Criza energetică pe care Rusia ar putea-o provoca regiunii separatiste transnistrene și implicit Republicii Moldova a împărțit opinia publică în două tabere. Există acea tabără a “hardlinerilor” (inflexibililor - n.r.) care doresc cu orice preț reintegrarea regiunii în virtutea dreptului legitim constituțional al Republicii Moldova ca autoritățile de la Chișinău să controleze tot teritoriul țării pe ambele maluri ale Nistrului.
Pe de altă parte, există și acea tabără care vede reintegrarea prin lentilele unui proces lent, incluziv, care dorește mai întâi o democratizare a spațiului și mai apoi reabsorbție graduală a acestuia care să se ghideze după politica pașilor mărunți din cadrul vechii strategii politice “3D” - demilitarizare, democratizare, decrimininalizare.
Jocul Rusiei este extrem de periculos, dar în același timp poate reprezenta și o oportunitate pentru Chișinău. Este o sabie cu două tăișuri prin care Moscova fie, popular și metaforic vorbind, bagă mortul în casa Chișinăului, fie le oferă autorităților de la Chișinăul posibilitatea să recapete controlul asupra celui mai bine înfipt avanpost al Rusiei în Europa de Est.
Manevrele perfide ale Rusiei comportă mai multe aspecte pe care ar trebui să le menționăm. În primul rând, Rusia nu depinde doar de teritoriul Ucrainei pentru a aduce gazul în Republica Moldova, respectiv regiunea transnistreană. Data de 16 decembrie este termenul la care Gazprom putea face rezervările volumelor de gaze care ar fi trebuit aduse până la granițele Republicii Moldova. Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate de transport pe gazoductul Trans-Balcanic pentru luna ianuarie 2025.
Acest lucru denotă clar intenția Rusiei de a crea probleme actualei guvernări pro-europene de la Chișinău în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor. Totodată, Moscova arată încă o dată că nu îi pasă de proprii cetățeni din stânga Nistrului care vor fi lăsați în frig în această iarnă cu scopul de a crea o criză umanitară care, evident, va fi aruncată propagandistic pe umerii Republicii Moldova prin dezinformare. Și am văzut asta recent în Abhazia, regiune separatistă trasă în oglindă cu Transnistria.
Cea mai mare temere a Chișinăului este că nu va putea gestiona o criză umanitară care ar putea veni de peste Nistru. Republica Moldova a susținut mereu că pe malul stâng trăiesc cetățenii săi și astfel nu își va putea permite să stea cu mâinile în sân. Cu toate acestea, Chișinăul nu are nici bani, dar nici nu ar fi corect că suplinească Rusia ca sponsor al existenței unei regiuni separatiste și a unui regim cleptocratic care spoliază această mică fâșie de pământ de mai bine de trei decenii. Orice inechitate de ajutor față de cei de pe malul stâng, va genera automat nemulțumire în rândul cetățenilor de malul drept.
Riscuri și amenințări de securitate
Singurul lucru pe care Chișinăul îl poate face acum în ce de-al doisprezecelea ceas este să ceară ajutorul partenerilor externi.
De altfel, Republica Moldova ar fi trebuit să facă asta de mult și să încerce mai mult lobby pentru crearea unui “fond Transnistria” cu ajutor financiar al partenerilor externi, deoarece căderea Transnistriei, într-un fel sau altul, era anticipabil și inevitabil. Chiar dacă și la nivel politic s-a ventilat mult ideea unei “Platforme Transnistria”, pe modelul “Platformei Crimeea” din Ucraina, Republica Moldova are deja un instrument-platformă pe care acționa în acest sens.
Este vorba de “Platforma pentru Parteneriat pentru Republica Moldova”, o inițiativă diplomatică a României de la începutul anul 2022, la care au achiesat rapid ca parteneri Franța și Germania. Această platformă a fost folosită intens pentru gestionarea crizelor gazelor din toamna anului 2022 și a primirii refugiaților ucraineni după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din februarie același an. Cu puțină viziune și diplomație, Chișinăul ar putea reactiva această platformă pentru reintegrarea Transnistriei și evitarea unei crize umanitare pe care nimeni nu și-o dorește astăzi în Europa.
Rusia își dorește, se pare, împingerea crizei militare din Ucraina înspre una umanitar-economică în Republica Moldova cu dezvoltări incerte. Acest lucru ar putea echivala cu incapacitatea Chișinăului de a mai avea o coaliție de guvernare pro-europeană după alegerile parlamentare de anul viitor și posibilitatea instalării la Chișinău a unui guvern pro-rus care ar da mari bătăi de cap tuturor din regiune. În primul rând Ucrainei și României și in extenso statelor UE.
Lucrurile sunt complicate, dar Chișinăul trebuie să abandoneze acest comportament reactiv în cazul regiunii transnistrene și să gândească cu cel puțin doi pași înainte o strategie de reintegrare. Scuza că în Transnistria există circa 20.000 de oameni din structurile paramilitare care ar putea ataca Republica Moldova nu ține.
Republica Moldova se află astăzi între doi vecini cu experiență militară și capabilități militare. Vorbind foarte franc, Ucraina așteaptă cel mai mic semnal să intre și să facă curățenie în Transnistria, iar România nu va sta cu mâinile în sân în scenariul unui atac al malului drept de către trupele rusești și structurile paramilitare controlate de Rusia în regiunea transnistreană.
Republica Moldova nu se mai află în situația din 1992, acum are vecini puternici și parteneri occidentali care au zis nu numai o dată că Republica Moldova intră în aceea “zona roșie” pe care nu vor accepta ca Moscova să o treacă.
Acei “hardlineri” de care vorbeam mai sus înțeleg foarte bine situația și cer curaj, în timp ce tabără moderată din care face parte și guvernarea nu vrea o escaladare a crizei spre un astfel de scenariu și vorbește mereu de variante de reconciliere pacifiste.
Temeri politice și stângăcii cauzate de obtuzitate strategică
Totuși, există impresia că actuala guvernare se mai teme de lucrul de care se vorbește mai puțin deschis. Anume reintegrarea forțată, pe repede-înainte fără democratizare, a crica 350.000 de votanți. Cu precădere acești cetățeni, fie ei și ai Republicii Moldova, în marea lor majoritate sunt persoane crescute cu o adversitate extremă față de Chișinău și de Europa. Ei sunt prizonierii “Ruski Mir” din punct de vedere informațional și sunt atașați valoric de acest spațiu.
Ei pot reprezenta acel “cal troian” pe care Rusia îl vrea infiltrat în viața politică a Chișinăului spre a înclina balanța, și așa una sensibilă, spre abandonarea drumul european. Ori, guvernarea pro-europeană de la Chișinău tocmai asta vrea: să prevină ca soarta țării să nu fie hotărâtă de astfel de persoane, cărora nu le poți anula dreptul constituțional la vot din moment ce îți este cetățean. Nu poți spune că, în cazul unei reintegrării - să zicem de mâine - un cetățean al Republicii Moldova din stânga Nistrului, va putea vota abia la următorul ciclu electoral parlamentar din 2029.
Rusia știe acest lucru și vrea să-l exploateze printr-un mecanism de votare care nu poate fi restricționat, deoarece nu ar fi democratic.
Practic, guvernarea decontează acum anumite greșeli tactice din trecut pe ceea ce înseamnă racordarea la UE și acel contract acordat stupid printr-o licitație care miroase de la o poștă a fi una trucată, către o firmă indiană care va face racordarea cu România pe o linie de înaltă tensiune - Isaccea (România) - Vulcănești - Chișinău - abia spre finele anului 2025. Și asta cu ceva noroc și ajutorul providenței într-un scenariu fericit.
Atunci licitația a fost pierdută la o diferență de 30.000 de dolari, la un contract de 27.000.000 de dolari și Chișinăul putea cerea repetarea licitației, dar nu a făcut-o, chipurile pentru că ar fi supărat Banca Mondială și ar fi fost reluate procedurile de licitație ce ar mai fi durat câteva luni.
Așadar, suntem în situația în care nu avem vreo certitudine că firma indiană va finaliza lucrarea în timp și nici că va avea standardul de calitate necesar.
Guvernarea, și cu precădere ministerul condus atunci de Andrei Spânu, trebuia să-și asume această greșeală tactică, la fel și bălăceală în prețul de “dumping” de care s-a bucurat pe energia ieftină produsă la Cuciurgan cu gaz gratis de la Gazprom, beneficiind de schema oneroasă pusă pe roate dintotdeauna.
Aceeași Românie, care a fost privată de un contract de interconexiune, a anunțat zilele trecută că va oferi energie electrică la un preț subvenționat către Republica, nu cu mult mai mare decât cel de “dumping” de la centrala MoldGRES. Nici măcar nu este vorba de bani, ci de o conexiune strategică ratată, pe care firmele românești ar fi terminat-o mult mai devreme și asupra cărora ar fi existat mai multe pârghii de acțiune.
Republica Moldova nu trebuie să fie salvată nici de gazul gratis care vine în Transnistria și de care beneficiază și ea prin schemele oneroase de cumpărare de energie ieftină, nici de ajutorul României cu plafonări și subvenționări a prețului energiei electrice, ci trebuie să-și formuleze politici clare de parteneriat și să-și asume mai curajos, inclusiv reintegrarea Transnistriei.
Slaba guvernare, deciziile ratate și lipsa de curaj în acțiuni nu vor asigura niciun succes. Dacă la început de mandat, PAS avea scuza plauzibilă a unei lipse de experiență, acum după aproape patru ani de guvernare trebuie să iasă din zona de confort, timiditate, nepricepere și să pună mâna să rezolve crize majore și prin curaj intern, nu numai să dea fuga la vecini sau parteneri externi.
Demnitatea are un preț, la fel ca și supraviețuirea, iar pentru asta este nevoie de oameni de stat care să ia decizii curajoase și să nu se mai bată în piept “că au scăpat de dependența gazului rusesc”, când de facto exploatau schema gazului rusesc din Transnistria și procurau energie electrică ieftină. Lucrurile trebuie spuse pe nume și, mai important, trebuie căutate soluții asumate de a rezolva rapid criza care se profilează în regiune. Dacă am analiza retrospectiv programul de guvernare al PAS din 2021, una dintre ultimele sale priorități la guvernare - dosarul transnistrean - este pe cale să devină astăzi “prioritatea zero”. Rămâne de văzut cum va intra în istorie PAS, după această posibilă criză, deoarece gunoiul nu poate fi băgat la nesfârșit sub preș.
