În 1929, la Briceni, județul Hotin, într-o noapte, într-o casă izolată și ferită de vederea publică, cu ferestrele astupate cu pături, au fost prinși niște comuniști tineri evrei și ruși de ambele sexe – toți membri ai Ligii Culturale Evreiești din târg, se spune într-un raport al unui agent al Serviciului Secret de Informații (Siguranța Statului). În urma examenului medical, precizează sursa citată, s-a stabilit că majoritatea persoanelor aflate în casa cu pricina erau bolnave de boli venerice. Și pentru că autoritățile „s-au atins” de membrii legii culturale, s-a desfășurat „o campanie de ură și agitație în presă”, ceea ce a făcut ca șeful Centrului de Informații din regiune, detectivul C. Ciornei, „un foarte bun, apreciat și destoinic polițist”, să își sfârșească cariera prin disponibilizare. De asemenea, au fost dați afară procurorul și pretorul, „suferind autoritatea instituțiilor în fața elementelor care subminează siguranța statului și care continuă să activeze netulburați sub masca activității culturale”.
Aceasta este o notă informativă a Serviciului Secret de Informații din Fondul 680, inventar 1, din Agenția Națională a Arhivelor a Republicii Moldova despre activitatea Ligii Culturale Evreiești din Hotin, considerată organizație subversivă în perioada interbelică din cauza atașamentului membrilor săi față de extrema stângă și Rusia Sovietică. După cum se observă, fragmentul tinde să inoculeze asocierea că toți evreii membri ai Ligii Culturale erau bolșevici și practicau prostituția. Sursa nu relatează toate detaliile cazului, și anume cum și de ce au ajuns să fie disponibilizați detectivul Ciornei, pretorul și procurorul dacă tot au făcut un serviciu bun statului, în condițiile în care evreii erau percepuți ca minoritate subversivă.
BUND-ul, de la colaborare cu militanții basarabeni pentru unire la grup considerat periculos pentru statul român
În articolul de astăzi, vom aborda conexiunea dintre Liga Culturală Evreiască din Basarabia și extrema stângă, bolșevismul, în contextul comemorării victimelor Holocaustului Românesc, pe 9 octombrie, pentru a explica relația dintre comunitatea evreiască dintre Prut și Nistru și autoritățile statului român în perioada interbelică. Pe 9 octombrie în 1941, a început deportarea a peste 26.000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate în regiunea transnistreană. La începutul secolului XX, după o colaborare eficientă dintre exponenții BUND-ului și reprezentanții mișcării de emancipare națională din Basarabia, în 1918, relațiile dintre autoritățile statului român și social-democrații evrei au luat o turnură nefericită pentru aceștia din urmă. România Mare urmărea să construiască un stat care să garanteze o națiune înfloritoare, pentru români. Locul minorităților în această țară rămânea ambiguu. Pentru exponenții grupului naționalist, grupurile minoritare reprezentau o amenințare care necesitau o monitorizare strictă. Îngrijorat de pericolul subversiunii pro-sovietice, statul român îi considera pe evrei, în special cei basarabeni, drept cea mai importantă amenințare internă la adresa securității statului. Guvernul României percepea prezența Uniunii Sovietice, cu numeroșii săi lideri evrei, la granița sa estică drept o dovadă în plus a amenințării întruchipate de propria sa populație evreiască.
Statul național român și minoritatea evreiască
În acest context, Liga Culturală Evreiască din Basarabia a devenit un vehicul, pe de o parte, pentru simpatizanții evrei față URSS împotriva statului român și, în același timp, un intrument pentru autoritățile statului român pentru a justifica abuzurile împotriva etnicilor evrei.
Siguranța Statului leagă originile Ligii Culturale Evreiești din Basarabia de Partidul Social-Democrat al Meșteșugarilor și Muncitorilor Evrei (BUND – uniune în idiș). În 1902, la inițiativa cunoscutului social-democrat Lev Deitsch, a fost înființat la Vilnius Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia, prescurtat BUND. Cu timpul, această asociație, și-a extins activitatea în sudul Rusiei și în 1903 a luat ființă prima organizație a Bund-ului în Chișinău sub conducerea lui N. Efrussi. Poliția țaristă urmărea activitatea ei în mod permanent și, din această cauză, formațiunea politică funcționa mai mult clandestin. La unirea Basarabiei cu România, exponenții BUND-ului, potrivit rapoartelor Siguranței Statului, și-au schimbat denumirea în Liga Culturală Evreiască. După căderea regimului țarist, BUND-ul și-a continuat activitatea în cadrul României interbelice, propagând, în exclusivitate după rapoartele Siguranței Statului, ideile de extremă stângă și apropierea de URSS.
Statutul Ligilor culturale evreiești prevedea înființarea în toate centrele evreiești din Basarabia de biblioteci, case de lectură și școli pentru adulți unde se citea și se preda doar în idiș. Rapoartele Siguranței Statului semnalau că, din cauza activității sale, Liga Culturală Evreiască nu era recunoscută de organizațiile sioniste sau de alte formațiuni culturale religioase evreiești. De asemenea, Liga Culturală avea legături cu organizațiile similare din Rusia Sovietică și Polonia de unde primea literatură cu caracter comunist și anti-religios. Rapoartele agenților Siguranței indicau deopotrivă faptul că în rândurile membrilor Ligii Culturale Evreiești din Basarabia erau elemente care au suferit condamnări pentru crimă împotriva siguranței statului, spionaj etc. și că localurile unde erau instalate bibliotecile ligii adăposteau membrii organizațiilor comuniste locale pentru a ține întruniri clandestine și a pune la cale manifestații de stradă, greve etc.
Argumentele Siguranței pentru închiderea Ligii Culturale Evreiești
În același timp, responsabilii de securitatea statului raportau autorităților că în comitetul central de conducere al Ligii figurau doctorul Iachir, fostul membru al BUND-ului și unchi al conducătorului Armatei Sovietice, Ioan Iachir; doctorul Iosif Bregman, președinte al Blocului Muncitoresc-Țărănesc din Chișinău, fost membru al BUND-ului, cunoscut social-revoluționar, și fost candidat la alegerile generale pe lista Blocului muncitoresc în 1928; Leib Caceanovschi, fost condamnat la cinci ani la muncă silnică pentru crimă contra siguranței statului, pedeapsă executată la Doftana; Miziacovschi, președintele Sindicatului lucrătorilor tipografi, „periculos propagandist comunist”, fost arestat în numeroase rânduri, pentru propaganda desfășurată în rândurile lucrătorilor, îndemnându-i la grevă și sabotaj; Abram Oirig, cunoscut comunist, fost condamnat pentru crimă contra siguranței statului.
Rapoartele Siguranței insistau că aproape toți conducătorii și membrii filialelor Ligii Culturale Evreiești aveau condamnări pentru „atentate la siguranța statului” și au suferit pedepse „infamante”, urmărind astfel să argumenteze necesitatea închiderii acestei persoane juridice. În același timp, potrivit rapoartelor responsabililor de securitate, comitetele de conducere ale filialelor ligii erau alcătuite din persoane cu studii superioare, antreprenori, care aparent nu aveau cum să fie promotori fervenți ai ideilor comuniste. De pildă, Liga Culturală Evreiască din Chișinău îi avea în conducere pe Ianchel Moldaver, droghist (președinte), Freida Svetcaia, profesoară (secretară). Din același comitet facea parte Nudelman Nusim, antreprenor, S. Rozenberg, contabil, Lisa Altman, contabil.
Siguranța Statului nu a putut stabili relații directe dintre Liga Culturală Evreiască și Komintern
În pofida unei monitorizări stricte, colaboratorii Siguranței Statului au recunoscut că nu au putut stabili legături directe cu Kominternul, motivând „supravegherea insuficientă” și „conspirația” membrilor ligii. Relațiile cu spionajul sovietic, în opinia responsabililor siguranței, puteau fi deduse din însăși activitatea conducătorilor ligii care „activau contra siguranței statului”. Toate ligile culturale evreiești, subliniau detectivii siguranței, își aveau biblioteci cu broșuri de proveniență străină editate la Lvov, Varșovia, Praga, Berlin, Viena, Paris, Riga, adică, în toate „centrele comuniste”. Bibliotecile ligii erau înzestrate cu scrierile tuturor autorilor evrei luptători politici de stânga, cu ale scriitorilor marxiști moderni ca Șalom Aleihem, Sulim Asch, Henry Barbusse. Existența filialelor Ligii evreiești în județele din Basarabia, cu cercurile lor de citire și mai ales bibliotecilor lor, indicau șefii siguranței, „constituie focare de mare pericol pentru siguranța statului mai ales în județul Hotin, unde avem o populație minoritară, unde sunt atâtea cuiburi comuniste și limitrof cu Rusia Sovietică”.
Dosarele din Fondul 680 comportă denunțuri obținute de persoanele care frecventau cercurile de lectură ale ligii, iar în multe cazuri, nu se știe în ce circumstanțe, activiștii ligii înșiși spuneau pe față că militau pentru dezvoltarea mișcării muncitorești, pentru dictatura proletariatului, că lucrează fără nicio conexiune din afară și fără instrucțiuni din partea cuiva, ci doar sub influența ziarelor social-democrate, pentru „eliberarea muncitorilor care zac în închisori”. „Aceasta este ordinea noastră de idei pentru membrii noștri. Șomerii sunt astăzi în țară și mor de foame și vouă nu vă pasă! Nu! Noi știm că, până noi, muncitorii, nu vom fi uniți, nu putem să ajungem la dictatura proletariatului! Astfel, noi, muncitorii, căutăm să ne unim și să ajungem la dictatura proletariatului. Și așa ajungem până la o demonstrație!”, se menționează într-o scrisoare depusă de Cherș Postelnic din orașul Hotin la Centrul de Informații din regiune.
Serate încheiate cu arestări pentru „tulburărea ordinii publice”
În octombrie 1930, un informator al Siguranței raporta serviciului că Sindicatul profesional „Munca” al funcționarilor comerciali și de birou a solicitat autorizație pentru a ține o serată dramatică literară în localul sindicatului situat pe strada Principele Carol nr. 21. În cadrul manifestării, spune informatorul, au fost reprezentate două piese cu „caracter dubios”. Prima relata suferințele unui comunist, cum este arestat, tratamentul în închisoare și eventuale amnistieri. La acțiune au participat, după estimarea informatorului, 300 de persoane: tineri, de ambele sexe, evrei, meseriași, toți membri ai Ligii Culturale Evreiești. În pauze, domnișoara Șehtman, detaliază sursa, funcționară la sucursala Băncii Centrale Soroca, a apărut pe scenă într-o bluză roșie, port rusesc, încinsă la mijloc, cu un tablou, care ar fi valorat 25 de lei, propunându-l la licitație, s-a ajuns până la 525 de lei. În plus, la intrare, în mod discret se încasa de la fiecare persoană câte 20 de lei. Banii colectați în cadrul acestei manifestări au fost repartizați „fondului roșu”, pentru ajutorarea deținuților politici. În multe cazuri, asemenea serate se încheiau cu arestări pentru „tulburărea ordinii publice”.
În același an, un angajat al poliției din Telenești raporta despre filiala ligii culturale evreiești din localitate că din întregul material informativ colectat se constată că scopul urmărit de statutul societății nu era subversiv. Conferințele publice susținute în cadrul societății tratau subiecte literare și de ordin cultural, însă, în bună parte, admitea agentul, „scopul nu se poate realiza, deoarece manifestările sunt frecventate de elemente subversive, care au interesul de a recruta adepți pentru alte scopuri”.
Toate aceste acțiuni ale membrilor Ligii Culturale Evreiești din Basarabia trebuie puse în contextul exacerbării discursului naționalist promovat la nivel de stat și tolerării atacurilor exponenților partidelor extremiste asupra etnicilor evrei din provincie.
Cea mai mare parte a reprezentanților acestei comunități aveau percepția că erau cetățeni de rang inferior ai României, nu aveau acces la funcțiile publice, în armată, iar cei care voiau să obțină succese în mediul academic se confruntau cu obstacole și interdicții. Numeroși evrei basarabeni trăiau în sărăcie lucie și își considerau situația insuportabilă. După ce situația s-a stabilizat în Uniunea Sovietică, unii evrei din Basarabia au sperat că vor putea avea o viață mai bună dincolo de graniță și erau gata să își riște viața pentru a ajunge dincolo de Nistru, în Uniunea Sovietică.
Liga Culturală Evreiască din Basarabia a fost închisă în 1932, dar cum arată sursele de arhivă au continuat să funcționeze în ilegalitate.
