat pe Peter Magyar, considerând că „suveranismul” corupt și scandalos al lui Viktor Orban nu îi mai reprezintă.
PS: „Orban n-a scos candidații din cursă și n-a schimbat regulile și legile pe durata campaniilor electorale, pentru a beneficia de avantaje exclusive pentru partidul său. El n-a divizat societatea în „buni” și „răi” sau în „autentici” și „neautentici”. El nu și-a numit rivalii politici „dușmani ai poporului”, așa cum și-a permis Maia Sandu”, a comentat liderul socialiștilor Igor Dodon. Despre această afirmație și despre retrogradarea Republicii Moldova de către revista The Economist (Economist Intelligence Unit) la poziția de „regim hibrid” în Democracy Index 2025, vom vorbi miercurea viitoare.
