În ciuda creșterii declarate și a afirmațiilor privind stabilitatea în timp de război, economia Rusiei post-invazie trece prin cea mai mare redistribuire a bogăției din anii 1990 încoace. În spatele fațadei de reziliență se ascunde un sistem care se bazează din ce în ce mai mult pe confiscarea de bunuri, loialitatea politică și îmbogățirea unei noi elite. Statul absoarbe din ce în ce mai multe întreprinderi, atât străine, cât și interne, iar ceea ce rezultă este mai degrabă o ordine neo-feudală decât o redresare economică – o ordine care poate asigura controlul pe termen scurt, dar care erodează fundamentele stabilității economice pe termen lung.
Economia rusă s-a dovedit surprinzător de rezistentă în condițiile sancțiunilor și războiului. După o contracție modestă a PIB-ului de 1,4% în 2022, economia Rusiei a crescut cu peste 4% anual în 2023-2024, mult peste așteptări. Această reziliență reflectă cererea din timpul războiului (în special cheltuielile pentru apărare), prețurile ridicate ale materiilor prime și intervenția masivă a statului.
În 2025, creșterea economică a încetinit brusc (1,1% în trimestrul al doilea față de 1,4% în trimestrul întâi), în timp ce inflația rămâne peste 7%, dublu față de ținta de 4% a băncii centrale. Acest mix stagflaționar – creștere economică scăzută, inflație ridicată – înseamnă că puterea economică poate fi iluzorie, bazată pe cheltuieli de război nesustenabile și scădere a rezervelor.
„Cea mai mare realocare de active din ultimii treizeci de ani”
Pentru a înțelege economia rusă actuală, trebuie să privim dincolo de cifrele oficiale privind creșterea economică și ratele inflației și să observăm transformarea silențioasă, dar decisivă, a relațiilor de proprietate care are loc în prezent. De la invadarea Ucrainei, proprietatea în sine a devenit un instrument politic. Acest proces, ascuns în mare parte în spatele limbajului juridic și al formalităților birocratice, redefinește conceptul de deținător al puterii economice reale în Rusia. Ceea ce urmează ilustrează modul în care s-a conturat această nouă ordine a proprietății: prin confiscarea activelor străine, vizarea întreprinderilor naționale și apariția unei noi clase alcătuite din indivizi din interiorul regimului.
- Exproprierea activelor străine. Zeci de companii occidentale au fugit sau au fost expulzate din Rusia, iar operațiunile lor de acolo au fost confiscate sau vândute pentru sume simbolice. De exemplu, fabrica de automobile Renault din Moscova a fost transferată unui nou proprietar pentru doar 1 rublă. Un raport Reuters confirmă că active în valoare de aproximativ 3,9 trilioane de ruble (≈50 miliarde de dolari) au fost realocate în perioada 2022-2025. Peste 1.000 de firme străine au părăsit Rusia de la începutul invaziei, vânzând, cedând controlul local sau abandonând activele. Multe dintre aceste vânzări s-au făcut la prețuri reduse semnificativ sau sub amenințarea naționalizării: firmele de avocatură notează că proprietarii străini au primit adesea doar cam 5% din valoarea reală (după „reduceri” forțate și impozite) atunci când au plecat. În concluzie, evoluția economică recentă a Rusiei a fost însoțită de confiscări masive de active de către stat și de reprivatizări ale industriilor cândva globalizate. Pentru a accelera și simplifica acest proces, au fost introduse noi mecanisme juridice care permit președintelui să determine în mod direct soarta activelor cheie. În conformitate cu un decret din 2025, președintele poate autoriza transferul sau privatizarea proprietăților statului sau a celor confiscate prin proceduri accelerate, ocolind efectiv procedurile standard de supraveghere judiciară sau de piață.
- Vizarea întreprinderilor naționale neloiale. Kremlinul s-a orientat și către interior, vizând firmele și proprietarii ruși considerați neloiali din punct de vedere politic sau pe cei din rândul înalților funcționari care și-au pierdut protecția de care beneficiaseră. Procurorii au inițiat procese pentru a transfera activele interne în mâinile statului, acuzând proprietarii că nu au investit în Rusia, au investit în străinătate sau s-au angajat în acte de corupție. Acest val de redistribuire a activelor a cuprins o gamă largă de sectoare — începând cu industriile adiacente complexului de apărare, dar extinzându-se mult dincolo de acesta. Companiile din agricultură, transporturi și construcții au fost, de asemenea, supuse presiunilor, pe măsură ce structurile de proprietate au fost reorganizate pentru a se alinia noilor loialități politice. Arestarea și condamnarea, cu mare vâlvă, a fostului ministru adjunct al apărării, Timur Ivanov, la mijlocul anului 2025, ilustrează modul în care represiunea asupra înalților oficiali expune și destabilizează adesea întregi rețele de afaceri care odată prosperau sub protecția lor.
- Vizarea întreprinderilor „neutre” — companii care nu pot fi etichetate în mod explicit ca fiind neloiale, dar care se confruntă din ce în ce mai des cu anchete care duc la transferul activelor către stat. Aceste firme nu sunt neapărat în conflict cu regimul sau lipsite de protecție politică, dar sunt atrase într-un val tot mai mare de urmăriri penale pentru presupuse încălcări, corupție sau privatizări discutabile, după care proprietățile lor sunt rapid naționalizate. Acest mecanism emergent diferă de exproprierea directă: sub pretextul combaterii corupției și al aplicării legii, el servește adesea unor scopuri practice de afaceri — eliminarea concurenței, redistribuirea piețelor sau extinderea influenței jucătorilor favorizați. Cu alte cuvinte, procedurile penale și presiunea reglementară au devenit instrumente ale concurenței pe piață, fiind în același timp și instrumente de control politic.
Combinate, aceste tendințe reprezintă cea mai mare redistribuire a bogăției din istoria modernă a Rusiei. Analiștii Carnegie o descriu ca fiind cea mai mare realocare de active din ultimele trei decenii, concepută în mod explicit pentru a recompensa loialitatea. În termeni practici, aproape fiecare sector s-a confruntat cu confiscări — de la transporturi (aeroporturi importante precum Domodedovo au fost naționalizate) la industria grea, agricultură, energie, tehnologie și chiar imobiliare, unde putem da exemplul hotelului Four Seasons din Piața Roșie. Activele pot fi acum confiscate de la foști oficiali care trăiesc în străinătate, de la proprietari suspectați de disidență sau în baza unor clauze de securitate națională interpretate în sens larg, care acoperă industriile „strategice”. Procuratura Generală a devenit principalul vehicul al acestei campanii, folosind instanțele pentru a anula privatizările din trecut și a transfera proprietatea cu o viteză uimitoare. Chiar și șeful băncii de stat Sberbank, German Gref, a avertizat public că erodarea drepturilor de proprietate subminează stabilitatea economică. Este de remarcat faptul că astfel de riscuri nu mai sunt limitate la actorii periferici: procurorii au formulate recent acuzații împotriva unor firme asociate unor persoane apropiate prim-ministrului. Deși acesta pare să-și fi protejat aliații, episodul ilustrează faptul că valul de redistribuire a activelor ajunge acum și în cercurile care se află foarte aproape de vârful ierarhiei politice ruse.
În iunie 2025, un tribunal din Moscova a transferat Aeroportul Domodedovo (al treilea cel mai utilizat din Rusia) în proprietatea statului. Acest transfer a avut loc după o serie de licitații legale din prima parte a anului pentru confiscarea altor active strategice. Procurorii au afirmat că astfel de măsuri trebuiau luate urgent, pentru securitatea și loialitatea națională: până în martie 2025, au anunțat ei, instanțele au transferat statului active în valoare de 2,4 trilioane de ruble (29 miliarde de dolari), inclusiv cinci întreprinderi „strategice” (patru dintre ele fiind anterior deținute de străini). Printre acestea s-au numărat entități din domeniul comerțului de cereale, porturi și fabrici din domeniul apărării. Aparenta legalitate – acuzații de corupție sau pretenții vagi de „privatizare ilegală” – ascunde adesea motive politice: un studiu arată că aceste transferuri servesc în principal intereselor financiare imediate ale managerilor și patronilor lor, nu creșterii economice. Mulți dintre noii proprietari nu au motive (și adesea nici mijloace) să investească pe termen lung. De exemplu, producătorii auto chinezi au inundat piața prin reconversia fabricilor de automobile occidentale (Volkswagen, Mercedes, Mazda etc.), dar localizarea rămâne slabă – mașinile de marcă chineză au în prezent, în medie, doar cam 33% componente rusești. Spre deosebire de joint-venture-urile profitabile cu firme europene din trecut, orientarea Rusiei către China este mai degrabă parazitară, deoarece companiile din Beijing preiau cote de piață fără a se angaja să construiască industria proprie a Rusiei.
Citiți articolul integral pe Veridica.ro.
