Lilian Popil avea 18 ani când a decis că medicina nu va fi doar o meserie, ci o promisiune – făcută lui însuși, unei lumi mai bune, dar și unei generații care refuză să aleagă între vis și compromis. Era 2015, iar pentru un tânăr din Republica Moldova, visul de a deveni medic însemna să privească dincolo de granițe, spre oportunități care i-ar permite să crească profesional și personal. Lilian a ales medicina din convingere, iar ideea de a explora alte sisteme medicale a devenit un pas firesc în drumul său. După șase ani de studii, a decis că e timpul să deschidă noi orizonturi și să înțeleagă medicina într-un context mai larg.
„În Republica Moldova simțeam că nu mă voi putea dezvolta”
„Îmi doream oportunități. În Republica Moldova simțeam că nu mă voi putea dezvolta, că voi stagna”, își amintește el. În 2021, după absolvirea studiilor, s-a înscris la examenul de rezidențiat în România. Își dorea neurologie – o specialitate în care creierul, cu toate misterele și suferințele lui, devine frontul cel mai avansat al medicinei moderne. A obținut un punctaj bun și a ales să meargă la Sibiu.
La Sibiu, ospitalitatea orașului și calmul său medieval, contrastau însă cu realitatea din spitale. Secția de neurologie era mică, în plin proces de renovare, iar numărul mare de rezidenți afecta procesul de învățare și formare. După zece luni, Lilian a înțeles că are nevoie, din nou, de o schimbare. A reușit să obțină o detașare la Institutul Național de Neurologie din București – o gură de aer proaspăt profesional: cazuri complexe, patologie variată, o formare clinică reală. A simțit, pentru prima dată, că învață cu adevărat.
Dar sistemul are propriile sale ziduri. Birocrația nu i-a permis să rămână în București. Așa că, în ciuda progresului, a fost forțat să ia o decizie grea: a renunțat la tot și s-a întors la Chișinău pentru studia mai mult și pentru a reveni apoi mai bun pentru al doilea examen de rezidențiat.
Lilian își amintește că decizia de a pleca a fost una cu multe provocări. Au fost șase luni de pregătire, timp în care a trebuit să și muncească pentru a-și acoperi cheltuielile. În noiembrie 2023 a promovat examenul și, din ianuarie 2024, este rezident în neurologie în unul dintre cele mai importante spitale din Cluj-Napoca.
Cluj-Napoca, unul dintre cele mai dinamice centre universitare din România, găzduiește 10 universități și atrage anual zeci de mii de studenți. Orașul este și un pol medical regional de referință, deservind pacienți din întreaga zonă de nord-vest a țării. Această dinamică generează o varietate considerabilă de cazuri clinice, oferind rezidenților oportunitatea de a lucra cu patologii diverse, uneori rare. Pentru Lilian, acest context reprezintă un mediu de învățare autentic și râvnit, căci fiecare caz provocator înseamnă o nouă lecție învățată.
„Este un context profesional cu totul diferit”, spune Lilian. „Accesul la investigații imagistice – precum RMN-ul sau CT-ul – se face rapid, iar analizele complexe sunt ușor de obținut”. Un alt aspect esențial îl reprezintă programele naționale de sănătate, bine structurate și susținute financiar, care facilitează diagnosticarea și monitorizarea unor afecțiuni neurologice complexe sau rare. „Lucrăm cu pacienți neurologici acuți – accidente vasculare cerebrale, hemoragii intracerebrale, traumatisme craniocerebrale – dar și cu epilepsii, demențe, scleroză multiplă, boli neurologice inflamatorii, patologii neurodegenerative și multe altele. Ca rezident, mă bucur de autonomie profesională, iar asta mă face să fiu și mai responsabil”, menționează Lilian.
Un medic rezident din România câștigă semnificativ mai mult decât un medic deja format în Republica Moldova. Tânărul neurolog spune că salariul îi ajunge pentru o viață decentă, nimic extravagant. „Există un salariu de bază, la care se adaugă sporuri. Ajung la un salariu destul de bun. Îmi acoperă toate necesitățile”.
„Niciodată să nu spui niciodată”
Un medic rezident în România nu-și permite să fie idealist. Sistemul medical, deși performant pe anumite segmente, rămâne adesea blocat în disfuncții care se perpetuează indiferent de guvernări. Iar tinerii aflați în formare sunt printre primii care resimt consecințele – de la birocrație excesivă, până la paradoxuri instituționale, cum este imposibilitatea angajării după finalizarea rezidențiatului, din simplul motiv că posturile în centrele mari sunt greu de găsit.
Pentru Lilian, ca și pentru mulți alți colegi de generație, viitorul profesional nu este neapărat legat de România. Rămâne un drum deschis – spre Franța, Germania, poate Scandinavia.Totodată, sistemul românesc, spune el, are nevoie să se dezvolte, în special tehnologic, pentru a nu tăia aripile tinerilor medici aflați la început de drum.
„În facultate suntem formați să fim medici, apoi sistemul ne obligă să devenim lucrători medicali”. Este una dintre observațiile sale cele mai amare. Pentru că în pofida tehnologiilor moderne, a salariilor decente și a infrastructurii de calitate, sistemul medical încă este înțepenit în hârtii, reguli rigide și lipsă de flexibilitate.
La întrebarea dacă ar reveni vreodată acasă, în Republica Moldova, se lasă tăcerea. Nu pentru că și-ar fi pierdut atașamentul, ci pentru că realitatea de acolo ridică întrebări la care, deocamdată, nu are un răspuns: vor exista spitale cu adevărat bine dotate, tehnologii moderne, un cadru profesional care să permită tratamente demne de pacienții pe care îi deservesc? Va exista o minimă digitalizare care să elibereze timpul medicului de sub povara hârtiilor?
„Niciodată să nu spui niciodată”, îmi spune Lilian. Iar eu mă gândesc că, dacă într-o zi sistemul medical din Republica Moldova va deveni suficient de deschis, de pregătit și de dispus să recâștige încrederea celor plecați, unii dintre ei ar putea lua în calcul întoarcerea. Cei care aleg să plece nu închid ușa înapoi pentru totdeauna. Dar, pentru moment, Republica Moldova pare că nici nu bate, nici nu întreabă cu adevărat ce-ar putea face pentru ca acele uși să se mai deschidă vreodată.
