Constantin Vacari din Schineni, Soroca, aproape de Nistru, a fost condamnat, în august 1947, la zece ani de lagăr pentru că a făcut parte dintr-un grup de rezistență antisovietică, „Național-Creștin”, alcătuit din peste 20 de persoane, în cea mai mare parte țărani, care își propuneau drept scop să lupte împotriva regimului sovietic, „pentru o viață mai bună”.
Până la venirea sovieticilor, Constantin Vacari a părăsit o singură dată județul Soroca. În 1931-1932, a făcut serviciul militar, ca infirmier, într-o unitate din târgul Ungheni, pe malul Prutului. La începutul anului 1940, a fost mobilizat în Armata română, dar, la șase luni, sovieticii au ocupat Basarabia, și el a ales să fugă acasă, la Schineni, unde a lucrat un an, până în iunie 1941, pentru sovietici, ca „instructor sanitar” la sovietul sătesc. După eliberarea Basarabiei, autoritățile române l-au arestat pentru câteva zile, pentru că a făcut parte din administrația sovietică, după care i-au permis să meargă acasă, sub supravegherea jandarmilor.
Încep problemele cu sovieticii
În iunie 1944, a fost din nou mobilizat, de data asta, în Armata Roșie, din nou, ca sanitar într-un regiment de pușcași pe Frontul 2 Ucrainean. După ce a fost rănit lângă Praga în septembrie 1945, a fost demobilizat și s-a întors la Schineni.
Problemele cu regimul sovietic au început în primăvara lui 1947. După ce a predat impozitul pe pâine, postavka, la stat, el a mers la sovietul sătesc să obțină o confirmare de la președintele Fiodor Golubțov. Acesta însă, în loc de hârtie, i-a tras o bătaie.
Tratamentul aplicat lui Vacari era o practică cotidiană admisă de ruși față de localnici în primii ani ai ocupației sovietice. De exemplu, potrivit unui document citat de istoricul Elena Postică, în 1944, în raionul Kotovsk, actualmente Hâncești, din județul Chișinău, și târgurile Căinari, Comrat din județul Tighina, au fost înregistrate cazuri în care țăranii predau pâine la punctele de colectare fără să li se ofere acte de confirmare. Lipsa acestor hârtii de adeverire servea drept pretext pentru autoritățile locale sovietice să îi oblige repetat pe țărani să predea cantități suplimentare. Aceste colectări abuzive au fost făcute în ajunul Foametei din 1946-1947, inclusiv în timpul calamității din cauza căreia au suferit în total aproximativ 400.000 de persoane, dintre care cel puțin 123.000 au murit, înregistrându-se peste 15o de cazuri de canibalism.
Pumnii lui Golubțov l-au convins pe Vacari să se facă luptător în grupul de rezistență „Național-Creștin”, condus de Vasile Baleanu, un învățător din Schineni, dar originar din Popeștii de Jos, un sat vecin.
Războiul iluzoriu al Angliei și Americii împotriva URSS
Asistând la bătaia aplicată consăteanului său la sovietul sătesc, Vasile Baleanu l-a vizitat acasă pe Vacari și i-a propus să se alăture grupului său, deoarece, „pentru a scăpa de viața grea, toți trebuie să lupte organizat împotriva puterii sovietice”. „Baleanu spunea că, în curând, este inevitabil războiul dintre Anglia și America, pe de o parte, și URSS, pe de altă parte. Și în acest nou război, Uniunea Sovietică va fi distrusă”, a mărturisit Vacari în timpul interogatoriului poliției politice, MGB.
Indignat de crimele regimului sovietic, Vasile Baleanu, recurgând la argumentul forte al „noului război” al Angliei și Americii împotriva Uniunii Sovietice, a reușit să adune inițial în jurul său cel puțin vreo zece locuitori din Schineni: Ștefan Cristal, Vasile Bujor, Constantin Gangaliuc, Petru Vacari, Simion Furtună, Pavel Biciuc, Constantin Vacari, Tudor Colesnic, Vasile Rusu. În total, în momentul arestării, din grup făceau parte 28 de persoane: 24 din Schineni, 1 din Popeștii de Jos, 1 din Baxani.
„Manifestând atitudine ostilă față de regimul sovietic, învinuitul Baleanu, în toamna lui 1945, a stabilit relații cu un alt învățător al școlii din Schineni, Ștefan Cristal, care împărtășea aceleași convingeri. În martie 1946, legați prin atitudinea lor ostilă față de puterea sovietică, cei doi au considerat necesar să formeze o organizație subversivă pentru lupta armată împotriva regimului existent”, se menționează sentința aplicată pe numele a nouă locuitori din Schineni în vara anului 1947.
FOTO: Foi volante încleiate de membrii grupului „Național-Creștin-Antisovietic” în satele Schineni și Popeștii de Jos.
Scopurile și sarcinile „național-creștinilor”
Conform aceleiași decizii, Baleanu și Cristal au fost ajutați să formeze grupul de rezistență de un alt locuitor al Schinenilor, Vasile Bujor, fugar în perioada în care ceilalți bărbați își aflau pedepsele.
Cei trei membri au denumit organizația fie „Național-Creștin-Antisovietic”, fie „Național-Creștin”, stabilindu-i următoarele scopuri și sarcini:
- Ridicarea unei rebeliuni armate pe teritoriul Basarabiei, în momentul izbucnirii războiului Angliei și Americii împotriva Uniunii Sovietice, cu scopul învingerii Armatei Sovietice cu toate mijloacele posibile;
- Comiterea actelor teroriste împotriva lucrătorilor de partid și a activiștilor de partid atât în timp de pace, cât și în timp de război;
- Procurarea armamentului în acest scop;
- Desfășurarea propagandei active antisovietice în mediul populației, orientată spre compromiterea măsurilor luate de puterea sovietică pe calea pregătirii și difuzării foilor volante antisovietice.
În realitate, singurul lucru pe care au reușit să îl facă grupul din Schineni a fost să încleie foi volante pe pereții caselor din Schineni și Popeștii de Jos. Deși au discutat despre acte teroriste împotriva reprezentanților administrației sovietice, nu au omorât pe nimeni.
„Nu este adevărat!”, „Spuneți minciuni anchetei!”, „Spuneți adevărul!” – aceste urlete se regăsesc aproape în fiecare întrebare pusă de ofițerii MGB sătenilor din Schineni. Fiecare membru al grupului era interogat noaptea, aproximativ între orele 20:00 și 02:00, de obicei, de câte trei-patru ori la câteva zile sau săptămâni, până când își recunoșteau vinovăția, o vinovăție scoasă prin tortură.
„Ancheta cere un răspuns adevărat!”
Filip Pocitari, născut în 1904, fost membru al Partidul Național-Creștin, al lui Octavian Goga și A.C. Cuza, de extremă dreaptă, a fost acuzat că a scris foi volante și le-a încleiat pe pereții unor case din Popeștii de Jos, în care activiștii sovietici erau amenințați să nu colecteze pâinea de la țărani și se făcea apel către localnici la lupta împotriva puterii sovietice.
În timpul interogatoriului, Filip Pocitari a spus că, în perioada martie – mai 1947, în timpul foametei, a fost plecat în vestul Ucrainei, unde a lucrat cu ziua pe la țărani. „Nu este adevărat! Ancheta cere un răspuns adevărat la această întrebare!”, i-a urlat locotenentul MGB, Melnicov. La trei zile după al doilea interogatoriu, Pocitari a murit din cauza unei presupuse insuficiențe cardiace, conform rezultatelor investigației medicului legist.
Majoritatea celor achetați fie nu au recunoscut acuzațiile locotenenților MGB, fie au spus pe față, ca Petru Vacari și Filip Pocitari, că își doresc să trăiască „ca înainte, în componența statului român”.
FOTO: Foi volante încleiate de membrii grupului „Național-Creștin-Antisovietic” în satele Schineni și Popeștii de Jos.
Cel care a fost supus celor mai multe și îndelungate interogatorii, Fiodor Colesnic, a spus că a acceptat să facă parte din grupul lui Baleanu pe motiv că acesta știa despre lucrurile pe care „le-a făcut în perioada în care a fost traducător într-o companie de moldoveni în Armata sovietică”.
„Baleanu și-a exprimat regretul față de serviciul meu militar în Armata sovietică și mi-a spus că, în curând, nu va mai fi puterea sovietică în Moldova, în curând, vor veni englezii. Și atunci, fiecare om care a lucrat pentru puterea sovietică va fi pedepsit după merite, după cum au procedat românii cu activiștii sovietici rămași să locuiască în Basarabia”, se menționează în răspunsul lui Colesnic. „Și pentru a nu mă pomeni în fața englezilor, cât nu este târziu, trebuie să ne ocupăm de lucrul care ne oferă șansa să câștigăm încrederea lor”.
Așa a explicat Colesnic de ce a decis el și Vasile Bujor să formeze un grup de rezistență antisovietică din țăranii satelor vecine de Schineni, pe care l-au numit „Național-Creștin”.
Mărturiile smulse prin tortură
Astfel, în baza mărturiilor smulse prin tortură, Baleanu a fost învinuit că, în iunie 1946, în casa lui Pavel Biciuc, a organizat o adunare, „ilegală”, a membrilor grupului, unde au discutat detaliat sarcinile și problemele activității antisovietice de mai departe.
În septembrie 1946, conform rechizitoriului, Baleanu și Vasile Bujor, în via lui Constantin Gapon, au organizat o altă adunare cu participarea lui Gangaliuc, Gapon și Biciuc, în cadrul căreia au decis să îi omoare pe președintele și pe angajații sovietului sătesc din Schineni, Fiodor Golubkov, Tudor Bujor și Iacob Vacari.
„La acea ședință, s-a vorbit despre omorârea președintelui sovietului sătesc Golubkov, deoarece el aplica activ toate ordinele puterii sovietice”, se menționează în depoziția lui Constantin Gangaliuc. „S-a mai vorbit despre procurarea de arme și atragerea noilor membri în grup din mediul persoanelor cu tendințe antisovietice. Au fost verificate armele, eu adusesem o grenadă, iar Bujor – o pușcă. Voiam să folosesc grenada împotriva activului de partid local, în primul rând, a lui Golubkov, Tudor Bujor și Iacob Vacari”.
FOTO: Foi volante încleiate de membrii grupului „Național-Creștin-Antisovietic” în satele Schineni și Popeștii de Jos.
Relațiile cu formațiunile antisovietice din alte regiuni
În documentele MGB-ului se subliniază că decizia de omorâre a celor trei activiști a fost aprobată de toți membrii grupului și fiecare dintre aceștia și-au manifestat disponibilitatea să participe la acțiunile stabilite.
În cadrul adunărilor lor, Baleanu mai făcea apel la camarazii săi să caute posibilități pentru stabilirea relațiilor cu grupurile de rezistență antisovietică din afara RSS Moldovenești „pentru o organizare mai bună a luptei cu puterea sovietică”.
În martie 1946, Baleanu împreună cu Cristal a alcătuit textul unei foi volante antisovietice. Filip Pocitari a răspândit foile volante în Schineni, iar Baleanu și Furtună - în Popeștii de Jos. În octombrie 1946, pentru stabilirea relațiilor cu gruparea naționaliștilor ucraineni conduși de Stepan Bandera, Baleanu i-a trimis în regiunea Cernăuți pe Vasile Bujor și Petru Vacari.
În martie 1947, Baleanu a stabilit relații cu conducătorul organizației antisovietice Organizația Naționalistă din Basarabia „Arcașii lui Ștefan”, Vasile Batrânac, care funcționa pe teritoriul județului Soroca. În baza sarcinilor comune, cele două organizații au convenit să fuzioneze.
În urma acestei înțelegeri, organizația „Național-Creștină”, în martie 1947, a devenit parte a Organizației Naționaliste din Basarabia „Arcașii lui Ștefan”, alcătuind secțiunile întâi, a șasea și a opta, comandate de Vasile Baleanu.
Pe 5 august 1947, Tribunalul Militar al Trupelor Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldovenești i-a condamnat pe Vasile Baleanu, Constantin Gangaliuc, Pentru Vacari la 25 de lagăr; pe Ștefan Cristal, Simion Furtună, Pavel Biciuc, Constantin Vacari – la 10 ani de lagăr; pe Tudor Colesnic – la cinci ani de lagăr, iar Vasile Rusu a fost recunoscut nevinovat.
