Mai multe postări având ca sursă un influencer cunoscut cu afinităţi ruse pretindeau că Danemarca solicită ajutorul Rusiei în problema Groenlandei.
Potrivit analizei, R. Moldova este bombardată cu dezinformare de 56 de ori mai intens decât țările din Europa de Vest, ceea ce o face țara cu cea mai mare concentrație de conținut manipulator.
Jurnalist și apărător al drepturilor omului, creștin și anarhist, Maksim Butkevici s-a alăturat Forțelor Armate Ucrainene în 2022, după ce a început marea invazie a Rusiei în Ucraina. În iunie 2022, acesta a fost luat prizonier de către ruși. În martie 2023, Rusia l-a condamnat la 15 ani de închisoare pentru crime de război. Însă în octombrie 2024, Butkevîci a fost eliberat într-un schimb de prizonieri. Întâlnindu-l în persoană la Târgul de Carte de la Leipzig, am fost surprinsă să descopăr nu soldatul dur la care mă așteptam, ci un om blând, cald și cu umor, un soi de Winnie the Pooh, un duhovnic care predică dragostea în timp ce descrie îngrozitoarele forme de tortură la care a fost supus în captivitate. La începutul discuției noastre de la standul României de la Leipzig, Maksim a remarcat că publicul îl auzea mai prost pe el decât pe mine și asta e pentru că de când a fost în prizonierat, el vorbește mai încet decât înainte — un obicei preluat din închisoare.
Președintele Ucrainei este numit dictator în UE și criticat dur pentru că își vinde țara, cedând în fața intereselor americane, potrivit propagandei ruse.
Dronele rusești, care au căzut recent la Ceadîr-Lunga și Taraclia, puteau fi colectate de pe linia frontului și aruncate pe teritoriul Republicii Moldova de către militarii ucraineni, fiind vorba de o provocare pusă la cale de către regimul de la Kiev, susțin oficiali de la Moscova.
Corespondenta Veridica Paula Erizanu a discutat într-un interviu cu jurnalistul, scriitorul și cercetătorul britanic Peter Pomerantsev, născut la Kîiv și stabilit în prezent la Washington, despre cum vorbim cu cineva care a căzut pradă teoriilor conspirației sau propagandei autoritare; care sunt temele despre care rușii nu cred ce le spune guvernul lor; cum a lucrat pentru a rupe zidul nostalgiei sovietice în Ucraina sau de ce e nevoie ca presa să devină nu doar o sursă de informare, ci și “un serviciu social” în războiul hibrid și lumea schimbătoare în care ne aflăm azi.
Regiunea separatistă transnistreană se confruntă, începând cu 1 ianuarie 2025, cu o gravă criză energetică, declanșată intenționat de către Rusia cu scopul de a provoca scumpirea curentului electric și a gazului, generând astfel nemulțumirea cetățenilor moldoveni față de actuala putere proeuropeană în perspectiva alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc anul curent.
Rusia este suspectată de implicare și în alegerile prezidențiale din România și Croația.
Influenceri români ca impresara Ana Maria Prodan continuă să îl promoveze pe Călin Georgescu. Ca și favoritul lor, influencerii amplifică o serie de narațiuni rusești, majoritatea adaptate la România, dar și tot soiul de bazaconii pseudo-științifice sau conspiraționiste.
Șeful spionajului german a lansat un avertisment dur cu privire la spionajul rusesc şi la pregătirile Moscovei pentru un conflict militar cu NATO.
Și actorii independenți ca Torres, și armatele de agenți de influență ai Kremlinului, și proprietarii platformelor și rețelelor de socializare beneficiază de slăbiciunile noastre și de faptul că ne trăim viețile lipiți de ecrane. Prin noi, ei obțin putere. Drept consumatori de informație, atenția noastră este puterea noastră. Capacitatea noastră de analiză este puterea noastră. Răbdarea noastră este puterea noastră. Curiozitatea noastră este puterea noastră. N-avem decât să ne punem slăbiciunile în ring cu punctele forte ca să nu facem jocul altora.