Decalajele dintre Rusia și Uniunea Europeană în ceea ce privește nivelul de trai, salariile și statul de drept par, la prima vedere, evidente. Totuși, în lumea de azi, unde populismul și propaganda iau forme din ce în ce mai sofisticate, chiar și astfel de adevăruri fundamentale necesită o reformulare atentă. La peste treizeci de ani de la prăbușirea blocului sovietic, dovezile comparative rămân clare: piețele deschise, democrația și statul de drept au adus mai multă prosperitate și libertate. Însăși evidența acestor rezultate face însă din ele o țintă a dezinformării, ceea ce ne amintește că până și lucrurile evidente trebuie studiate, dezbătute și apărate.
Ce s-a întâmplat după prăbușirea URSS
După prăbușirea blocului sovietic, la începutul anilor 1990, țările est-europene s-au trezit la o răscruce în ceea ce privește modelul socio-economic de urmat. Multe din fostele state socialiste s-au orientat rapid către capitalismul de piață liberă și democrația liberală, folosind lecțiile dureroase ale economiilor planificate central drept exemplu de evitat. Alte state, însă, au rămas în sfera de influență a Moscovei sau au revenit ulterior, influențate de legăturile istorice, dependența energetică, afinitățile față de diverși lideri și atracția pieței uriașe oferită de Rusia. În ultimele trei decenii, aceste divergențe au recreat, practic, o nouă „Cortină de Fier”, unele națiuni fiind ferm integrate în Uniunea Europeană (UE), în timp ce altele s-au aliniat unei Rusii din ce în ce mai autoritare. Această falie – așa cum a fost descrisă de cercetători precum Samuel Huntington – lasă statele din Europa Centrală și de Est expuse forței gravitaționale a celor doi poli, unul vest-european, celălalt amplasat la Moscova, fiecare oferind un model de guvernare și dezvoltare complet diferit.
O parte din aceste state chiar au păstrat o nostalgie pentru așa-zisul „paradis social” al erei socialiste, mai ales pe măsură ce amintirile aspectelor sale represive, totalitare, s-au estompat odată cu trecerea anilor. Tranziția către o economie de piață în anii 1990 a fost, fără îndoială, dură: șomajul și sărăcia au crescut în multe state post-sovietice, în timp ce sistemul comunist a ascuns, cel puțin în aparență, sărăcia extremă. Cu toate acestea, uitându-ne la rezultate 30 de ani mai târziu, cifrele comparative vorbesc de la sine. Practic, în funcție de fiecare indicator măsurabil – de la producția economică și venituri la sănătate și drepturile omului – țările care au adoptat modelul occidental de piață deschisă, democrație și stat de drept le-au depășit cu mult pe cele care au avut alte opțiuni. Avantajele oferite de concurența pe piața liberă, de pluralismul politic și de libertatea de exprimare sunt evidente în statisticile concrete, chiar dacă uneori narațiunile populiste încearcă să ignore această realitate. Mișcările radicale de extremă stângă și extremă dreaptă (atât în Rusia, cât și în Occident) răspândesc adesea narațiuni simpliste și înșelătoare, însă o analiză lucidă a datelor necesită „calm” și dezvăluie anumite tendințe clare.
Creșterea economică și nivelul de trai
Unul din elementele fundamentale care trebuie supus comparației este performanța economică de la începutul anilor 1990. Economia UE a crescut vertiginos pe parcursul a 30 de ani, în timp ce economia Rusiei a suferit o contracție severă în anii ‘90, PIB-ul recăpătându-și vitalitatea din această perioadă abia spre mijlocul anilor 2000. După 2000, prețurile ridicate ale petrolului au alimentat creșterea economică a Rusiei timp de aproximativ un deceniu, dar acest impuls a fost unul de scurtă durată. În 2010, creșterea economică a Rusiei stagna, în special după anexarea Crimeii în 2014 și odată cu introducerea sancțiunilor occidentale ulterioare, care au împins Rusia în recesiune. Chiar și înainte de șocurile din 2022, condițiile de trai ale rușilor se deterioraseră din 2014, anulând anumite beneficii obținute anterior.
În schimb, multe economii europene (inclusiv cele din statele membre din Europa de Est) s-au bucurat de o creștere constantă și de convergență către nivelurile de venit din Europa de Vest. De exemplu, Polonia (cândva mai săracă decât Rusia) a înregistrat o creștere semnificativă a PIB-ului pe cap de locuitor (la capitolul putere de cumpărare) față de cel al Rusiei din ultimii ani. Conform unei analize publicate de FMI, PIB-ul pe cap de locuitor (PPC) al Poloniei este acum mai mare decât cel al Rusiei, reflectând succesul Europei de Est în reducerea decalajelor. În schimb, dependența puternică a Rusiei de materii prime și reformele mai lente au făcut economia națională mai instabilă, cu o traiectorie de creștere mai lentă pe termen lung.
Aceste diferențe sunt vizibile în nivelul de trai de zi cu zi. Speranța de viață în UE este în medie de aproximativ 80 de ani (și chiar mai mare în multe țări occidentale), în timp ce în Rusia este de aproximativ 73 de ani - și semnificativ mai mică în rândul bărbaților ruși (unde media este 60 de ani). Această diferență reflectă decalajele în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, stilul de viață și sistemul de protecție socială.
În mod similar, nivelul de trai în rândul consumatorilor (coșul cu bunuri și servicii pe care oamenii și le pot permite) este în favoarea UE. În timp ce prețurile la produsele de bază sunt mai mici în Rusia decât în Europa de Vest, veniturile sunt mult mai mici, așa că mulți ruși încă nu își pot permite ceea ce europenii consideră a fi bunuri de bază. De exemplu, datele aferente primelor șase luni din 2025 publicate în Indicele Costurilor de Trai, realizat de Numbeo, arată că prețurile de consum din Rusia reprezintă aproximativ jumătate din valoarea celor din Europa de Vest (Rusia având indicele ~36, față de ~65-75 în țări precum Franța sau Germania), însă puterea de cumpărare locală a Rusiei (raportată la venituri) este cu mult mai mică.
Polonia, o țară membră UE cu prețuri moderate, are un indice al puterii de cumpărare locale în jur de 100, în timp ce indicele Rusiei este doar de aproximativ 62 - ceea ce înseamnă că un polonez de rând poate cumpăra mai mult cu salariul său decât un rus obișnuit.
Decalajele sunt evidente chiar și în interiorul Rusiei, de la o regiune la alta. După cum notează economista Natalia Zubarevici, comparația directă a veniturilor nominale între regiunile Rusiei oferă o imagine distorsionată a bunăstării, deoarece nivelurile prețurilor variază în funcție de regiune: același salariu oferă un nivel de trai extrem de diferit la Moscova în comparație cu un oraș de provincie.
Venituri, salarii și ocuparea forței de muncă
Unul dintre indicatorii cei mai elocvenți ai nivelului de trai este venitul – în special salariile, deoarece acestea determină puterea de cumpărare a fiecărei gospodării. Aici, contrastul dintre Rusia și țările UE este izbitor. Salariile medii în Europa de Vest sunt de câteva ori mai mari decât cele din Rusia. Acestea variază foarte mult și în cadrul UE, dar în Rusia se situează mult sub nivelul UE. Conform rapoartelor Eurostat din 2025, salariul mediu lunar ajustat pentru muncitorii cu normă întreagă în țările UE a variat de la aproximativ 1.125 Euro în Bulgaria (cel mai mic) până la 6.755 Euro în Luxemburg (cel mai mare) în 2023, salariul mediu la nivelul UE fiind de aproximativ 3.155 Euro. Zece dintre cele 26 de țări UE supuse analizei au înregistrat salarii medii sub 2.000 Euro, majoritatea în Europa de Est și de Sud, în timp ce statele membre mai bogate, precum Germania (4.250 Euro), Franța (3.555 Euro) și Danemarca (~5.600 Euro), depășesc cu mult această valoare. În comparație, salariul mediu lunar oficial al Rusiei în 2025 (în jur de 100.000 ₽) ar reprezenta aproximativ 1.000 Euro raportat la cursul de schimb al pieței. Chiar și ajustat la nivelurile mai scăzute ale prețurilor din Rusia, acest salariu este considerabil mai mic decât media veniturilor în UE. Cu alte cuvinte, salariile nominale din Rusia nu se apropie nici pe departe de nivelurile din UE, iar diferența persistă chiar și atunci când se ia în calcul puterea de cumpărare.
Mai mult, salariile din UE tind să reflecte o productivitate mai mare și o valoare adăugată mai mare în economie. După cum remarca un expert, în statele cu mai multă activitate industrială și de înaltă tehnologie și cu instituții puternice care protejează piața muncii, salariile sunt în mod sustenabil mai mari. Dominată de industriile de extracție și de întreprinderile de stat, economia Rusiei s-a străduit să se diversifice către industriile cu un grad mai mare de productivitate, unde salariile sunt mai mari. Rezultatul este că până și în statele UE cu venituri medii, salariile sunt de cele mai multe ori mai mari ca în Rusia.
Tendința generală este că țările din Europa de Nord și de Vest sunt fruntașe la capitolul salarii, în timp ce Europa de Est și de Sud (și state candidate UE, precum Turcia) rămân codașe în termeni nominali. Cu toate acestea, chiar și țările europene cu salarii mai mici au un avantaj: sunt integrate într-o uniune cu mobilitate totală a forței de muncă. Mulți cetățeni din statele est-europene au oportunitatea de a lucra în țări membre mai bogate, trimițându-și câștigurile acasă sau emigrând în căutarea unor salarii mai bune - opțiuni care nu sunt la îndemâna rușilor din cauza condițiilor de călătorie mai stricte și a lipsei unei integrări a Rusiei pe piețele de muncă internaționale.
În timp ce la nivel oficial șomajul în Uniunea Europeană se situează în jurul valorii de 5,9% (conform datelor pentru luna iulie, 2025), această cifră maschează rezistența mai largă a piețelor muncii din UE – o rezistență susținută de mecanisme sofisticate de protecție socială. Indemnizațiile de șomaj, programele de recalificare și sistemele de asistență contribuie la atenuarea impactului șomajului și la menținerea stabilității sociale, chiar și în perioadele de recesiune.
Șomajul total din Rusia de doar 2,2% (un minim record), ar părea de invidiat la prima vedere. Cu toate acestea, această rată scăzută reflectă în mare măsură declinul demografic – nu o piață a muncii în plină expansiune. Acest lucru maschează șomajul ascuns în creștere, deoarece un număr tot mai mare de muncitori se află la periferia pieței – fie trecuți în concediu fără plată, forțați să lucreze jumătăți de normă sau șomeri din cauza problemelor de sănătate. Mai mult decât atât, șomajul scăzut al Rusiei devine mai puțin impresionant atunci când luăm în considerare declinul demografic și emigrarea rușilor apți de muncă. Rezultatul este o piață a muncii slăbită structural. Problema este agravată și de faptul că instrumentele de protecție socială oferite de Rusia rămân limitate, lipsite de amploarea sau profunzimea regăsite în sistemele de asistență socială ale UE, ceea ce reduce reziliența societății în perioadele de stres economic.
Drepturi, libertăți și statul de drept
Diferența poate cea mai fundamentală între UE și Rusia zilelor noastre se poate observa la capitolul guvernare, drepturile omului și statul de drept. Toate statele membre ale UE sunt astăzi democrații electorale (deși de-o calitate variabilă) și toate sunt obligate să respecte standarde riguroase privind respectarea drepturile omului și a statului de drept – nu doar la nivel intern, ci și în cadrul instituțiilor internaționale precum Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și instanțele de judecată ale UE.
Citește articolul integral pe Veridica.ro.
