Ori de câte ori Trump vorbește cu entuziasm despre discuția sa telefonică „foarte bună” cu Putin, te întrebi ce au mai pus ei la cale împotriva lui Zelenski, a Ucrainei (și, implicit, a Europei).
Pentru o lume multipolară
Oricât ar părea de nedrept, președintele american manifestă mai multă simpatie și înțelegere pentru președintele rus, agresorul, criminalul de război, care sfidează ordinea mondială stabilită în Carta ONU și alte documente internaționale, decât pentru președintele ucrainean, ținta agresiunii ruse, care dă dovadă de eroism, apărându-și țara și libertatea. Ca și Putin, Trump nu pare să pună mare preț pe Carta ONU. Depinde de rezistența Ucrainei, ajutată de Europa, dacă normele internaționale de până acum se vor mai aplica în relațiile internaționale.
Că Putin e nemulțumit de ordinea mondială de azi, ce se clatină, dar totuși mai rezistă, nu e greu de înțeles: el tânjește după „măreția” pierdută a URSS, consideră că rușii „au fost duși de nas” de către Occidentul perfid, care a luat sub aripa sa o parte din țările aflate în „sfera de influență” a defunctului imperiu sovietic („Rusia Istorică”, i-a zis Patriarhul Kirill), așa încât, azi „ridicată din genunchi”, Rusia nu mai are libertatea de cândva să dispună de soarta statelor vecine după bunul său plac.
Și fiindcă lumea bipolară nu mai poate fi refăcută, China e prea puternică pentru a o mai ignora, președintele rus dorește cu aviditate o lume multipolară, în care SUA să nu mai fie „hegemon”, iar Rusiei să-i revină „sfera de influență” ce a aparținut URSS. Iar pentru aceasta, a pus Putin ultimatum în decembrie 2021, înainte de invazia Ucrainei, NATO trebuie să se retragă la linia de până la 1997, când a decis pentru prima dată să se extindă spre est, ca să cuprindă Polonia, Cehia și Ungaria.
Fiindcă Europa unită e un pol de atracție pentru statele post-sovietice, Putin încearcă să o distrugă din interior (a pus umărul la Brexit) sau, cel puțin, să o împiedice să devină un pol geopolitic de sine stătător, capabil să-i reziste Rusiei, s-o eclipseze.
De ce se răzvrătește Hegemonul?
Și Trump are pică pe Europa. Paradoxal, și președintele american consideră că statutul hegemonic al SUA, invidiat de Putin, este nedreptățit, că țara sa e în pierdere, din punct de vedere economic, în primul rând. El consideră că statele vecine și UE profită cel mai mult de generozitatea SUA, de ordinea „globalistă” de azi (care ar fi opera democraților americani), de aceea e pornit și el cu înverșunare să refacă măreția de cândva a Americii.
Ca și lui Putin, lui Trump îi repugnă, îl stingheresc în mod evident normele internaționale care spun că, indiferent de mărimea statelor, relațiile dintre ele trebuie să se bazeze pe niște reguli de conviețuire civilizată, cu respect reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială, să excludă șantajul și aplicarea forței militare. Președintele american a hotărât să-și îmbogățească țara aplicând tarife calculate pe placul său pentru mărfurile importate din alte țări. El și-a exprimat dorința de a alipi Canada, transformând-o într-un stat ordinar din cadrul SUA și nu s-a jenat să-și exprime pofta teritorială față de Groenlanda, din motive de „securitate”, justificând astfel, indirect, invazia Rusiei în Ucraina.
În lumina amenințărilor lui Trump că Groenlanda va deveni oricum teritoriu american, ne-excluzând aplicarea forței militare, acțiunile criminale, expansioniste ale lui Putin în Ucraina își pierd exclusivitatea, capătă un fel de îndreptățire, le pot fi atribuite niște grade de comparație. Faptul că puterea lui Trump nu este absolută, ca a lui Putin, că Congresul, alegătorii americani îl pot împiedica să-și realizeze planurile ilegale, pune sub semnul întrebării rostul unor asemenea demersuri, dacă nu cumva scopul lor e anume acela de a-l asista pe Putin. Pare absurd, nu-i așa? De altfel, întâmplător sau nu, și războiul lui Trump împotriva Iranului, după ce bombardase această țară și anunțase că a distrus potențialul ei de a produce arme nucleare, a provocat explozia prețurilor la petrol și a favorizat Rusia, care întâmpina probleme în finanțarea războiului său.
Money, money...
Sare în ochi că Trump nu mai pune, ca Biden, problema legalității, a respectării dreptului internațional, el nu cere încetarea bombardamentelor și retragerea trupelor ruse din Ucraina, ba chiar îl presează pe Zelenski să renunțe a mai apăra Donbasul, să-i cedeze lui Putin teritoriile râvnite de el atât de mult. Președintele american vorbește despre pierderile de vieți omenești, dar din unghiul capitulării Ucrainei, nu a renunțării lui Putin, nu a opririi acțiunilor criminale ale armate ruse în Ucraina. Nu dreptul internațional, despre care nu spune un cuvânt, ci posibilele afaceri și profitul ratat în relațiile cu Rusia sunt motivele implicării sale, și nu ascunde acest lucru.
Rolul SUA de bastion al democrației, al lumii libere, al ordinii internaționale postbelice nu-l motivează în niciun fel. Make a deal, încheie o înțelegere, ca să faci bani cu Rusia, îl îndeamnă el pe Zelenski. Și Putin încearcă să mențină interesul lui Trump pentru bani, propunând tot felul de proiecte grandioase, cu cifre de afaceri astronomice, inclusiv să cumpere, de exemplu, chiar activele companiei Lukoil, sancționate de SUA.
La 18 septembrie 2026, Donald Trump a promulgat legea, adoptată de Congresul SUA, care îi oferă președintelui Statelor Unite autoritatea de a introduce tarife vamale de până la 100% asupra tuturor bunurilor importate din țările care se află în topul cumpărătorilor de petrol sau gaze naturale din Rusia (cum ar fi China sau India) ori care ajută la ocolirea restricțiilor prin intermediul „flotei fantomă” de petroliere. Refuzul Rusiei de a opri războiul barbar din Ucraina i-a motivat și pe reprezentanții democrați, și pe cei republicani să strângă șurubul sancțiunilor, ca Putin să obțină cât mai puțini bani pentru a finanța „operațiunea militară specială”. Trump s-a opus mult timp adoptării unei asemenea legi, apoi a acceptat-o, fără însă a o pune în aplicare.
La nicio lună, pe 9 octombrie, el a anunțat că s-a înțeles, prin telefon, cu Putin ca Rusia, țară sancționată de SUA, să furnizeze pe piața americană un anumit volum de motorină, pentru a scădea prețurile la combustibil pe piața americană (și a influența rezultatele alegerilor în Congresul SUA, vom adăuga noi). Înainte de aceasta Trump i-a cerut lui Zelenski ca armata ucraineană să nu mai lovească rafinăriile rusești, căci din această cauză, nu din cauza războiului SUA cu Iranul, au crescut prețurile la motorină și fermierii, transportatorii americani au de suferit. Există o lege adoptată de Congresul American în 2022, care interzice cumpărarea petrolului și produselor petroliere din Rusia, dar respectarea propriilor legi nu mai pare a fi o normă în SUA. Ca să nu mai vorbim despre principialitate sau consecvență.
Se crede în mod ciudat, nu se știe de ce, că relativismul moral, inconsecvența, neîndeplinirea angajamentelor internaționale, răsturnarea ordinii mondiale instituite chiar de SUA, umflarea mușchilor, desconsiderarea țărilor vecine, aliate și încurajarea dictatorilor vor reda măreția „de altă dată” a Americii.
Americanii gândesc altfel
Însă majoritatea americanilor, dacă e să credem sondajelor, apreciază tot mai puțin o asemenea politică eratică, voluntaristă, ce compromite America. Ei nu cred că Ucraina, care se apără de agresiunea rusă, ar cauza creșterea prețurilor la combustibil, considerându-l vinovat chiar pe președintele SUA care a început războiul în Iran, iar acum arată cu degetul la Zelenski, cerându-i să nu răspundă cu lovituri la loviturile Rusiei asupra sectorului energetic ucrainean, afirmând că e timpul ca ucrainenii să-și aleagă alt președinte care ar accepta Deal-ul propus de Trump: retragerea armatei ucrainene din teritoriile ucrainene pe care Putin le-a introdus în constituția sa.
S-a mai aflat că Kievul ar fi fost șantajat că SUA nu-i va mai oferi acces la Starlink și informații obținute prin satelit și nu va mai vinde europenilor armament destinat Ucrainei. Știrea că un vas cu combustibil rusesc se apropie deja de țărmul Americii sugerează că, de fapt, afacerea dintre Trump și Putin era făcută mai demult, mult înainte de a discuta ei la telefon.
Mesajul lui Trump către Ucraina este acum foarte limpede, acțiunile președintelui american arată ca o încercare de a forța Kievul să capituleze, a scris, la 12 octombrie, în The Atlantic, Anne Appelbaum. „În ultimile 72 de ore, Donald Trump a renunțat la orice pretenție, a spulberat câteva decenii de politică americană, și a subminat 18 luni de diplomație proprie. El a ridicat sancțiunile asupra importului de motorină din Rusia, în contradicție cu litera și spiritul legilor pe care le-a semnat el însuși. El a amenințat că va înceta schimbul de informații (intelligence), dacă aceasta nu acceptă să nu mai atace rafinăriile rusești, cerând astfel Kievului să renunțe la cea mai eficientă armă a sa, fără a pretinde nimic în schimb din partea Rusiei. Nu a criticat atacurile rusești asupra centralelor electrice sau a fabricilor din Ucraina, nici măcar pe cele deținute de companii americane. Nu a transmis condoleanțe pentru recentele decese ale unor copii ucraineni în urma bombardamentelor rusești”, afirmă jurnalista americană.
„Cum îl veți face pe Putin să respecte încetarea focului?" – a fost întrebat Trump de un jurnalist.
Trump: „Cred că ceea ce se întâmplă este că el vrea să facă o înțelegere și trebuie să-l facem pe Zelensky să vrea să facă o înțelegere”. Atenție la „trebuie să-l facem pe Zelenski”. „În mai puțin de doi ani noi am parcurs drumul de la situația în care nu aveam niciun atu până la situația „nu folosiți atuurile voastre”. Aceasta este o adevărată realizare”, a ironizat ministrul ucrainean de externe Andrei Sibiga, în cadrul conferinței de securitate de la Varșovia.
Ce îi deosebește pe Putin și Trump
Și astfel ajungem la deosebirea dintre Trump și Putin. În timp ce primul nu-și prea bate capul de aspectul moral al acțiunilor sale, de impresia ce o lasă cetățenilor americani în general, Putin ține mult să-și justifice acțiunile criminale, să le dea o tentă morală: nu noi am început războiul, deși el l-a început, nu noi am bombardat primii (deși au bombardat), noi răspundem la bombardamente, nu ne interesează teritoriul ucrainean, deși insistă ca armata ucraineană să se retragă din Donbas, regiunile Herson și Zaporojie, noi demilitarizăm și denazificăm Ucraina, îi apărăm pe vorbitorii de limbă rusă etcetera....
Prudența Europei
De menționat, politica foarte prudentă a Europei, care încearcă din răsputeri să evite o ruptură cu SUA, înțelegând că Trump este un fenomen temporar, și în același timp punând bazele unei politici autonome de securitate și apărare, care să apeleze la propriul potențial deloc neglijabil. Volens-nolens, Europa e pe cale să se transforme într-un pol geopolitic greu de ignorat, capabil să reziste la o eventuală înțelegere dintre Putin și Trump.
Tactica țărilor est-europene, împinse să joace rolul de cai troieni, ai lui Putin sau Trump, în Europa, este, în majoritatea cazurilor, la fel de atentă, în pofida apelurilor trumpiștilor sau putiniștilor locali, care fac gesturi demonstrative de loialitate față de SUA și de dispreț pentru Europa. Convergența dintre trumpiști și putiniști, fie sinceri, fie plătiți, e de asemenea enigmatică. Uneori între ei nu există nicio diferență. Ca și enigma relației dintre Trump și Putin, relația dintre trumpiștii și putiniștii locali mai urmează să fie descifrată, dar ceea ce s-a văzut până acum e pur și simplu dezgustător.
