Retragerea trupelor rusești din Transnistria a ajuns subiect global, în discursurile de nivel înalt ale Uniunii Europene. Pare a fi în primul rând meritul Moldovei, dar aceasta și-a găsit un aliat prețios în întreaga poveste: pe Vladimir Vladimirovici Putin.
Republica Moldova se integrează mai întâi de toate în clubul țărilor occidentale din punct de vedere militar și al securității. Astfel, voința politică pro-europeană este urmată îndeaproape de sprijinul concret al Vestului. Aliații și partenerii din UE au pus Chișinăul tot mai intens la adăpost sub o umbrelă de securitate.
Grupul Operațional al Trupelor Ruse (GOTR) din Transnistria și mecanismul de menținere a păcii pe Nistru reprezintă un tot întreg, iar expulzarea comandamentului acestor unități este o amenințare directă la adresa păcii, a declarat așa-zisul „ministru de externe” de la Tiraspol, Vitali Ignatiev.
Chișinăul face un nou pas în raport cu prezența militară rusă din stânga Nistrului: mai mulți ofițeri din comandamentul Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) urmează să fie expulzați pe motiv că nu au statut legal. Decizia vine pe fondul tensiunilor în negocierile transnistrene și al reacțiilor Moscovei. Oficialii ruși leagă decizia cu privire la retragerea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI) de securitatea trupelor ruse din regiune.
În urma unor indicații ale NATO, Uniunii Europene și României, Chișinăul trimite aeronave să inspecteze obiectice militare din Transnistria pentru a le ataca ulterior, susține „deputatul” de la Tiraspol, Andrei Safonov.
În mesajul său de la 27 martie a.c., președinta Maia Sandu pune pentru prima dată accentul pe semnificația identitară, definitorie, a actului Unirii Basarabiei cu România în 1918.
După o perioadă îndelungată de hibernare, în 2026 problema transnistreana pare să fi primit un nou impuls. Dinamizarea dosarului transnistrean poate fi explicată prin doi factori majori care au intervenit în ultima perioadă.
Săptămâna trecută, vicepremierul pentru Reintegrare Valeriu Chiveri a prezentat la Bruxelles viziunea Chișinăului asupra problemei transnistrene. Numit „Abordările de bază în procesul integrării treptate a regiunii transnistrene”, documentul reflectă „neoficial” angajamentul „ferm” al Republicii Moldova să înainteze „în procesul de reintegrare a țării”, pentru a se ajunge, exclusiv pe cale pașnică, la „o soluție deplină, viabilă și durabilă” a conflictului transnistrean.
Ucraina planifica de ani de zile să atace Rusia, iar Occidentul a transformat moartea ucrainenilor într-o mare afacere, potrivit propagandei pro-Kremlin.
Deficitul de gaze naturale și modul în care acestea sunt economisite au fost subiectele care au dominat presa din stânga Nistrului în ultimele săptămâni. Vizitele ambasadorilor occidentali și a ambasadorului neacreditat al Federației Ruse în Republica Moldova au fost, de asemenea, intens reflectate în mass-media din regiunea separatistă transnistreană.
Șefa statului a cerut din nou retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova.
Cu o sticlă de whiskey pe masă, din care o porție turnată în pahar și un trabuc din care trage fără prea multă vlagă înainte de a răspunde la prima întrebare, ambasadorul (neacreditat) al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov a acordat un interviu de aproape o oră pentru Sputnik Moldova în care a reușit să propage, deseori printr-un limbaj mai diplomatic și mai sofisticat, majoritatea narațiunilor false pe care propaganda de la Kremlin le tot inoculează pe diferite căi și forme de-a lungul ultimilor ani.
Prelungirea stării de urgență în economie, prognozele optimiste de la Tiraspol și realitățile care anticipează un colaps economic al regiunii transnistrene au fost printre subiectele reflectate în ultimele zile de presa din stânga Nistrului. Regimul separatist schimbă regulile pentru păstrarea „secretului de stat”, iar datele personale ale tuturor bărbaților cu vârstele cuprinse între 16 și 65 de ani vor ajunge la unitățile de înrolare militară.
Discuția declanșată de recenta afirmație a Maiei Sandu că ar spune „Da” la un eventual referendum privind reunirea Republicii Moldova cu România, a ajuns într-un punct mort, când participanții se aud doar pe sine, repetă propriile convingeri, și nu ascultă argumentele părții opuse. Iar dacă nu ne auzim unii pe alții, care e rostul disputei?
Regiunea tranistreană a intrat într-o nouă stare de urgență în economie după ce Moscova nu a putut să plătească pentru volumul necesar de gaze naturale.Totuși, regimul de la Tiraspol spune că este gata să vândă curent electric Chișinăului. Între timp, așa-zisul ministru de externe transnistrean, Vitali Ignatiev, a solicitat o întrevedere cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Acestea au fost subiectele mediatizate în stânga Nistrului în ultimele două săptămâni.
Maia Sandu a semnat decretul de retragere a cetățeniei.
Un nou studiu dezvăluie arhitectura propagandei în regiunea transnistreană.
Întrevederile dintre reprezentanții administrației separatiste din stânga Nistrului cu mai mulți diplomați străini care au vizitat Tiraspolul au fost subiectul cel mai intens mediatizat de presa din regiune.
„Rusia nu are nevoie de soldați de soldați îmbrăcați în uniforme pentru a desfășura operațiuni militare de destabilizare – are deja un manual al războiului hibrid”, a comentat secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Stanislav Secrieru, consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale.
Structurile de la Tiraspol, împreună cu forțele din Grupul Operativ al Trupelor Ruse, au organizat pe malul râului Nistru, în Zona de Securitate, o acțiune propagandistică, cu tehnică militară și materiale pirotehnice.
Susținătorii Partidului Acțiune și Solidaritate afirmă că Forțele Armate ale Ucrainei ar putea ataca Republica Moldva, dacă alegătorii vor vota la alegerile parlamentare partidele pro-ruse, scrie presa de la Moscova.