Una din prioritățile Maiei Sandu ar trebui să fie destructurarea rețelei Șor

Una din prioritățile Maiei Sandu ar trebui să fie destructurarea rețelei  Șor
© EPA / DUMITRU DORU   |   Alegeri prezidențiale în Moldova

Cum ar trebui să fie cel de al doilea mandat de președinte al Maiei Sandu? Am discutat cu jurnaliști și analiști politici despre provocările acestui mandat, în lumina alegerilor din SUA, dar și din perspectiva scrutinului parlamentar de anul viitor.

 

 

Mariana Rață, jurnalistă de investigație, realizatoarea emisiunii Cutia Neagră, TV8

Cred că în al doilea mandat, Maia Sandu va avea confruntări cu propriul partid. Sper că va avea timp să se implice mai mult în luarea unor decizii în cadrul PAS, chiar dacă nu e membră de partid. E clar că PAS nu e gratuit ținta unor critici, în primul rând din partea celor care i-au votat în alegeri, nu doar dinspre cei răuintenționați.

Sunt așteptate unele demisii, dar nu de fațadă. Maia Sandu va avea nevoie de capacitatea de a le cere unor membri ai echipei să facă câțiva pași în urmă acolo unde e necesar. Vreau să văd mai mult curaj în raport cu cei care nu-și fac munca — să vorbească și despre domenii administrate de PAS. Nu e un lucru rău pentru partid.

Oamenii sunt supărați pe bună dreptate pentru scuzele prin care se justifică niște nereușite în economie și în justiție. Nu mai putem vorbi atâta timp despre cum nu atragem investiții. Ucraina chiar în război a atras investiții.

O altă provocare este reconcilierea societății. Eu nu sunt de acord cu narațiunea Moscovei că noi suntem divizați. Dar rezultatele arată că mulți nu sunt mulțumiți de modul în care merg lucrurile. Sper ca Maia Sandu și echipa sa să meargă în nordul și în sudul țării, la oamenii afectați de propaganda rusă, pe care noi trebuie să îi recucerim ca țară.

Alegerile au arătat că oamenii își doresc un viitor european. Dar ei nu vor accepta incompetența.

Chișinăul a votat în premieră un primar pro-rus (chiar dacă acesta a încercat să renunțe la imaginea sa de până atunci), pentru că incompetența a fost prea mare. Ulciorul ăsta nu poate merge la infinit la fântână doar livrând emoții și pericolul rus. Oamenii vor să vadă competență.

Pe domeniul justiției, e important ca Maia Sandu să lărgească cercul celor care o consultă. Dacă aceiași oameni o consultă în domeniu de patru ani, poate problema nu e doar în sistem, ci și în ei. În justiție nu mai poți da vina pe hoți. Sper că Maia Sandu va putea să trimită niște mesaje spre oamenii buni din sistem.

Când președinta Sandu a vorbit despre renunțarea la mănușile albe în reforma justiției, ce a avut în vedere? Nu vă puneți oamenii din justiție împotrivă, nu-i înrăiți, învățați să comunicați cu ei. Cei mai toxici oameni nu mai sunt acolo. Oamenii cu care se bat ei (PAS) sunt rebeli, e bine ca ei să existe, asta e democrația. Nu e serios și nici productiv și nici eficient să se lupte cu aceștia. Maia Sandu și PAS trebuie să se concentreze să le ceară oamenilor care au venit după vetting să livreze — în CSM, CSP, la Curtea Supremă. Președinta Sandu trebuie să ia o decizie în legătură cu oamenii care administrează domeniile anticorupție.

Sper să ofere sediu Procuraturii Anticorupție rapid. Rupeți cercul, dați sediu, dacă nu se livrează nici după, probabil e nevoie de schimbări. E clar că aceștia au un mandat protejat de lege, însă lipsa de viziune și de rezultate nu poate fi protejată de lege, chiar dacă eu înțeleg că rezultatele în anchete durează mult mai mult decât investigațiile jurnalistice.

Pentru investigația TV8 despre vacanța lui Stoianoglo de la Karlovy Vari plătită de sponsorul lui Șor, noi am așteptat patru zile confirmare de la surse din Cehia. Însă procurorii nu pot miza pe surse credibile, ei trebuie să aducă ei înșiși dovezi. Dacă punem o presiune prea mare asupra lor, ne vom pomeni în situația din anii lui Plahotniuc, când procurorii trimiteau în judecată dosare în care lipseau probe. Asta am văzut și în România, în perioada Kovesi. Nu ne dorim dosare la CEDO. Vrem muncă calitativă, dar rapidă.

În privința investigării coruperii alegerilor din Găgăuzia, deja e rea credință că durează atât instrumentarea dosarului de către procurori și CNA. Ancheta a fost afectată și de schimbări la nivel de reforme în parlament - ba CNA lucra împreună cu procuratura, ba separat.

Vettingul trebuie să se încheie mult mai repede. El a devenit deja o problemă și nu o soluție. Oamenii corupți care știu că vor pleca, iau mită la maxim, pentru că instituțiile care ar trebui să le dea peste mână sunt la fel în vetting. Cei care fac vetting trebuie să asculte ce greșeli li se spune că fac și să schimbe procesul din mers.

Petru Culeac, Moldova Development Institute

Prioritatea numărul unu pentru Maia Sandu este maximizarea rezultatului la alegeri. Fără o majoritate sau, cel puțin, o coaliție stabilă pro-europeană, mandatul său va fi marcat de lupte de putere. Maia Sandu are nevoie să comunice cu toate forțele pro-UE, fie și declarate, ca să pregătească terenul pentru scenarii de coaliție.

În același timp, trebuie să ținem cont de faptul că Rusia încearcă să saboteze din interior mișcările pe care nu le poate combate, cum a fost Renașterea Națională. Rusia ia în considerare și prezența unor forțe pro-ruse — unele pretins pro-europene — în interiorul UE.

 A doua prioritate pe care o are Maia Sandu este destructurarea urgentă a rețelei lui Șor și a actorilor ruși și pro-ruși infiltrați în structurile statului. Mă tem că fără acest pas, alegerile sunt compromise. Practic, asta înseamnă asigurarea securității statului.

 Trei: e nevoie de redresarea economiei pentru a crea beneficii pentru straturile cele mai sărace și marginalizate ale societății. Oamenii se simt neglijați, uitați și Șor vine și le oferă ceva de făcut. Astfel, ei devin simpatizanți, coordonatori etc. Acel pensionar care se plictisea privind seriale acasă se simte brusc important. PAS trebuie să vină cu o altă ofertă să îmbunătățească viața acestor oameni sărăciți, dezamăgiți, uitați.

În al patrulea rând, trebuie dezvoltat un dialog cu elitele din Găgăuzia și intensificat dialogului cu Transnistria. Populația din Găgăuzia urmărește strâns poziția elitelor de la Comrat.

Maia Sandu și PAS trebuie să le ofere ceva în schimb. Ipotetic vorbind: dezmembrezi mijlocul rețelei, le oferi ceva în schimb, îi implici în alte inițiative de amploare care să le fie și lor interesante.

Pe locul doi după investițiile UE în Republica Moldova e Găgăuzia, dar lumea nu știe și nu crede asta. Alte mesaje prind la oamenii de rând și asta e ceva ce trebuie să gândească Centrul de Combatere a Dezinformării și comunicatorii. Găgăuzii vor atenție și respect. 

 Cinci: trebuie asigurată eficacitatea și continuitatea procesului de negocieri cu UE prin oameni pregătiți, de cel mai înalt calibru, în instituțiile statului. Aș vrea să văd că se pune accent pe atragerea fondurilor de pre-aderare, care să fie orientate spre toate straturile sociale și să fie comunicate pe toate căile.

Este nevoie de dezvoltarea unui mesaj unificator atât din partea Maiei Sandu, cât și din partea PAS, indiferent de statutul social sau regiunea din care fac parte cetățenii.

Alina Radu, directoare a Ziarului de Gardă

Partidele proeuropene trebuie să aibă liste excelente de candidați, să facă campanii active până la sânge.

Cu oamenii cărora le-au fost cumpărate voturile cineva trebuie să fi început să lucreze de ieri.

Moscova va continua să acționeze. E nevoie de o muncă enormă cu oamenii din sate și orașe, în special din raioanele din nord și din sud, care nu s-a făcut de 30 de ani.

Maia Sandu va trebui să arate fermitate, să zică ce și unde nu a mers, să aleagă alți oameni dedicați și integri în guvern. Nu a rămas deloc mult timp, dar totul depinde de ce se va întâmpla în următoarele șase luni, apoi ea poate să își ajusteze strategia pentru următorii 3 ani și jumate.

Dacă proeuropenii nu iau majoritate, ținta candidatului antieuropean am văzut că a fost mass media independentă și societatea civilă. Asta înseamnă că mass media independentă le strică afacerile ideologice  pro-rușilor. Dacă aceștia vin la putere, ei vor readuce posturile TV rusești, dezinformarea, se va deschide larg poarta pentru Rusia în Republica Moldova. Putin va putea veni nu doar cu specialiști în propagandă, ci și cu tancuri.

Să fie scoși în față oameni care livrează rezultate. Au fost unele persoane care s-au complăcut în funcția de parlamentar, s-au îmbrăcat în palton alb și în cizme albe. Acum nu mai este timp de umblat în palton alb. Acum e doar timp de mers prin zonele afectate de dezinformarea rusă și de schemele lui Șor, să câștige cât mai mult teren. Să comunice mai bine și mai mult.

Eu am făcut într-o doară, la un moment de furie, o solicitare pe Facebook, și am zis, ca cetățean: Dragă poliție, vreau să văd zi de zi ce se face pentru destructurarea fraudei. Am fost plăcut surprinsă să văd că poliția chiar a comunicat zi de zi. Imediat cetățenii au început să facă presupuneri că nu lucrează justiția și procuratura. A fost livrată peste câteva zile acea listă de oameni care au colaborat cu rețeaua Șor. Presiunea a fost atât de mare, încât a pus într-o poziție incomodă procuratura și atunci societatea a livrat, fiecare și-a sunat rudele sau consătenii. Ar trebui să comunice zi de zi și poliția, și justiția, și, pe lângă asta, să învețe de la Șor.

Șor a creat o rețea care a funcționat. Când ne uităm la investigațiile noastre, vedem că reprezentanții lui îl telefonau personal pe fiecare om care participa la inițiativele lui, îi mulțumeau, îi spuneau că e important etc. Fie că e vorba de primării, de biblioteci, de școli, de autorități raionale ș.a.m.d, să adune oamenii exact așa, dar pentru cauze democratice și să le zică pe urmă mulțumesc că v-ați implicat, la fiecare om în parte. Fie că au strâns gunoiul, fie că au vorbit despre dezinformare.

Erau mulți oameni care s-au alăturat schemei nu din sărăcie, ci din lipsă de comunicare, din dorința de a fi utili. Sunt sigură că în orice comunitate se găsesc 1000 de lei pentru ca pensionari să aibă grijă de copii, de exemplu.

Armand Goșu, istoric, analist politic

La alegerile parlamentare viitoare din Republica Moldova, Rusia va susține partidele pro-ruse sau o coaliție cu partide pro-ruse și pro-europene. Ei preferă să susțină guverne cu bani de la Bruxelles și o vor păstra pe Maia Sandu doar în vitrină, ca ea să meargă să aducă fonduri UE. Ei au de recuperat banii pe care i-au investit în această campanie.

Maia Sandu are nevoie de un refresh, de oameni noi, cu idei noi la guvernare. Trebuie să comunice mai bine. Nu trebuie lăsată singură. Cei din PAS trebuie să iasă mai mult în spațiu public, să iasă cu mesaje secundare. Să meargă în Găgăuzia și să discute cu oamenii de acolo, pentru că cei de acolo zic: “Nas ne uvajaiut”.

Mă bucur că alegerile din Moldova au avut loc înainte de cele din SUA.

Alegerile din SUA nu vor fi dezastrul anunțat din presă. Practic alegem între izolaționiști și cei care prioritizează China. Oricum e rău pentru Europa de Est.

Depinde de ce se întâmplă în Ucraina, de capacitatea ei de a rezista. Dacă nu are suport serios din Vest, mai ales din SUA, Ucraina o să poată rezista jumate de an, un an. Rușii ne trimit semnale prin diverși propagandiști că Moscova nu e deschisă spre niciun compromis, ci vrea să ia toată Ucraina. Dacă pierde Ucraina, Moldova nici măcar desert nu e, va fi ceva ce va rămâne între dinți. România va avea graniță cu Rusia.

Un scenariu optimist care pleacă de la bază reală este că Trump e cel care a salvat Ucraina pentru că a dat rachetele Javelin, a instituit cele mai grave sancțiuni împotriva Rusiei, a închis consulate generale ruse pe tot teritoriul SUA, a aprobat bombardarea mercenarilor Wagner în Siria, când Putin se jura că nu are nimic cu ei. Iată câteva exemple care minează teoria că Trump ar fi agent rus. Uite că din contra, a fost mult mai decis în niște măsuri care au fost clar anti-rusești. Rușii n-au nevoie de o Americă cu Trump, ci să creeze haos în America. Trump e agentul haosului. Trump e imprevizibil. Ar putea fi mult mai bun pentru Ucraina, Moldova, dar știm? Nu știm. Declarațiile de până acum ale lui și ale oamenilor din anturajul lui au fost clar împotriva Ucrainei. E cel mai imprevizibil om de pe planetă.

Timp citire: 10 min