Pentru a justifica ocuparea Basarabiei de către URSS, la 28 iunie 1940, istoricii sovietici au avut o misiune esențială – să „instaureze” puterea sovietică între Prut și Nistru. Și întrucât această putere n-a existat în Basarabia până la 27 martie 1918, când provincia s-a unit cu România, reprezentanții scrisului istoric sovietic trebuiau să o aducă aici post-factum, cu alte cuvinte, să mistifice adevărul. Istoriografia sovietică a plasat cronologic cucerirea puterii de către bolșevici în ținut într-o perioadă lungă – sfârșitul anului 1917 – începutul lui 1918, fără o dată precisă. Această incertitudine a durat până în 1957, când corifeii scrisului istoric sovietic au decis să aleagă o dată prin vot, adică „să voteze istoria”!
La intrarea sovieticilor în Basarabia, pe 28 iunie 1940, unii foști deputați ai Sfatului Țării, numiți de Constantin Argetoianu în memoriile sale „pezevenchi”, au preferat să rămână în casele lor, nu s-au refugiat în dreapta Prutului.
Agentul secret „Razlom” a fost unul din cei mai proști din lumea sa, din cea a emghebiștilor (de la MGB – abreviere de la Ministerul Securității de Stat în rusă – n.r.). Pentru a scăpa de acuzare pentru colaboraționism cu autoritățile române, s-a angajat să dea de urma „culacilor” și să îi toarne, să îi toarne pe semenii săi, pentru a scăpa de închisoare.
Constantin Vacari din Schineni, Soroca, aproape de Nistru, a fost condamnat, în august 1947, la zece ani de lagăr pentru că a făcut parte dintr-un grup de rezistență antisovietică, „Național-Creștin”, alcătuit din peste 20 de persoane, în cea mai mare parte țărani, care își propuneau drept scop să lupte împotriva regimului sovietic, „pentru o viață mai bună”.