Veridica.ro: Narațiuni rusești promovate de influenceri pro-Georgescu pe Instagram și TikTok

Veridica.ro: Narațiuni rusești promovate de influenceri pro-Georgescu pe Instagram și TikTok
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Candidatul independent de extremă-dreapta român, Calin Georgescu, la o secție de votare din satul Mogoșoaia, lângă București, România, 01 decembrie 2024.

A trecut o săptămână de la alegerile prezidențiale și în timp ce mii de tineri ies la proteste în toată țară și scandează „Informare, nu manipulare”, „Vrem UE, nu KGB” sau „Tinerii vă cer în cor, nu votați un dictator!”, pe social media, influenceri și persoane cunoscute din România continuă să pună umărul la campania lui Georgescu. Unii dintre cei care l-au promovat sau l-au votat în turul I au ieșit cu scuze publice și au povestit despre cum au picat în capcana asta. Alții spun însă că sunt susținători noi sau continuă să-l susțină, repetând discursul din turul I, negând că videourile de susținere de atunci au fost plătite sau că au fost făcute pentru acest candidat.

Am stat în aceste zile pe rețelele de socializare cu ochii pe influencerii și vedetele din România cu sute de mii de urmăritori.

„România, colonie occidentală”, „agenda LGBT” și alte narațiuni rusești în campania pentru Georgescu

Cu câteva zile înainte de alegeri, streamerul Silviu Faiar a postat pe YouTube un video despre Călin Georgescu în care vorbea despre cum influnecerii care făceau video-uri pe TikTok cu un script similar și în care înșiruiau calitățile unui președinte ideal ar fi plătiți de Călin Georgescu prin platforma Fame Up (prin care influencerii mici pot accesa campanii). După alegeri n-au întârziat să apară în online influenceri care confirmau că au luat bani pentru acele videoclipuri. Unii dintre ei au îndemnat oamenii să votez informat, alții în schimb, continuă să-i facă campanie lui Călin Georgescu și, în cadrul acestei campanii, promovează  narațiuni rusești  împachetate în ambalaje românești.

Ana Țepuș (140 de mii de abonați pe TikTok, 188 de mii pe Instagram), o influenceră care s-a făcut cunoscută creând conținut educativ despre clădirile istorice ale Bucureștiului, a început să posteze în săptămâna dintre alegeri tot felul de indicii că e susținătoarea lui Călin Georgescu. La un clip în care le recomandă urmăritorilor săi ce cadouri să cumpere de Crăciun, a pus un comentariu fără vreo legătură cu subiectul în care opinează că avem nevoie de „o persoană care să ne reprezinte și care să aibă abilități de a conduce țara spre o zonă mai prosperă d.p.d.v economic, să nu  robească săracii români plecați la muncă în afară care trimit anual milioane”. Într-un alt filmuleț Țepuș spune că România ar trebui să se preocupe de spitalele ei, nu să-i ajute pe cei din alte țări, o trimitere la Ucraina (refugiații primind oricum bani din partea UE) . Cele două clipuri reiau narațiuni false de sorginte rusească pe care le-au promovat, în ultimii ani, și diferiți actori din România.

Povestea cu românii care robesc în străinătate ține de mai vechea narațiune rusească potrivit căreia statele membre UE sunt colonii guvernate de la Bruxelles, care în România a fost transformată într-o serie de povești – că țara „a fost acceptată în UE pentru forța de muncă, materii prime ieftine și pentru a fi transformată în piață de desfacere; pentru fi acceptată în UE, a trebuit să vândă ieftin resursele și proprietățile corporațiilor occidentale. De la aderare, românii trăiesc mai prost.”.

Sugestia referitoare la refugiații ucraineni trimite la intensa campanie de dezinformare care i-a vizat pe aceștia în țări din întreaga Europă, dar și în România.

Ana Maria Prodan (466 de mii de abonați pe TikTok, 2,2 milioane pe Instagram), la birou, înconjurată de icoane, a anunțat – în același live în care a făcut reclamă la adidași – că îl susține pe Călin Georgescu, un președinte care „vine dintr-o țară, Elveția, unde a făcut carieră”. Un candidat despre care spune că vorbește fluent șase limbi străine, e campion de arte marțiale și „reușește cu niște copii în spate, ce-i drept deștepți, să câștige fără drept de apel totul”.

O astfel de caracterizare (ca și trimiterea Anei Țepuș la „abilități de a conduce țara”) trimite la narațiunea liderului puternic/providențial, promovată intens de Rusia, unde nu doar că Putin și-a cultivat o imagine de macho (ofițer, judoka, pilot, motociclist, călăreț la bustul gol, scafandru, lider militar, președinte iubit de popor și temut/respectat în afară etc., etc., etc.), dar statul a și încurajat  cultul unor conducători autoritari ca Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare sau Stalin. Aceștia sunt prezentați în antiteză cu așa-ziși lideri slabi, precum Nicolae al II-lea sau Elțîn, care au fost manipulați de Occident și au scufundat Rusia în haos.

Narațiunea liderului puternic circulă de mai mulți ani în România, unde a fost însă adaptată la specificul local, inclusiv prin promovarea intensă pe TikTok a unor criminali ca Ion Antonescu, Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu.

Toată săptămâna, simpatizanți lui Georgescu au umplut rețelele de socializare cu argumentul că dacă alegerile nu vor fi câștigate de el, atunci bărbații se vor ține de mână și se vor îmbrăca în fustă. Unii au spus chiar că ar prefera să trăiască pe vremea lui Ceaușescu în loc să vadă curcubeie pe stradă, că ar prefera să învețe învețe rusa decât băiatul să îi vină acasă de mână cu un alt băiat sau că ar prefera să meargă pe front decât să afle că are un copil gay.

Impresara de fotbal Ana Maria Prodan a simțit, și ea, nevoia să se pronunțe pe această temă: „ Nu distrugeți copiii. Călin Georgescu are dreptate!!! Dacă ar veni copilul tău la tine și ți-ar spune că se crede pisică, ce ai face? Ar încerca să te conectezi cu pisica din el sau l-ai duce la psihiatru?”.

Discursul de acest tip ține de o altă narațiune anti-europeană promovată de Rusia și adoptată de mișcări suveraniste sau de extrema dreapta din numeroase țări europene: anume că ar exista o așa-numită agendă LGBT care implică distrugerea familiei tradiționale prin legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, pervertirea copiilor și subminarea valorilor creștine (și, în cazul României, implicit ortodoxe).

Pseudo-știință și conspiraționism marca Georgescu, promovate de influenceri

A doua zi după live-ul de pe TikTok, Ana Maria Prodan a trecut pe Instagram, acolo unde e urmărită de 2,2 milioane de oameni. A postat un șir de story-uri în care se transformă în fact-checker pentru Călin Georgescu. Încearcă să justifice declarațiile lui, de la cele cu sucurile la cele despre nașterea prin cezariană, arătând capturi de ecran scoase din context sau apărând poziția lui anti-LGBT. Toate aceste story-uri veneau, neapărat, la pachet cu un tag către contul de Instagram a lui Călin Georgescu.

 Seria a început cu trimitere la falsul despre cum sucurile carbogazoase conțin nanochipuri („tot ce înseamnă nanochipuri și intră în tine ca într-un laptop”), spus de Călin Georgescu la o emisiune. Ana Maria Prodan face o captură de ecran la un abstract dintr-un studiu despre nanoparticulele fluorescente din sucurile carbogazoase și spune că Georgescu a avut dreptate. Adevărul e, totuși, că nanoparticulele și nanochipurile sunt două lucruri diferite. Nanochipurile sunt dispozitive electronice miniaturizate care funcționează la scară nanometrică și sunt proiectate pentru a procesa informații, pentru a stoca date sau pentru a controla diverse procese. Pe când nanoparticulele sunt particule extrem de mici, cu dimensiuni de ordinul nanometrilor (1-100 nm), care nu au nicio funcționalitate electronică intrinsecă și pot fi formate din diferite materiale (metal, ceramică, polimeri, etc.) și sunt utilizate datorită proprietăților lor fizico-chimice unice.

Citește articolul integral pe Veridica.ro.

Timp citire: 6 min